CALITATE ÎN MANAGEMENTUL UNITĂŢII ŞCOLARE

1. INVESTEŞTE ÎN OAMENI! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 CALITATE ÎN MANAGEMENTUL UNITĂŢII ŞCOLARE

2. Tema 5: Corelarea îmbunătăţirii calităţii educaţiei cu dezvoltarea instituţională

3. Sistemul de management şi de asigurare a calităţii are ca funcţie principală orientarea dezvoltării unităţii şcolare în direcţia creşterii calităţii educaţiei oferită membrilor comunităţii şi comunităţii în ansamblul ei. Un astfel de sistem arată zonele în care calitatea lasă de dorit (de exemplu: pregătirea profesorilor, asigurarea accesului la educaţie pentru grupurile dezavantajate, dotarea cu echipamente etc.). Toate aceste zone sunt susceptibile de îmbunătăţiri, deci se pot constitui în ţinte strategice pentru dezvoltarea ulterioară a şcolii.

4. Asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii depind în mod hotărâtor de un alt proces desfăşurat la nivelul unităţii şcolare, anume cel de dezvoltare instituţională. Acest proces de explicitare, de conştientizare şi de asumare se realizează la nivelul tuturor elementelor proiectului: misiune, diagnoză, ţinte şi abordări strategice, planuri operaţionale, acţiuni şi procese efective. Astfel, evaluarea calităţii devine parte integrantă a ciclului de proiectare a dezvoltării instituţionale. Un anumit proiect de dezvoltare şcolară împreună cu planurile anuale asociate determină anumite schimbări în şcoală şi comunitate. Aceste schimbări, evaluate, ne arată modul în care creşte calitatea educaţiei oferite, dar şi ariile în care este necesară o mai mare dezvoltare. Aceste zone se pot constitui în ţinte strategice pentru noile proiecte şi planuri de dezvoltare şcolară.

5. Primul nivel de intersectare a managementul calităţii cu dezvoltarea instituţională îl reprezintă misiunea organizaţiei şcolare, adică raţiunii de a fi, motivul fundamental pentru care există o şcoală. • Ea are o parte generală, definită statutar (în şcoală se face educaţie), dar şi o parte specifică, definită de cultura, tradiţiile, situaţia concretă şi viziunea asupra educaţiei a principalelor grupuri de interes. • Ca atare, ea exprimă: • Ceea ce şcoala consideră bun, util, valoros deci valorile fundamentale care trebuie să fundamenteze tot ce se întâmplă în şcoală, inclusiv modul în care este înţeles conceptul propriu de calitate. • Viziunea comună a şcolii şi a comunităţii în legătură cu ceea ce înseamnă “şcoală” (de un anumit tip, nivel etc.) – viziune care fundamentează politica de dezvoltare instituţională şi care prefigurează, deci, modalităţile de creştere a calităţii. • Situaţia concretă în care funcţionează şcoala – care indică, la modul general, nevoile exprimate de actorii educaţionali.

6. Deci, creşterea calităţii educaţiei raportată la misiunea şcolii înseamnă: Progres în manifestarea valorilor fundamentale ale şcolii; Progres în realizarea viziunii comune asupra educaţiei, împărtăşită de membrii unei comunităţi educaţionale; Un răspuns mai bun la nevoile exprimate de membri comunităţii, de clienţii şcolii.

7. Diagnoza situaţiei existente şi analiza nevoilor educaţionale ale comunităţii reprezintă baza de plecare în elaborarea proiectului de dezvoltare instituţională. Diagnoza, care arată punctele tari şi slăbiciunile, ce anume merge bine şi ce nu merge cum ar trebui în şcoală, este oricum legată de calitate. Important este ca această legătură să fie explicitată – deci diagnoza să fie făcută pe baza unor indicatori clari, care se referă atât la funcţionarea cât şi, mai ales, la dezvoltarea unităţii şcolare. Este important ca analiza nevoilor educaţionale să fie făcută din perspectiva calităţii, pornind de la definiţia calităţii propusă mai sus, în care clienţii / beneficiarii de servicii educaţionale sunt cei care ar trebui să definească, în mod explicit, calitatea.

