FACTORII DE RISC ŞI VĂTĂMĂRILE PRODUSE ECOSISTEMELOR FORESTIERE

1. FACTORII DE RISC ŞI VĂTĂMĂRILE PRODUSE ECOSISTEMELOR FORESTIERE

2. Generalităţi: Riscul: posibilitatea (mai mare sau mai mică) de apariţie a unor fenomene cu impact major asupra structurii şi funcţionalităţii ecosistemelor forestiere; Factorii de risc: acei factori care generează sau favorizează materializarea riscului sub formă de vătămări sau calamităţi.

3. Factorii de risc: • declanşatori • predispozanţi • favorizanţi • endogeni • exogeni • de natură biotică • de natură abiotică

4. FACTORI BIOTICI DE RISC: • agenţi fitopatogeni • insecte • vânat • animale domestice

5. FACTORI ABIOTICI DE RISC: • Uscarea prematură a arborilor • Doborâturi de vânt şi rupturi de zăpadă • Inundaţii, viituri torenţiale, alunecări de teren • Poluare locală • Incendii de pădure • Avalanşe de zăpadă

6. Amploarea fenomenului de uscare • se poate discuta despre fenomenul de uscare intensă (în masă), în momentul în care uscarea afectează plafonul dominant al arboretelor (clasele I-III Kraft); • fenomenul a fost semnalat pentru prima dată, la începutul secolului XX, în Slovenia, extinzându-se ulterior în aproape toate ţările europene; • în România, ca fenomen de masă s-a semnalat în perioada anilor 1930-1932, în arboretele de cvercinee; • se consideră că fenomenul afectează între 2 şi 5% din suprafaţa fondului forestier din fiecare ţară (în România, procentul este de 3,8%); • se determină în suprafeţe de probă de 1500-2500 m2, amplasate câte 3-5 la unitatea de suprafaţă(ha);

7. Intensitatea uscării arborilor în România

8. Cauzele declanşării fenomenului de uscare: De ordin antropic: - adoptarea unor măsuri silviculturale greşite; - aplicarea necorespunzătoare a intervenţiilor în arborete; - reducerea consistenţei arboretelor. De ordin ecologic: - stresul climatic; - poluarea industrială(autohtonă sau transfrontalieră). De ordin biotic: - insecte; - ciuperci specifice.

9. Clasificarea arborilor pe grade de vătămare, în raport cu starea de sănătate

10. Calculul gradului de vătămare pe arboret:

11. în care: Gv– exprimă amploarea fenomenului de uscare, pe baza caruia se stabileşte prognoza evoluţiei uscării; n1 – nr arbori sănătoşi; n2 – nr arbori cu vătămare slabă; n3 – nr arbori cu vătămare medie; n4 – nr arbori cu vătămare puternică.

12. Calculul procentului de uscare pe arboret (Pu ) (care reflectă intensitatea de manifestare a fenomenului)

13. Încadrarea arboretelor pe grade de uscare

14. În cazul apariţiei unor noi focare: • în fiecare u.a. se vor amplasa 3-5 sondaje (fiecare cu câte două suprafeţe de probă circulare) (3 sub 3ha, 4 între 3 şi 10ha şi 5 peste 10ha); • suprafeţele vor avea 200 m2 în arborete sub 60 de ani şi 500m2 în cele peste 60 de ani; • în fiecare suprafaţă se inventariază toţi arborii din clasele I-III Kraft şi se încadrează conform criteriilor de la monitoring – defoliere; • lucrarea se execută în perioada 15 iulie-15 septembrie;

15. Pe baza datelor se determină gradele de vătămare:

16. în care: • n0,n1,n2,n3,n4 reprezintă numărul arborilor cu grad de defoliere 0,1,2,3,4(pe specii sau pe arboret);

17. Scara gradelor de vătămare: 0 – nevătămat sau f. slab vătămat: 0-5; 1 – slab sau uşor vătămat: 6-20; 2 - mijlociu vătămat: 21-40; 3 – puternic vătămat: 41-60; 4 – foarte puternic vătămat: 61-100.

