1 / 11

“POVESTEA JUDEŢULUI MEU!”

“POVESTEA JUDEŢULUI MEU!”. “Să nu pierdem nimic din trecut. Cu trecutul se clădeşte viitorul.” Anatole France. INTRODUCERE. “Dimineaţa a venit, Toţi copiii au sosit, În clasă ne adunăm Frumos, noi, ne salutăm!” NOUTATEA ZILEI ESTE

brilliant
Download Presentation

“POVESTEA JUDEŢULUI MEU!”

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author. Content is provided to you AS IS for your information and personal use only. Download presentation by click this link. While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server. During download, if you can't get a presentation, the file might be deleted by the publisher.

E N D

Presentation Transcript


  1. “POVESTEA JUDEŢULUI MEU!” “Să nu pierdem nimic din trecut. Cu trecutul se clădeşte viitorul.” Anatole France

  2. INTRODUCERE “Dimineaţa a venit, Toţi copiii au sosit, În clasă ne adunăm Frumos, noi, ne salutăm!” NOUTATEA ZILEI ESTE A JUDEŢULUI POVESTE!

  3. SĂ FACEM CUNOŞTINŢĂ! Noi suntem Gabriela, Elena şi Luminiţa, din clasa a IV-a a Şcolii cu cls. I-VIII Veţel. Dintre toate materiile pe care le studiem la şcoală, cel mai mult, ne place istoria şi geografia. De aceea, ne-am gândit să fim astăzi, pentru voi, colegii noştri, ghizi turistici şi să vă prezentăm judeţul nostru Hunedoara. Astfel că…vom pleca într-o excursie imaginară plină de legende şi peripeţii!!!

  4. SĂ ÎNCEAPĂ POVESTEA!!! Ar putea începe cu “A fost odată ca niciodată…” , aşa cum încep, de obicei, frumoasele basme româneşti. Dar această poveste este deosebită: îmbină patriotismul din povestirile istorice ale lui Ispirescu cu nostalgia şi simplitatea versurilor lui Lucian Blaga. Şi parcă aud, pe fundal, o voce care îmi spune: “ Copilo, pune-ţi mâinile pe genunchii mei. Eu cred că veşnicia s-a născut la sat (…) Uite, e seară. Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi, Ca un miros sfios de iarbă tăiată, Ca o cădere de fum din streşini de paie, Ca un joc de iezi pe morminte înalte.” Şi pornesc sfioasă, pe urmele strămoşilor, potolindu-mi setea din apa Mureşului, Jiului şi Crişului Alb, oglindindu-mi faţa în lacurile glaciare: Bucura, Tăul Negru, Zănoaga, Iezerul Mare şi Mic, în timp ce peste trupul meu vremuiesc cele 4 anotimpuri ale climei temperat-continentale.

  5. Şi paşii ne poartă de la Mureş la Jiu, din Zarand în Poiana Ruscă şi până la hotarele Orăştiei. La fiecare pas ne simţim păzite de Maiestatea Lor, înălţimile Retezatului şi Parângului care seamănă cu doi străjeri ai acestei întinderi, ai judeţului Hunedoara. Locuit din cele mai vechi timpuri, acest ţinut, prin frumuseţea peisajului, întinsele păduri şi terenuri roditoare, prin activităţile de exploatare a zăcămintelor de fier din preajma Hunedoarei, a metalelor preţioase din Apuseni şi din albia râurilor a constituit un adevărat tezaur atât pentru daci, romani, cât şi pentru români.Acest colţ de ţară are o istorie multimilenară, ale cărei vestigii ce apar azi dezgropate de sub cuvertura de pământ groasă de câţiva metri, nu şi-a dezvăluit încă toate tainele.

  6. Aici este centrul vieţii politice şi religioase pe timpul dacilor: Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei. Aici, Burebista a făurit întâiul stat dac, stat care s-a aflat în apogeul puterii sale sub regele Decebal. Stau mărturie acelei vremi cetăţile, fortăreţele de la Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Sarmizegetusa, dar şi uneltele, vasele din ceramică, bijuteriile dacice care sunt păstrate cu sfinţenie în muzeele tării.

  7. Municipiul DEVA-reşedinţa judeţului Este un oraş încărcat de istorie şi datează din epoca neoliticului, din epoca pietrei şlefuite (5500-2500 î.e.n.) Se spune că în timpul feudalismului, viaţa cetăţii era legată de numeroasele şi grelele munci pe care tăranii iobagi trebuiau să le facă (săparea şanţurilor, apărarea zidurilor cetăţii, etc.). Aceste împovorâtoare obligaţii au făcut ca cetatea să devină, în decursul veacurilor, ţinta multor răscoale. Reşedinţă voievodală şi centru al unui district militar valah, cetatea Devei cunoaşte o importantă dezvoltare economică în timpul domniei lui Iancu de Hunedoara (1407-1456) şi pe tot parcursul Evului Mediu.

  8. Când a izbucnit răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, stăpânii cetăţii au opus rezistenţă atacurilor iobagilor şi minerilor din Munţii Apuseni. Neînarmaţi şi lipsiţi de o bună organizare, răsculaţii nu au reuşit să cucerească cetatea asediată. Siliţi să se retragă, ei au lăsat în mâna nobililor 86 de prizonieri, cărora li s-au tăiat capetele, iar trupurile le-au fost aruncate într-o groapă comună, în spatele cetăţii.

  9. Iar pe acest pământ întâlneşti Floarea-de-Colţ şi Bujorul de Munte care au răsărit din sângele strămoşilor, capra neagră şi cerbul carpatin care aleargă liberi prin păduri căutându-l pe cel care a fost “craiul munţilor” (Avram Iancu), pe când cocoşul de munte imită zborul pionierului aviaţiei mondiale, Aurel Vlaicu.

  10. Acesta este judeţul meu şi fie că străbaţi Ţara Zarandului, Valea Mureşului, Zona Pădurenilor, Ţara Haţegului, Orăştia sau Valea Jiului, simţi fiorul dragostei de neam, modestia localnicilor şi vorba dulce, ardelenească. Gabi, Elena şi Lumi.

  11. CONCLUZII: Dacă v-a plăcut povestea noastră, aşteptăm să ne prezentaţi şi voi întâmplări sau istorioare imaginare, vizite, drumeţii, etc. prin care să ne povestiţi ceea ce cunoaşteţi voi despre judeţul nostru. Aşa că: ia-ţi prietenii cei mai buni şi arată-ne ce poţi face pe calculator!

More Related