8. Nevoile educaţionale nesatisfăcute ale indivizilor, grupurilor, comunităţilor şi societăţii în ansamblul ei reprezintă minusuri, nerealizări privind calitatea educaţiei oferită la nivelul respectiv.

9. Scopurile proiectului de dezvoltare instituţională trebuie să fie realiste, clar formulate pentru a fi înţelese nu numai de cadrele didactice ci şi de elevi, părinţi, alţi membri ai comunităţii. De asemenea, ţintele strategice trebuie să răspundă nevoilor, intereselor şi aşteptărilor acestor “purtători de interese” de la nivelul şcolii. Din această perspectivă, ţintele / scopurile strategice ale dezvoltării unităţii şcolare trebuie corelate, în mod direct şi explicit de creşterea calităţii.

10. Realizarea scopurilor strategice şi orice progres în acest sens reprezintă un nivel crescut de satisfacere a nevoilor clienţilor şi beneficiarilor de educaţie, deci o creştere a calităţii serviciilor educaţionale oferite de către şcoală.

11. Strategia dezvoltării instituţionale defineşte opţiunile fundamentale ale şcolii precum şi principalele categorii de resurse. De fapt, acum începe configurarea modului concret în care vor fi atinse scopurile strategice stabilite pentru unitatea şcolară. Aceste căi de acţiune sunt alese pe baza competenţelor şi resurselor disponibile, dar pornind şi de la istoria şi tradiţiile unităţii şcolare. Unele şcoli dispun de resurse materiale şi financiare deosebite, altele de un corp profesoral inventiv, altele de relaţii privilegiate cu primăria şi consiliul local. Unele şcoli au profesori buni la matematică sau ştiinţe, altele se laudă cu profesorii de limba română sau de desen. Unele şcoli se mândresc cu absolvenţii deveniţi meseriaşi respectaţi în comunitate, altele cu absolvenţii deveniţi medici sau ofiţeri.

12. Ca urmare, este firesc ca la baza strategiei să se afle ceea ce şcoala respectivă are mai valoros – deci opţiunile fundamentale privind calitatea. Importantă este tocmai explicitatea acestei legături: strategia trebuie fundamentată în mod explicit pe modul în care este înţeleasă calitatea la nivel naţional şi local, inclusiv principiile asumate ale calităţii care devin principii strategice ale dezvoltării instituţionale.

13. La acest nivel începe, de fapt, managementul calităţii: ţintele şi opţiunile strategice trebuie definite urmând procedurile stabilite. De exemplu, dacă “orientarea pe client” este un principiu definit şi asumat în mod explicit, procedurile prin care sunt stabilite aceste ţinte şi opţiuni (de consultare şi de participare a celor interesaţi) vor trebui, ele însele, orientate pe client. Ţintele strategice sunt atinse prin programe şi planuri care, la rândul lor, cuprind acţiuni concrete. Aşa cum rezultă din cercetările noastre, aici se întâmplă, de regulă ruptura, dispărând legătura între aceste planuri şi acţiuni concrete, pe de o parte, şi ţintele strategice şi misiunea şcolii, pe de altă parte.

14. Planurile de acţiune, aşa cum sunt ele formulate în foarte multe unităţi şcolare privesc mai ales funcţionarea şcolii, iar contribuţia lor la dezvoltarea acesteia se pierde pe drum. De foarte multe ori, din păcate, acţiunile prevăzute în planurile operaţionale sunt considerate ca scop în sine şi nu, aşa cum ar trebui, elemente sau etape necesare pentru realizarea scopurilor strategice şi pentru îndeplinirea misiunii şcolii. Inclusiv evaluarea este punctuală, referindu-se de regulă la atingerea obiectivelor concrete propuse şi mai puţin la modul în care aceste obiective realizate influenţează progresul în îndeplinirea misiunii şcolii şi în atingerea ţintelor strategice propuse.

15. Pentru ca şcoala să-şi realizeze misiunea, este necesar ca tot ceea ce se întâmplă în şcoală – începând cu procesul de învăţământ (orele de curs şi alte activităţi curriculare) şi terminând cu activităţile extra-curriculare, cu şedinţele de lucru şi cu întâlnirile informale cu membrii comunităţii – să fie privit din perspectiva progresului realizat în îndeplinirea misiunii asumate şi în atingerea ţintelor strategice stabilite. Planurile operaţionale şi acţiunile concrete prevăzute trebuie concepute, realizate şi evaluate din perspectiva contribuţiei acestora la creşterea calităţii educaţiei oferite de unitatea şcolară respectivă.

