După mine vine UNUL mai mare

După mine vine UNUL mai mare Ziua 8

Aţi fost vreodată la un concert? • Aţi văzut un concert extraordinar la televizor? • Aţi văzut camioanele cu recuzită cum arată şi cât de multe sunt? • Înainte de concertele lui Michael Jackson veneau 14 camioane iar înainte de cele ale Madonei veneau 12. Zeci de tehnicieni pregătesc marile concerte.

Ei bine, Ioan Botezătorul a avut de pregătit cel mai mare concert din istoria universului. Vă puteţi imagina câtă muncă, ce viziune, ce putere şi ce responsabilitate? • El trebuia să pună afişe, el trebuia să meargă cu caravana de promovare şi el trebuia să-L prezinte pe Mielul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Avea aproape 28 de ani. La acea vârstă ar fi trebuit să îl intereseze fetele. Putea colinda discotecile, putea fi în echipa de fotbal a oraşului (doar era fiul unui om important) putea fi chiar preot. Dar el, alege să fie altfel. • Pare un revoltat; cu toate astea îl ascultă şi demnitari importanţi; se comportă ciudat şi vorbeşte foarte dur, totuşi, lumea îl caută; să fie oare ciudăţenia o atracţie, să fi avut oamenii nevoie ca cineva ca el să vorbească direct, fără ocolişuri?

Un lider • Nu ştim de ce, dar Ioan nu ducea lipsă de audienţă. Era mereu vizitat de diverse persoane, iar el avea o singură activitate, predica. • Avea deja o echipă a lui, se auto numeau „ucenicii”. • Toţi ascultătorii, toţi prietenii şi străinii îl socoteau a fi cel mai mare prooroc. Era un fel de Ilie, deşi nu făcea minuni. Era direct, vorbea cinstit şi fără să se ascundă. • Dacă ar fi vrut, putea organiza o mică împărăţie. Unii îl numeau Mesia, Eliberatorul. • Era un lider, era un tip interesant, ştia să capteze atenţia, ştia să aibă ucenici, era respectat, chiar temut. Trebuia doar să se auto declare Mesia, iar lumea ar fi acceptat.

Mereu peste umăr • Dar Ioan privea mereu peste umăr, de ca şi cum aştepta pe cineva, de ca şi cum nu era el singurul care trebuia să vină şi să vorbească lumii. El se comporta ca cineva angajat să încălzească atmosfera înainte de concertul invitatului principal. • Ioan regla microfoanele, el proba luminile şi decora sala. Cei ce îl ascultau şi îl priveau erau contrariaţi: de mult nu mai fusese cineva atât de ascultat, atât de văzut şi atât de respectat, iar el pare că nu observă pulsul mulţimii.

Nu i-a fost uşor • Prietenii lui îl tot certau:mulţimea vrea să te declare Eliberatorul, iar tu aşezi scaunele, mături sala, pregăteşti cortina şi reflectoarele. • Nu i-a fost uşor. Să poţi avea toată slava, iar tu să te prezinţi ca un oarecare angajat trimis înainte. Mulţimea adora discursurile lui, le considera unice, iar el vorbea despre un şi mai mare învăţător. Avea deja ucenici, şi se pregăteau şi alţii să se înscrie la cursurile lui, iar el prezintă totul ca pe nişte simple meditaţii pregătitoare. Putea să aibă servitori, iar el se prezintă ca fiind doar o slugă care nu e vrednică să se atingă de încălţămintea stăpânului.

Dilema dilemelor • După atâta reclamă, după atâtea referiri mai directe sau mai sugestive, mulţimea devenise curioasă, extrem de întrebătoare, nerăbdătoare să îl cunoască pe cel atât de important despre care Ioan tot vorbeşte, cu care Ioan nici nu se compară. • Ioan era un fel de aur, la care lumea era dispusă să se închine iar el s-a transformat în sticlă, în ceva atât de transparent că oamenii nici nu-l mai vedeau, el slujea doar la a fi ramă unui personaj cu adevărat important: Adevăratul Personaj. • Nimic nu părea a fi mai scump şi mai important pentru acest interesant tânăr decât ca în momentul sosirii Celui Ce trebuia să ajungă, toate lucrurile şi pregătirile să fie ireproşabile.

