ÎNGERUL SIMPLU

1. CRISTIAN FARA ÎNGERUL SIMPLU 2005 INDEX

2. „Nimic din ce e veşnic nu e omenesc.” C.F. INDEX

3. În căutarea florilor purpurii Iubirea s-a ridicat sprijinindu-se pe umărul meu, bătrână. Ne cunoşteam de copii. Am alergat împreună peste câmpiile albastre ale viselor, căutând florile purpurii ale înţelegerii… am adormit împreună pe linia orizontului, departe, jumătate în cer jumătate pe pământ. Când i-au crescut aripile am înmărmurit - îmi părea hidoasă, o dureau, i-am sărutat rădăcinile sângerii ale aripilor, gustând fără să vreau sângele ei amărui. A trecut un timp fără să ne privim, plângeam pe atunci fără să ştim de ce. În fiecare dimineaţă culegeam cristalele sărate de la rădăcina ochilor şi le semănam în câmpiile albastre ale viselor - copii ce eram: florile purpurii n-au răsărit niciodată. Mai târziu, într-o primăvară, alergam spre soarele rece, cu ochii închişi, gustând teama de a ne prăbuşi în braţele ierburilor fragede, la marginea câmpiilor albastre, când… Am simţit-o smulgându-mi-se din mână, îşi deschise aripile, pe care ne obişnuisem să nu le mai vedem de o vreme şi… s-a oprit în primul copac, între mine şi soare, aşa la o aruncătură de băţ, unde câmpia se rupea neînţeles într-o pădurice rară de mesteceni tineri. Când am ajuns eu, plângea rănită, îşi acoperea faţa cu aripile şi întorcea mereu privirea în cealaltă parte, spre nicăieri. Nu ştiam cum să o liniştesc, cum să o îmbrăţişez - aripile erau prea lungi şi… inegale. M-a văzut cercetând-o, la un pas de ea şi a izbucnit mai tare în plâns. Degeaba i-am spus, Uite, şi eu am ochiul stâng mai mare ca dreptul, o ureche e mai jos decât cealaltă, ochelarii îmi stau într-o parte… S-a oprit o clipă, zâmbindu-mi printre lacrimi şi iar suspine, iar priviri întoarse spre nicăieri. La o aşa pornire feminină nu i-am putut răspunde decât cu un cuvânt bărbătesc: Vrei să mă ţii în braţe? Da… mi-a răspuns. Îşi schimbase vocea, aşa dintr-o dată, nu mai eram copii, nu mai priveam câmpiile, doar cerul. Câţiva nori pufoşi alergau după soare, vântul ne ştergea lacrimile, dincolo de iluzia noastră stelele aşteptau să se nască. Prima dată am pierdut-o pe culoarele cenuşi ale facultăţii. Zbura, aşa, într-o parte cu aripile ei inegale zgâriind zidurile. Cobora pe aleea cu trepte şi o găseam în sala de mese la „împinge tava” - prozaic nu? Atunci nu ne-am vorbit cinci ani. Îi scriam versuri pe care nu i le arătam niciodată, da, despre iubire, despre îngeri - la cursurile de filosofie chiuleam - am rămas mereu un „primitiv” care gândeşte ce simte şi nu invers. S-a întors la mine într-o toamnă, cu acelaşi obicei vechi de a-mi aduce în casă un braţ de frunze veştede. Îmi părea mereu ca mă priveşte curios, Da, să ştii, tu chiar ai un ochi mai mare decât celălalt. Scriam ca şi acum mult fără să spun nimic - îmi era de ajuns să ne plimbăm împreună. Într-o zi cineva s-a apropiat şi a răpit-o chiar din braţele mele. Gata, mi-a spus, de acum este iubirea noastră! În special a mea! Închide ochii! Acum, sărută-mă… N-am numărat zilele, nici anii - ştiu doar că era fericită, zbura în cercuri largi, îşi pudra obrajii cu violet şi umbla toată ziua desculţă. Lacrimile - pentru că plângeam uneori - erau calde şi dulci. Aripile n-o mai dureau, nu-mi mai păreau chiar atât de inegale şi miroseau puternic a flori. Când a plecat, într-o seară târziu, nici n-am mai putut plânge. Îmi luase şi lacrimile cu ea, şi sufletul, şi tinereţea şi… Şi nu s-a mai întors. Nu e atât de rău să trăieşti fără lacrimi, te poţi obişnui şi cu asta… am spus eu… după ce mi-a adus-o cineva anul trecut sau acum doi ani, nu mai ştiu: Asta e iubirea ta? M-a întrebat. N-o recunoşteam, i-am cercetat aripile, mda, una mai mare decât cealaltă, rădăcinile lor încă sângerau. INDEX

4. Continuu Şi umbrele cerului înaintau Peste nepăsarea copacilor Tropotind a înserare Râul curgea răsucit Între cele două vârste ale pietrei: Stânca de o parte, nisipul de cealaltă Un colţ de zăpadă neîncepută Împerecheat cu trupul bătrân al punţii Oprea trecerea desculţă a gândurilor Doar cărarea pierdută în spatele nostru Şerpuia înainte minţindu-ne Că ziua e încă mai lungă Priveam zborul încrucişat al păsărilor Tăind aripa uriaşă şi moale a vântului Care nu venea, atunci, de niciunde Fără să ne întrebăm de ce Trăiam împreună acelaşi vis Ascunşi în globul aceleiaşi secunde Legaţi de cuvintele repetate Ale ultimului vers schimbat Când ziua aluneca-n alt anotimp Şi umbrele cerului înaintau Peste nepăsarea copacilor Tropotind a înserare Mulţumesc, i-am răspuns. M-am aşezat jos pe asfalt (între timp câmpiile albastre au devenit rezervaţie naturală, în jurul lor era construit un gard înalt) înăuntru pe singura alee îngustă între răsărit şi apus, aproape de jumătate… iar împreună. Am stat aşa faţă în faţă cu frunţile lipite una de cealaltă şi ochii închişi, ca în jocurile noastre de copii, când alergam împreună, gustând teama de a ne prăbuşi în braţele ierburilor fragede (peste tăbliţele de acum cu nu călcaţi iarba, nu rupeţi florile ) fără să ne întrebăm o clipă de ce. Până ieri, când… Iubirea s-a ridicat sprijinindu-se pe umărul meu, bătrână… Ai să o recunoşti acum, nu-i aşa? INDEX

5. Descriere Între a fi plecat şi a nu fi fost niciodată eu sunt ceea ce tu nu poţi înţelege chiar dacă prin sângele nostru curge aceeaşi iubire otrăvită de aceeaşi eternitate. Circul îngerilor apoi l-au legat la ochi şi l-au lăsat să zboare prin cameră lovindu-se de pereţi vântul a deschis fereastra puţin cât să îi fure o lacrimă, tavanul s-a făcut albastru ca să îl doară mai tare, secundele au trecut fără să vrea a înghiţit un strop de sânge împreună cu cele două cuvinte când a căzut -ce facem acum? -mergem în bucătărie şi-l împărţim. INDEX

