1. Concurenţa

1. SPECIFICITATEA ANALIZEI MEDIULUI ORGANIZAŢIEIÎN CONTEXTUL DURABILITĂŢIIElemente specifice ale micromediului

2. 1. Concurenţa • Organizaţiile cu cele mai multe “griji” pentru mediu sunt şi printre cele mai profitabile. • Organizaţiile se urmăresc unele pe altele şi încearcă să depăşească realizările existente. • Eco-eficienţa caracteristică unei competiţii dinamice se transformă direct într-un avantaj competitiv pentru organizaţiile inovatoare. • Problema degradării mediului a devenit atât de complexă, încât poate dezvolta noi afaceri.

3. Retailerii Răspund zilnic cererilor clienţilor. În ceea ce priveşte produsele “verzi” → sunt foarte precauţi. Sunt receptivi la promoţiile care au legătură cu mediul făcute de producători → îmbunătăţire a imaginii la costuri mici. Asociaţiile comerciale şi industriale Sunt “jucători cheie”. Au o funcţie utilă mai ales pentru industriile cu grad mare de risc ecologic (petrol şi chimice), deseori fiind văzute ca o “acoperire” a acestor industrii.

4. Corpul legislativ →implicat ca reprezentant al cetăţenilor Instituţiile politice verzi De regulă, “iau partea” producătorilor, ajungând în contradicţie cu cererile consumatorilor. Recomandările acestor instituţii vizează direcţia de urmat, dar nu o impune.

5. Instituţiile de educaţie → dublu rol: - pe de o parte sunt surse de expertiză în domeniul mediului - pe de altă parte organizează evenimente în care industria poate să îşi exprime poziţia Instituţiile tehnice şi ştiinţifice Rolul lor este de a dezvolta şi disemina cunoştinţele. Doar printr-o legătură între companie şi aceste organizaţii se vor putea crea strategii solide.

6. 2. Organizaţiile non guvernamentale şi non profit →Există anumite produse foarte sensibile la protestele ecologiştilor. De exemplu: vânzările de lemn de esenţă tare adus de la tropice ca material de dulgherie au scăzut cu 80% în magazinele de tip „do – it –yourself”, în Germania, în urma protestelor „Greenpeace” şi a altor asociaţii împotriva tăierilor din pădurea tropicală. Aceste asociaţii au susţinut şi etichetarea ecologică a lemnului, interpretând această certificare ca pe o şansă de exploatare ecologică a pădurilor prin presiunea consumatorilor. Consumatorii au acţionat nemaicumpărând lemn neetichetat.

7. Stakeholderii unei companii, toţi cei care au un interes în compania respectivă, nu mai sunt doar angajaţii, investitorii şi furnizorii, ei cuprind acum şi: pe cei care legiferează, agenţiile guvernamentale, profesorii, ecologiştii, retailerii, mass-media şi … copiii. Toţi trebuie luaţi în considerare în procesul de comunicare.

8. 3. Educarea consumatorilor Există teorii care spun că soluţiile restrictive (legi, regulamente etc.) sunt soluţii politice care afectează individul şi libertatea sa, în timp ce soluţiile comportamentale, “întreabă” individul dacă vrea să facă un sacrificiu voluntar. Astfel, pentru a dezvolta un comportament DURABIL al consumatorilor, aceştia trebuie mai degrabă educaţi în acest sens şi nu restricţionaţi.

9. Educarea consumatorului este o necesitate şi pentru că multe produse durabile înglobează un “grad mare de tehnologie”. Noua tehnologie trebuie explicată pe înţelesul tuturor. Ex.: sistemele solare de încălzire. Se ştie că energia solară este cea mai ieftină, dar aproape nimeni nu ştie care sunt caracteristicile panourilor: eficienţă; timp de încălzire în funcţie de sezon; funcţionare în perioada iernii etc. Câştigarea credibilităţii este unul din cele mai complicate demersuri pentru produsele durabile. Mulţi oameni consideră supraambalarea produselor ca pe o risipă de resurse, dar interesant este că există o diferenţă majoră între ceea ce percep ei ca risipă de ambalaj şi ceea ce se întâmplă în realitate. Ex.: ambalajele din plastic sunt “rău” văzute, dar şi cantitatea acestora este supraapreciată.

10. 4. Percepţia consumatorilor Rolul educaţiei consumatorului fiind foarte mare, aceasta trebuie să se facă după nişte principii foarte bine stabilite. Exemplu: Strategia internaţională de acţiune educaţia pentru mediu, program susţinut de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură în colaborare cu Programul pentru Mediu al Naţiunilor Unite, care se bazează pe următoarele principii: 1. Continuitate: educaţia pentru mediu se face pe termen lung. 2. Sferă de cuprindere: programul trebuie să includă problematica economică, socială şi ecologică. 3. Motivare: programul trebuie să încurajeze atitudinea corectă şi nu direct comportamentul.

11. 5. Încredere în informaţiile transmise Marea parte a informaţiilor despre mediu se obţin prin mass-media. Mass-media este foarte credibilă din această perspectivă. Dintr-o cercetare asupra gradului de încredere în sursele de informaţie despre mediu, s-au obţinut următoarele rezultate: Sursa Da Nu - grupuri ecologiste: 51% 49% - guvern: 50% 50% - companii: 35% 65% - oameni de ştiinţă: 89% 11% - mass-media: 55% 45%