prof. CIOBĂNUC MARCELA Liceul Teoretic “Spiru Haret”, Tecuci

1. prof. CIOBĂNUC MARCELALiceul Teoretic “Spiru Haret”, Tecuci FORMAREA CONSTIINTEI ISTORICE Studiu de caz

2. Motto: Cine nu îsi cunoaste istoria este blestemat sa o retraiasca!”(dicton latin) I. ANTOLOGIE DE TEXTE . “Unii vor sa zica Moldovei c-au chemat-o Stitiia – pre limba slavoneasca. Ce Stitiia cuprinde loc mult, nu numai al nostru, ci închide si Ardealul, si Tara Munteneasca, si câmpii peste Nistru, de cuprinde o parte mare si de Tara Leseasca. Chematu-o-au unii si Flachia, ce scriu letopisetele latinesti, pre numele hatmanului rîmlenescu ce l-au chiemat Flacus, carele au batut razboaie cu stitii pre aceste locuri, si, schimbându-se numele, din Flachia i-au zis Vlahia. Ci noi acesta nume nu-l primim, nici nu îl putem da Tarii noastre Moldovei, ce Tarii Muntenesti, ca ei nu vor sa desparta, sa faca doua tari, si noi aflam ca Moldova s-au descalecat mai pre urma, iar muntenii mai dentâi, măcar că s-au tras de la un izvor, muntenii întîiu, moldovenii mai pre urmă, de pastori nemerit. Ca îmblînd pastorii de la Ardeal, ce se chiama Maramuras, în munti cu dobitoacele au dat de o fiara ce se chiiama buor si, dupa multa goana ce o au gonit prin munti cu dulai, o au scos la sasul apei Moldovei. Acolea fiind si fiara obosita, au ucis-o la locul unde se chiama acum Buoreni, deaca s-au descalecat sat. Si hierul sau pecetea cap de buor însemneaza. Si cateaoa cu carea au gonit fiara aceea, au crapat, pre care o au chiemat Molda. Iar apei, de pre numele catelii Moldei, i-au zis Molda sau, cumu-i zic unii, Moldova. Asisderea si tarii, de pre numele apei, i-au pus numele Moldova.” (Grigore Ureche – Letopisetul Tarii Moldovei; cap. Predosloviia descalecarii a tarii Moldovei dinceputul ei”)

3. “Asisderea si limba noastra din multe limbi iaste adunata si nu-i mestecat graiul nostru cu a vecinilor de prinprejur, macar ca de la Rîm ne tragem si cu a lor cuvinte ni-s amestecate cum spune si la Predosloviia letopiestului celui moldovenescu de toate pre rîndu. Ce fiind tara mai de-apoi ca la o slobozie, de prinprejur venind si descalicînd, den limbile lor s-au amestecat a noastra. De la rîmleni ce le zicem latini: pîine, ei zic panis; carne, ei caro, gaina, ei zic galina, si altele multe den limba latineasca, ca de ne-am socoti pre amaruntul, toate cuvintele le-am întelege. Asisderea si de la frînci: noi zicem cal, ei zic caval; de la lesi prag, ei zic prog, de la turci, m-am casatorit, de la sîrbi cracatita si altile...” (Grigore Ureche – Letopisetul Tarii Moldovei; cap. Pentru limba noastra moldoveneasca) .“Dupa rasipa tarii dintîi, cum spune mai sus ca s-au pustiit de nevoia ostilor lui Flac hatmanul rîmlenescu mai apoi, dupa multa vreme, cum spune mai sus, cîndu pastorii din muntii unguresti pogorîndu dupa vanat au nemerit la apa Moldovei, locuri desfatate cu cîmpi deschisi, cu ape curatoare, cu paduri dese, si îndragind locul, au tras pre ai sai de la Maramoros si pre altii au indemnat, de au discalicat întîi supt munte, mai apoi adaogîndu-sa si crescîndu înainte, nu numai apa Moldovei, ce nici Siretiul nu i-au hotarît, ce s-au întinsu pîna la Nistru si pîna la mare. Nici razboaie mai facea ca sa-si apere tara si pamîntul sau de catre stiti si gotthi si di catra alti vecini si limbi ce era pinprejur. Ce avandu purtatoriu domnii lor carii radicasa dentru sine, in Tara Leseasca de multe ori au întrat si multa prada si izbînda au facut, din cîmpi tatarii i-au scos.” (GRigore Ureche – Letopisetul Tarii Moldovei; cap. Pentru discalicatul tarii al doilea rînd)

