Prof.Dr.Mircea LAZARESCU, Jeni BLAJOVAN, Dr. Codruta SUFLEA Timisoara, 24-25 Aprilie 2014

1. TEMATICA DELIRANTA MISTICA SI SIMPTOMELE DE PRIM RANG SCHNEIDER Prof.Dr.Mircea LAZARESCU, Jeni BLAJOVAN, Dr. Codruta SUFLEA Timisoara, 24-25 Aprilie 2014

2. Tematica mistică – a unor relaţii speciale cu fiinţele divine sau demonice – nu reţine atenţia clasificărilor internaţionale. Ea nu e prezentă în ICD-10; e menţionată în DSM-5 la caracterizarea generală a delirului dar nu şi la formele tematice a tulburării delirante. În SCAN, manualul de definiţii pentru termenii utilizaţi în ICD-10, “delirul religios” (mistic) este menţionat doar ca o eventualitate de a explica sau elabora alte teme religioase, similar cu explicaţia prin fenomenele paranormale şi fizice; deci nu în sensul unei tematici specifice.

3. În cea mai utilizată psihopatologie descriptivă din ultimele 2 decenii (“Sims’s symptoms in the mind”) delirul religios este acceptat ca o posibilă temă (din cele 12 enumerate) şi considerat ca mai frecvent în sec.XIX. În principiu ar fi de natură grandioasă, rar însoţind dispoziţie depresivă. Pentru a accepta tematica religioasă ca delirantă ea trebuie să fie congruentă cu caracteristicile unei boli psihiatrice, fiind de obicei însoţită de alte simptome psihopatologice.

4. Studiile publicate privitoare la tematica delirantă a delirului sunt puţine în ultima perioadă, şi cu referinţă mai ales la psihopatologia transculturală şi fenomenul posesiunii de spirite.

5. Tematica mistică poate fi considerată uan din cele trei grupări tematice care se afirmă în delir. Celelelate două se referă la identitate/stare/valoare a subiectului şi la relaţionarea sa cu alţii. transparenţă/influenţă - identitate modificată - delir erotoman - descendenţă specială - gelozie/suspiciune - capacităţi crescute/invenţie -paranoidie/atitudine şi comportament - bogăţie ostil, persecutor - aspect corporal diform - supraveghere, control - boală - autodepreciere/vinovăţie - depersonalizare corporală Tematica mistică, care se întâlneşte destul de frecvent, predominând tabloul clinic sau combinându-se cu tematici de grandiozitate şi/sau paranoidie, are câteva particularităţi care o fac importantă pentru înţelegerea delirului în general şi a simptomelor de prim rang Schneider (SPR) în special. A.Tematica mistica B. grupul tematicii identitare /stare/capacităţi/valoare C. grupul tematic relaţional

6. Tematica mistică prezintă o diferenţă de principiu faţă de celelalte tematici delirante deoarece relaţionează subiectul cu fiinţe omnipotente ce au o realitate mitică, existând pentru subiect într-un univers ficţional. În cadrul religiei – creştine în cazul nostru – credinţa se bazează pe acceptarea unui scenariu narativ mitologic, pe istoria sfântă a lui Isus Hristos, în care există personaje cu un nume şi un rol definit. Această instanţă mitico-sacrală e considerată, în esenţa ei, ca transcendentă, supranaturală. Iar credinciosul se adresează ei prin rugăciuni personale sau în cadrul ritualului colectiv, mediat de instituţia bisericii.

7. Deci, deşi subiectul e familiarizat narativ şi figurativ cu peripeţiile, caracterul şi capacităţile personajelor divine, ele există în alt univers decât al rudelor, vecinilor, colegilor sau a persoanelor oficiale. În cadrul delirurilor relaţional paranoide, personajele “lumeşti” pot fi reprezentate sau absorbite de instituţii (Mafia, Securitatea etc.); dar şi acestea există într-o realitate istorică determinată. Caracterul ficţional şi supranatural al personajelor mitico-sacrale, acceptat ca atare în viaţa curentă, este principalul aspect care prezintă interes pentru psihopatologie, deschizând calea înţelegerii delirului în general ca mutaţie într-o dimensiune antropologică a ficţiunii.

