CUPLUL SI PSIHOPATOLOGIA

1. CUPLULSI PSIHOPATOLOGIA Prof Dr Florin Tudose

2. MODELE CULTURALEALE SEXUALITĂŢII CUPLULUI • Nu putem disocia sexualitatea de relaţia bărbat-femeie, de imaginea cuplului ca loc al împlinirii sexuale a celor doi parteneri. • Pe lângă elementele biologice care determină particularităţi masculine şi feminine ale sexualităţii, relaţia bărbat-femeie poartă şi amprenta socioculturală a epocii şi civilizaţiei respective. • Civilizaţia occidentală a fost marcată multă vreme şi continuă să fie în bună măsură şi acum, de un model masculin al sexualităţii, centrat în jurul căutării performanţei ca garant al unei sexualităţi «normale».

3. MODELE CULTURALEALE SEXUALITĂŢII CUPLULUI • Modelul masculin al sexualităţii este construit în jurul unei dimensiuni normative a sexualităţii masculine care încurajează o viziune «nonrelaţională» asupra sexualităţii (Levant şi Brooks, 1997). • În 1995 Brooks descria acest mod distorsionat de a privi femeia şi sexualitatea, socialmente validat, numindu-l «Centerfold Syndrome». • Acest model asupra sexualităţii are o determinare socială, fiind construit pe modul în care băiatul a fost condiţionat de mic să se relaţioneze cu sexul feminin, ulterior fiind întărit de tipare culturale asupra femeii şi sexualităţii (Brooks, 1995).

4. «CENTERFOLD SYNDROME»(Brooks, 1995) Cinci dimensiuni principale: 1) “Obiectualizarea” • Procesul de obiectulizare a femeii şi corpului feminin de către bărbat ar fi responsabil de tendinţa bărbaţilor de a vedea femeia ca obiect al dorinţelor lui sexuale, femeia ar avea tendinţa de a se privi pe sine ca obiect sexual. 2) Validarea masculinităţii • Masculinitatea ar avea nevoie pentru a fi validată ca atare de femeie, de răspunsul corpului feminin ca reflectare directă a masculinităţii partenerului. • Femeia la rândul ei îşi joacă rolul care i-a fost atribuit, “de a face lucruri care să îl facă pe bărbat să se simtă masculin” (Pleck, 1981). • Bărbatului i se atribuie rolul de expert al sexului, care conduce excitarea către orgasmul obligatoriu al ambilor parteneri, punându-se în acest fel sexualitatea sub semnul performanţei.

5. «CENTERFOLD SYNDROME»(Brooks, 1995) 3) “Femeia ca trofeu” • Într-o lume dominant masculină ierarhizată, competiţia este de o maximă importanţă iar masculinitatea se măsoară prin comparaţie cu alţi bărbaţi. Femeia, corpul feminin, devin un semn al succesului şi calităţilor masculine ale bărbatului care a cucerit-o, un “trofeu de luptă”. 4) Teama de intimitate • Există o condiţionare a bărbatului, încă din copilărie, pentru o supresie a nevoii de senzualitate fizică, a vulnerabilităţii şi intimităţii. Din această cauză ca adult el va evita intimitatea emoţională excesivă în sexualitate şi va avea tendinţa de a nu se autoriza să îşi recunoască nevoia de apropiere emoţională sau senzuală, reducându-le la o nevoie pur sexuală. În acest fel va avea tendinţa să disconecteze starea emoţională de starea de excitare sexuală, putându-se angaja într-o activitate sexuală şi fără prezenţa unei legături afective, adică într-o sexualitate “non-relaţională” (Levant şi Brooks, 1997).