6. Primăvara Primăvara s-a urcat Prin rădăcinile copacului Până la mine, O pasăre se cuibăreşte În locul inimii mele, Mugurii mi-au străpuns aripile, Vor înflori prin mine... Iată, sunt Un înger viu. Nu e nimic Un pic mă doare sufletul, un pic Nu e nici disperare, nici iubire Pe stradă e o trecere-n neştire, În dava veche soarele e mic Nici îngerul nu mi-a trimis în plic Vreo notă de plătit – pe rătăcire, Nu-i primăvară-n nici o amintire Tu mă asculţi... eu nu mai spun nimic Chiar astăzi n-am un templu să ridic Nu e nimic filosofal în fire Nu e nici disperare, nici iubire Un pic mă doare sufletul, un pic... INDEX

7. Taci! Taci!… Zeul a adormit între noi Rezemat pe ultimul vis despre tine – N-atinge întristarea rămasă pe foi Jumătate din mine În cercuri se-ntorc pescăruşii-napoi La hrana de stele bogată Ce valul a smuls-o în noapte din noi Iubire certată Cu ochii uscaţi de nesomn vom păşi, Prin aceleaşi porţi numărate, Pe-aripile lor ce ne vor lovi Cu-nţelesuri uitate În liniştea rece începutul de zi Din nori fâşii se va cerne Vino!… Să-nchidem cuvintele vii În temple eterne. Anotimp anotimp certat şi bolnav cu îngeri obosiţi şi murdari ce se târăsc peste cer poezia destrămată şi rea ţinând calea privirilor gânduri învinse de păsări timpul, timpul sărac ucigând pentru pâinea amară a copiilor săi: noaptea şi galbena zi în sufletul crispat al trecătorilor grăbiţi prin noi înşine INDEX

8. Urmele noastre Pentru Wind Căutam oraşele de întristare ale îngerilor zâmbind durerii de mâine peste durerea de azi să zidim necugetate cuvinte de iubire în jurul nostru, închizându-ne împreunã acolo urmele noastre apăsate pe aripile lor albe, pas cu pas, însemnau clipele îndepărtării, neînţelese, de ce-a mai rămas din noi înşine căutând oraşele de întristare ale îngerilor. Aripi-gând Copacii obosiţi de floare Se lasă mângâiaţi de vânt şi mor încet cu fiecare şoptit cuvânt Orbiţi în razele de soare Fluturii cad peste pământ Priveşte, prada de culoare e un mormânt În simpla noastră încercare De-a fi mai mult decât ei sunt Murim încet cu fiecare şoptit cuvânt A-noastre aripi solitare Despică al timpului descânt Sau... însoţindu-ne-n cărare ne sunt mormânt INDEX

9. Ca un semn Ca o pasăre mică de pradă prima iubire îmi taie cerul adânc... n-au pierit încă nici celelalte păsări de pradă mai mari, mai puţin ascunse fiecare în cercul ei de vânătoare flămândă de amintiri îmi ţipă-n privire Ca un semn de adio prima iubită a tăiat o bucată de suflet în formă de fereastră plecând. Si tu ai făcut la fel... De ce am hrănit aceste păsări de pradă cu mine însumi până când a ajuns fiecare prea mare pentru fereastra ei?... Priveşte Pentru Adriana Priveşte pădurea, săgeţile geţilor l-au găsit pe Zalmoxis! sângele lui este printre culorile toamnei priveşte pădurea, cea galbena de aramă şi stropii din sângele zeului, Septembrie e poarta magică prin care păşim în altarul toamnei. INDEX

10. Regăsire Aşteptam pe marginea universului meu lângă ultimul semn adânc al întristării, soarele roşu se oprise acolo mângâindu-mi tâmplele a despărţire Am potrivit lumina a dulce-nserare, am lăsat copacul să mă-ngroape cu floare jumate-ntuneric, jumătate iubire - Aşteptam în acelaşi peisaj tăiat de aripa timpului Tăcerea aluneca între cele două cuvinte ca un şarpe spre inima mea obosită... Tu ştii că nu mor în fiecare clipă! Dar ştii că fiecare mă doare la fel? Velvet si tobele infernului Coloane de îngeri Mărşăluiesc prin pereţii încăperii Înghesuiţi Călcându-se unul pe altul pe aripi Uzaţi de prea multă folosinţă poetică Împinşi de la spate de inima ta închisă Între gratiile vii, tremurânde, ale tăcerii. Înăuntru câteva locuri libere Decor cu meduze, stern, globule roşii Câteva ferestre de chat Şi durerea muşcând din istorie Eu nu! Am rămas afară Tăiat de linii subtile – tangente Iluziei - Dumnezeu – corpuscul – undă. INDEX

11. Despre iubire Pentru Alina Azi vom vorbi despre iubire… pentru că plouă dar mai ales pentru că nu ştim nimic unul despre celălalt ne vom răsuci pe cărarea îngustă uşor desenată de Dumnezeu între viaţă şi moarte pe spatele unui şarpe albastru care alunecă prin ferestrele timpului spre nicăieri vom merge îmbrăcaţi în cuvinte cu mâinile întinse ca doi acrobaţi mângâind aerul după amiezei: ni s-a mai întâmplat… , vom spune alungând amintirile mai adânc – or să ne doară inevitabil vom aluneca într-o parte sau în cealaltă … pentru că plouă pentru că nu ştim nimic unul despre celălalt Atingere crudă Tu eşti destinul meu i-am spus păsării izbite-n şosea de-o maşină în palme, penele ei cu sânge şi praf tremurau încă am ridicat-o spre obraz într-un gest de candoare speriată s-a smuls lovindu-mă scurt cu aripa! atingerea crudă a zborului ei mi-a lăsat primul rid pe obraz. INDEX

12. Beethoven În dreptul Lunii îngerul mării l-a lovit pe îngerul ţărmului cu razele grele de sare noapte cu noapte crestele călătoare ale fiecărui val i-au sculptat aripile şoptite mai întâi - a îmbrăţişare - certate în sfârşit, când s-au şi spart adânc întorcându-se-n mare. Un înger plângea Un înger plângea pe marginea drumului cu aripile rupte Îi vor creşte altele, îşi spuneau trecătorii fără să se oprească, Îi vor creşte altele... Iar îngerul nu spunea nimic pe marginea drumului, cu aripile rupte şi lungi atât de lungi încât trecătorii nu le puteau ocoli spunând: îi vor creşte altele... INDEX

13. Între noi Un înger s-a întors pe cărare din suflet venind înapoi în drumul spre tine - chemare cu pasul certat şi greoi rănit într-un loc de iertare de-o bucată mai mică de cer în drumul spre tine - chemare cu aripi bătute în fier ca un semn pierdut de-ntrebare peste care-amândoi am trecut în drumul spre tine - chemare undeva, între noi, a căzut. Jurnal de parc Privea uşor spre stânga-n altă parte Deasupra peste îngeri şi mirese Care plecau fără să fi venit Era bătrân de gândurile acelea sau asculta fântâna-nmărmurit ca sculptorul nebun ce l-a zidit punându-şi chipul lui săpat în piatră în jocul ne-nţeles şi-ngăduit cu zarurile sorţii aruncate spre noi nu va privi, în altă parte… INDEX