8. O altă specificitate a tematicii mistice o constituie accesul definitoriu şi firesc al fiinţelor acestei lumi la intimitatea subiectului. Dumnezeu, în omnipotenţa sa, cunoaşte în mod normal gândurile credinciosului şi îi influenţează actele. Unul din obiectivele rugăciunii îl reprezintă tocmai apropierea de Dumnezeu. Iar idealul misticilor constă în contopirea fiinţială cu acesta. Dumnezeu este însă o fiinţă fără determinaţii concrete, marcat doar de caracteristici generale, potenţate la absolut: el este atoateclarvăzător, a toate cunoscător, atotputernic etc.

9. Pe de altă parte diavolul, ca entitate ficţională ce simbolizează răul, dezordinea, tentaţia biologică, având asemănări cvasifizice cu lumea animală e capabil să se localizeze în intimitatea corpului subiectului. Poziţie din care poate de asemenea opera cu uşurinţă asupra gândurilor şi deciziilor intime, contribuind deseori la dedublarea personalităţii.

10. Cele menţionate explică de ce în delirul mistic se ridică frecvent şi o problemă identitară, de conpenetraţie a subiectului cu alteritatea, comparabilă până la un punct cu existenţa duală dintre părinte şi copil. Misiunile pe care le primeşte subiectul de la fiinţa divină nu doar că nu pot fi refuzate, dar sunt din principiu acceptate. Propria identitate devine, în cadrul acestei relaţii, problematică.

11. Tematica mistică este deci în esenţă relaţională, ea exprimând relaţia subiectului cu personajele divine, în primul rând cu Dumnezeu. Dar ea este şi identitară, deoarece în delir subiectul se apropie anormal de intimitatea personajelor supranaturale, uneori până la identificarea cu fiul lui Dumnezeu sau Fecioara Maria. De-personalizarea şi re-personalizarea priveşte însă nu doar subiectul ci şi persoanele din jur care pot apărea delirantului ca schimbate, cu altă identitate sau posedaţi de diavol.

12. În sfârşit, Universul religios este mediat, pentru credincios, şi de instituţia bisericii, cu preoţii, credincioşii şi ritualurile ce se desfăşoară în acest loc, cu o spaţio-temporalitate şi cauzalitate specială. Aici pot funcţiona în mod cvasifiresc “energii” speciale, pot apare “semne” divine şi experienţe de iniţiere. Diferenţierea între varianta normală şi acceptată tradiţional a trăirilor şi manifestărilor religioase şi cea aberantă/psihopatologică se cere făcută totdeauna argumentat.

13. Vom prezenta un set de trăiri înregistrate la pacienţii cu delir mistic, din Registrul de cazuri pentru psihoze Timişoara pentru a scoate în evidenţă câteva aspecte psihopatologice speciale ale acestuia, mai ales particularităţi ale fenomenelor de referinţă, caracterul de scenariu ficţional al delirului, problematica distorsiunii identitar/relaţionale şi mai ales particularităţi ale simptomelor de prim rang Schneider (SPR).

14. Caz 1O tânără de 19 ani are un scurt episod maniacal, iar peste un an (1988) se internează pentru o dezinhibiţie maniacală însoţită de un delir mistic. Debutul episodului îl descrie astfel: “am început să mă simt puternică şi fericită, toate gândurile din trecut îmi veneau in minte… gândurile fugeau… mi le aducea cineva inpoi… numai gânduri bune… mi le planta în minte… erau producţia Domnului Dumnezeu, care printr-un mesager, probabil un înger, le punea in mine… nu erau gândurile mele, mintea mea nu le putea aduce aşa rapid… vocea îngerului o auzeam în cap… Domnul îmi ştia şi toate gândurile căci El le ştie pe toate, oamenii ştiu doar o parte…” Urmează în acelaşi an un episod depresiv în care se simte astenică, descurajată, lipsită de orice poftă de viaţă : “mi-e silă de mine, sunt un cadavru ambulant”; cenestopatii şi “senzaţia că i se măreşte gura”; trăiri senzitiv-relaţionale (oamenii discută şi o bârfesc; totul se petrece “ca în vis”; dificultăţi de concentrare a atenţiei, baraj mental, sonorizarea gândurilor (“îmi aud gândurile cum suna tare în cap”), “cineva” îi influenţează acţiunile. În 1990 un episod depresiv şi senzitiv (“ îi e ruşine când e privită”). În 2008 e dezinhibată expansiv, prezintă halucinaţii auditive şi vizuale mistice, traieşte “o intimitate cu Dumnezeu” care “i se dezvăluie şi îi vorbeşte”; e şi erotomană : “ o iubeşte Cristi de la TV” . Cazul evoluează cu episoade maniacale şi depresive cu delir mistic şi paranoid, cu SPR.