16. Acest lucru nu înseamnă, nicidecum, proceduri birocratice suplimentare, ci doar conştiinţa faptului că orice se întâmplă în şcoală are o influenţă – în bine sau în rău – asupra calităţii educaţiei oferite. Sistemele şi procedurile de asigurare a calităţii nu reprezintă ceva în plus şi nu sunt “paralele” faţă de cele care asigură funcţionarea şi dezvoltarea unităţii şcolare, ci parte integrantă a acestora. Mai mult decât atât: în momentul în care, în mod conştient şi deliberat, funcţionarea şcolii şi dezvoltarea instituţională sunt ambele puse sub semnul calităţii (adică răspund la întrebarea “ce trebuie să facem pentru a creşte calitatea educaţiei pe care o oferim”), sistemele şi procedurile de funcţionare şi de dezvoltare devin ele însele sisteme şi proceduri de asigurare a calităţii.

17. Comisia de evaluare şi de asigurare a calităţii care, conform legii, este stabilită la nivelul unităţii şcolare, nu va trebui să reia întreg procesul de proiectare şi planificare, ci va trebui: Să definească în mod explicit valorile, principiile şi indicatorii calităţii. Să construiască, prin participare şi dezbatere, consensultuturor “purtătorilor de interese” (elevi, părinţi, cadre didactice, angajatori, administraţie locală, alţi reprezentanţi ai comunităţii) în privinţa valorilor, principiilor şi indicatorilor de calitate. Să urmărească respectarea, în toate procedurile curente de funcţionare şi de dezvoltare, a valorilor, principiilor şi indicatorilor conveniţi. Să evalueze impactultuturor proceselor (inclusiv şi mai ales al procesului de învăţământ) şi al activităţilor desfăşurate în şcoală asupra calităţii educaţiei oferite şi să raportezeîn faţa autorităţilor şi a comunităţii asupra modului în care a fost asigurată calitatea. Să propună măsuride optimizare / creştere / dezvoltare a calităţii educaţiei oferite de unitatea şcolară – la nivelul conceptului, principiilor, indicatorilor, standardelor privind calitatea, dar şi al procedurilor curente care privesc funcţionarea şi dezvoltarea şcolii.

18. În concluzie:creşterea calităţii educaţiei trebuie să devină, în mod explicit, baza întregului proces de proiectare / planificare realizat la nivelul unităţii şcolare, iar ciclul dezvoltării unităţii şcolare trebuie considerat ca un ciclu al calităţii.

19. Exerciţiu: Realizaţi, în grup, strategia de evaluare internă a calităţii, atribuţie a CEAC, parcurgând ”cercul calităţii”. Care este relaţia dintre asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii şi dezvoltarea instituţională? Concluziile dumneavoastră vor fi scrise pe o foaie de flip-chart.

20. Debriefing: • Legătura dintre strategia de asigurare internă a calităţii şi proiectul de dezvoltare instituţională. • Strategia de evaluare internă a calităţii îşi are originea în proiectul de dezvoltare instituţională, care fundamentează şi planul operaţional. • - Strategia de evaluare internă ca parte integrantă a PDI şi planul de îmbunătăţire a calităţii ca parte integrantă a Planului operaţional.

21. Exerciţiu: Analizaţi, în grup, care sunt funcţiile CEAC și cum contribuie CEAC la parcurgerea „cercului calităţii”: planificare – realizare – verificare – revizuire / acţiune corectivă. Cum se realizează dezvoltarea instituţională din perspectiva calităţii, stabiliţi intersecţii, corelaţii! Concluziile dumneavoastră vor fi scrise pe o foaie de flip-chart