6. «CENTERFOLD SYNDROME»(Brooks, 1995) 5) Latura voieuristă ca trăsătură a sexualităţii masculine • Dimensiune argumentată de producţia masivă de materiale erotice şi pornografice, ale căror consumatori majoritari sunt bărbaţii. • Există o evoluţie a acestui model în ultima vreme, pe măsură ce rolul dominant al bărbatului în societate se relativizează. Femeia devine independentă financiar, creşte numărul mamelor celibatare, creşte numărul de bărbaţi şomeri care rămân acasă să se ocupe de copii. • Rolurile sociale masculin şi feminin se relativizează şi odată cu ele şi implicaţiile lor în sexualitate.

7. «CENTERFOLD SYNDROME»(Brooks, 1995) • În noul model în sexologie se pune accentul pe influenţa rolului sexual masculin şi feminin în relaţia de cuplu, pe aspectele relaţionale şi psihologice ale sexualităţii, plecând de la următoarele elemente fundamentale (Stock şi Moser, 2001): • recunoaşterea inegalităţii de gen masculin şi feminin din punct de vedere social şi cultural • recunoaşterea influenţei acestor diferenţe în relaţionare şi a necesităţii intervenţiei la acest nivel • acordarea unui interes egal aspectelor subiective şi afective ale sexualităţii în raport cu performanţa fizică • recunoaşterea implicării rolurilor tradiţionale masculin şi feminin în etiologia unor disfuncţii sexuale şi necesitatea intervenţiei terapeutice la acest nivel • recunoaşterea experienţei diferite a bărbatului şi a femeii în ce priveşte socializarea sexuală, luarea de decizie în sexualitate, constrângerea sexuală şi influenţa factorilor relaţionali în disfuncţia sexuală.

8. «CENTERFOLD SYNDROME»(Brooks, 1995) Mitul masculinităţii Dificultăţi sexuale şi relaţionale Model 1 Performanţă • Modelul sexualităţii integrate, este de mare ajutor în terapia cuplurilor în dificultate. Recunoaşterea diferenţelor masculin-feminin Acordarea unui interes egal aspectelor subiective şi afective în raport cu performanţa fizică Model 2 Recunoaşterea rolurilor tradiţionale ca factori etiologici în tulburările sexuale

9. NOUL MODEL AL SEXUALITĂŢII • Se conturează astfel un alt model al sexualităţii, în care accentul se deplasează de la performanţa sexuală la profunzimea relaţiei între parteneri, o sexualitate care integrează senzualitatea, senzorialitatea, afectivitatea, intimitatea emoţională, comunicarea.

10. NOUL MODEL AL SEXUALITĂŢII • Excitarea sexuală este văzută nu ca un impuls cu caracter de urgenţă care cere o manifestare rapidă şi imediată, ci ca o variaţie ritmică şi naturală, o stare fiziologică şi psihologică ce poate fi integrată în realitatea relaţională şi emoţională a fiecăruia. • Un obiectiv important al terapiei disfuncţiilor sexuale în cuplu îl reprezintă tocmai o reînvăţare a sexualităţii dintr-o perspectivă relaţională, prin ameliorarea comunicării în cuplu, intensificarea senzualităţii şi intimităţii emoţionale (Brooks, 2001).

11. EROTISM MASCULIN-EROTISM FEMININ • Fiecare partener aduce în relaţia de cuplu propria amprentă erotică, formată în funcţie de istoria personală a fiecăruia dar şi de specificul masculin sau feminin al erotismului, dezvoltat odată cu integrarea rolurilor sociale masculin şi feminin.

12. ORGASMUL SIMULTAN • Important pentru evoluţia unui cuplu este modul în care cei doi parteneri cunosc particularităţile orgasmice ale celuilalt şi sunt dispuşi să ţină seama de ele, astfel încât fiecare dintre cei doi să dea şi să primească satisfacţie în relaţia lor sexuală. • Unul din marile mituri este cel privitor la „orgasmul simultan”(Margueritte Y.), care nu este obligatoriu pentru o bună relaţie, nici o realitate, în majoritatea cuplurilor. • Multe cupluri obsedate de căutarea orgasmului simultan sfârşesc prin blocaje la unul dintre parteneri, prin crearea unui sentiment de vinovăţie sau de frustrare.