15. Descrierea trăirilor pe care o face pacienta la episodul din 1988 trimite la SPR: inserţia şi cunoaşterea gândirii. Pacienta descrie cum: „gândurile fugeau” ceea ce sugerează în egală măsură presiunea gândirii (mentism) şi fuga de idei; dar, aceste gânduri „sunt aduse înapoi.....şi plantate în minte....de un mesager....nu erau gândurile mele”. Trăirea se poate eticheta până la un punct ca inserţie de gânduri, deşi, de fapt, sunt propriile gânduri aduse înapoi, de altcineva însă, deoarece „mintea mea nu le poate aduce aşa de rapid”. Există deci sentimentul intervenţiei xenopatice, dar nu din partea altor oameni ci a unor forţe supranaturale, fapt ce face ca fenomenul să pară destul de natural pacientei. La fel e pseudohalucinaţia, ce invocă instanţa unui înger.

16. Cât priveşte transparenţa gândirii, pacienta oferă o explicaţie naturală „Domnul îmi ştia toate gândurile căci el le ştie pe toate”. Convingerea că Dumnezeu este atoateştiutor o are orice credincios astfel încât fenomenul nu apare pacientei ca neobişnuit. Instanţa sacrală are o altă calitate de alteritate decât cea a persoanelor străine. Dacă credinţa în Dumnezeu e acceptată ca o posibilă instanţa structurală a psihismului, unele aspecte ale SPR, mai ales trăite în contextul dezinhibiţiei hipomaniacale, ar trebui avute în vedere cu un statut psihopatologic parţial diferit de xenopatia paranoidă din schizofrenie. SPR pot fi considerate un sindrom al fragilizării sinelui – înţeles ca „ipseitate” – ce nu doar poate fi prezent în diverse contexte nosologice psihotice, dar căruia ar trebui să i se caute o bază specifică în structurile psihocerebrale. Iar ideea „intimităţii cu Dumnezeu” ar merita să fie reţinută ca o trăire particulară, similară intimităţii cu persoanele familiare, dar nu identică.

17. Caz 2O femeie de 41 ani dezvoltă în 6 luni un tablou psihotic halucinator ce insoţeşte o stare maniacală. Tematica e mistică, halucinaţiile auditive îl implică pe Dumnezeu, “care-i spune zilnic ce să facă” . Dumnezeu a ales-o sa fie un fel de proroc pentru că “e curată, nu a minţit, nu a preacurvit şi are un semn pe dosul mâinii care indică locul în care a fost cuiul răstignirii lui Iisus… ei i-a dat Dumnezeu chinurile lui Christos”; “Dumnezeu a ales-o, o protejează, o influenţează”, “simte gust amar in gură de la pelinul dat lui Iisus, iar corpul îi miroase a tămâie”; i se citesc gândurile “cu ajutorul lui Dumnezeu”; barajul şi furtul gândirii, inserţia gândirii “sunt gânduri date de Dumnezeu”. Se simte urmarită, fapt pe care îl resimte ca “un fior de gheaţa în ceafă”, căci mulţi oameni sunt “diavoliţi”, aşa e şi soţul ei care e infidel şi o bate. O reinternare peste 8 ani (2007) tot cu stare maniacală: “este aleasa lui Dumnezeu de la care are misiunea să se lupte cu diavolul”;“Duhul Sfânt vorbeşte prin mine”;