22. CEAC îndeplineşte următoarele funcţii esenţiale: • Coordonează aplicarea procedurilor şi activităţilor de evaluare şi asigurare a calităţii, • Elaborează anual un raport de evaluare internă privind calitatea educaţiei în organizaţia respectivă. Raportul este adus la cunoştinţă tuturor beneficiarilor prin afişare sau publicare • Formulează propuneri de îmbunătăţire a calităţii educaţiei. • Prin orice acţiune a ei, CEAC contribuie, în mod direct şi explicit, la parcurgerea „cercului calităţii”: planificare – realizare – verificare – revizuire / acţiune corectivă:

23. Debriefing: • Comisia de evaluare şi de asigurare a calităţii: • Defineşte în mod explicit valorile, principiile şi indicatorii calităţii. • Construieşte, prin participare şi dezbatere, consensul tuturor “purtătorilor de interese” (elevi, părinţi, cadre didactice, angajatori, administraţie locală, alţi reprezentanţi ai comunităţii) în privinţa valorilor, principiilor şi indicatorilor de calitate. • Urmăreşte respectarea, în toate procedurile curente de funcţionare şi de dezvoltare, a valorilor, principiilor şi indicatorilor conveniţi. • Evaluează impactul tuturor proceselor (inclusiv şi mai ales al procesului de învăţământ) şi al activităţilor desfăşurate în şcoală asupra calităţii educaţiei oferite şi raportează în faţa autorităţilor şi a comunităţii asupra modului în care a fost asigurată calitatea. • Propune măsuri de optimizare / creştere / dezvoltare a calităţii educaţiei oferite de unitatea şcolară – la nivelul conceptului, principiilor, indicatorilor, standardelor

24. Din această perspectivă a fost gândită şi implementată abordarea ARACIP a sistemului de management al calităţii la nivel naţional. Această abordare are următoarele componente de bază: Definiţia oficială a calităţii educaţiei (în conformitate cu art. 3 al Legii nr. 87/ 2006 pentru aprobarea OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei): Calitatea educaţiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite aşteptările beneficiarilor, precum şi standardele de calitate”. Din această definiţie rezultă cele două laturi, ale educaţiei de calitate, laturi care se potenţează reciproc: „latura obiectivă”, reprezentată de standardele de calitate şi „latura subiectivă”, care se referă la aşteptările beneficiarilor. Abordarea calităţii educaţiei pe baza indicatorilor cantitativi trebuie completată cu cea pe baza indicatorilor calitativi. Cele două abordări nu se exclud!

25. Educaţia de calitate trebuie să fie relevantă nu numai pentru nevoile prezente, ci şi pentru cele viitoare ale educabililor. Deci, calitatea educaţiei va trebui definită, pe lângă criteriile şi indicatorii „interni“ şi „de interfaţă“, şi pe baza relevanţei obiectivelor, conţinutului, practicilor şi rezultatelor educaţiei pentru nevoile viitoare ale educabililor. Calitatea sistemului trebuie definită şi evaluată nu atât pe baza performanţei „vârfurilor“, ci având în vedere performanţa generală a „bazei“. Ca urmare, un învăţământ de calitate înseamnă că fiecărui cetăţean trebuie să i se oferă şansa de a urma o şcoală în care există dotări corespunzătoare, care are profesori calificaţi, cu un curriculum croit pe măsura nevoilor sale prezente şi viitoare etc. Ca urmare, optăm pentru „comutarea“ la sensul relativ al calităţii, care va implica şi schimbări majore de optică privind: alocarea resurselor, dezvoltarea curriculară, evaluarea, definirea structurii generale a sistemului, marketing-ul educaţional şi relaţiile publice.

26. Calitatea educaţiei şi a dezvoltării profesionale se determină, în esenţă, prin măsurarea „valorii adăugate“ şi „valorii create”. Calitatea unui serviciu educaţional este exprimată prin ceea ce rămâne din rezultatele obţinute în urma parcurgerii programelor educaţionale, după ce a fost luată în considerare influenţa factorilor „de intrare“ (aptitudinile, calităţile personale şi performanţele la „intrare“, mediul social, economic şi cultural, calificarea profesorilor / formatorilor, resursele disponibile etc.). Cu alte cuvinte, nu contează atât valoarea absolută a rezultatelor obţinute (de exemplu – procentul elevilor care trec examenul de bacalaureat sau numărul profesorilor care aplică rezultatele unei formări specializate), ci raportul între aceste rezultate şi performanţele la intrarea în sistem care exprimă contribuţia şcolii la educaţia unei persoane. Creşterea calităţii educaţiei îl determină pe beneficiar să fie mai exigent, să ceară un nivel şi mai înalt al calităţii serviciilor educaţionale.