4. „Spuneti lui Arpad, ducele Hungariei, domnului vostru. Datori îi suntem ca un amic unui amic, cu toate ce-i sunt necesare, fiindca e om strain si duce lipsa de multe. Teritoriul însa ce l-a cerut bunei vointe a noastre nu i-l vom ceda niciodata, câta vreme vom fi în viata. Si ne-a parut rau ca ducele Salanus i-a cedat un foarte mare teritoriu, fie din dragoste, cum se spune, fie de frica, ceea ce se tagaduieste. Noi, însa, nici din dragoste, nici de frica nu-i cedam din pamânt nici cât un deget, desi a spus ca are un drept asupra lui. Si vorbele lui nu ne turbura inima, ca ne-a aratat ca descinde din neamul regelui Attila, care se numea biciul lui Dumnezeu. Si chiar daca acela a rapit prin violenta aceasta tara de la stramosul meu, acum însa, grasie stapânului meu, împaratul din Constantinopol, nimeni nu poate sa mi-o mai smulga din mâinele mele”. (Cronica Notarului Anonim / raspunsul în limba latina trimis regelui ungur Arpad, la începutul sec. al X-lea, de Menumorut, duce al Biharei / Tara Crisurilor)

5. Discuţii pe marginea textelor 1. Care sunt primele texte de consemnare a istoriei nationale? 2. Numiţi cronicarii care au contribuit la reconstituirea trecutului istoric. 3. Ilustraţi rolul cronicarilor în formarea conştiinţei naţionale. • A. Cronicile în limba slavonă: • Cronica anonimă a lui Ştefan cel Mare (sec. al XV-lea) • în sec. al XVI-lea istoria domniilor de după moartea lui Ştefan cel Mare este continuată de cronicile în limbă slavonă ale călugărilor Macarie, Eftimie şi Azarie • B. Cronicile în limba română: • în sec al XVIII-lea apar cronicile în limba română ale lui Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce (Letopiseţul Ţării Moldovei) • pun bazele istoriografiei româneşti, abordând probleme legate de originea latină a poporului nostru şi a limbii noastre, de continuitatea şi de unitatea poporului român; • conţin forme incipiente ale prozei noastre artistice; • sunt o sursă întemeiată de cunoaştere a unei etape din evoluţia limbii române

6. Grigore Ureche • cronica sa, Letopiseţul Ţării Moldovei, prezintă evenimente istorice de la cel de-al doilea descălecat, adică de la Dragoş-Vodă (1359) până la cea de-a doua domnie a lui Aron-Vodă (1594); • forma textului a devenit un model şi pentru cronicari, iar mai târziu a fost preluată şi de Mihail Sadoveanu în Zodia Cancerului; • cronica sa se remarcă prin: imaginea sintetică asupra Moldovei în perioada descrisă; concizia şi dinamismul naraţiunii; arta portretului. • Miron Costin • a continuat Letopiseţul Ţării Moldovei, de la domnia lui Aaron-Vodă (1594) până la domnia lui Ştefăniţă-Vodă Lupu (1661); • perspectiva se modifică, deoarece faptele prezentate au fost trăite de autor şi de aici meditaţia pe marginea evenimentelor istorice; • a contribuit la cristalizarea descrierii artistice; • o altă lucrare, De neamul moldovenilor, abordează problema originii poporului român. • Ion Neculce • a continuat şi el Letopiseţul Ţării Moldovei, de la Dabija-Vodă (1662) până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat (1743); • cronica sa excelează în arta naraţiunii, cronicarul fiind întemeietorul portretului literar; • cele 42 de legende aflate în deschiderea letopiseţului (O samă de cuvinte) sunt considerate o formă incipientă a povestirii.