13. ORGASMUL SIMULTAN • Cel mai adesea victima este femeia, care simulează orgasmul simultan de teama de a nu-şi dezamăgi partenerul de cuplu, făcându-l să caute relaţia ideală în altă parte(Gerent C., 1988) • Diferenţele de gen, bărbat-femeie, îşi spun cuvântul şi în modul de abordare a relaţiei de cuplu. • Femeia abordează relaţia mai mult şi cu mai multă complexitate decât bărbatul, fiind preocupată mai ales de aspectele emoţionale ale acesteia. • Bărbatul are tendinţa de a fi preocupat de probleme concrete şi de a se implica în acţiune pentru a le rezolva, uneori în detrimentul comunicării şi schimbului afectiv cu partenera. Femeia îşi asumă mai multă responsabilitate pentru relaţie, având rolul social de «expert în relaţionare».

14. RELAŢIA DE CUPLU ŞI INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ • Conceptul de inteligenţă emoţională şi modul diferit de manifestare a ei la partenerul masculin şi la cel feminin aduc o nouă viziune asupra problemelor de cuplu şi a terapiei lor. • Inteligenţa emoţională conferă subiectului capacitatea de a dezvolta emoţia adecvată ca intensitate şi modalitate de exprimare, adaptată situaţiei/persoanei cu care interacţionează, momentului şi scopului propus (Goleman, 1995).

16. INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ • Diferită de inteligenţa abstractă măsurabilă prin IQ fără să îi fie însă opozabilă, inteligenţa emoţională conferă individului siguranţă de sine, optimism şi echilibru social, capacitatea de a fi asertiv şi în acelaşi timp empatic şi atent la reacţia şi sentimentele celuilalt. • Inteligenţa emoţională ar fi calitativ diferită la bărbat faţă de femeie, iar deficitul de inteligenţă emoţională al unuia sau ambilor parteneri ar caracteriza cuplurile care ajung la separare (Goleman, 1995). • Diferenţele emoţionale dintre bărbaţi şi femei îşi au rădăcinile încă din copilărie, băieţii şi fetele crescând în două lumi emoţionale diferite. • În educaţia lor fetele sunt expuse unei cantităţi mai mari de informaţii despre emoţii decât băieţii, care în plus sunt încurajaţi în a nu îşi manifesta emoţia pentru a nu se arăta vulnerabili.

17. INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ • Dezvoltarea limbajului, mai rapidă şi mai complexă la fete, le permite să îşi exprime mai uşor emoţiile în cuvinte în timp ce băieţii, mai lenţi în învăţarea vorbirii, vor avea tendinţa să şi le exprime în acţiune, eventual în conflicte fizice. • Odată ajunşi la maturitate, aceste diferenţe se accentuează odată cu asumarea clară a rolului social masculin sau feminin. • Femeile, de exemplu, au o mai mare capacitate de a citi expresia emoţională de pe figura interlocutorului decât bărbaţii. Astfel o femeie ar trebui să fie mult mai tristă decât un bărbat pentru ca acesta să sesizeze expresia de tristeţe de pe figura partenerei. • Dacă femeia aşteaptă de la partenerul ei aceeaşi competenţă emoţională pe care ea o oferă va fi dezamăgită, mai ales dacă va avea tendinţa să atribuie această «lipsă de înţelegere» unei lipse de afecţiune pentru ea şi nu unui specific masculin al emotivităţii.

18. INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ • Decisive în evoluţia relaţiei dintre parteneri nu ar fi atât punctele de vedere divergente asupra unor probleme esenţiale, cât modul de abordare emoţională a acestora. • Depăşirea diferenţelor înnăscute între sexe şi abordarea emoţiilor dificile cu un grad de inteligenţă emoţională de către ambii parteneri contribuie la depăşirea neînţelegerilor din cuplu, scăzându-le vulnerabilitatea în faţa emoţiilor negative care pot eroda relaţia de cuplu.

19. INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ • Emoţiile corozive care pot distruge căsnicia (Gottman, 1994). • critica distructivă (care desfiinţează partenerul ca persoană, dincolo de comportamentul concret care a declanşat cearta), • desconsiderarea partenerului (dispreţul şi dezgustul), • refugiul în spatele unui zid de tăcere. • Există diferenţe între sexe, în cuplul disfuncţional femeile având în general tendinţa să agreseze partenerul prin critici şi reproşuri, în timp ce bărbatul devine defensiv, preferând tăcerea şi necomunicarea. Interesant este că ambele modalităţi sunt trăite ca extrem de agresive de către celălalt sex, pentru bărbat critica femeii fiind echivalentă cu o nerecunoaştere a valorii şi deci a masculinităţii sale, iar pentru femeie lipsa de disponibilitate pentru comunicare fiind echivalentă cu o lipsă de afecţiune din partea partenerului (Goleman, 1995).

20. ELEMENTE CARE POT PREVENI SAU DEPĂŞI BLOCAJUL EMOŢIONAL • Capacitatea de a se calma sau de a-l calma pe partener, • Empatia • Ascultarea atentă a celuilalt.

21. RELAŢIA DE CUPLU – ÎNTRE CONSTITUIRE ŞI DESTABILIZARE • Relaţia de cuplu este expresia unui echilibru dinamic permanent, aflat sub influenţa mai multor factori, interiori sau exteriori cuplului. • Factorii interni, legaţi strict de cei doi parteneri, sunt multipli, intricaţi şi disociaţi: sexualitatea, plăcerea, erotismul, dorinţa de a avea un copil, calitatea relaţiei şi comunicarea, şi nu în ultimul rând problema identităţii, care tinde să fie din ce în ce mai importantă în epoca noastră (Abraham, 2002). • O relaţie de cuplu este şi sub influenţa celor din jur, a presiunii externe, a activităţilor şi experienţelor externe ale fiecărui partener.

22. FACTORI DE PERTURBARE RELAŢIONALĂ ÎNTR-O RELAŢIE MARITALĂ • adulterul, • gelozia excesivă, • conflictele de loialitate între unul din parteneri şi familia de origine, • implicarea excesivă în muncă a unuia dintre parteneri, • o afecţiune medicală în simptomele şi tratamentul căreia unul dintre parteneri se implică de o manieră excesivă. • Într-o relaţie apropiată este necesară o definire a unor limite, acceptate de ambii parteneri, în ce priveşte gradul de interferenţă externă în cuplu ca şi gradul de implicare în exterior a fiecărui partener.

23. DISCORDANŢE ÎNTRE PARTENERI CE POT NAŞTE CONFLICTUALITATEA ÎN CUPLU • Relaţia de cuplu evoluează odată cu cei doi parteneri, «distanţa» relaţională modificându-se şi ea în timp. • La începuturile formării cuplului există o tendinţă fuzională, simbiotică, care trimite la mitul androginului (Tudose, 2001). • În timp cei doi parteneri se redefinesc în autonomia lor, realizându-se o nouă distanţă relaţională, mai mare sau mai mică în funcţie de particularităţile celor doi parteneri. • O distanţă trăită ca insuficientă sau sufocantă pentru unul dintre parteneri poate fi văzută ca prea mare pentru celălalt partener, dependent de primul.

24. FIDELITATEA ÎN CUPLU • Este una din verigile de bază ale cuplului, indiferent cât de „bătrân” ar fi acesta. • Fidelitatea este şi rămâne o valoare etică, ba chiar afectivă, de cea mai mare importanţă, dar şi o adevărată intrare pe uşa principală a patologiei direct în ceea ce psihiatrii descriu ca delir de gelozie sau gelozie patologică. • Partenerii sunt fideli în cuplu din motive etologice (acesta este comportamentul natural al speciei umane dotate cu inteligenţă), socio-economice, etice şi religioase. • Această multitudine de factori face ca individul infidel să fie nevoit să rupă o serie de tabuuri care-i diminuează plăcerea şi interesul pentru legătura infidelă, grevând-o de teamă şi sentimente de vinovăţie.