18. La internarea din 2008 e mai puţin expansivă dar “se roagă zi şi noapte, aprinde nenumărate candele prin casă”. Vocea lui Dumnezeu îi spune imperativ “Femeie, vino după mine”, le spune tuturor “că se va face judecata Dumnezeiască”. Cazul prezintă, în context maniacal, un delir de grandiozitate şi paranoid :”Dumnezeu a ales-o să fie un fel de proroc şi să lupte cu diavolul”; dar se simte şi urmărită „căci oamenii sunt diavoliţi”. Delirul e însoţit de o identificare cu Cristos: are stigmatele răstignirii, a primit de la Dumnezeu chinurile lui Cristos. SPR sunt mediate de Dumnezeu, cu ajutorul acestuia i se citesc gândurile, se produce barajul şi retragerea gândirii, dar şi inserţia: „sunt gânduri date de Dumnezeu”. Se identifică şi cu Duhul Sfânt „care vorbeşte prin ea”. Vocea lui Dumnezeu îi spune „zilnic ce să facă” ca şi cum o forţă supranaturală s-ar substitui spontaneităţii naturale a “agenţiei” propriului psihism şi ar dubla-o.

19. Problemele identitare sunt resimţite în psihopatologie mai ales ca depersonalizare, rar ca re-identificare delirantă, prin asumarea identităţii unui nou personaj de obicei istoric. Identificarea cu personajele divine apare însă mai naturală, cu Cristos, cu Duhul Sfânt. Iar această identificare face ca SPR să nu apară aşa de străin-xenopatice, deoarece sunt realizate sau mediate de o instanţă personologică care, prin identificare, a devenit intrapsihică.

20. Caz 3O femeie de 42 ani, dezvoltă progresiv un delir centrat mistic.: simte că “îl are pe Dumnezeu în ea şi acesta vorbeşte prin ea”, “trebuie să se roage pentru întreg globul”. În acelaşi timp e convinsă că e vrăjită de vecini şi soacră şi resimte influenţe parapsihologice. La o internare ulterioară (2008) trăirile paranoide apar mai pregnant: vecinii sunt ostili, vor să-i facă rău moral, spun că e nebună; trăiri senzitiv relaţionale : “îi fac vrăji care i-au cauzat dureri”. Delirul mistic e în continuare prezent: simte că “Iisus vorbeşte prin gura ei, are misiune să salveze globul”, “poate face orice, a avut gânduri care nu sunt ale ei: “am vorbit urât, dar nu eu, ci altcineva a vorbit cu vocea mea”. În 2011 tematica delirantă e paranoidă şi mistică : urmărire; prejudiciu; vrăjire, dar are şi har de la duhul sfânt;

21. Delirul mistic se întreţese la acest caz cu cel paranoid fără oscilaţii dispoziţionale semnificative. Tema fuzionării identitare se afirmă clar, personalitatea fiind luată în posesiune de Dumnezeu: „îl are pe Dumnezeu în ea şi acesta vorbeşte prin ea, Isus vorbeşte prin gura ei”. Apropierea de persoana divină este scopul oricărei rugăciuni; iar fuziunea, identificarea cu Dumnezeu e sensul suprem al oricărui mistic. La delirant această interpătrundere se realizează fără efort şi sacrificiu. Faptul că „are gânduri care nu sunt ale ei” se justifică pentru pacientă prin această prezenţă în persoana sa a unui alter-ego supranatural, din mitologia sacrală ce îi este familiară. Oricum, persoana proprie nu e unitară; ea este de fapt multiplă. Alte personaje, supranaturale ce-i drept, vorbesc prin ea. Modelul se calchează pe cel al prorocilor. Cazuri asemănătoare se întâlnesc relativ frecvent în clinica psihiatrică.

22. Aspecte clinico-fenomenologice de tipul celor prezentate în primele 3 cazuri se întâlnesc sub diverse forme clinice. Menţionăm: Caz 4 O femeie de 25 ani cu delir paranoid (de persecuţie, otrăvire) şi mistic relatează: “Simte cum o putere coboară în ea când se roagă”....”Isus trăieşte prin mine....eu sunt Fecioara Maria...”; i se adresează soţului cu apelativele: “Iosif” sau “Adam”. Caz 5 O femeie de 28 ani considera că: “este trimisa lui Dumnezeu care a înzestrat-o cu puterea de a prezice viitorul, acţiunile conducătorilor statului nostru (Iliescu, Roman) şi a preşedintelui SUA...Dumnezeu vorbeşte prin vocea mea şi acţionează prin mine.....” Caz 6 Un bărbat de 23 ani simte brisc că se schimbă deoarece : “a primit un semn de la Dumnezeu, că are o misiune specială”.... umblă singur prin pădure, se închină mereu la icoane, familia vrea să îl omoare: “ei sunt satana, eu sunt singurul credincios....”; se crede când Dumnezeu când Satana