7. Sub denumirea generică de cronicari munteni se află un grup de cărturari din Ţara Românească (XVII – XVIII). • A. Cronici anonime • - Letopiseţul anonim cantacuzinesc • reconstituie perioada 1290 – 1688; • debutează cu întemeierea Ţării Româneşti (1290, descălecatul lui Negru-Vodă) şi prelucrează, în prima parte (până la domnia lui Matei Basarb, 1654), o serie de surse mai vechi, apoi se exprimă opinia personală despre evenimentele istorice (lăudându-i excesiv pe Cantacuzini) • este atribuit logofătului Stoica Ludescu • - Cronicile Bălenilor • a apărut ca replică la scrierea dedicată Cantacuzinilor; • cuprinde aceeaşi perioadă istorică • - Letopiseţul anonim brâncovenesc • B. Cronici de autor • - Istoriile domnilor Ţării Rumăneşti (1290-1728) – Radu Popescu • - Istoria Ţării Româneşti – Constantin Cantacuzino • Concluzii: • - cronicile munteneşti sunt mai puţin documentate şi mai puţin obiective decât cele moldoveneşti; • - cronicarii munteni reprezintă facţiuni politice boiereşti în lupta pentru putere

8. II. REPERE CRITICE “Viaţa oricărei comunităţi este organizată în jurul unor constelaţii mitice. Fiecare naţiune îşi are propria mitologie istorică. Nimic nu lămureşte mai bine prezentul şi căile alese spre viitor decât modul cum o societate înţelege să-şi asume trecutul” (Lucian Boia – Istorie şi mit în conştiinţa românească) “O naţiune fără conştiinţă istorică este de fapt un popor, pentru că un popor devine naţiune numai când ia contur original şi îşi impune valorile lui particulare ca valabil universale... Un popor înregistrează istoria (...), ca naţiune te înregistrează istoria!” (Emil Cioran – Schimbarea la faţă a României) 1. De ce credeţi că este important să ne cunoaştem trecutul? 2. Pornind de la aserţiunea lui Lucian Boia identificaţi elemente de “mitologie istorică” în cultura română. 3. Ce înseamnă pentru tânăra generaţie conceptul de “conştiinţă naţională”? În ce măsură credeţi că românii au pierdut această valoare?

9. III. Metode alternative de evaluareA. Proiectul: Domnitorii români în conştiinţa noastră • „Dimensiunea naţională a panteonului îşi găseşte o primă întruchipare în persoana lui Traian, figura centrală a marelui mit fondator: naşterea poporului român; Decebal rămâne în umbra împăratului. Cert este că nu atât întemeietorii, cât voievozii care au ilustrat istoria principatelor în epoca de glorie sunt aşezaţi în zona cea mai înaltă a panteonului. Figura cea mai simbolică, după Traian, o oferă dubla imagine Ştefan cel Mare – Mihai Viteazul. Sunt domnitorii cel mai frecvent şi pe larg evocaţi în manualele şcolare, în discursul politic şi în literatura de factură istorică. Ei exprimă gloria rezistenţei antiotomane, apărarea propriei ţări şi, concomitent, a creştinătăţii europene (…).” (Lucian Boia- Istorie şi mit în conştiinţa românească 1. Pornind de la aserţiunea de mai sus, analizaţi modul în care este ilustrată figura domnitorului Ştefan cel Mare în operele literare (pe baza textelor oferite ca suport) 2. Comparaţi acest portret cu imaginea voievodului din tablourile votive.

10. Fost-au acestu Ştefan Vodă om nu mare de statu, mânios şi de grabă vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omorâea fără judeţu. Amintrilea era om întreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi să vârâia, ca văzându-l ai săi, să nu să îndărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu biruia. Şi unde-l biruia alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-să căzut jos, să ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi ficioru său, Bogdan Vodă, urma lui luasă, de lucruri vitejeşti, cum să tâmplă din pom bun, roadă bună iese. Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ştefan Vodă, nu pentru sufletu, ce ieste în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici aceia l-au ajunsu. Fost-au mai nainte de moartea lui Ştefan Vodă într-acelaşi anu iarnă grea şi geroasă, câtu n-au fostu aşa nci odinioară, şi decii preste vară au fostu ploi grele şi povoaie de ape şi multă înecare de apă s-au făcut. Au domnitu Ştefan Vodă 47 de ani şi 2 luni şi trei săptămâni şi au făcut 44 mănăstiri şi însuşi ţiitoriu preste toată ţara.” (Grigore Ureche – Letopiseţul Ţării Moldovei)