25. FIDELITATEA ÎN CUPLU • Contrar acestor tendinţe pro-fidelitate, societatea modernă – prin exacerbarea sexualităţii şi prin separarea ei de dragoste (un fel de sport, marfă, comportament instinctiv) – împinge pe nenumărate căi individul spre legături infidele, văzute ca o tentaţie puternică, oarecum diferită de relaţia sexuală de cuplu. • Există concepţia conform căreia, din când în când, individul îşi pot lua vacanţe morale (la mare sau la munte) în timpul cărora îţi poţi înşela liniştit partenerul de cuplu. • Această idee este puternic susţinută de reclamă – zeul societăţii moderne – pentru care fidelitatea este un cuvânt important numai când se referă la margarină, ciorapi, vopsea, supe instant, detergenţi.

26. FIDELITATEA ÎN CUPLU • Există şi o patologie a fidelităţii, ilustrată de persoanele care verifică până la absurd, în fiecare moment al existenţei, dacă partenerul le mai este fidel sau nu, pe principiul „iubirea se cere păzită cu zel şi de ea şi de el”. • Această iubire devine repede un coşmar pentru cel supus în permanenţă unor verificări aproape poliţieneşti în care spiritul detectivist al verificatorului depăşeşte rapid tot ceea ce romanul poliţist a imaginat vreodată.

27. FIDELITATEA ÎN CUPLU • Din nefericire, acest sindrom Othello – deşi poate fi găsit şi în varianta feminină – are de multe ori urmări tragice, exact ca în drama shakespeariană. Evident, bănuielile cele mai sumbre şi infidelitatea sunt o pură creaţie a unei minţi prea înfierbântate care, fără să aparţină unui personaj cu un complex etnic (precum Othello), este cel mai adesea rezultatul unor complexe sexuale. • De altfel, în patologie este foarte bine cunoscut că impotenţa din alcoolism este însoţită de teribile deliruri de gelozie. Fixaţiile şi complexele de tip oedipian joacă şi ele un rol important în gelozia patologică. • Fidelitatea trebuie să rămână o relaţie mutuală de cuplu • Fidelitatea formală sau prea mult discutată şi declarată nu va duce decât la dispariţia celorlalte sentimente, adică pur şi simplu la disoluţia cuplului.

28. ALEGEREA PARTENERULUI • Studiul american făcut pe partenerii conjugali(1990),arată că 93% sunt de aceeaşi rasă, 82% sunt similari ca nivel educaţional, 78% sunt la o diferenţă de vârstă de până la 5 ani, 72% sunt de aceeaşi religie.

29. FACTORI DE RUPTURĂ A CUPLULUI • Durata existenţei cuplului este dependentă de toleranţa individuală a celor doi parteneri faţă de factorii de ruptură a cuplului. • Incompatibilitatea erotică • Când orgasmul reciproc nu se obţine sau eroticitatea subiectivă nu mai este concordantă, riscul de ruptură a cuplului creşte. Toleranţa la incompatibilitatea erotică diferă însă în funcţie de sex (femeia tolerând-o în general mai bine decât bărbatul) ca şi de factori culturali, odată cu revoluţia sexuală a anilor ‘70, de exemplu, fiind din ce în ce mai acceptată cultural ruptura din motive de incompatibilitate erotică.

30. FACTORI DE RUPTURĂ A CUPLULUI • Incompatibilitatea socială • Odată legătura erotică diminuată ca intensitate, factori ca diferenţa de rang social, programe diferite datorate profesiei partenerilor sau depărtarea fizica pot contribui la ruptura cuplului. • Incompatibilitatea caracterială • Poate constitui un factor de ruptură în măsura în care favorizează conflictele şi certurile între parteneri. Toleranţa cuplurilor la conflicte este însă variabilă, în mod paradoxal unele cupluri conflictuale putând dura mai mult decât cupluri aparent liniştite dar la care tensiunile se acumulează în timp fără să fie exprimate.

