Tehnologia cresterii animalelor

1. Tehnologia cresterii animalelor

2. In taranoastra se crescurmatoarelerase de ovine: • Rase de oi cu lanafina: -Merinosde Palas - Merinos de Transilvania - VarietateaSpanca • Rase de ovine cu lanasemifina - Tigaie - Varietatea alba - Varietateabucalaie - Varietatearuginie - Varietateaneagra • Rase de ovine cu lanagroasa - Turcana - Varietatea alba - Varietateabrumarie - VarietateaRatca - Varietateaneagra - Karakul

3. Rasa Merinos de Palas • Merinosul de Palas in rasa curata se creste in Dobrogea iar ca ameliorator al altor rase s-a extins in sud si vest. • Ovinele din aceasta rasa se caracterizeaza printr-o conformatie armonioasa cu un format corporal mezomorf si un aspect de animal masiv. • Tipul morfoproductiv este mixt, de lana fina-carne. • Oile in majoritate sunt ciute in timp ce berbecii au coarne spiralate cu varful inafara. Caracteristicile rasei: • Au greutatea medie de 54-85 kg la femele şi 80-145 kg la berbeci. Producţia de lână variază între 3,5-8 kg la oi şi 5-13 kg la berbeci. Recordul a fost de 24 kg lână la berbec. Producţia de lapte ajunge la 133 l/ an, prolificitatea la 121 miei %.Fineţea fibrelor de lână – 20,0-22,5 microni; randamentul lânii la spălare – 50-55%.

4. RasaMerinos de Transilvania Formare • Formarea acestei rase a început la sfârşitul secolului al XIX-lea prin încrucişări de absorbţie dintre berbeci din rasele Merinos Negretti şi Merinos Rambouillet cu oi Ţigaie şi Ţurcană. • Se estimează că din 1,5 milioane ovine din această rasă, azi se mai cresc 225000-300000 de capete. • Este o rasă puţin rezistentă la frig, drumuri şi, îndeosebi, ploi reci şi condens, motive pentru care păşunatul trebuie să se realizeze în apropierea adăposturilor. Caractere de exterior • Jarul şi lâna sunt albe; în efectivele mai puţin ameliorate apar uneori pete mici ruginii sau brune pe jar şi miei de culoare neagră (< 1%) care este recesivă. • Capul relativ mic, scurt şi drept la oi; este uşor berbecat la berbeci care au, frecvent, coarne mari şi răsucite. Oile fie că nu au coarne, fie că în puţine cazuri, au coarne mici. Urechile sunt mijlocii, purtate lateral şi uşor oblic. Trunchiul este de dimensiuni mijlocii, trenul posterior are dezvoltare modestă; membrele relativ scurte, cu aplomburi corecte şi osatură rezistentă. .

5. Caractere productive • Lâna prezintă variabilitate inter şi intraindividuală.. Randamentul la spălare este mic, 34-38% la efectivele cu lână scurtă (5-6 cm) şi de 40-55% la ovinele la care s-a făcut infuzie cu Merinos australian. • Carnea este slabă; proporţia carne-grăsime este, în carcasă, de 4:1 (la Ţigaie 3:1, la Ţurcană 2:1). • Randamentul la sacrificare este la adulte de 40-45%; la tineretul îngrăşat de 50%. • Mieii au la naştere 3-4kg; mieii înţărcaţi la 80-90 de zile, şi dacă au fost crescuţi în condiţii tehnologice foarte bune, au greutatea de 25-30 kg (spor mediu zilnic de 250-270 g. • Producţia totală medie este de 70-90 l/per.lact. Caractere de reproducţie • Oile au un sezon lung de reproducţie. Cele mai bune rezultate se obţin în cazul montelor de la sfârşitul verii şi începutul toamnei când 92-98% din oi intră în călduri. Prolificitatea este de 115-120% şi poate atinge 125-130% în efectivele ameliorate. • Acţiunea de ameliorare a lânii se face pentru alungirea la 9-10 cm a şuviţei şi densitatea de 7000 foliculi/cm2, concomitent cu îmbunătăţirea calităţii acesteia. Se urmăreşte creşterea sporului mediu zilnic la 300 g şi scăderea consumului specific. Hibridările propuse pentru realizarea acestor două obiective sunt cu berbeci din rasele: Merinos australian, Stavropol, Ile de Franceşi Merinolandschaf. Merinolandschaf – Merinos german Ile de France