27. Evaluarea şi asigurarea calităţii nu se mai pot realiza exclusiv prin evaluare externă, care rareori poate preveni efectiv apariţia disfuncţiilor majore şi care, la fel de evident, nu poate ţine pasul cu schimbările sociale rapide. Ca urmare, în cadrul sistemelor de asigurare a calităţii, se insistă în ultimul timp tot mai mult pe inter-evaluare şi, mai ales, pe autoevaluare, în scopul îmbunătăţirii continue a activităţii. Scopul sistemelor de calitate este îmbunătăţirea calităţii, având permanent în vedere cele 4 etape evidenţiate în „cercul lui Deming”: planificare – acţiune – verificare – acţiune corectivă. Noul concept de calitate – relativ, centrat pe client şi evolutiv, are o profundă şi semnificativă încărcătură axiologică. Un anumit nivel sau grad de excelenţă, cât de „bun“ este un anumit produs sau serviciu nu se poate defini în afara unei anumite societăţi şi culturi: nu se poate vorbi de o calitate a educaţiei „în sine“, ci în funcţie de valorile promovate în societate, în funcţie de o multitudine de factori contextuali şi situaţionali încorporaţi în politici şi strategii educaţionale consistente şi bine articulate.

28. Pentru a învăţa pe tot parcursul vieţii şi din toate situaţiile de viaţă trebuie nu numai să ştii cum, dar şi să vrei, să-ţi placă să înveţi. De regulă, şcoala consideră că învăţarea, educaţia, este utilă nu în sine, ci doar pentru a atinge nişte scopuri exterioare procesului de învăţare: învăţăm pentru a ne integra în societate, învăţăm pentru a profesa o meserie, învăţăm pentru a fi recompensaţi cu note mari sau pentru a evita o pedeapsă. Dar, pentru a vrea să înveţi toată viaţa trebuie să-ţi placă însăşi activitatea de învăţare: înveţi pentru că îţi place să înveţi şi nu pentru a realiza ceva exterior procesului de învăţare. De aceea, noua paradigmă insistă atât de mult pe acest concept de învăţare autocondusă şi motivată intrinsec.

29. Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar îşi susţine conceptul asumat privind calitatea prin Declaraţia de principii (adoptată în 2005) în care propune o listă de aserţiuni fundamentale care, în viziunea autorilor, ar trebui să fundamenteze educaţia „de calitate“: Educaţia de calitate este centrată pe clienţii şi beneficiarii serviciilor educaţionale. Toate organizaţiile depind de clienţii lor şi, ca atare, trebuie să le înţeleagă nevoile curente şi de viitor, trebuie să le îndeplinească cererile şi să le depăşească aşteptările. Educaţia de calitate este oferită de instituţii responsabile. Responsabilitatea socială devine fundamentul managementului calităţii la nivelul organizaţiei şcolare. Toate instituţiile de educaţie, indiferent de statutul lor juridic, vor fi răspunzătoare, în mod public, pentru calitatea serviciilor educaţionale oferite, iar statul, prin instituţiile abilitate de lege, este garantul calităţii educaţiei oferite prin sistemul naţional de învăţământ.

30. Educaţia de calitate este orientată pe rezultate. Rezultatele, înţelese în termeni de „valoare adăugată“ şi de „valoare creată“, sunt cele care definesc cel mai bine calitatea şi excelenţa. Educaţia de calitate respectă autonomia individuală şi are la bază autonomia instituţională. Educaţia, la toate nivelurile şi prin toate formele, va urmări dezvoltarea autonomiei individuale, a capacităţii de a lua decizii pertinente. Instituţiile de educaţie se vor bucura de o autonomie sporită în elaborarea unei oferte educaţionale adecvate nevoilor individuale şi comunitare, autonomie corespunzătoare creşterii răspunderii acestor instituţii pentru calitatea ofertei educaţionale. Educaţia de calitate este promovată de lideri educaţionali. Liderii sunt cei care asigură unitatea şi continuitatea scopurilor şi a direcţiilor de dezvoltare a organizaţiei, ei creând şi menţinând mediul propice pentru participarea la luarea deciziilor a tuturor celor interesaţi şi pentru realizarea obiectivelor organizaţionale.