Întrebări • Oamenii se întrebau: • cine este cel ce trebuie să vină? • Ce a făcut atât de important pentru Ioan încât acesta numai despre venirea lui vorbeşte? • Cu ce îl are la mână pe Ioan, dacă îl are? • De ce Ioan, care pare un dur, atunci când vine vorba de Cel ce trebuie să vină, se înseninează, devine blând ca un copil şi timid ca un adolescent invitat la nunta prietenului său? • Demnitarii aveau emoţii şi se întrebau: • dacă Ioan, care are atât de multă popularitate se declară infinit mai puţin important decât Cel aşteptat, cum va fi fiind Acela, şi ce vor face oamenii când va veni? • Va fi Acela atât de important încât ei, conducătorii vor pierde simpatia mulţimii şi respectul lor şi atenţia pe care şi-au atras-o atât de greu? Aveau emoţii.

Ioan pictase un portret atât de mare, al lui Mesia încât se vedea de departe, iar el, pictorul rămăsese invizibil în comparaţie cu opera lui. • Ioan ştia că în drama din care face parte, rolul lui este unul secundar, deşi lumea îi tot spunea că este actorul principal. • El striga din răsputeri „hei, aveţi răbdare, fiţi atenţi, încă nu este nici momentul cel mai important şi nici actorul principal nu a apărut! Încă nu aţi văzut şi nu aţi ascultat mai nimic! Eu am făcut doar teste, de acum încolo începe adevăratul concert. Pregătiţi-vă să-l aplaudăm!”

Ca să declari că nu tu eşti cel mai mare ai nevoie de următoarele:De umilinţă • Umilinţa este ceva ce ne convine atât de mult la ceilalţi, încât nu mai simţim nevoia să avem şi noi. Umilinţa este ca o haină mult prea simplă şi nestrălucitoare. Îmbrăcat cu umilinţa nu atragi atenţia, nu primeşti laude, nu eşti subiect de admiraţie. • Ca să fii umilit trebuie să nu vrei să vezi tronul pregătit pentru tine; trebuie să te consideri prea mic pentru o onoare atât de mare.

De conştienţa misiunii tale • Numai când înţelegi clar ceea ce vrea Dumnezeu cu viaţa ta eşti capabil să nu-ţi atribui merite şi ranguri pe care altcineva le Merită de drept.

De adevărat respect pentru cel faţă de care te prezinţi a fi mai mic • E uşor să respecţi pe cineva mai în vârstă. Putem foarte uşor să respectăm pe un profesor al nostru. Admirăm cu uşurinţă pe un actor celebru. Îi stimăm, în felul nostru şi pe părinţii noştri. Dar pentru a respecta pe cineva cu jumătate de an mai tânăr decât tine, cineva care nici măcar nu e cunoscut, un anonim. Asta este foarte greu. Înseamnă să dai altuia meritele tale şi aprecierea de care te bucuri. • E numai normal să te întrebi: dar dacă nu merită? Dacă mă trădează ori mă dezamăgeşte? Cine îmi poate garanta că nu mă fac de râs garantând pentru el? • Ioan îl respecta pe Isus. Văzuse în el înţelepciunea, seriozitatea, profunzimea şi dedicarea Lui pentru mântuirea oamenilor. Erau multe lucruri pe care nu le înţelegea dar Îl respecta.

De cinste faţă de cei ce te creditează, au încredere în tine • Trebuie să-i respecţi foarte mult pe cei ce au încredere în tine, încât să nu le dai speranţe deşarte, să nu-i laşi să creadă că eşti mult mai important decât eşti în realitate. Ioan îi preţuia pe ascultătorii lui, aşa că nici o clipă nu a dat impresia că ar putea fi altcineva decât un mesager şi altceva decât o voce, un glas despre adevărata personalitate care urma să vină.