18. Dinamica desfăşurării fenomenului de uscare în arboretele de cvercinee • fenomenul apare cu precădere în arboretele provenite din lăstari, crescuţi pe cioate îmbătrânite, unde s-au aplicat tehnologii greşite; • poate fi sporadic sau poate afecta întregul arboret; • de obicei, uscarea este precedată de o perioadă de debilitare a arborilor, care durează 4-10 ani sau chiar mai mult; • apariţia şi extinderea fenomenului este condiţionată de un complex de factori; • asocierile de factori nefavorabili provoacă uscarea în mod diferit, de la un arboret la altul şi chiar de la un arbore la altul; • debilitarea unor arbori nu este vizibilă în toate cazurile la nivelul coroanei dar poate fi constatată prin reducerea creşterilor.

19. Evoluţia fenomenului de uscare la cvercinee

20. Simptomele specifice fenomenului de uscare la brad • rărirea coroanei de jos în sus şi de la interior spre exterior, ca urmare a căderii acelor; • prezenţa lujerilor lacomi (de compensaţie), pe fus şi pe partea superioară a ramurilor de ordinul I; • apariţia, în coroana verde, a ramurilor uscate (în treimea mijlocie şi inferioară); • prezenţa vâscului în coroanele arborilor; • uscarea vârfului pe 1-2 m, la exemplarele de 90-100 de ani; • fructificaţie abundentă, aproape anuală (conuri mici, numai pe ramurile din ultimele verticile); • reducerea evidentă a creşterilor în înălţime şi diametru, determinând formarea unui vârf aplatizat; • scăderea accentuată a acelor noi; • reducerea mărimii coroanelor.

21. Tipurile de uscare la brad • Uscarea lentă – în arborete peste 120 de ani prezentând simptomele: turtirea vârfului, apariţia vâscului, rărirea coroanelor de jos în sus şi de la interior spre exterior, în interval de 15-40 de ani; • Uscarea bruscă – apare frecvent în arborete echiene şi relativ echiene, de 60-100 ani, consistenţă 0,9-1,0 şi se manifestă prin înroşirea acelor în coroană într-un interval de 2-8 luni; • Uscarea determinată mecanic – în arborete de 50-80 de ani,cu densităţi f. mari şi coeficienţi de zvelteţe de 95-110, datorită roaderii reciproce a coroanelor; • Uscarea pe suprafeţe mari– în arborete echiene, de 50-100 de ani, puternic rărite, cu simptome tipice de uscare datorată poluării şi apariţia prematură a cuiburilor de barză.

22. Evoluţia fenomenului de uscare la brad

23. Evoluţia fenomenului de uscare pentru diverse specii

24. Măsuri de prevenire ale uscării: conversiunea arboretelor de la crâng la codru; păstrarea sau introducerea speciilor de amestec şi a arbuştilor; evitarea plantării speciilor în afara arealului lor natural; stimularea regenerării naturale a arboretelor; promovarea speciilor rezistente la infecţii, defolieri, secetă; executarea corespunzătoare a lucrărilor de îngrijire; combaterea bolilor şi a dăunătorilor; crearea şi îngrijirea marginilor de masiv; limitarea circulaţiei oamenilor, vitelor, autovehiculelor în perimetrul forestier; prevenirea delictelor silvice.

25. Doborâturi de vânt şi rupturi de zăpadă

26. Factorii de risc pentru doborâturi: vânturile puternice(peste 18m/s); soluri superficiale(litosoluri sau soluri litice) cu volum edafic foarte mic; soluri pseudogleice sau pseudogleizate relief cu versanţi vântuiţi sau cu văi înguste.

27. Caracteristicile arboretului: coeficienţi de zvelteţe supraunitari; margini de arborete neconsolidate şi expuse la vânt; prezenţa golurilor în arborete; prezenţa unor răni pe trunchiuri.

28. Incendiile de pădure

29. Clasificareaincendiilor • incendii subterane, când focul se manifestă, cu predilecţie, la nivelul sistemului radicelar al arborilor şi arbuştilor (specific solurilor uscate, foarte bogate în schelet); • incendii de litieră, când focul afectează doar stratul de litieră de la suprafaţa solului (majoritatea incendiilor); • incendii de coronament, când este afectat etajul arborilor, dar şi subarboretul, pătura erbacee şi chiar litiera (cele mai periculoase, cu pagubele cele mai însemnate).