11. „Ştefan-Vodă cel Bun, vrând să meargă la biserică într-o duminică dimineaţa, la liturghie, în târg în Vaslui, şi ieşind în polimari la curţile domneşti ce erau făcute de dânsul, au auzit un glas mare de om strigând să aducă boii la plug. Şi mirându-se ce om este acela să are duminica, îndată au trimis în toate părţile, ca să-l găsească pe acel om, să-l aducă la dânsul. Şi l-au aflat pe om în sus, pe apa Vasluiului, cale de patru ceasuri arând la o movilă ce se cheamă acum Movila lui Purcel. Că pe acel om îl chema purcel. Şi ducându-l pe acel om la Ştefan-Vodă, l-au întrebat Ştefan-Vodă: el a strigat aşa tare, şi pentru ce ară duminica? El a zis că a strigat el să aducă boii la plug şi ară duminica, că este om sărac, şi într-alte zile n-a vrut frate-său să-i dea plugul, şi acum duminica i-a dat. deci Ştefan-Vodă au luat plugul fratelui celui bogat şi l-au dat fratelui celui sărac, să fie al lui”. (Ion Neculce - Legenda a VII-a) „Vodă Ştefan, călcând atunci în al patruzecilea an al vieţii sale avea obrazul ars proaspăt de vântul de primăvară. Se purta ras, cu mustaţa uşor cărunţită. Avea o puternică strângere a buzelor şi o privire verde, tăioasă. Deşi scund de statură, cei dinaintea sa, opriţi la zece paşi, păreau că se uită la el de jos în sus… Vodă făcu semnul creştinesc şi sărută Evanghelia, apoi îndemnă printr-un semn mic, din ochi, pe coconul său să săvârşească acelaşi lucru. Poporul şi dregătorii se aplecară adânc în faţa slăvitei feţe a măriei sale…” (Mihail sadoveanu – Fraţii Jderi)

12. „Oh! Pădure tânără!… Unde sunt moşii voştri? Presăraţi… la Orbic, la Chilia, la Baia, la Lipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Războieni… Unde sunt părinţii voştri?… Pământ! Şi pe oasele lor s-a aşezat şi stă tot pământul Moldovei ca pe umerii unor uriaşi! Suflarea… Moldovei ca pe umerii unor uriaşi!… C-am cercat să unesc Apusul într-un gând, că zic că sunt creştini, şi trimeşii mei au bătut din poartă în poartă rugându-se mai mult pentru ei ca pentru noi, să lase războaiele de zavistie şi să se ridice împotriva primejdiei oştei a creştinătăţii… Le trebuia un om?… Era… A fost… Acum e bolnav… Văzând că rămâi cu făgăduielile, am căutat să unesc Răsăritul. Ş-am trimes la unguri, la leşi, la litvani, la ruşi, la tătari… Au făcut cărări bătând drumurile pustii oamenii mei şi degeaba. Învoieli cu peceţi-n calapoade, iscălituri fudule… Şi praful s-a ales de învoieli. Vladislav, un molâu, un întristat; Alexandru, un fudul, un iagelon, o slugă a popii de la Roma; Ivan, un năuc, căzut în copilărie. Când voi fi în faţa lui, voi îndrăzni să-i zic: „Doamne, tu singur ştii ce-a fost pe inima mea, căân tine am crezut, că nici o deşertăciune nu s-a lipit de sufletul meu, că am stat zid neclintit în faţa păgânilor… Dar toţi m-au părăsit… Doamne, osândeşte-mă după păcatele mele, ci nu mă osândi de pacea cu turcii spre mântuirea sărmanului meu popor!” Bogdane, turcii sunt mai credincioşi ca creştinii cuvântului dat… Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care va fost baci până la adânci bătrâneţe… că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri ş-a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor… „ (Barbu Ştefănescu Delavrancea – Apus de soare)