6. Rasa Tigaie • Provine din forma primara a oilor cu lanagroasa, avand ca stramascomunoaia de stepa, Ovisvignearkar; • Se cresc in zone diferite ca relief siprecipitatii; • Reprezinta 33% din efectivul de ovine din taranoastra; • Conformatiacorporala este armonioasaexprimand un tip morfoproductivmixt (lanasemifinal-carne-lapte); • Greutateacorporala este 35-45 Kg. la oi, 50-70 Kg. la berbeci; • Productia de lanavariaza in functie de nivelul de selectieoscilandintre 1,8 si 2,5 Kg; • Productia de lapte 70-90 l. pe o perioada de lactatie; • Productia de carne este in generalslabaTigaiafiind o rasa semitardiva ( spormediuzilnic 150-190 g).

7. Rasa Turcana • Este cea mai veche rasa de oi de peteritoriultariinostre • Reprezinta 40% din efectivul de ovine din taranoastra • Se caracterizeazaprintr-o dezvoltarecorporalamijlocie: 35-45 Kg. la oi, 48-70 Kg. la berbeci • Se caracterizeazaprintr-o adaptabilitatefoarte buna in zonele de munte • Este o rasa cuproductienixta : lana, lapte si pielicele • Productia de lana este in generalscazuta (3 Kg.) :lana este aspraculuciuslab, fiindutilizata mai ales in industriacovoarelor • Este unadintrecele mai bune rase producatoare de lapte (80-110 l.) • Productia de carne este slaba ( spormediuzilnic 160-175 g.) • Toate populaţiile Ţurcană se remarcă prin capacitatea ridicată de adaptare la condiţii adverse de mediu, rezistenţă sporită la boli microbiene şi la parazitoze locale şi capacitate ridicată de valorificare a furajelor fibroase şi grosiere.

8. Rasa Karakul • S-a format in sud-estulAsiei la est de MareaCaspica. • A fostintrodusa in Romania in 1910 si creste in nordulMoldoveiatat ca rasa curata cat si sub forma de metis • Se caracterizeazaprintr-o taliemijlocie , greutateamedie 44 Kg. la oi si 70 Kg. la berbeci • Conformatiacorporala este caracteristica : cap alungit, fin si uscativ, urechi mari blegi, liniaspinariiascendenta de la greabansprecrupa • Este o rasa specializatapentruproductia de pielicele, productilesecundarefiind : lapte (65 l.), lana(2-3 kg.) si carne.

9. Karakul negru Karakul brumariu

10. Karakul roz Karakul maro

11. Karakul alb Karakul sur

12. Creşterea ovinelor adulte În activitatea de creştere a ovinelor se deosebesc o seriede activităţi specifice acestei specii. În continuare se vor prezenta activităţile mai deosebite. 1. Ferma de producţie specializată în creşterea ovinelor • Procesul de creştere , reproducţie şi exploatare la toate categoriile de ovine se realizează în ferme cu circuit închis. • Tineretul mascul destinat îngrăşării se livrează la greutatea de 12-15kg, în funcţie de rasă, unităţilor de îngrăşare. • Ferma îşi asigură baza furajeră din suprafeţe proprii(păşuni, fâneţe şi arabil), completată până la nivelul necesarului, în limitele normelor de furajare în vigoare, prin procurarea din afară.

13. Structura efectivelor la începutul anului. Structura efectivului este determinată de: • ponderea efectivului matcă de 66-72 % din total, în vederea obţinerii unui număr cât mai mare de produşi; • reţinerea până la primul tuns normal a întregului efectiv de tineret femel, care reprezintă 40 % din efectivul matcă; • -reforma anuală de 20-25 % la efectivul matcă şi 5-15 % la tineretul femel de înlocuire; • -livrarea tineretului mascul destinat îngrăşării către unităţile de profil, la greutatea medie de 12 kg/cap.