14. Pedeapsă şi iubire Nu sunt nimic din ce-aş putea să fiu Nu sunt nici înger, nici copac, nici stâncă Sunt doar un om care trăieşte încă Între iluzii, moarte şi desfrâu Sunt doar un evadat din închisoarea Acelor gânduri care-ncet ucid Ce a sărit o clipă peste zid şi s-a rănit căzând... din întâmplare Ceva din el a mai rămas afară Ceva din el a fost adus la loc Şi-a mai rămas o parte la mijloc Şi-a mai rămas o parte să îl doară O parte ce-a fugit într-adevăr Ca să iubească-n altă-nfăţişare Sub un alt nume, sub o altă zare O altă jumătate dintr-un măr Dintr-un alt pom, dintr-altă izgonire dintr-un alt rai, cu-acelaşi Dumnezeu Ce-şi face, vezi, poveştile mereu Cu vorbe dulci: pedeapsă şi iubire Sunt doar o parte spânzurată-n soare În curtea unei negre închisori Între minciuni, fantasme şi orori Ca o petală veştedă de floare Copacii-îngeri Au înflorit copacii-îngeri... iar Să ne îmbete-n noapte şi visare Parfumul lor e cel care ne doare Când ridicăm iubirilor altar Se-apleacă-ncet spre noi a mângâiere Şi floarea albă-n creştet ne sărută Ca un părinte-n suferinţa mută Pe un Isus dormind a înviere Când ne-nfruptam cu lacrima de dar Nepricepuţi în suflete cărare Spre a găsi iubirii muritoare Au înflorit copacii-îngeri... iar. INDEX

15. Ago Un copil plânge prin peretele blocului într-o cameră oglindă, egală, pe deget am o pată de cerneală mai veche de ieri când m-am exaltat despre moarte, filozofie şi alb într-un exerciţiu de gândire oarbă desenând cu degetul pe cerul ferestrei o linie lungă până la margine şi-atât… m-am oprit afară fiecare avea câte un înger în gură urmând linia degetului meu ca pe un algoritm sinistru si perfect cu ochii fixaţi la durerea standard atenţi la semnele de punctuaţie şchiopătând totuşi a jale copilul a tăcut – prin peretele blocului timpul picura stricat, inegal în gol tic-tic-tac, tic-tac-tac… a stat! cu stelele pe jumătate galbene, cu faţa pisicilor animate, obrajii umflaţi, cu câte o pană în colţul stâng al gurii şi-atât… m-am oprit înăuntru fiecare avea câte un loc gol în care se prăbuşea sistematic, accelerat, din interior spre afară fără să înţeleagă că mestecă un înger mort din greşeală într-un gest repetabil cu gândul de ce are pe deget o pată de cerneală. Sunt doar... o parte ce-a rămas afară Să mai iubească, să mai moară iar Visând la tine veşnic în zadar Ca-ntr-o pedeapsă dulce şi amară Între iluzii, moarte şi desfrâu Sunt doar un om care trăieşte încă Nu sunt nici înger, nici copac, nici stâncă Nu sunt nimic din ce-aş putea să fiu. INDEX

16. În deşert Uneori eşti alteori sunt e posibil să fim înţeleşi în visare pe aceleaşi cărări mesagerii ne vin şi în sânge ne-mbată o înceată chemare numai steaua s-a stins în ferestre de nori căutând în deşert peste trepte de sare paşii noştri cuminţi întâlniţi pe pământ în adânc de cuvânt răsărind din visare Fluturele Decât să cadă-n noapte peste umbre le-au spus profesorii, mai bine, râzând, în plase de mătase îl prindeţi, obosit de vise, cu aripile-ntinse ...de un deget pe florile închise în amurg să nu vă temeţi, mergeţi fiecare le-au spus profesorii grăbiţi să nu vă temeţi, inimă nu are, în piept să-nfigeţi acul ascuţit, în insectar să îl avem, sub el voi numele să-l puneţi - fiecare la "îndemânare" coasem după el, le-au spus profesorii - la "ştiinţe" vom cerceta o aripă model, la "aritmetică" vom împărţii în minte şi la "compunere" vom scrie îngrijit despre iubire - o sută de cuvinte. INDEX

17. Piatra Ca un înger de piatră căruia vântul i-a săpat aripile până la os ploile i-au mâncat ochii aşteptându-te visul l-a ros pe dinăuntru ca un izvor sărat şi femeile l-au coborât pe rând din cer obosind să-l iubească ...m-am oprit... la mijlocul drumului unde trebuia să fii tu spunând: iată un înger de piatră căruia vântul i-a săpat aripile până la os ploile i-au mâncat ochii aşteptându-mă şi visul... nu i s-a împlinit niciodată • Dincolo • Pentru bunicul meu • degetele mele au trecut tremurândepeste ţărâna arsă de soare stearpă şi caldă ţărâna mângâie mut sufletul meu ce nu se va întoarce nici el nicicând de nicăieri cuvintele nici unei rugăciuni mici ca furnicile acestea trec înfruptându-se cu firimiturile pâinii sufletului meu ce n-a murit încă. INDEX

18. Vis bun A mai murit un vis în astă seară Suntem mai buni şi mai bătrâni cu-n vis Simţim în suflet picături de ceară Din lumina-aprinsă pe ceaslovu-nchis Dumnezeul doarme-ncătuşat în fiare Răul horcăieşte peste visul mort, Fără rost rămânem totuşi în picioare Căutând cu ochii-nceţoşaţi un port Ancora-vom poate numai astă seară De pe pluta morţii, într-un scurt popas Să-ngropăm la ţărmuri visul ce afară Lângă noi acuma zace fără glas... Când...lumina-i stinsă de alt vis ce zboară Îi strigăm - durerii că va fi ucis - : A mai murit un vis, şi-n astă seară, Suntem mai buni şi mai bătrâni cu-n vis Zăpada Zăpada ce-a căzut peste noapte ca o aripă ruptă de înger din înger, peste urmele paşilor mei fără mine, zăpada, cea lipită de geamuri ca un vis de ecranul secundei în care trec pragul ochilor tăi fără tine, zăpada, ce sfârşeşte pe buze din zborul ei fals către mine din tine, se-ntoarce şi pleacă mereu dintre noi fără noi... INDEX

19. 17 Noiembrie Pe linia aceluiaşi orizont alunecă câte-o lacrimă dintr-un vis către celălalt ca o neînţelegere veche în care scriam răspunsuri pe frunzele întoarse de vânt la întrebările tale cuminţi desigur pentru altcineva bătrân de întristare culeg o lacrimă - lângă îngerii tăi surâzători, de oţel îngerii mei de piatră s-au spart de aşteptare într-o melancolie dulce pe linia aceluiaşi orizont. • Înăuntru banal • În mine s-a întors însingurarea pereţii-au învăţat să mă cunoască podeaua doar mai scârţâie încet un bun venit, târziu, acasă după perdele lumea îngropată în ultima-ntomnare îngheţând se trece-absentă - un copil râzând de-un joc pe care, încă, nu-l pricepe iubirile - dintr-un sertar de masă le scot ca să le-aud foşnind sfârşitul parcă-l simt venind sau întomnarea-mi zgâlţâie de uşă... un înger ar veni să mă-nbuneze dar fiind mereu certat cu Dumnezeu să mă găsească astăzi este greu în camera c-o singură fereastră s-a înnourat banal şi dintr-odată şi telefonul mut mă oboseşte... în mine s-a întors însingurarea pereţii-au învăţat să mă cunoască. INDEX