Să nu ne imaginăm că prin mintea lui Ioan nu au fost tentaţii de genul: dacă ei te cred Mesia, taci din gură şi fă-le pe plac; la urma urmei nu tu ai declarat asta ci ei, tu trebuie să te prefaci că nu ai ştiu la ce se referă, în cazul în care vei întâmpina probleme. • Tentaţia de a fi considerat ceva mai important decât eşti există întotdeauna. Ioan a reuşit să-şi ţină în frâu gândurile şi atitudinea. • S-a simţit onorat de rolul pe care l-a primit în realizarea Mântuirii. Despre el vorbea Mântuitorul cu aceste cuvinte: „Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei nu s-a sculat vreunul mai mare decât Ioan Botezătorul.”

O viaţă în umbră • Pot fi mereu în umbra cuiva (rivali, duşmanul care întunecă tot ce facem). Există oameni care pun în umbră tot ce facem; există persoane care ne întunecă gândurile, viziunea, drumul. • Fiecăruia dintre noi ni se întâmplă să avem prieteni, rude, străini care parcă aduc norii deasupra noastră cu fiecare ocazie. Uneori, deşi realizăm că ni se întâmplă acest lucru, parcă nu avem puterea de a ieşi de sub influenţa nefastă a acelor oameni. Totuşi decizia de a fi liberi sau a trăi sub apăsarea influenţei negative a cuiva ne aparţine nouă.

O viaţă în lumina cuiva • Aşa cum pot trăi în umbră, aş putea foarte bine să aleg viaţa în lumina cuiva (a lui Isus). Dacă Satana aduce numai umbră şi nor în jurul lui, indiferent dacă te afli în faţa lui sau în spatele lui, în cazul lui Dumnezeu lucrurile stau total diferit. Şi în faţa lui Dumnezeu şi pe urmele Lui şi alături de El totul este lumină. El răspândeşte lumină asupra mea. El îmi luminează paşii. El mă face atât de important încât am propria umbră, propria personalitate şi propriul caracter. • A merge în apropierea lui Dumnezeu este ca şi cum El vrea să mă pună în lumină să mă arate lumii, să arate şi celorlalţi valoarea pe care a depozitat-o în fiinţa mea. • Niciodată Dumnezeu nu ne va pune în întuneric, pentru că în jurul Lui totul este lumină, umbra lui Dumnezeu este lumină.

Cel ce vine după mine îmi asigură spatele • Când cineva atât de important ca Domnul Isus vine în spatele tău, nu poţi decât să te simţi asigurat, susţinut, apărat. • Dacă El vine după mine, înseamnă că trebuie să merg drept • Faptul că am onoarea de a merge înaintea lui Isus, trebuie să mă facă responsabil. Trebuie să fiu conştient că urmele mele vor fi văzute de El şi că am datoria de a merge drept. Lumina lui îmi arată drumul. Pentru că Cei ce vin după mine (dacă eu îl am în spate pe Isus) vor veni pe un drum îndreptat de El. • Vezi şi declaraţia lui Pavel „călcaţi pe urmele mele, pentru că şi eu calc pe urmele Lui”

Faptul că El vine după mine şi îmi îndreaptă eventualele erori şi rateuri, ar trebui să mă facă să încerc mai mult, să îndrăznesc mai mult. • Nu există o situaţie mai fericită pentru cineva decât să ştie că în viaţa lui, în spatele lui se află Dumnezeu. Atunci dispare întunericul, teama, duşmanii, greşelile şi rătăcirea. Înaintea Domnului este adevărata viaţă.

Teme pentru discuţie • Spune celorlalţi despre persoana care a stat în spatele tău, ca un suport moral, emoţional, material! • Cum ar trebui să fie o persoană pentru ca să nu te simţi pus în umbră de prezenţa ei? • Ce dificultăţi sau aparente dezavantaje ai avea dacă în spatele tău vine Isus? Care ar fi situaţia dacă tu ai merge după El?

După mine vine UNUL mai mare