23. Caz 7 O femeie de 50 ani dezvoltă o tematică paranoidă şi de gelozie – e urmărită, vrăjită şi otrăvită de amantele soţului – şi mistică: “este fica lui Dumnezu care-i bagă gânduri în cap, ea vorbeşte doar ce îi transmite Dumnezeu”. Caz 8 O femeie de 27 ani, după o psihoză de lactaţie face un episod depresiv şi se simte păcătoasă, s-a îmbolnăvit pentru că nu e suficient de credincioasă, îşi doreşte să scape de pe pământ pentru că totul este greu, Satana îi bagă în cap gânduri rele iar Dumnezeu gânduri bune. Caz 9 O femeie de 40 ani are un debut lent (1 an) spre o stare delirantă de grandiozitate: “se consideră patroana instituţiei unde lucrează, fapt ce îl comunică directorului, cere unei colege să îngenuncheze în faţa ei, şeful statului şi mitropolitul sunt copii ei, “ea este Dumnezeu”, se simte urmărită de poliţie, securitate, trăiri de relaţie senzitivă. Formularea : eu sunt Dumnezeu poate fi considerată şi o expresie metaforică, utilizată în condiţii de grandiozitate. La fel expunerea: şeful statului şi mitropolitul sunt copii mei, poate să nu fie o convingere stabilă ci un joc lingvistic în cadrul megalomaniei paranoid delirante.

24. Caz 10 Un bărbat de 22 ani e convins că e fiului lui Dumnezeu şi trebuie să împartă oamenilor daruri, pâine şi peşte.....se consideră şeful Legiunii străine şi deţine dosarele Revoluţiei din Timişoara.....va juca într-un film porno, va cumpăra clinica şi îi va da numele său...., el propovăduieşte vocea lui Dumnezeu şi va ajunge în rai pentru că sufletul său e curat, deşi a păcătuit. A propovădui vocea lui Dumnezeu e puţin diferit de situaţia când “Dumnezeu vorbeşte prin tine” sau “cu vocea ta”. Dar la nivelul delirant transpersonalizant al identificării delirante cu fiinţele divine, aceste nuanţe nu sunt foarte clare. Ele indică de-diferenţierea psihică ce o trăieşte psihoticul. Sentimentul schimbării personalitătii odată cu intrarea în delir poate fi accentuat.

25. Caz 11 O femeie de 23 ani are brusc o revelaţie :”oamenii vor să îi facă rău, chiar prietenul său e vampir, dar Dumnezeu o protejează”, “m-am schimbat, sunt o altă persoană, am înviat acum o săptămână; se simte dirijată în tot ce face de forţele binelui : transparenţa, citirea, inserţia gândirii atât din partea oamenilor cât şi a divinităţii. Caz 12 O femeie de 41 ani dezvoltă un delir halucinator cu simptome senzitive de relaţie, persecuţie, inserţia şi citirea gândirii, halucinaţii şi pseudohalucinaţii auditive comentative. La alt episod delirul e megaloman, se consideră egala lui Dumnezeu. Caz 13 O femeie de 40 ani dezvoltă un delir paranoid şi mistic halucinator: “vocea lui Dumnezeu îi dă ordine, îi spune că va muri şi va învia, că o va lua la el”. Sentimentul de protecţie al autorităţii divine este prezent, preconştient, la orice credincios.