14. Necesarul de furaje • Pentru asigurarea necesarului de furaje, ferma trebuie să aibă suprafeţe proprii de teren agricol (arabil + păşuni şi fâneţe). • Resursele furajere, până la acoperirea integrală a necesarului, se completează prin contractarea de suprafeţe cu ferme de alt profil, atât în vederea păşunatului miriştilor de păioase, porumbişti, lucerniere vechi, suprafeţe de legume etc, cât şi pentru asigurarea furajelor - producţie secundară (coceni, paie, vreji).

15. 2. Dotarea materială a fermei • Adăposturile. Saivanele sunt construcţii simple, de formă dreptunghiulară cu o suprafaţă acoperită de 1530 m2 spaţiu închis şi 380 m2 sub copertină. Spaţiul închis cu pereţi se foloseşte pentru fătări şi pe timp nefavorabil, iar spaţiul de sub copertină, pentru furajarea ovinelor, în care scop latura mare interioară este prevăzută cu iesle. Dotarea fermei mai cuprinde: • sediul fermei; • filtrul sanitar-veterinar şi crematoriu sau puţ sec; • punct de însămânţări artificiale şi tratamente etc; • punct de îmbăiere a ovinelor; • magazie pentru furaje şi materiale; • platforme de siloz în imediata vecinătate a fermei; • bucătăria furajeră; • stâna de vară sau strunga de muls.

16. Asigurarea cu apă potabilă. în fermă se amenajează puţ forat, care să asigure un debit zilnic minimum de 10 mc apă pentru adăpat şi celelalte utilităţi. Adăparea se face la jgheaburi amplasate în saivane. • La păşune, adăpatul se face, de asemenea, din jgheaburi, amplasate în zone uşor accesibile. • In zonele de deal şi de munte puţul forat poate fi înlocuit prin captare de izvoare, apa asigurându-se prin cădere liberă. • Sursele de apă trebuie să asigure cantităţile pe zi şi an, pe cap de animal.

17. 3. Întreţinerea berbecuţilor de reproducţie • În vederea realizării montei la ovine o importanţă deosebită se acordă atât pentru întreţinerea oilor cât mai ales pentru întreţinerea şi îngrijirea berbecuţilor. • Oile - în vederea pregătirii pentru montă, primesc o furajare bogată în fânuri, grosiere, suculente, masă verde pentru ca în perioada montei să aibă o bună stare de întreţinere şi sănătate. Se asigură necesarul de sare (bulgări pentru lins) şi apa la discreţie. • În perioada montei, oile depistate în călduri sunt separate şi păşunate separat pe parcuri în aproprierea stânei (gospodăriei). • Pentru montă, oile se grupează câte 20-30 oi pentru un berbec tânăr şi 30-40 oi pentru un berbec adult. Când numărul de fătări pe an creşte de 2 ori / an sau de 3 ori / 2 ani regimul de hrană este special, când se urmăreşte obţinerea unui procent mare de fecunditate (fătări duble, triple) se practică monta repetată.

18. Berbecii în perioada de montă primesc furaje bogate în proteine, săruri minerale, vitamine. Regimul de montă la berbeci este de 2-3monte / zi şi dacă este folosit raţional poate fi folosit ca reproducător 5-6 ani. • Introduşi în turmă berbecii de reproducţie se folosesc prin rotaţie 4 zile activitate şi 4 zile repaus. • Alimentaţia berbecuţilor în perioada de montă este în special de: 2-4 ouăcrude, 1-2 kg lapte smântânit, 1,5 - 2,0 kg concentrate, făină de carne şi faină de oase, morcov, faină de lucerna etc. raţiile sunt stabilite în funcţie de programul de montă.

19. 4. Gestaţia şi fătarea la ovine • Gestaţia la ovine durează 150 zile (140-160). • În lunile a-II-a şi a-III-a de gestaţie nivelul de furajare poate fi redus cu cca. 30% faţă de perioada anterioară. • În cazul unor păşuni slabe se asigură şi cca. 5 kg / luna / concentrate (vara) şi fânuri suculente grosiere şi concentrate (300 g/ zi / cap) iarna. • În perioada a doua de gestaţie, se asigură îngrijire şi furajare deosebită necesară pentru creşterea fătului. Oile sunt supravegheate permanent, se evită supra aglomerarea, înghesuirea, ieşirea din padocuri şi din adăposturi. • Înainte de fătare se execută tunderea oilor în jurul ugerului pe coadă şi în jurul cozii, pentru asigurarea igienei suptului şi mulsului. • Pentru fatări se pregătesc adăposturile şi se realizează un compartiment pentru maternitate şi mieii de 0-30 zile . Boxele individuale de fătare trebuie să fie de l,2m/0,6-0,8 m ,iar pentru oaie şi miel o suprafaţă de l,6m2.