20. Eu Eu sunt un pas greşit pe care-l faci Tu înspre iubire dinspre iubire când dimineaţa devine-nserare şi vântul îţi mângâie faţa când treci mai departe un pas pe care nu şti când l-ai şi făcut înapoi spre iubire dinspre iubire când priveşti în jurul tău şi nu te vede nimeni când treci mai departe... • Poveste de iarnă • Cu mii de ani-naintea Crăciunului, în Nord Un zeu sărbătorea pe fiica-i Bucurie Când fiul său Tristeţe De Anul Nou pleca Fără să ştie unde Şi pentru câtă vreme În noaptea-ceea zeul Ce hotărăşte soarta Cu un blestem pe buze S-a-nchis într-un cristal Din câte ning în lume Şi se topesc pe faţă Nu îl găseşte nimeni Pe buze sau în ochi Ca să destrame vraja Ce face-n fericire Să ne-amintim tristeţea Ca pe un fiu pierdut... INDEX

21. Magnoliile Magnoliile erau încă în floare iubirea era încă în păcat inelul de mare, sărat ca valul sărută şi moare ca valul sărată e clipa se naşte pe sine mereu în veşnica-i moarte - un zeu îşi râde-ntinzându-mi aripa cu vorbele-ntregi, jumătate ne spunem în stele un semn şi pradă luminii îndemn păşim pe cărări separate spre viaţa de care-am uitat din visul acela în care magnoliile erau încă în floare iubirea era încă în păcat • Sonetul fluviului • Pe ţărmurile fluviului malul putrezeşte încet odată cu caii morţi în războaiele îngerilor sălciile strâmbe şi ude mâncate de viermii molateci plâng lipicios şi murdar pătând rochiile florilor albe ţânţarii bâzâie surd, muşcând feţele sau botul animalelor vii, ameţite şi ne gânditoare prin aburii nopţii pierdute o pasăre zboară cu gândul, zadarnic, la hrana de-o clipă. INDEX

22. Lacrimile mestecenilor Lacrimile mestecenilor, verzi braţele mestecenilor albe pietrele pe care-am putea sta împreună şi muntele puţin mai departe... toate acestea au fost scrise - şi spinii în afară de cele două picături de ploaie ce mi-au căzut pe obraji deodată... iubirea, trăieşte mai mult decât oamenii, nu-i aşa? Două aripi două aripi desprinse una de alta o tremurătoare dorinţă de plutire sidef şi agat opal... diamante de rouă toate, toate într-o pânză de păianjen două aripi desprinse una de alta o neasemuită idee de zbor safir şi rubin alabastru apă de stele toate, toate într-un ceva de suflet două aripi şi trupul undeva încolăcit dinspre pământ înspre pământ. INDEX

23. Un tunet Un tunet e-o simplă chemare ce vine de sus către noi, picurând cu a timpului ape din al stelelor ude noroi, ne-ajunge 'napoi şi 'nainte ne-apasă cu sare pe umerii goi, ne doare grăbind către casă şi credem că nu-i pentru noi... Pereche De ţărmuri stelele se frâng Ca-ntr-o poveste foarte veche În care suflete pereche Iubesc şi plâng Copacii gemeni , dar ceresc , Le-arată calea-n căutare Şi ele-urmând acea cărare Plâng şi iubesc Dintr-al nefericirii crâng De vor ieşi mai înţelepte Pe ale nemuririi trepte Iubesc şi plâng Şi se despart şi se-ntâlnesc În lumea nouă-n lumea veche Fără să ştie că-s pereche Plâng şi iubesc. INDEX

24. Îngerul orb Îngerul meu orb se plimba prin oraşul cuvintelor împiedicându-se de secretele noastre până când jocul nostru rostogolindu-se l-a ucis... şi cuvintele au rămas nelocuite goale ca un mormânt îngrijit pe lângă care vom trece gândind fără noi ...ce frumos este... Visul O creangă ruptă de cireş înflorit A scris pe nisipul grădinii mele Un vers ne-nţeles ca un răsărit De lună şi stele Altfel cuvintele de piatră sunt la locul lor Ca nişte priviri de zăpadă... Aripa lui ce-o mângâia uneori A lăsat-o să cadă! În jurul pavilionului de porţelan pictat O parte din versul ne-nţeles şi certat Pe aripa ce încă se zbate copiat S-a întors, a plecat... Pe mătasea kimonoului meu indigo Petalele florilor de cireş s-au oprit O clipă, ca-ntr-un ultim salut de adio Îngenunchez înmărmurit. INDEX

25. Îngerii Au ieşit îngerii din pereţii de beton au ieşit îngerii din oţelul armăturilor şi cei din scaun şi cei din masă au ieşit şi îngerii transparenţi din sticla ferestrelor Toţi, au ieşit înconjurându-mă cu degetele lor de copii răsfăţaţi ridicate spre mine tu, mi-au spus, tu eşti vinovat eu, m-am făcut ghem ca un arici cu palmele ascunzându-mi ochii până când îngerul meu din lacrimă nevăzut, singur şi răzvrătit îmi va fi surâs iertarea... Decembrie cu filmul Isus Eu... sunt o maimuţă tristă Ce-ngheaţă-n oraşul vopsit Cu biserici închise, bizare Şi îngeri cu chip împietrit Zăpada eterna risipă Murdară icoană din cer Îngroapă neveşnica-aripă Lovită în noapte de ger Cenuşă de chip şi suflare Din cuburi închise perfid Ei rupţi de-nţeles şi visare Se roagă, mănâncă, ucid Decembrie... la filmul Isus În teatrul vechi de revistă Încălzindu-se pe rândul de sus Eu... sunt o maimuţă tristă INDEX

26. Am citit ce mi-ai scris peste an Da, am găsit de Crăciun o floare de gheaţă în geam singur ca un înger nebun plângeam mereu întristat ca şi-acum am citit ce mi-ai scris peste an şi-atunci, ca un înger nebun visam în versul sărac ce îl pun sărut peste floarea din geam răspunsu-i de înger nebun : ştiam că aşa va fi de Crăciun voi citi ce mi-ai scris peste an visând, ca un înger nebun în van... Ar putea Îngerului meu îi e frică şi mie la fel ar putea să rănească c-o aripă ar putea dărâma vreun castel a trăit în lumină de stele a murit în tăcere de mări s-a născut din cuvintele grele s-a rănit în cuminţi sărutări a văzut îngropate în vise iubiri murind pentru el a intrat prin ferestre deschise prizonier rămânând în castel îngerului meu îi e frică şi mie la fel ar putea să rănească c-o aripă ar putea dărâma vreun castel INDEX