26. Caz 14 O femeie de 46 ani, prezintă brusc un delir halucinator paranoid, cu teme de vrăjire şi mistic: “nu mai trebuie să merg la serviciu, Dumnezeu are grijă de mine”. Caz 15 Un bărbat de 44 ani prezintă o stare de dispoziţie delirantă : îi apar tot felul de semne din care înţelege că trebuie să devină credincios: “Dumnezeu face semne pe care nu le înţeleg decât unii oameni”. I se relevă faptul că va veni sfârşitul lumii şi pentru a se pregăti refuză să se alimenteze şi bea apă doar din fântâna unei mănăstiri, spre care a fost îndrumat în vis, “că acolo apa e sfinţită”. E unul din aleşii Domnului şi a înţeles prin semne că va fi răstignit în faţa Catedralei din Timişoara...este teleghidat de puterea divină”...poate să îşi audă propriile gânduri....Isus îi citeşte gândurile şi vorbeşte cu Isus prin telepatie”. Scenariul delirant cuprinde mai multe secvenţe din scenariul mitologic de la semne, anunţul sfârşitului lumii, comunicarea cu divinitatea în vis, apropierea de Isus care îl teleghidează prin telepatie. Infrastructura narativă a scenariului delirant apare destul de evident.

27. Caz 16 Un bărbat de 43 ani, intră destul de brusc într-o stare maniacal delirantă; relatează: “am har, sunt deosebit de capabil, o forţă din afară mă influenţează. Trăiri paranoide şi mistice: “oamenii se uită urât la el dar Dumnezeul îl ajută, vecinii sunt invidioşi şi discută despre el de rău;se simte influenţat de alţii din priviri: “dacă mă concentrez şi mă uit în ochii oamenilor, primesc mesaje de la ei”. Are capacităţi speciale şi “îl recunosc pe Dumnezeu în picturi, plante, animale”. Se simte în centrul atenţiei speciale, mai ales divine:”pe site-ul instituţiei unde lucrează a fost pus, ca mesaj personal de la Dumnezeu pentru el, cele 10 porunci”. Influenţarea şi receptarea de mesaje prin priviri este un fenomen ce se întâlneşte şi în normalitate; faptul de a-l vedea pe Dumnezeu în tot ceea ce a creat, e o veche temă a dogmaticii şi misticii; sentimentul de a fi în centrul atenţiei, “centralitatea” e resimţită nu ca o manifestare raportată la alţi oameni ca în delirul senzitiv de relaţie ci ca o preocupare a divinităţii în raport cu el. Caracteristicile ”paternaliste” ale mitologiei sacrale creştine favorizează astfel de trăiri”.

28. Caz 17 O femeie de 40 ani intră în psihoză, are halucinaţii auditive, cel rău o face păcătoasă, Fecioara Maria o pune să citească rugăciuni.......este urmărită de cel rău....are alte gânduri care nu sunt ale ei....” Instanţele supranaturale apar ca făcând parte din ambianţa familiară a pacientului şi intervin şi ca personaje în scenariul delirant. Caz 18 Un bărbat de 28 ani prezintă o accentuare a preocupărilor religioase, merge tot mai des la biserică iar la un moment dat îl cuprinde un fel de radiaţie din cap până în picioare, ca o energie dată de Dumnezeu, senzaţia care îi da certitudinea că Dumnezeu există; se simte ca un robot teleghidat.....La un alt episod, aude voci care îi ordonă să bată şi să omoare, să nu creadă în Dumnezeu, îşi dă seama că e vocea Diavolului şi merge la mănăstire ca să i se facă slujbe; are sentimentul că alţi oameni vorbesc despre el şi resimte inserţia gândurilor. Halucinaţiile au un caracter semiobsesiv, fiind identificate ca fiind diavolul şi încercând să scape de ele prin exorcizare. Personalizarea diavolului face din el un personaj puternic, pe care pacientul îl ia în seamă cu seriozitate.

29. Caz 19 Un bărbat de 19 ani trăieşte un episod delirant de grandiozitate mistică: “e o persoană importantă peste care a coborât Duhul Sfânt, el va salva ţara de la dezastru…lumea îl priveşte deosebit datorită importanţei sale…e în oraş o vrăjitoare care-l supraveghează şi îi cunoaşte gândurile……dar şi diavolul şi toată lumea ştie ce gândeşte…mama sa a fost însărcinată de un Împărat, la fel ca Fecioara Maria…Împăratul va trimite o navă ca să plece acasă în împărăţie sau în paradis. Armata de diavoli e de 999 milioane, iar dacă întoarcem numărul, iese 666 – numărul diavolului....” Delirul mistic şi de grandiozitate se dezvoltă în direcţia narativ confabulatorie, cu elemente de basm.