31. FACTORI DE RUPTURĂ A CUPLULUI • Infidelitatea Există o tendinţă instinctuală la fidelitate faţă de partener, favorizată de împlinirea orgasmică reciprocă, care creează un «marcaj» al partenerului. Toleranţa individuală la adulterul celuilalt este variabilă în funcţie de individ. Pentru că marcajul partenerului durează mai mult decât dorinţa erotică, infidelitatea partenerului este percepută în general ca o rănire în amorul propriu. În diferite circumstanţe culturale sau sociale, pare să existe o diferenţă naturală între tendinţa poligamă a bărbaţilor şi tendinţa monogamă a femeii. În raportul Simon, adulterul este majoritar masculin, cu un procent de 30%, faţă de doar 10% la femei. legătura extraconjugală nu duce la renunţarea la viaţa de cuplu, partenerul adulter oscilând între siguranţa şi constanţa cuplului şi aventura personală valorizantă, între instinctul de seducţie iterativ şi conştiinţa personalizantă (Zwang, 2000).

32. FACTORI DE RUPTURĂ A CUPLULUI • Monotonia Rutina, uniformitatea, monotonia care se pot instala într-o relaţie de cuplu odată cu trecerea timpului pot duce la o activitate erotică stereotipă, puţin gratifiantă şi valorizantă. În aceste condiţii un adulter poate pune individul într-o oscilare dialectică între identitatea securizantă dar monotonă trăită cu partenerul conjugal şi noutatea valorizantă a relaţiei adultere, putând ajunge până la ruptura cuplului. • Evoluţia divergentă Evoluţia în timp a fiecărui partener îi poate duce pe drumuri diferite, fie din punct de vedere al divergenţei de gusturi şi de valori, fie pur şi simplu din punct de vedere al aspectului fizic, marcat mai mult sau mai puţin de trecerea timpului şi generând în consecinţă o eroticitate obiectivă diferită la cei doi parteneri.

33. VÂRSTA • Vârsta foarte tânără a membrilor cuplului • Vârsta ridicată a cuplului • Diferenţele mari de vârstă între parteneri (de regulă în defavoarea bărbatului) • Perioade de vârstă critice la unul din parteneri

34. VECHIMEA CUPLULUI • Cuplul nerodat • Cuplul prea uzat • Cuplul super-integrat

35. ISTORIA CUPLULUI • Felul cum s-a constituit cuplul • Furtunile care s-au abătut de-a lungul timpului asupra lui • Existenţa unor perioade de separaţie • Existenţa unor relaţii paralele • Tensiunile sexuale neîmpărtăşite • Existenţa unor disfuncţii privind comunicarea • Existenţa unor disfuncţii în planul strict al sexualităţii

36. EXISTENŢA COPIILOR • Problemele cuplului infertil • Reacţiile la apariţia copiilor • Sindromul de cuib gol • Dificultăţi cu copiii nevrotici care dorm în camera părinţilor

37. STAREA DE SĂNĂTATE • Sănătatea genitală a celor doi parteneri • Existenţa unor afecţiuni cronice • Existenţa unor tratamente permanente • Apariţia unor boli de stres • Existenţa unor boli psihice • Intervenţii chirurgicale mutilante • Repetate intervenţii chirurgicale estetice

38. EXISTENŢA SEXOLOGULUI • Nivelul de instrucţie al medicului de familie • Existenţa unui specialist specializat în sexologie • Relaţia sexologului cu ceilalţi specialişti • Capacitatea cuplului de a depăşi prejudecăţile curente

39. NIVELUL ECONOMIC • Capacitatea cuplului de a-şi asuma material costurile tratamentului • Absenţa/prezenţa unor probleme economice care afectează stabilitatea cuplului sau bugetul de timp al acestuia • Modelul cuplului de la un anumit nivel economic

