VASILE ALECSANDRI 1821 - 1890

1. VASILE ALECSANDRI1821 - 1890 Universul creaţiei Pasteluri Conf. univ. dr. Mihai BRĂSLAŞU

2. Vasile Alecsandri a fost poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. Volume de poezie • Pasteluri • Poezii populare. Balade (Cântice bătrânești), 1852 • Poezii populare. Balade adunate și îndreptate de V. Alecsandri, partea a II-a, 1853 • Doine și lăcrămioare, 1853

3. Proze • Istoria unui galben • Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florenţa • Iaşiiîn 1844 • Un salon din Iaşi • Româniişi poezia lor • O primblare la munţi • Borsec • Balta-albă Comedii • Chiriţaîn Iaşisau două fete ş-oneneacă (1850) • Chiriţaînprovinţie (1855) • Chriţaîn voiagiu (1865) • Chiriţa în balon (1875)

4. Drame • Cetatea Neamţului • Lipitorile satelor • Sgârcitul risipitor • Despot Vodă, dramă istorică • Fântâna Blanduziei • Ovidiu Pastelul este o specie a genului liric cunoscută - în această formă - numai în literatura română, creată și dusă la celebritate de Alecsandri însuși, într-un ciclu de versuri care i-a dat numele: "Pasteluri", publicate în revista Convorbiri literare, în cea mai mare parte între 1868 şi 1869.

5. Pastelul preia de la poezia descriptivă a primilor romantici nu numai ideea corespondenței dintre sentiment și tabloul de natură, ci și pe aceea a privirii unui peisaj sub unghiul mișcător al marilor cicluri naturale, al anotimpurilor, care îl luminează și-l însuflețesc mereu de altă viață, în alte nuanțe. • Pe de altă parte, supune descrierea unui proces de obiectivare caracteristic poeziei post romantice, încercând să o apropie de trăsăturile unei opere plastice.

6. Pastelul este mai degrabă un tablou realizat cu ajutorul limbajului (la origine pastelul înseamnă un desen în creion moale, uşor colorat). • Acest tip de poezie manifestă preocupare pentru satisfacerea unor exigențe specifice: compoziție, colorit, echilibru. • Alecsandri a dat formă concretă unei tendințe care preexista în poezia românească. • Găsim elemente de pastel la Asachi, Heliade, Alexandrescu. • El va fi urmat de mai toți poeții sensibili la elementul pictural, la peisaj, indiferent de orientare estetică: Alexandru Macedonski, George Coşbuc, Ion Pillat, Vasile Voiculescu.

7. Pastelurile lui Alecsandri evocă natura aşa zis domestică, adică tot ce constituie cadrul obişnuit al unei vieți patriarhale, idilice. • Elementele descriptive apar aici nu incidental, ca un cadru al unui conflict de natură romantică, ci sunt scopul elementar al acestei poezii. • Natura nu mai este, ca în marea poezie romantică, refugiu, ci cadrul natural privit cu obiectivitate descriptivă. • Pastelurile devin în acest sens imnul plin de încredere adresat adevăratei țări, satului şi adevăratelor valori aleacestuia: munca, rodnicia, robustețea şi sănătatea morală.

8. În Iarna nu apare o privelişte limitată, închisă ca într-o ramă, ci iarna în toate aspectele ei; iarna într-o varietate depeisaje; iarna în intreaga ei paletă peisagistică. • Primele două strofe descriu sosirea anotimpului - a „cumplitei ierni" - înfăţişând mişcarea neîncetată a zăpezii care schimba fata lumii: „Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară". • Poetul simte iarna la scară cosmică. • El are vederea văzduhului (strofa întâi) şi apoi a pământului (strofa a doua), transfigurate de albul zăpezii. • In strofa a treia, verbelor de mişcare le ia locul staticul: „e“, „înşiraţi se pierd" - „se văd".

9. Desemnarea unor teritorii nedefinite (câmp, dealuri, împregiur, în depărtare), ale albului (fantasmele plopilor, clăbucii de fum), arată un peisaj usor confuz, de atâta monotonă, egală albeaţă; contururile se şterg, se pierd. • Tonul poetului se schimbăîn ultima strofă,în care senzaţia de apăsare pe care o dădeau ninsoarea şi albul e destrămată de ivirea soarelui. • Astrul zilei schimbă priveliştea, care devine asemănătoare unui tablou. • Ea capătă abia acum „o ramă", un cadru.

10. Apar culorile voioase ale iernii. • Soarele „desmiardă" pământul alb. • Revine armonia dintre cer şi pământ. • Dimensiunilepriveliştilor cosmice abia acum se restrâng, într-un peisaj umanizat de clinchetul de zurgălăi al saniei. • Abia acum simţim desăvârşita tăcere a zăpezilor, când liniştea cristalelor gheţii şi fulgilor moi, liniştea albului ireal, e spartş de clinchetul clopoţeilor. • Printr-o mişcare cosmică, iarna devine un tablou luminos şi pur.

11. Senzaţiile se schimbă de la un vers la altul: de la spaima de troiene adunate-n cer, ameninţând pământul, la baletul fulgilor comparaţi cu „un roi de fluturi albi - imagine luminoasă a verii şi a iernii - contrazisă la rândul ei de „fiorii de gheaţă" - senzaţie de cutremurare înfrigurată, dar şi de limpezimi cristaline. • Puritatea strălucirilor albe („Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară") creează impresia de fast hibernal, duritatea sclipitoare nu-i lipsită de o vrăjită măreţie. • Iarna nu mai e acum „cumplita", ci un izvor de podoabe.

12. Melancolia usoară din compararea soarelui cu un „vis de tinereţe..." nuanţează starea sufletească pe care o aduce cu sine iarna. • Tulburarea dată de nemărginirea albă se spulberă sub lumina solară. • Toate aceste senzaţii şi emoţii reflectă vibraţia omului în faţa naturii, fiecare anotimp modelând existenţa acestuia in univers. • Vizual, stăpâneşte nemărginirea („se pierd in zare", „întinderea pustie", „oceanul de ninsoare") şi albul: “zăpada”, “troiene”, “fulgi”, “fluturi albi”, “gheaţa”, “umeri dalbi”, “ninge”, “zale argintie”, “fantasme albe”, “clăbuci”, “albii”, “ninsoare”. • „In Iarna, imaginaţia e o vreme îngrozită de putinţa unei ninsori totale, de sfârşit de lume, până ce zurgălăul spulberă sinistrul vis" (G. Călinescu).