30. Caz 20 Un bărbat de 33 ani dezvoltă un delir de grandiozitate şi mistic. E convins că are o nouă identitate inspirată din literatura istorică: “El este sufletul bun al lui Napoleon căruia îi va purta uniforma şi în numele căruia va vorbi..sufletul său are mai multe învelişuri, e genial, e omul poporului, un sfânt, are misiunea de a uni biserica catolică cu cea ortodoxă…..e alesul lui Dumnezeu pentru a aduce pe pământ pacea şi bunăstarea, iar la sfârşitul lumii va fi Impăratul Lumii….refuză alimentele şi obligă familia să facă la fel pentru a se purifica şi deveni fiinţe superioare”. Identificarea cu Napoleon marchează caracterul de grandiozitate a delirului, care împrumută elemente şi din istoria profană şi din recuzita scenariului mistic.

31. Caz 21 Un bărbat de 22 ani dezvoltă un episod psihotic şi relatează:”la un moment dat l-a văzut pe Isus făcându-i cu mâna, era îmbrăcat în alb şi albastru, culori care au o semnificaţie deosebită…tot ce se întâmplă în jur are legătură cu el…..la televizor se fac aluzii la viaţa sa deoarece îi sunt cunoscute gândurile şi intenţiile iar cineva - probabil regizorul care va face un film despre el şi în care va deţine rolul principal – încearcă să îi influenţeze comportamentul…i se pare că e “însemnat” pe corp, probabil de către Dumnezeu……mama şi tatăl lui nu sunt părinţii săi reali ci persoane cu care locuieşte în casă, tatăl lui e Dumnezeu sau regizorul filmului serial Sunset Beach; el e personajul principal din acest film, se autoexaminează atent în oglindă şi afirmă că seamănă perfect cu personajul din serial, el e mai deştept ca cei din jur care nu îl pot înţelege. Pe lângă simptome de referinţă, de “centralitate” şi SPR, caracteristica de ficţiune a delirului e marcată cu trimiteri la un film ce se face despre el. Tatăl său e Dumnezeu şi regizorul filmului serial, el fiind identic cu actul ce interpretează personajul central din film.

32. Pe marginea cazuisticii prezentate merită a se comenta cel puţin două teme psihopatologice : ficţionalitatea lumii delirante şi originarea SPR în structurile intrapsihice ce reprezintă în subiect alteritatea personalistică. Prima temă o menţionăm doar, nedezvoltând-o. Delirul, în aproape toate variantele sale tematice, inclusiv relaţionarea paranoidă, se referă în primă instanţă la realitatea socială nemijlocită. Persecutorii pot fi persoane cunoscute, membrii familiei, vecinii, cunoştinţele, colegii. Dar într-o a doua instanţă persecuţia şi supravegherea poate fi resimţită din partea instituţiilor (Securitate, Mafia), a necunoscuţilor, sau chiar a unor fiinţe fictive ca extratereştrii.

33. În delirul mistic subiectul intră în scenariul istoriei mitico-sacrale, apropiindu-se de personajele acesteia până la identificare şi trăind parţial în conformitate cu secvenţele acestui scenariu. El poate recepta “semne divine”, Dumnezeu îi relevă lucruri în somn, se simte capabil de prorociri, propovăduieşte cuvântul lui Dumnezeu, vorbeşte în numele său.

34. Pentru lumea credinţei şi pentru credincios, lumea divină, cu personajele şi mitologia sa, au desigur o realitate efectivă; deşi distinctă de realitatea mundană. Iar în normalitate cele două realităţi rămân deci distincte. În delirul mistic ele se confundă, se conpenetrează, subiectul trăind într-o lume de ficţiune. Această alunecare într-o lume ficţională poate fi urmărită şi în alte forme de delir, mai ales în cele în care subiectul se identifică cu personaje istorice sau de film. Aceste situaţii sugerează că “orice delir” ar putea fi interpretat ca şi “căderea” subiectului într-un rol dintr-un scenariu fictiv. Convingerea delirantă ar consta tocmai în această identificare aberantă cu rolul fictiv.