27. Mulţumesc Chiar dacă anul laş se va termina Şi eu nu voi fi acolo Cu sufletul de vânt şi de piatră Să mă sparg la fiecare cuvânt Ca o lacrimă în ultimul vers Din ultima strofă a poeziei Ce n-am scris-o niciodată Dar am încercat măcar s-o iubesc Orbind în visare tristeţea Cuvintele nerostite încă Sub podul gândurilor Cuvintele nerostite încă Plâng fluviul îngheţat Al îndoielilor noastre INDEX

28. Sarasate Îndepărtarea picura între noi ca o romanţă andaluză între chitară şi mâna lui Zsapka noaptea fâşia ca şi discul iubirea... durea puţin ca şi timpul pe care copacii îngheţaţi l-au vegheat între noi fără să ne întâlnească lumina singurei stele cădea în sufletul meu ca o aripă în miezul secundei în care... am trecut amândoi pe malurile abrupte şi îndepărtate ale sufletelor noastre Noi Stânca rezemată, cu frică, în mare plângea cu lacrimi de nisip, valul, ca o altă iubire, se spărgea cu lacrimi de sare sculptându-şi veşnicia-n mistere murind împreună în mare val şi stâncă-n aceeaşi ne-ngăduită îmbrăţişare INDEX

29. Iubind Ne naştem îngeri şi murim iubind în catedrala sufletului nostru ca-ntr-un blestem o altă jumătate dintr-un alt suflet ce-a murit iubind necontenind destinului aripa îndurerarea ai cerşi iubind act de-ntristare de singurătate iubirea însăşi sfâşiem iubind răscumpăraţi Apoi fiind a alege: ne naştem îngeri şi murim iubind Oglinda Erau două ierni egale... dacă vrei tu făcute una din cealaltă din aceleaşi zăpezi în aceeaşi secundă ningând în ele însele ca un poem oarecare pe ţărmul de la răsărit al nemărginirii... iubindu-se-n oglindirea defectă a ultimei divinităţi ucise femeie pe jumătate bărbat. Erau două ierni egale făcute una din cealaltă. INDEX

30. Acolo Am început să tac când am intrat prima oară în sufletul meu de atunci rătăcesc înăuntru pierdut în propriul meu adânc nu mă mai gândesc să mă întorc înainte nici să merg înapoi pentru că acolo te-am găsit pe tine Un car de stele Doar o privire a ta a fost îndeajuns să răstoarne un car de stele. O noapte întreagă am stat în genunchi să le culeg din iarbă. Un car de stele... INDEX

31. Chat Îngerul cu puţine cuvinte şi vechi de o sută de ani simplu - iubea în veşminte binare, înţeles de profani un geam luminos peste zare în matrice externe stigmat un nume în falsa-ntrebare suntem femeie, bărbat rupt de-nţelegere Eul cu grijă-n destin descărnat ambidextru surâde la zeul cu-n secol în urmă uitat culoarea şi locul şi timpul pe keyboard uşor de tastat în inimi absente, în simplul fizic, comun sau privat iubirea în hexa-cuvinte precisă ucidere-n zbor şi-n piatră cioplită cuminte rămâne, şi-n fier, un fior unică, motrice forţă în cercul abstract al raţiunii electro-chimică torţă ne arde-n privirile lumii veşnică trecere-n sine e-aripă şi creastă de val aşa... ucisă de rime şi dincolo de firewall... Întunericul bistabil pentru Luminiţa Clipele inerte, recesive navighează pe retina absentă fade constelaţii piramidale ard în crepuscul celulele timpului expiră în anatomii baudelairene cu inflorescente opace exaltând întunericul bistabil INDEX

32. Fluturi albi S-au prins între becul atârnat de tavan şi ziarul pătat mărginit de-ntuneric doi fluturi albi palizi cu aripi de dor şi ochii orbiţi de iubire-n lumină izbind disperat în cuvinte, cu zgomot lovindu-se mut între ei - ce păcat la un semn au tăcut ca noi doi - separat unul a căzut pe o masă celălalt a rămas agăţat. Mai multe rânduri de stele Mai multe rânduri de stele au căzut de atunci peste noi mai multe rânduri de stele dintr-ale tale şi dintr-ale mele şi dintr-ale noastre, mai noi... Ne-au rănit când dormeam peste ele cu plăcerile toate în gând ne-au rănit când dormeam peste ele scriind poeme simple pe piele clipă de clipă, rând după rând Durerea strivirii atâtor stele extazul tăcerii în doi durerea strivirii atâtor stele anii zidiţi în străine castele ne leagă cu visul din noi INDEX

33. Rug am să scriu în fiecare zi un vers pe o singură foaie de hârtie pe care am s-o arunc într-o urnă de sticlă pe celelalte le voi arde în fiecare an, o singură dată voi alege un vers pe care am să-l arunc într-o urnă de sticlă pe celelalte le voi arde la fiecare deceniu o singură dată voi alege un vers pe care am să-l arunc...afară prin fereastra deschisă cu celelalte voi arde împreună Ea Locul unde marea înaintea nemărginirii iubeşte ţărmurile adevărului Lacrima ultimei mistice ierni înaintea iertării truditei amiezi Luna unind muritoare iubiri nesfârşite în trist ametist Lucirea undelor mării în trecerea norilor, Iertarea tainicei aripi Liniştita umbră murmurând înaripată nisipului, iubirea trestiei ascunsă Literele ursite mereu împreună neînţelesei iubiri, tărâm ancestral INDEX

34. Se făcea că iubeam Se făcea că iubeam sub candelabrele de stâncă ale aceluiaşi vis ce nu începuse încă Se făcea că iubeam întrecerea zilei cu noaptea primei noastre dureri pe care n-am uitat-o încă Se făcea că iubeam ca două meduze transparente într-un acvariu de sticlă dincolo de infinita lor singurătate Se făcea că iubeam alunecarea spre roşu a ultimei stele albastre de la capătul universului Se făcea că iubeam lucirea închipuită a unicei lacrimi de dor ce-am aşteptat-o cândva Se făcea că iubeam ultimele petale căzute din sufletele noastre singure, odată cu noi, în carte. Iubirea durerii povară Un om a murit într-o gară nemişcat între bine şi rău singur lăsându-mă afară în calea destinului său viata în ochi mai sclipeşte c-o mută ploaie de scuze prin mine trecându-se orbeşte ca schijele vechi de obuze fierbinte, clipită durere m-apropii cu-ncetul plângând spre locul lăsat de tăcere în urmă, prin mine trecând ce lanţuri îmi zornăie-n minte! legăndu-mă-n loc să rămân în ruga absente cuvinte spre tatăl ceresc să amân când singur rămas într-o gară nemişcat între bine şi rău privesc copilul de-afară în calea destinului meu. INDEX

35. Uşile Uşile au ocupat peste noapte oraşul şi acum se întrec închizându-se brusc cu zgomot în mijlocul străzilor uşile-singure se deschid pe asfalt aşteptând culoarea bolnavă a semaforului, uşile-duble rămân însă în parcuri întredeschise învinşi, trecătorii treziţi în spatele sau în faţa lor le ocolesc deja plictisiţi uşile au ocupat peste noapte oraşul uşile - rostirea stângace a zidurilor singure, învingătoare şi inutile... Dacă nu Dacă nu ne vom întâlni niciodată Va fi ca şi când am fi murit împreună De aceeaşi parte a infinitului Iubind aceeaşi parte nevăzută de Lună. INDEX