40. CUTUMELE GRUPULUI SOCIAL • Valoarea sexualităţii în comunitate • Modelul de abordare al disfuncţiei sexuale de către comunitate • Mitologia sexuală a grupului • Valoarea geloziei în grup • Factori centrifugi şi centripeţi în stabilitatea cuplului

41. DIFERENŢELE DE STIL SEXUAL –ELEMENT DESTABILIZATOR AL CUPLULUI • Diferenţele de stil sexual între parteneri îşi pot pune amprenta pe relaţia de cuplu, împiedicând acea conectare emoţională în jurul căreia se constituie unitatea cuplului (Ellison, 2001). • Aceste diferenţe se pot referi la limbajul senzorial dominant al fiecărui partener (Cameron-Bandler, 1985). Fiecare individ are un stil senzorial propriu cu care abordează sexualitatea, stil caracterizat prin dominarea unei căi senzoriale asupra celorlalte.

42. DIFERENŢELE DE STIL SEXUAL –ELEMENT DESTABILIZATOR AL CUPLULUI • Pentru unii este important tactilul, pentru alţii vizualul, olfactivul sau auditivul. În cazul în care aceste stiluri senzoriale diferă radical la cei doi parteneri, iniţierea activităţii sexuale, comunicarea şi găsirea plăcerii în relaţia sexuală vor fi mai dificile. • Terapia se va concentra în aceste cazuri pe găsirea unor modalităţi de a include, simultan sau alternativ în timpul activităţii sexuale, stimuli care să se adreseze modalităţilor senzoriale dominante ale fiecărui partener.

43. DIFERENŢELE DE STIL SEXUAL –ELEMENT DESTABILIZATOR AL CUPLULUI • Focalizarea atenţiei în timpul activităţii sexuale este un alt element de stil sexual care poate fi diferit la cei doi parteneri (Mosher, 1980). • Pentru unul dintre parteneri căutarea noutăţii sau a unei noi căi de autoexprimare poate fi expectaţia principală legată de sex, chiar dincolo de confortul, siguranţa sau plăcerea fizică. Imageria mintală în aceste cazuri constă adesea în adevărate scenarii erotice complexe, uneori transpuse în realitate. • O altă modalitate poate fi concentrarea atenţiei pe căutarea senzaţiei şi eventual a orgasmului, caz în care imageria mintală e dominată de imagini senzoriale mai puţin structurate ca scenariu, urmărindu-se mai puţin tehnici sexuale variate cât senzualitatea ca liant al intimităţii între cei doi parteneri.

44. DIFERENŢELE DE STIL SEXUAL –ELEMENT DESTABILIZATOR AL CUPLULUI • O a treia variantă o reprezintă focalizarea atenţiei pe relaţia de dragoste cu partenerul. În acest caz sexul este trăit ca o apropiere extremă de partener, ca o fuziune, ca un moment de pierdere de sine. • Diferenţele de focalizare a atenţiei în timpul actului sexual pot genera dificultăţi în relaţie, şi aceasta mai ales în cazul lipsei comunicării între parteneri. • În cazul unei bune comunicări sau a intervenţiei terapeutului, cei doi parteneri pot integra în viaţa lor sexuală modurile lor diferite de focalizare a atenţiei, evitând apariţia unor divergenţe sexuale. • Modul de acceptare şi gestiune de către fiecare partener a diferenţelor dintre ei este un alt element care poate duce la consolidarea unităţii cuplului în ciuda acestor diferenţe sau, din contră, la escaladarea unor tensiuni care, acumulate, pot merge până la ruptura cuplului (Gottman, 1994).