31. Educaţia de calitate asigură participarea actorilor educaţionali şi valorizarea resursei umane. Oamenii sunt esenţa oricărei organizaţii. De implicarea lor şi de dezvoltarea lor profesională depinde modul în care îşi folosesc competenţele în beneficiul organizaţiei. Educaţia de calitate se realizează în dialog şi prin parteneriat cu instituţii, organizaţii, cu beneficiarii direcţi şi indirecţi de educaţie. Sistemul de asigurare a calităţii nu este doar apanajul şcolii, întreaga comunitate educaţională fiind implicată în acest proces. Ca urmare, dialogul cu toţi actorii educaţionali va fundamenta dezvoltarea educaţiei la nivel naţional şi local. Educaţia de calitate se bazează pe inovaţie şi pe diversificare. În interiorul cadrului legal existent, vor fi stimulate abordările educaţionale inovative, originale şi creative, aplicarea celor mai noi rezultate ale cercetării în educaţie şi a noilor metode şi tehnici de educaţie şi formare, introducerea noilor tehnologii de informare şi comunicare etc.

32. Educaţia de calitate abordează procesul educaţional unitar, în mod sistemic. Un rezultat dorit nu poate fi atins decât dacă activităţile şi resursele necesare sunt abordate în mod unitar, iar procesele derulate sunt gândite şi manageriate în mod sistemic. Totodată, decizia educaţională de calitate are la bază un sistem pertinent, credibil şi transparent de indicatori. Educaţia de calitate are ca obiectiv îmbunătăţirea continuă a performanţelor. Având în vedere ritmul schimbărilor sociale, învăţarea permanentă, inovarea şi dezvoltarea continuă devin principii fundamentale ale funcţionării şi dezvoltării instituţiilor şcolare. Asigurarea calităţii va fi privită ca un proces de învăţare individuală şi instituţională, ea având ca scop identificarea ariilor de dezvoltare şi orientarea dezvoltării personale şi instituţionale spre direcţii benefice. Educaţia de calitate mizează pe interdependenţa între furnizorii şi beneficiarii implicaţi în oferta de educaţie. O organizaţie şi furnizorii ei sunt interdependenţi, iar avantajul reciproc întăreşte capacitatea instituţională de a crea valoare.

33. Exerciţiu: • Analizaţi şi argumentaţi, în grup, următoarea listă de aserţiuni fundamentale care ar trebui să fundamenteze educaţia „de calitate“: • Educaţia de calitate este centrată pe clienţii şi beneficiarii serviciilor educaţionale. • Educaţia de calitate este oferită de instituţii responsabile. • Educaţia de calitate este orientată pe rezultate. • Educaţia de calitate respectă autonomia individuală şi are la bază autonomia instituţională. • Educaţia de calitate este promovată de lideri educaţionali. • Educaţia de calitate asigură participarea actorilor educaţionali şi valorizarea resursei umane. • Educaţia de calitate se realizează în dialog şi prin parteneriat cu instituţii, organizaţii, cu beneficiarii direcţi şi indirecţi de educaţie. • Educaţia de calitate se bazează pe inovaţie şi pe diversificare. • Educaţia de calitate abordează procesul educaţional unitar, în mod sistemic. • Educaţia de calitate are ca obiectiv îmbunătăţirea continuă a performanţelor. • Educaţia de calitate mizează pe interdependenţa între furnizorii şi beneficiarii implicaţi în oferta de educaţie.

34. Debriefing: Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar îşi susţine conceptul asumat privind calitatea prin Declaraţia de principii (adoptată în 2005) în care propune o listă de aserţiuni fundamentale care, în viziunea autorilor, ar trebui să fundamenteze educaţia „de calitate“.

35. “Înţelepciunea de a-ţi admite punctele slabe şi a le corecta prin învăţare continuă înseamnă leadership.”A. James În concluzie, nu există perfecţiune, dar există perfecţionare! Fii un manager de calitate!