36. Geneză Dumnezeu era trist universul avea trei dimensiuni necunoscute şi egale El era pretutindeni n-a fost îndeajuns nici lumina, nici cuvântul, nici omul... lipseau: eternitatea care a început cu o lacrimă şi iubirea care să le sfârşească pe toate. Vis pentru Ioana Când am înţeles că e chiar Dumnezeu l-am întrebat despre iubire... Şi Îngerii... mi-a spus, da, şi Îngerii pot să ucidă! INDEX

37. În fiecare zi Pentru Anca În fiecare mână aveam un pahar cu aripi unul era de azur celălalt de purpură Da, pe asfalt cu mantia fricii îngheţată în spate mă întrebam: Dacă nu voi alege eu paharul otrăvit de iubire acesta ar ajunge în camera ta? În fiecare zi destinul îmbătrânea pas cu pas odată cu mine... Cuvinte dulci Pentru Anca Între cele două cuvinte dulci a rămas o tăcere ca o lacrimă pe asfalt neatinsă de întrecerea clipelor prea mică pentru paşii celorlalţi ca un punct de plecare în toate direcţiile nu şi ca un punct de întâlnire INDEX

38. Malomviz* Pentru tine si ele Cetatea de colţ cenuşie redută de cer rezemată-n cădere peste copacii în flăcări de toamnă ca un pahar uriaş de durere spart de nu ştiu care zeu m-a adus între cioburi de zare să privesc peste margine jos cu vântul în faţă - chemare... Aici între stâncă şi om se ridică o înceată zidire, să nu vii !!! Nu-s semne în cale pentru drum înapoi din iubire. …………………………………………………………. Malomviz = numele sub care se găseşte pe hărţile vechi locul unde am ajuns într-un târziu. Cristian Fara Eram* Noi! Eram doi străini printre cuvintele adormite în cer... nu ne-am întâlnit niciodată! nu ne vom întâlni niciodată! Privindu-ne peste malurile vieţii ceilalţi... vedeau un albatros în cer şi un albatros în adânc, oglindindu-se uneori alunecam unul spre celălalt hrănindu-ne, o clipă, din luciul nemărginirii fiecare cu inima celuilalt Noi! Eram doi străini albatroşi care suferă, nu s-au întâlnit niciodată, nu se vor întâlni niciodată! . . . . . . . . . . . . . . . . *pentru că azi, într-o zi oarecare de august te-am strigat depărtărilor, am plâns ca un copil ş-am tăcut - sfârşindu-mă odată cu ploaia aşteptărilor tale INDEX

39. Dependenţă pentru Alina Locuiam singur în două camere într-una se auzea marea în cealaltă mă auzeam eu între ele un zid de şoapte mai vechi pe care-l atingeam uneori cu rama ochelarilor ca pe un obraz… cuminte gesturile tale se repetau afară – dincolo de întuneric înăuntru – dincolo de lumină în aceeaşi jumătate de suflet: asimetric… în afara ultimei tale priviri întoarsă în altă parte – desigur tremuram o durere blândă de frig adânc locuiam peste noapte între pereţii de hârtie ai păsării origani – prima lecţie – pe care n-am învăţat-o niciodată într-o mişcare de rotaţie uşoară: e acasă, iubito, îţi spuneam, oriunde sunt singur… Lacrima noastră-mpreună pentru Silvia Pe cerul privirilor tale cuvintele mele... au trecut gonite de vânt ca norii din ziua aceia în care-ai fugit speriată de un strop rătăcit pe obraz - când furtuna n-a venit niciodată să şteargă nisipul cu paşii iubirilor pierdute-mpreună. INDEX

40. Lăcashul îngerului-om Îngerul şi-a făcut din durere o haină pe care a-mbrăcato peste aripi ascunzându-le .A plecat aşa din lacashul îngerului mai departe, singur . Dar amintirile de o mie de ani pe care le-nghesuise în buzunare îl trăgeau înapoi, s-a gândit să le semene sub tâmpla Uriaşului peste care trecea. Uriaşul nu le vroia. Amintirile îngerului au rămas nişte pietre care s-au rostogolit mai apoi la vale Până când au ajuns... o mie de mii de fire de nisip . Dar îngerul îmbrăcat în haina durerii n-a zburat căci aripile lui prinse într-un jurământ dezlegat au căzut îngheţate şi s-au spart . Îngerul a îngenunchiat în cioburi, ca şi ea, şi-a rămas aşa cum ar sta lângă ea... Lăcashul unei singure aripi exerciţii de iubire Era un înger nu ştiu în ce ţară care-a murit în fiecare zi, timp de un veac, ...până-ntr-o zi când i-a venit sorocul pedepsei dulci, cuminţi, dumnezeieşti şi aripa întâia i-a fost dată. Atât , aripa stângă, a-ntristării, l-a înălţat un pas de la pământ şi a strigat atunci în cercuri line, rotindu-se :“Iubesc!” Şi s-a rotit timp de un veac bătând dintr-o aripă, până-ntr-o zi când a trecut Iubita şi l-a văzut o clipă în rotire: “Plin de noroi, murdar de amăgire tu orice spui rămâne-n cercul tău, tu nu eşti înger nici închipuire... Ce se înaltă-un pas de la pământ ?... Tu eşti o broască ce a furat aripa ! “ Când a-mpietrit cu aripa tristeţii după un veac de trudă în zadar, s-a prăbuşit el, îngerul, în tină cu ochii mari şi lacrimi de otel, “...iubesc” i-a mai rămas pe buze din zborul său un pas de la pământ ... Aripa stângă i-a tăiat-o zeul într-un târziu să semene a om dar l-au gonit ei, oamenii, cu pietre şi zeul l-a gonit cu sărutări. Nu era înger, nu avea aripe, nu era broască, om n-a fost nicicând. Şi a trecut un veac fără să moară dar se năştea în fiecare zi, n-a învăţat să zboare fără aripi, cu fruntea sus ştia de mult să stea şi astăzi chiar când nu sfârşesc povestea el a rămas să strige-ncet : “Iubesc”. Era un înger nu ştiu în ce ţară care-a murit în fiecare zi, timp de un veac ... INDEX

41. Lăcashul vânătorii Dacă vei să vânezi îngerul trezeşte-te la răsăritul soarelui cu aripile udate în lumina iubirii îngerii zboară chiar şi aici în cercurile strâmte din jurul bisericii din colţ .Dar nu uita nu există decât vânător şi vânt. În fiecare seară vânează tu însuţi câte ceva din fiecare, voi face la fel în cercurile strâmte şi gri . Cu prietenul meu Timpul nu te întâlni decât seara atunci se va opri să te asculte, chiar dacă sunt capcane în care urci şi capcane în care cazi va fi acolo un înger cu permis de vânător - şi permis de vânat pe reversul aceleaşi monezi. Te va face să înţelegi că poţi cere sau poţi dăruii, dar undeva dincolo de acestea nu mai există nimic, aminteşte-ţi de toate Lacashurile în care “nimic” poate însemna “totul” în măsura în care fiecare lacrimă este un surâs şi fiecare ... al treilea vers se repetă. Lăcashul bietului înger Am rămas să zbor în cercuri mici deasupra pasiunii şi-a fricii din ce în ce mai sus şi mai repede şi... puţin mai istovitor. Ştii, n-am fost admis la Şcoala de îngeri pentru ca aveam aripile prea lungi, puţin iritat le-am strigat: ce ştiţi voi nu-mi ajung nici pentru o uşoară îmbrăţişare peste ocean... O zi însorită pentru o durere de înger chiar dacă mi-au şi îngheţat puţin vârfurile îndepărtate ale aripilor. INDEX