45. DIFERENŢELE DE STIL SEXUAL –ELEMENT DESTABILIZATOR AL CUPLULUI • De asemenea distanţa relaţională existentă într-un cuplu poate fi percepută diferit de către cei doi parteneri. Astfel, o relaţie strânsă, cu tendinţe fuzionare, o apropiere importantă a celor doi poate pe de o parte crea premisele unei sincronizări fericite a sexualităţii. • Această distanţă relaţională mică poate fi trăită diferit de către cei doi parteneri. Pentru unul dintre parteneri o apropiere prea mare poate fi percepută ca o ameninţare la propria autonomie. • Încercările sale de a se distanţa pot reprezenta însă pentru celălalt partener, care se simte în siguranţă şi iubit numai la o mică distanţă relaţională, tot atâtea tentative de a rupe relaţia. Această desincronizare în percepţia distanţei relaţionale poate fi un factor de destabilizare a cuplului.

46. DISFUNCŢIILE DE CUPLU-UN PUNCT DE VEDERE COGNITIV-COMPORTAMENTAL • O fundamentare teoretică a abordării cognitiv-comportamentale a cuplului în dificultate există încă din anii 1970, odată cu primele intervenţii comportamentale în acest domeniu, bazate pe teoria schimbului social şi pe contractul între parteneri (Start, 1969; Patterson şi Hops, 1972, citaţi de Schmaling şi col., 1989). • Conform modelului comportamental, interacţiile între parteneri în cuplul disfuncţional sunt sub semnul controlului aversiv (Skinner, 1951), în care comportamentul este controlat de sancţiune, de consecinţa sa negativă.

47. DISFUNCŢIILE DE CUPLU-UN PUNCT DE VEDERE COGNITIV-COMPORTAMENTAL • Partenerii acţionează pentru a evita să fie sancţionaţi de către celălalt, de exemplu pentru a evita cearta, conflictul, etc. Comunicarea între cei doi este în acest caz grav afectată de mecanismul de evitare a interacţiunii. • Esenţa terapiei ar consta în a refocaliza interacţiunea pe un control pozitiv, centrat pe a produce plăcere celuilalt pentru a putea primi plăcere la rândul lui (Schmaling şi col., 1989).

48. DISFUNCŢIILE DE CUPLU-UN PUNCT DE VEDERE COGNITIV-COMPORTAMENTAL • Modelul învăţării sociale (Bandura, 1977) pune accentul pe înţelegerea proceselor cognitiv-perceptuale care stau la baza interacţiilor în cuplurile disfuncţionale. • Conform acestui model, atribuirile pe care fiecare partener le face pentru a explica propriile acţiuni şi pe cele ale partenerului au o influenţă majoră asupra relaţiei dintre ei şi constituie o ţintă majoră a terapiei. • Stilul cognitiv al fiecăruia îşi pune de asemenea amprenta pe interacţiunea dintre cei doi parteneri în cadrul cuplului.

49. DISFUNCŢIILE DE CUPLU-UN PUNCT DE VEDERE COGNITIV-COMPORTAMENTAL • Cuplurile disfuncţionale s-ar caracteriza prin puţine interacţii plăcute şi recompensante şi prin existenţa comportamentelor negative reciproce (Gottman, 1976). • Comportamentul negativ al unuia dintre parteneri va genera cu mare probabilitate un răspuns de tip comportament negativ al celuilalt partener, care la rândul lui va accentua comportamentul negativ al primului, ajungându-se la o escaladă de interacţii negative.

50. DISFUNCŢIILE DE CUPLU-UN PUNCT DE VEDERE COGNITIV-COMPORTAMENTAL • Când un astfel de model de interacţiune este instalat, simpla expectaţie a unui comportament negativ (de exemplu a fi criticat de către partener) poate genera un răspuns de tip comportament negativ (de exemplu a ridica tonul şi a răspunde cu o critică). • La rândul lui acest răspuns la o propoziţie iniţial neutră va genera la partener un răspuns negativ, iniţiindu-se astfel o spirală de escaladă a criticii reciproce la ambii parteneri. • Cuplurile disfuncţionale se caracterizează de asemenea printr-o reactivitate crescută la variaţiile de moment ale relaţiei. • Evenimente pozitive sau negative minore au o influenţă covârşitoare asupra modului în care partenerii evaluează relaţia la un moment dat.