20. 5. Îngrijirea şi înţărcarea mielor • După fătare se fac o serie de lucrări specifice: curăţirea mucozităţilor de pe nări şi bot, tăierea ombilicului la 4-5 cm de abdomen, tamponarea cu tinctură de iod. Apoi mieii sunt ajutaţi să sugă obligatoriu la 3-4 ore după fătare. • Pentru mieii de 8-10 zile, se amenajează un loc de furajare unde li se administrează concentrate, combinate (făinuri) şi fân de lucerna foarte bun. • În cazul unor orfani sau gemeni sau când oaia nu are lapte mieii sunt „aplecaţi" daţi la oi doici, fătate aproximativ în acelaşi timp sau dacă nu sunt astfel de posibilităţi, mieii sunt alimentaţi artificial cu lapte de vaca. • Perioada mieluluicrud este de 0-7 zile, apoi mielul mijlociu 7-30 zile şi miel zburat 30-65 zile. • Înţărcarea se face treptat timp de 4-5 zile, prin izolarea lor de mame, mai ales noaptea, iar dimineaţa oile se mulg. Apoi mieii se lasă cu mamele câteva ore ziua, iar seara se mulg. • Nu se recomandă înţărcarea bruscă, deoarece mieii slăbesc, se pot îmbolnăvi, sau pot muri.

21. 6. Mulsul şi întreţinerea oilor în perioada de lactaţie • Realizarea mulsului oilor, trebuie făcută cu condiţii de igienă şi sanitar veterinare deosebite. Este important atât pentru igiena animalelor cât şi pentru igiena laptelui. • Perioada de muls este de 90-120 zile şi se întrerupe obligatoriu cu minimum 20 ~30 de zile înaintea montei. • Mulsul oilor se face la început de 3 ori / zi, apoi la mijlocul sezonului de 2 ori / zi iar cu 2 săptămâni înaintea terminării perioadei de muls numai o dată / zi (de regulă dimineaţa). • Iarna oile pot fi lăsate în afara acoperişului dar în perioadele foarte geroase cu viscol trebuie adăpostite. Frigul uscat nu este dăunător, dar ploile şi zăpada nu trebuie să intre în lână. • In activitatea de îngrijire, oile se grupează în categorii după producţie, calitate, sex şi vârstă. • Berbecii de reproducţie se ţin în turme de maximum 400 capete. • Turmele formate, trebuie (este recomandabil) să nu fie schimbate decât în toamnă.

22. 7 . Păşunatul oilor • Păşunea constituie cel mai valoros şi ieftin mod de hrănire a ovinelor. In România păşunatul durează cca. 7-8 luni, iar uneori şi în timpul iernii. • Trecerea oilor în regim de păşunat se face treptat printr-o pregătire de 7-10 zile. • Adăpatul vara se face de 2-4 ori / zi în funcţie de anotimp. • Necesarul de păşune se calculează în funcţie de consumul de iarbă care este de 6-8 kg / zi / oaie. Pe păşunile artificiale se repartizează 20 oi / ha, iar pe păşune naturală 6-8 oi / ha. • Stânele trebuie bine organizate şi dotate cu un inventar specific (iesle, jgheaburi, suporturi pentru sare, furci, lopeţi, foarfece, găleţi de apă, de muls, bidoane de lapte, medicamente, etc,) • In zona stanii trebuie să existe umbra naturală ori să se facă umbrare. • Locul taberei trebuie schimbat săptămânal.