42. Lăcashul fluturilor pereche Doi fluturi se rotesc în jurul lămpii mele parcă fără să se cunoască unul pe celălalt . Seara s-a lăsat - mătase albastră - peste globul de cristal vrăjit al timpului . Cineva de foarte departe s-a întors spre mine fără să-mi vadă cu adevărat privirea ... e o întristare albă în toate ferestrele - perdele brodate în roşu, violet, albastru şi negru . Nu-ştiu dacă te-am strigat sau mi s-a părut că ţi-ai întors privirea spre înserare . Stelele sunt aprinse din priviri sfidătoare - de zâna pitică - una din cealaltă, eu caut steaua polară a fiecărei nopţi cu speranţa ascunsă ca e uneori aceeaşi . Lumina nopţi se amestecă cu lumina lămpii ca două priviri de copii care nu s-au cunoscut încă , acum clipele împrăştiate ca nişte cristale amare pe talerul de argint al trecerii timpului şi clipele aşezate ca nişte boabe de grâu pe talerul de aur al adevăratei iubiri... Clipele ! apasă balanţa de smarald a întrebărilor: Cum vom fi noi după trecerea gândurilor? Lăcashul copacilor trişti Copacii trişti au înflorit din nou cu flori ecleziastice pentru catedralele iubirii. Din stupul cuvintelor roiul însetat şi flămând calcă-n picioare culorile, murdărindu-se cu polen... Rămăşiţele, gunoiul, sau prisosul cuvintelor va da roadele... pe care ploaia privirilor le va ucide în parte. Dar blestemul nu se va sfârşi aici, lacrimile copacilor pentru fiicele moarte se vor face frunze pe care le vor mânca vacile. Când rodul acru va putrezi printre dinţii sănătoşi ai porcilor va veni cineva şi le va rupe crengile. Din seva durerii se vor adăpa şopârlele şi vor murii. Iar lemnul uscat va arde în rugurile vrăjitoarelor care i-au blestemat pe copacii trişti. Doar rădăcinile murdare încleştate în inima poetului nu vor putrezi... încă. INDEX

43. … De la fereastra mea nu văd biserica din colţ, nici dacă cineva ar putea să treacă pe acolo… aşa că m-am ridicat dureros şi-am strivit jumătatea de şarpe din mine. Le-am dat întâlnire Vânzătorului Invalid şi Bunului Bâlbâit la terminarea bisericii începute de la cer spre pământ, am rupt paginile şi te-am iertat pentru puterea gestului tău întâmplător spunându-ţi doar: Caut o iubire pe termen scurt… doar până când voi murii. Deva, 21august 1992 Lăcashul şarpelui Caut o iubire pe termen scurt, doar până când voi murii, când va fi gata biserica din colţ, cea care a început să se construiască în parcul în care nu m-am sărutat niciodată. Caut… dar cupola bisericii acestea s-a şi făcut. Ascult Beethoven, cvartetul de coarde in do diezi minor… Iubirea este o pasăre, una din acelea care zboară prin şantierul bisericii din colţ care a început să se construiască de la cer spre pământ. Nu ştiu cine a plătit muncitorii, nu ştiu ce muncitori au fost plătiţi, de aceea să nu treci pe acolo, până când va fi gata… Vietate cu aripi şi fără inimă – iubirea – ar putea să te întâlnească pe tine. Caut pe cineva care să mă ascundă, m-am gândit la Vânzătorul Invalid şi la Bunul Bâlbâit. Dar mai am timp până la apusul soarelui să-l întâlnesc pe Dumnezeu a doua oară – şi să nu-l recunosc. Înlănţuitul din mine s-a transformat râzând într-un şarpe. Dar e şi om cât nu înţelege că nu vreau să fac dragoste ci caut o iubire pe termen scurt… E puternic! Sunt deja jumătate un şarpe, dar nu voi murii înainte de zidirea bisericii din colţ. Aş vrea să nu poţi să mă înţelegi! Prevăzător insă te voi minţi cu ocazia morţii mele: “L-am căutat pe acela care m-a întârziat câţiva ani, I-am mulţumit…”. […] Iartă-mă, am spus, pentru tot ce nu m-am gândit, gândurile nu-mi pot fi iertate, sunt mai sincere ca o crimă. “Mă mulţumesc cu uitarea” e o minciună frumoasă…. Ştiu tot ce se poate face înainte de moartea mea, biserica din colţ are încă numai cupola… … Mi-a spus cineva: “Când taci şi nu înţelegi ‘mi-eşti duşman, când înţelegi şi vorbeşti – prieten, când taci şi înţelegi – iubit, când nu-nţelegi şi vorbeşti – trecător.” … INDEX