13. B. Diagrama Venn • „Şi la Călugăreni s-au întâlnit cu vizirul şi, dând război vitejeşte, pă Sinan-paşa încă l-au oborât după cal în gârlă, şi un spahiu l-au scos aşa ocărât. Că Mihai-vodă ca un fulger umbla pen oaste, tăind şi oborând jos, şi cu mâna lui, pă Caraiman-paşa l-au tăiat. Văzând vizirul acestea, s-au întorsu la locul unde era tăbărât, iar Hassan-paşa cu Mihnea-vodă venea pen pădure să lovească oastea lui Mihai-vodă pe denapoi; cărora prinzându-le de veste s-au pornit însuşi cu sabiia în mână; şi vitejii lui după dânsul au intrat ca lupii în oi, şi când de când era să ajungă pă Hassan-paşa să-l taie cu mâna lui” (Cronica Bălenilor) • “Pe vodă-l zăreşte călare trecând / prin şiruri, cu fulgeru-n mână. / În lături s-azvârle oştirea păgână, / Căci vodă o-mparte, cărare făcând, / Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând / Oştirea română. // Cu tropote roibii de spaimă pe mal / Rup frânele-n zbucium şi saltă; / Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă / Şi cade-n mocirlă, un val după val, / Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal, / Se-nchină prin baltă. //Hassan pe sub poala pădurii acum / Lui Mihnea-i trimite-o poruncă: / În spatele-oştirii muntene s-aruncă / Urlând ienicerii, prin flinte şi fum, / Dar paşa rămâne alături de drum / Departe de luncă. // Mihai îl zăreşte şi-alege vreo doi / Se-ntoarce şi pleacă spre gloată, / Ca volbura toamnei se-nvârte el roată / Şi intră-n urdie ca lupu-ntre oi, / Şi-o frânge degrabă şi-o bate-napoi / Şi-o vântură toată. (...) // Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai; / Aleargă năvală nebună. / Împrăştie singur pe câţi îi adună, / Cutreieră câmpul, tăind de pe cai/ El vine spre paşă; e groază şi vai, / Că vine furtună. // Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier / Şi zalele-i zuruie crunte, / Gigantică poart-o cupolă pe frunte, / Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger, / Iar barba din stânga-i ajunge la cer, / Şi vodă-i un munte. // - Stai, paşă! Să piară azi unul din noi / Dar paşa mai tare zoreşte;(...)” (George Coşbuc - Paşa Hassan)

14. „Iar când fu într-o dimineaţă, văzu Mihai-Vodă oastea nemţească viind cătră cortul lui, unii călări, alţii pedestri, şi socoti Mihai-Vodă că acestea sunt ajutor lui, şi nimic de dânşii nu se temea. Iar ei, procleţii, nu au fost ajutor, ci vrăjmaşi. Şi deaca văzu că sosesc, ieşi Mihai_Vodă din cortu-său înaintea lor vesel şi le zise: „Bine-aţi venit voinicilor, vitejilor”. Iar ei să repeziră asupra lui ca nişte dihănii sălbatece, cu săbiile scoase. Ci unul dete cu suliţa şi-l lovi drept în inimă, iar altul degrab îi taie capul. Şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu ştiuse, nici să împrolejise sabiia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Şi-i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că aşa au lucrat pizma încă din ceputul lumii. Că pizma au pierdut pre mulţi bărbaţi făr de vină, ca şi acesta. Căci era ajutor creştinilor şi sta tare ca un viteaz bun pentru ei, cât făcuse pre turci de tremura de frica lui. Iar diavolul, cel ce nu va binele neamului creştinesc, nu l-au lăsat, ci iată că cu meşteşugurile lui au întrat prin inima celor hicleni, pân-îl dederă şi morţii. Şi rămaseră creştinii şi mai vârtos Ţara Rumânească, săraci de dânsul. Pentru aceasta, dar, cade-să să blestemăm…pre Başta Giurgiu, căci au ascultat pre domnii ungureşti, de au ucis pre Mihai-Vodă făr de nicio vină. (Letopiseţul cantacuzinesc)

15. 1. Comparaţi fragmentul extras din Cronica Bălenilor cu balada Paşa Hassan de G. Coşbuc. Realizaţi un poster în care să prezentaţi asemănările şi deosebirile dintre cele două texte, având în vedere următoarele repere: • persoanjele participante la acţiune; • plasarea acţiunii în timp şi spaţiu; • dominanta interioară a personajelor; • trăsături ale stilului (valoarea stilistică a categoriilor morfo-sintactice) 2. Citiţi fragmentul din Letopiseţul cantacuzinesc şi stabiliţi care pasaje conţin informaţii cu caracter istoric şi care depăşesc informaţia istorică, având caracter de comentariu personal, subiectiv.