30. Declanşarea şi extindeea incendiilor este condiţionată de prezenţa simultană a trei factori: • materialul combustibil • oxigenul • sursa de foc

31. Zonele de risc: • Zona 1 – regiunea central-carpatică (judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Maramureş) şi cea vestică (judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor); • Zona 2 – regiunea sudică (judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Olt, Dolj, Galaţi) şi cea sud-carpatică (judeţele Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi); • Zona 3 – regiunea central-carpatică de est (judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Bistriţa) şi cea estică (judeţele Vaslui, Iaşi, Botoşani).

32. Avalanşele de zăpadă

33. Avalanşele de zăpadă: • cunoscute şi sub denumirea de lavine, constituie fenomene naturale ce constau în antrenarea unor mase mari de zăpadă, moale şi grea, care se desprind şi se rostogolesc pe versanţii munţilor, antrenând şi distrugând totul în cale.

34. Factorii de risc care influenţează producerea avalanşelor: • factorii climatici: grosimea zăpezii, temperatura aerului, temperatura în interiorul stratului de zăpadă, intensitatea şi direcţia vântului etc; • factorii de relief: altitudinea, panta, expoziţia, configuraţia terenului; • starea suprafeţei terenului: rugozitatea, gradul de umezire sau de îngheţ, gradul de acoperire cu vegetaţie şi natura acesteia; • factori accidentali: prăbuşirea unei cornişe, căderea de bolovani sau stânci, trecerea unor animale sălbatice sau a schiorilor, zgomotele puternice care produc vibraţii etc.

35. Clasificarea avalanşelor: 1. mecanismul de declanşare (modul de desprindere şi forma rupturii): avalanşe din plăci de zăpadă; avalanşe din zăpadă necoezivă. 2. poziţia suprafeţei de alunecare: avalanşe superficiale; avalanşe de sol (de fund). 3. starea zăpezii antrenate (din punct de vedere al conţinutului de apă): avalanşe din zăpadă uscată; avalanşe din zăpadă umedă.

36. Clasificarea avalanşelor: 4. forma terenului pe care evoluează: avalanşe de versant; avalanşe de culoar. 5. modul de deplasare: avalanşe curgătoare; avalanşe prăfoase. 6. conţinutul de apă al depozitului format: avalanşe cu depozit uscat; avalanşe cu depozit umed.

37. Inundaţii, viituri torenţiale şi alunecări de teren

38. Factorii de risc: • precipitaţiile exclusiv de abundente • topirea bruscă a zăpezilor • alunecarea unor versanţi în albia majoră a cursurilor de apă şi blocarea curgerii libere • diminuarea secţiunii transversale a albiei râurilor ca efect al amplasării unor construcţii (drumuri, poduri etc.) • ruperea sau avarierea barajelor

39. Date statistice: • suprafaţa totală inundabilă în România este de 2,12 mil. ha (1,89 mil ha terenuri agricole • numărul total al localităţilor inundabile: 2613 (54 municipii, 161 oraşe şi 2398 comune) • peste 60% din lungimea reţelei hidrografice a ţării prezintă un puternic caracter torenţial

40. Poluarea locală

41. Poluarea: • este rezultatul acţiunii unui complex de factori artificiali, cu consecinţe negative asupra calităţii mediului, care perturbă echilibrul ecologic relativ stabil, creat în decursul timpului, între diferitele grupe de plante, animale şi microorganisme, precum şi între acestea şi mediul în care trăiesc.

42. Factorii de risc în poluarea locală: • emanaţiile de metale grele (Pb, Zn, Cu) produse de industria metalelor neferoase (Baia Mare, Zlatna), peste limita normală admisă oficial • emanaţiile de SO2 sau CO2, produse de către termocentralele electrice • reziduurile pertoliere şi apa sărată rezultate în urma proceselor de foraj şi extracţie ale ţiţeiului • pulberi produse de industrie (în special de fabricile de ciment)