23. 8. Tunderea oilor • Oile în ţară noastră se tund de regulă odată pe an în perioada 15 mai - 10 iunie. • Înainte de tundere oile nu se hrănesc şi adapă 12-14 ore, iar berbecii 24 ore pentru a evita accidentele provocate de încărcarea tubului digestiv. • Tunsul oilor se începe cu lâna din partea dinaintea picioarelor dinapoi, apoi picioarelor dinainte şi se continuă cu abdomenul, părţile laterale şi spatele. • Lână întreagă de pe corpul oii se numeşte cojoc, iar lână groasă de la extremităţile picioarelor- codină. • Tunderea oilor bolnave se face separat iar lână se notează cu etichete speciale. Locul unde s-au tuns aceste oi se dezinfectează. • Tunderea se poate face şi mecanic, când productivitatea este mai mare de 3-4 ori, iar tunderea este mai uniformă şi cantitatea de lână obţinută este mai mare cu 200-300 g / oaie. • După tuns, oile sunt sensibile la răceli, de aceea ele se vor reţine şi păşuna în apropierea stânei.

24. 9. Întreţinerea mieilor • În prima perioadă mieii trebuie feriţi de frig şi de umezeală, ţinuţi în adăposturi calde (8-10°C), feriţi de curenţi de aer, pe aşternut uscat. • După 10-15 zile mieii încep să consume furaje iar treptat sunt hrăniţi cu furaje bogate în proteine sau minerale, vitamine. • La păşune, mieii sunt scoşi împreună cu mamele şi se face de regulă dimineaţa mai târziu după ce mieii au primit tainul şi s-a ridicat roua. • Mieii încep să bea apă după 3-4 săptămâni, dar apa nu trebuie să fie foarte rece. • De la vârsta de 15 zile mieii pot fi crescuţi şi separaţi de mame şi daţi la mame numai în momentul alăptării. • După înţărcare mieii sunt grupaţi în turme pe categorii (clase) de bonitare, la mieluţe elită şi clasele I, II, III, iar la berbecuţii la elită şi clasele I şi II. • Berbecuţii clasa a IlI-a reprezintă mieii declasaţi, care urmează a fi crescuţi şi îngrăşaţi (batali). • O turmă de miei cuprinde 500-600 capete.  

25. Tehnologia de creştere şi îngrăşare a tineretului ovin pentru producţia de carne • Oile hrănite şi îngrijite raţional în timpul gestaţiei nasc mieii cu greutate vie de 1,2-1,6 kg. Berbecuţii au greutate cu 5-7% mai mare decât mieluţele. Mieii din fatările duble şi triple au greutatea mai mică decât cei singuri. • Greutatea mieilor la naştere variază în raport cu rasa. La noi în ţară mieii din rasa Merinos au la naştere 4,2-4,3 kg mieluţele şi 4,5-4,6 kg berbecuţii. • Greutatea apropiată de rasa Merinos se întâlnesc şi la rasele Ţigaia şi Karakul. La Ţurcană la naştere mieluţele au 3,5 kg, iar berbecuţii 3,7 kg. • După perioada de alăptare, în momentul înţărcării mieii sunt supuşi unei prime clasări şi grupaţi după direcţia de producţie.

26. Mieii (berbecuţii) care nu sunt reţinuţi pentru reproducţie sunt clasaţi în grupa berbecuţilor pentru îngrăşat (batali). • Ovinele pentru îngrăşat sunt ţinute şi hrănite special o perioada de 50-100 zile timp în care ajung la greutate de 50-60 kg iar batalii la 35-45 kg la vârsta de 7 luni. • Ingrăşarea se poate face la păşune, la grajd ori în sistem de hrănire mixtă. • Ingrăşarea la păşune este mai ieftină şi se face pe păşuni bogate în plante leguminoase (pentru tineret) şi graminee (pentru adulte). • Ingrăşarea la grajd se face în general iarna, dar este un sistem costisitor. Durata de furajare este de cca. 3 luni, iar animalele câştigă în greutate 20-25% faţă de greutatea normală. • Ingrăşarea mixtă se realizează de regulă în condiţiile creşterii pe păşune, la care suplimentar se adaugă nutreţuri concentrate. Aceasta durează cca. trei luni şi serealizează un randament la tăiere de 60-65% faţă de randamentul la tăiere de cca. 40% la animalele neîngrăşate.