E N D
Cultul conducatorului si zvastica • Cultul personalității este un termen care definește venerarea execesivă a unui singur conducător aflat încă în viață. Termenul a fost inventat de conducătorul Uniunii Sovietice Nikita Hrușciov la scurtă vreme după moartea lui Stalin, dar fenomene asemănătoare existau cu mult timp înainte. Cultul personalității din timpul vieții lui Iuliu Cezar a displacut puternic patricienilor republicani; a deschis drumul pentru cultul familiei imperiale în Imperiul Roman. • Cultul personaliății caracterizează de obicei statele totalitare sau statele care au avut parte recent de revoluții. Renumele unui singur lider, deseori caracterizat drept "liberator" sau "salvator" al poporului, ridică conducătorul la un nivel aproape divin. Portretul conducătorului apare peste tot, la fel ca și statuile sau monumentele dedicate măreției și înțelepciunii liderului
Lozincile și citatele din opera șefului acoperă pancarte uriașe, zidurile, iar cărțile cuprinzând discursurile și scrierile lui umplu librăriile și rafturile bibliotecilor. Nivelul lingușelii poate ajunge la cote care pot apărea absurde unuia din afară. De exemplu, pe timpul Revoluției Culturale, toate tipăriturile chinezești, înclusiv publicațiile științifice, conțineau citate din Mao Zedong, și toate aceste citate erau tipărite cu litere îngroșate roșii.
Cultul personalității tinde să prezinte liderul și statul ca fiind contopiți, devenind imposibil să înțelegi viață unuia fără celălalt. De asemenea, ajută să justifice conducerea dură dictatorială, iar propaganda îi face pe cetățeni să creadă că acționează ca cei mai drepți conducători. În plus, cultul personalității mai urmărește deseori să zădărnicească orice fel de opoziție din interiorul elitei conducătoare. Cultul personalității poate să se prăbușească foarte repede după moartea liderului. Este de remarcat că termenul „cultul personalității” nu se referă în general la respectul față de decedați, (așa precum sunt fondatorii națiunilor – de exemplu; faptul că Lenin a fost glorificat în Uniunea Sovietică nu constituie un cult al personalității, deoarece acțiunile s-au petrecut după moartea sa), și nici nu se referă la lideri onorifici, care nu au o putere reală.
Indiscutabil, Stalin a consolidat şi consumat ceea ce lideri politici precum Lenin sau Troţki au început, devenind un al doilea mare simbol al răului în secolul XX (la egalitate cu Hitler). Felul în care a guvernat, a făcut ca un sfert din Rusia să devină închisoare, iar restul cazarmă (în Stalin „s-au împletit absurdul criminal Caligula cu rafinamentul lui Borgia şi cu brutalitatea ţarului Ivan cel Groaznic”). Cazul Stalin este unic nu doar prin consecinţele fără precedent ale politicii sale, ci şi prin succesul de a le ascunde şi crea impresia opusă, a unui binefăcător luminat al poporului său. Nici unul din ceilalţi mari tirani ai secolului nu a dovedit o astfel de capacitate de disimulare, care a făcut ca în timpul vieţii să se bucure de o bună reputaţie printre politicienii occidentali. Personalitatea sa a fost într-odeplină consonanţă cu trăsăturile sistemului totalitar. Cultul personalităţii, creat după consolidarea puterii, a reuşit să multiplice atributele personalităţii carismatice. Liderul sovietic şi-a întărit carisma pe măsură ce percepţia sa în rândul maselor s-a transformat, sub impactul propagandei politice, în cea a unui lider omnipotent, omniscient, supranatural.
"Expresia dragostei poporului român faţă de personalitatea ilustrului conducător al socialismului victorios, mareşalul Iosif Visarionovici Stalin, genialul comandant al armatei paşnice a tuturor muncitorilor de pe glob, cere prezenţa unui mare monument ridicat în onoarea sa în centrul Capitalei. Statuia lui Stalin Statuia lui Stalin din Bucureşti a existat între anii 1951 şi 1962, la intrarea în Parcul Herăstrău dinspre Piaţa Charles de Gaulle, pe locul pe care acum este instalată statuia lui Charles de Gaulle.
Secera și ciocanul • Secera și ciocanul este un simbol folostit pentru reprezentarea comunismului și a partidelor comuniste. Imaginea celor două scule suprapuse simbolizează aliața politică dintre țărănime și proletariatul industrial. • Simbolul este foarte cunoscut datorită încorporărării sale în steagul roșu al Uniunii Sovietice. Simbolul secerii și ciocanului este folosit și pentru alte steaguri sau embleme.
Secera și ciocanul a evoluat din simbolul original plugul și ciocanul, cu aceeași semnificație. Deși este cunoscut încă din 1917, când era folosit pentru diferite insigne ale Armatei Roșii și ale Gărzilor Roșii simbolul "plugul și ciocanul", "secera și ciocanul" a devenit oficial numai din 1922. • Secera și ciocanul (în limba rusă: серп и молот (serp i molot)) a fost unul dintre simbolurile RSFS Ruse și unul dintre simbolurile Armatei Roșii create în 1918. • Anumiți antropologi au afirmat că acest simbol, la fel ca altele utilizate în Uniunea Sovietică, era de fapt un simbol rus-ortodox preluat de Partidul Comunist pentru a hrăni nevoile religioase pe care comunismul încerca să le extirpeze prin introducerea unei noi "religii" de stat. Simbolul ar fi fost o permutare a crucii duble ortodoxe ruse.
Mai târziu, simbolul "secera și ciocanul" a fost folosit pe steagul Uniunii Sovietice adoptat în 1923, folosirea fiind oficializată prin Constituția sovietică din 1924, după 1924 fiind folosit și pentru steagurile republicile Uniunii Sovietice. Mai înainte de anul 1924, republicile unionale aveau steaguri roșii pe care erau supraimprimate cu litere aurii numele respectivei republici, după cum stipula Constituția sovietică din 1918. • Stema Uniunii Sovietice și stemele republicilor sovietice foloseau simbolul "secerii și ciocanului", simbol care apărea și pe insigna Steaua roșie a uniformei militare sovietice. • "Secera și ciocanul" face parte și din logo-ul companii aeriene sovietice Aeroflot, logo rămas neschimbat chiar și în condițiile în care Aeroflotul este în zilele noastre companie rusă.
“Eu sunt focul, Rusia e oţelul. Împreună suntem invincibili.”
Bibliografie selectiva : • www.wikipedia.ro • www.lovendal.net • www.jurnalul.ro • www.csop.com