35. Aceasta este teza pe care o susţine ipoteza realităţilor multiple (Gallanger 2012). Omul trăieşte constant nu doar în realitatea ambientală. Ci, el intră episodic în realitatea poveştilor, romanelor, pieselor de teatru, a ficţiunilor în general. Delirantul ar intra într-o astfel de realitate, fără a mai putea ieşi din ea.

36. Delirul mistic luminează unele aspecte ale SPR interpretat ca sindrom al fragilizării limitelor sinelui (înţeles ca “ipseitate”) în raport cu intervenţii exterioare, xenopatice. În prezent se poate susţine că sindromul SPR se corelează cu unele sindroame psihopatologice relaţionale şi nerelaţionale. Şi anume: - fenomenele de supraveghere a intimitătii, cele senzitive de relaţie şi cele de referinţă din contextul paranoidiei schizomorfe; - fenomenele de sumisiune faţă de o dominare manipulativă, corelată stărilor de transă şi posesiune; - tulburările formale de gândire, corelate depersonalizării şi dezorganizării

37. trairi relationale trairi depersonalizante SRP tematica deliranta mistica grandiozitate referinta trairi senzitive de relatie tematica deliranta paranoida tulburari formale de gandire supravegherea intimitatii influenta control dominatie manipulativa trairi obsesiv compulsive (stari de transa si posesiune) delir primar halucinatii auditive comentative supraveghere, citirea g. sonorizarea g. insertia g interferenta g. blocajul g. controlul vointei acte impuse emotii impuse

38. SPR au fost comentate tradiţional în cadrul schizofreniei pozitive ce se manifestă prin delir paranoid. În cadrul tematicii paranoide persecutorii apar ca exteriori şi străini subiectului, fapt care face ca SPR să apară ca simptome stranii. Este astfel marginalizat faptul că, atât la copil cât şi la adult, gândurile, intenţiile, opiniile, deciziile ş.a.m.d., sunt continuu influenţate neverbal de către persoanele intime de ataşament : mama, iubita, prietenii etc. Faptul anormal ce este resimţit în SPR este că străinii, persoane exterioare şi îndepărtate de subiect au acces la intimitatea gândirii şi deciziilor sale. Când de fapt în normalitate subiectul referă continuu, preconstient aceste trăiri la imaginarul introjectat al persoanelor de ataşament.

39. În delirul mistic cunoaşterea şi influenţarea gândirii şi vorbirii sunt realizate de persoane supranaturale de care subiectul se simte apropiat, pe care le resimte ca acţionând din interiorul său. Anormală este chiar această apropiere şi identificare care exprimă un deficit şi o destructurare psihică din aria depersonalizării, repersonalizare prin identificarea cu un personaj cunoscut din mitologia sacrală. Dar persoanele divine astfel resimţite nu sunt considerate străine, locul lor în intimitate fiind comprehensibiul şi dorit, conform credinţei. În plus, omnipotenţa lui Dumnezeu dă o notă suplimentară de comprehensabilitate SPR. Cât priveşte posesiunea demoniacă, ea funcţionează după acelaşi model: plasându-se în interiorul propriului cop-eu, diavolul are în mod firesc un acces privilegiat la ideaţia şi deciziile subiectului pe care le influenţează. La mijloc e tot un proces corelat depersonalizării.

40. Relaţiile dintre SPR din delirul mistic şi cel paranoid nu sunt contradictorii ci de continuitate. Uneori pot interveni personaje intermediare ca vrăjitoare, energiile ce emană din vocea preotului etc. Dar influenţele suptanaturale şi ghidajul telepatic se pot corela.

41. Concluzia Delirul mistic ne sugerează să căutăm originea SPR în funcţionarea normală a unui psihism complex, ce are în structura sa reprezentată alteritatea, formată din persoane intime, străine şi supranaturale. Această perspectivă ne trimite la congruenţa unor doctrine psihopatologice variate, aşa cum ar fi psihanaliza lui Freud şi Jung, psihopatologia developmentală, cea fenomenologico-existenţialistă – cea evoluţionistă. Aspectul lor psihopatologic poate fi util înţelegerii fenomenelor întâlnite în clinica psihiatrică.