44. Lăcashul drag N-am murit pentru că iarna a uitat să mai vină... Te mai aştept de la miezul nopţii încă... o sută de ani. Obişnuinţa înseamnă bătrâneţe şi amintirea la fel – îţi aminteşti cuvintele mele? – „o sută de ani”. M-am tot întrebat de ce să iubeşti un înger! Ştii! Mi-am vândut aripile pentru un „act de trecere a frontierei”... Iar Cerul ca pedeapsă mi-a dat altele noi! Acum le-am pus prima oară, cum arat? Da, am sa fac o piruetă... Am uitat că-n oglindă e doar sufletul tău, ca să mă pedepsească, să-mi aducă aminte că mai am timp să ajung în ţara aceea... De ce crezi tu ca un înger nu poate decât să iubească? E o noapte urâtă, nu am nici o veste de la tine, nu pot nici chiar sa dinamitez pilonii bisericii din colţ, poezia s-a spart, iubirea? O iubire pe termen scurt, doar până când voi murii... Arăt schimbat cu aripile noi? Mâine – dacă va exista – va semăna cu ieri care n-a existat niciodată! Tine minte, Aura, totul se supune aceleaşi legi – în afară de iubire! Am să-ţi spun aşa, te vei numii Aura pentru următorii o suta de ani... Sunt mai obosit ca un fulg de zăpadă... Mai bine voi ascunde versurile în cuvintele pe care am să le ascund în versurile ascunse in cuvintele... Îmi placi, când crezi ca mă joc, e a doua mea sinceritate, după iubire... Ştii, în ţara în care nu vom merge împreună – trăieşte încă pasărea paradisului... 14 ianuarie 1993 Lăcashul de pe cealaltă parte a cetăţii Ca orice înger trezit în septembrie pe jumătate demon am pierdut primul tren, l-am pierdut pe al doilea, am pierdut câteva amintiri, câteva iluzii, câteva femei… dar n-am uitat ca bătrânul septembrie m-a întâlnit aseară pe cealaltă parte a cetăţii… Era beat… el Bătrânul Septembrie, hăituit de câinii de pe cealaltă parte a străzii, pe care mi-am amintit prea târziu sa (mai) trec. Ţi-am spus ca am râs (după mulţi ani) ca ori ce înger ce se trezeşte în septembrie de cealaltă parte a cetăţi la miezul nopţii? Da, mi-am deschis aripile, amorţite de amintirile mele, de amintirile lui, poate de amintirile tale… spunându-mi ca nici tu nu şti ce e acela un înger de ocazie!!! Ei bine, da, înainte eram un înger nou cu kilometrajul zero şi rodajul făcut la rece de Ea… Cea ce nu însemna cât de puţin că diferenţa între îngeri si maşini e garajul! Ci carburanţii! Cum nu ştii, maşinile îţi mănâncă banii, iar îngerii îţi mănâncă sufletul sau inima , după gust. Te miri! Nu ştii, frumoaso, ca fiecare mănâncă cate ceva! Am cunoscut cândva o femeie – care nu-ţi semăna, dar avea şi ea o carte de bucate cu îngeri. Ea îi mânca cam aşa: Aperitiv – salata din aripi de înger, natur. Apoi în menu: Suflet umplut cu speranţe deşarte rumenit la cuptorul pasiunii sau inimă crudă de înger vânat… desertul sunt ochii de înger flambaţi si-un pahar cu lacrimi de înger ( ce nu-ţi recomand sunt dulci, mult prea dulci şi mult prea amare ). Dar tu nu mai eşti un copil ca să-ţi spun că îngeri nu-s doar pentru mâncare… te poţi îmbrăca cu un înger, nu ştii? ( oricum nu sunt la modă îngerii acum ). Ca hainele vechi cei mai mulţi sunt purtaţi prin casă ca pe un halat... a cărui culoare a ieşit de prea mult spălat ( dar nu pot fi purtaţi nici chiar pe sufletul gol pătează si nu ies la spălat ). Cel mai bine, însă, cu- n înger te joci: îl ascunzi... undeva... sau te ascunzi in inima sa, el nu va afla. Regula jocului doar nu se poate schimba: „Nu te va găsi, dar te va căuta” [...]. Deva, 1 septembrie 1997 INDEX

45. Înfiorarea Scrisoare fără răspuns Aripile sclipitoare de pe reverul bluzei, şnurul de argint răsucit pe degete ca-ntr-un descânt, cele trei picături de aur condensate din labirintul cine-ştie căror vorbe sau note divine, toate acestea erau acoperite de violet. Când să-şi fi dat îngerii şi demonii mâna pentru a făurii gândul meu – privindu-te? Poate demult, înaintea putinţei naturii de a deosebi religia de artă. Privind ochii adânci ca tăcerea din întunericul altarelor, îmbietori la tristeţe şi bucurie deopotrivă, am ales... înfiorarea. Pe buzele tale, trasat de penelul aceluiaşi pictor divin, s-a topit un surâs. Am trăit într-o clipă viaţa noastră de acum înainte. Am îngenuncheat în faţa zeului nostru cum nu am crezut că am să o fac vreodată... Râzând, batjocoritor, El mi-a arătat o altă viaţă şi-o alta a noastră – împreună. Fără să i-o cer în aceeaşi clipă de-nfiorare şi-a amintit vieţile noastre una fără cealaltă . Totul se sfârşeşte la fel de nefiresc şi banal. De ce aş sparge acum peretele de sticlă? De ce aş trece acum de cealaltă parte a amintirilor? Ca şi atâtea alte femei tu vei iubi în mine pe altcineva! Iar zeul nostru îndărătnic va cere sorţii ca şi eu să iubesc în tine pe altcineva! Nu-mi răspunde decât atunci când te vei hotărî cine sau ce e acel „altcineva”, poate să fie o fiinţă, un poem, o mişcare, un arbore, o tăcere sau chiar înfiorarea... Voi face la fel! Lăcashul îngerului mort Îngerul a murit într-o joi din vina nimănui. Dar n-a înţeles chiar atunci asta şi-a mai trăit încă o săptămână mort . Aşa cum înainte n-a înţeles că e înger acum nu-nţelegea că e mort . Tot din vina nimănui se trezea în fiecare dimineaţă mort şi pleca mai departe până când a ajuns dincolo de el însuşi unde nu era nimic. O lumânare peste care a suflat vântul o clipă înainte de a se stinge singură nu-nsemna nimic pentru el, până-ntr-o joi când a murit aşa în picioare cu capul puţin înclinat spre dreapta. Cum !? Şi tu crezi că îngerii sunt nişte oameni morţi!? Şi nu invers: Că oamenii sunt de fapt nişte îngeri morţi ! Sigur că Dumnezeu n-a fost nici joia aceea acasă, a luat şi cheile de la aripile de rezervă la El. Îngerul mort la fel de neatent ca şi viu a bătut din aripile-ngheţate iar acestea s-au spart. Şi îngerul zâmbind de durere n-a găsit altceva mai bun de făcut, decât să le servească prietenilor: bucăţi de gheaţă din aripi în băutură ca s-o răcească... Apoi îngerului mort nu i-a mai rămas decât să se cerceteze într-o oglindă de lacrimi. Dar Dumnezeu luase şi cheia de la lacrimi cu El , … … cui altcuiva i-ar putea cere un înger mort o lacrimă pentru atât de puţin ? INDEX

46. Eu Sonetul fluviului Magnoliile Două aripi Lacrimile mestecenilor Pereche Un tunet Visul Îngerul orb Decembrie cu filmul Isus Îngerii Ar putea Am citit ce mi-ai scris peste an Cuvintele nerostite încă Mulţumesc Noi Sarasate Oglinda Iubind Un car de stele Acolo Întunericul bistabil Chat Mai multe rânduri de stele Fluturi albi Ea Rug Iubirea durerii povară Se făcea că iubeam Dacă nu Uşile Vis Cuprins În căutarea florilor purpurii Continuu Circul îngerilor Descriere Nu e nimic Primăvara Anotimp Taci! Aripi-gând Urmele noastre Priveşte Ca un semn Velvet si tobele infernului Regăsire Atingere crudă Despre iubire Un înger plângea Beethoven Jurnal de parc Între noi Copacii-îngeri Pedeapsă şi iubire Ago Fluturele În deşert Dincolo Piatra Zăpada Vis bun Înauntru banal 17 Noiembrie Poveste de iarnă

47. Geneză Cuvinte dulci În fiecare zi Eram* Malomviz* Lacrima noastră-mpreună Dependenţă Lăcashul unei singure aripi Lăcashul îngerului-om Lăcashul bietului înger Lăcashul vânătorii Lăcashul copacilor trişti Lăcashul fluturilor pereche Lăcashul şarpelui Lăcashul de pe cealaltă parte a cetăţii Lăcashul drag Lăcashul îngerului mort Înfiorarea EXIT