St ă ruie î n mintea ş i inimile noastre figurile acelor care s-au stră duit

2. PERSONALITĂŢI ALE ŞCOLII BĂCĂUANE PÂNĂ LA PRIMUL RĂZBOI MONDIALProfesor Cornelia Cucu Liceul cu Program Sportiv Bacău

3. Stăruie în mintea şi inimile noastre figurile acelor care s-au străduit să ne pregătească. Ca elevi, am apreciat în mod deosebit valoarea profesională , moralăşi socială a dascălilor noştri. Cu cât cercetăm trecutul şi activitatea lor în cele mai diverse domenii, cu atât ne convingem mai mult asupra valorii lor spirituale. Nu putem cuprinde întreaga galerie din acea vreme din lipsa materialului informaţional. Prezentând aceste personalităţi ale şcolii băcăuane din perioada amintită, urmărim să scoatem în evidenţă profilul adevărat al acestora , rolul lor în viaţa şi activitatea comunităţii. Stăpâni pe pregătirea lor profesională, cunoscători ai culturii universale, oameni cu idei înaintate, luptători înflăcăraţi pentru realizarea idealului nostru naţional, patrioţi adevăraţi, ei au sădit în inimile copiilor tot ce au avut mai bun. Dovada cea mai înaltă a dăruirii lor o reprezintă cealaltăgalerie de personalităţi ale vieţii ştiinţifice ori cultural-artistice din ţara noastră , adică foştii elevi ai şcolilor din oraşul Bacău.

4. Cadre didactice ale şcolilor băcăuane: Constantin Platon Sava Ariton Grigore Haralamb Grandea D.D.Pătrăşcanu Garabet Ibrăileanu Eugeniu Revent

5. Constantin Platon A fost primul dascăl al şcolii publice (Schola Domnească) care a luat fiinţă la Bacău în anul 1839 şi unde a lucrat timp de 25 de ani, înfruntând greutăţi- le şi lipsurile inerente oricărui început. Absolvent al Academiei Mihăilene, cu- noscător al limbilor clasice (slavonă, latină, greacă) ca şi a limbilor moderne ( franceză, germană), C.Platon s-a afir- mat ca un intelectual de înaltăţinută, participând la toate acţiunile ce se ho- tărau în ţinutul Bacăului, nu numai în calitate de cadru didactic, ci şi de membru în Consiliul comunal şi al ţinutului iar mai apoi ca deputat sau gazetar,colaborând la ziare şi reviste precum:”Gazettade Bacău”,“Bacăul”,“Renaşterea Bacăului” sau “Mica Revistă”.

6. În calitate de publicist colaboreazăşi la reviste din Iaşi, cum ar fi: “Buciumul român”, “Albina românească”, “Steaua Dunării”, precum şi din Transilvania, întreţinând o strânsă corespondenţă cu intelectualul ardelean George Bariţiu, în timpul Revoluţiei de la 1848 -1849 sau în vremea Unirii Principatelor Române de la 1859. În domeniul învăţământului ,Constantin Platon a înfiinţat alte douăşcoli în Bacău şi aproximativ 170 în ţinuturile Bacău, Roman şi Vaslui, a organizat şi condus Şcoala Preparandală din Bacău, unde timp de doi ani a pregătit peste 40 de învăţători pentru şcolile satelor băcăuane. A fost revizor şcolar între anii 1864- 1866 şi a realizat un Manual de gramatică românească care a circulat în toate şcolile din Moldova. Pentru întreaga sa activitate a primit titlul de slugeriu din partea Eforiei Învăţătoreşti, a fost decorat cu medalia Bene-Merenti (1878) şi i s-a acordat Coroana Românieiîn 1889.

7. Sava Ariton După terminarea Seminarului “Veniamin Costache” din Iaşi (1888) este numit institutor şi director la Şcoala de Băieţi nr. 3 din Bacău (actuala Şcoală “Spiru Haret”). În 1899 este transferat ,ca director, la Şcoala de Băieţi nr. 2 (actuala Şcoală “Alexandru Ioan Cuza”) unde îşi va desfăşura activitatea până la pensionare, în 1931. În timpul lui Sava Ariton, Şcoala de Băieţi Nr. 2 se bucura de un prestigiu aşa de mare, încât părinţii elevilor se simţeau mândri de a avea copiii la aceastăşcoală , care se confunda cu persoana sa. Nimeni nu mai spunea ca-şi dă copilul la Şcoala de Băieţi Nr.2, ci la “Şcoala lui Sava Ariton”. Încă din anul 1905,elevii acestei şcoli căpătau cunoştinţe practice de mare actualitate şi trebuinţă pentru ei şi economia naţională.

8. Tot acum activitatea acestei unităţi de învăţământ s-a extins prin înfiinţarea Şcolii de Adulţi care cuprindea cursuri de alfabetizare pentru neştiutorii de carte , cei cu învăţământul primar neterminat precum şi osecţie comercială. S-a menţinut ca director o perioadă aşa de îndelungată prin meritele sale personale, fiind respectat de întreaga obşte băcăuană. I s-a oferit postul de revizor şcolar, dar nu l-a primit, rămânând mai departe la catedra sa, căreia i s-a dăruit cu tot sufletul. Pe drept cuvânt, revizorulşcolar P.Volănescu aprecia:”…după informaţiile de la ceilalţi colegi, d-l Ariton este un foarte activ institutor şi poate cel mai cult dintre dânşii. Şcoala,sub toate raporturile este foarte bine, ceea ce denotă că e un excelent director”.

9. Medic militar şi profesor de ştiin- ţele naturii,ajutor de redactor la “Monitorul Oficial”, bibliotecar, revizor şcolar, publicist, poet, romancier, autor de manuale, Grigore Haralamb Grandea se retrage la Bacău,pe la 1888 sau 1889,fiind numit ca profesor suplinitor de limba franceză la Gimnaziul “Principele Ferdinand” unde va funcţiona pânăîn 1897. Grigore Haralamb Grandea

10. Aici manifestă exigenţăîn pregătirea elevilor săi, bucurându-se de respectul şcolarilor, fapt evidenţiat de colegii săi, în consiliile profesorale. Începând cu anul şcolar 1894-1895, Grandea îl are ca elev pe Gheorghe Vasiliu, viitorul George Bacovia. Gimnaziului din Bacău i-a donat şi o bogată bibliotecă, având în vitrinele sale operele unor scriitori clasici francezi ca: Voltaire, Chateaubriand, Racine,Corneille, etc.Caietele cu manuscrisele lui Grigore Haralamb Grandea,aflate în depozitele Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale din Bacău, dau posibilitate cercetătorului să cunoască aspectele inedite ale unui scriitor “ilustru odată, astăzi cu totul uitat” cum îl aprecia George Călinescu. Lucrări publicate: Preludele(1862), Poezii(1865), La Meuse (1867), Fulga(1872), Nostalgii(1885).

11. Profesor de istorie şi filosofie la Liceul “Principele Ferdinand” din Bacău, între 1898-1907. În 1904 este al doilea director al Şcolii de Adulţi din Bacău (după Sava Ariton). Profesorul D.D.Pătrăşcanu completează riguros condica de prezenţă, notând cu grijă temele lecţiilor sale la care au asistat, ca elevi, printre alţii, George Bacovia, Eugen Ciuchi, I.I.Stoican, Maximilian Costin. D.D.Pătrăşcanu

12. “Intelectual vioi,întreprinzător, preocupat în acei ani de perfecţio- narea sa profesională”, D.D.Pătrăşcanu a debutat în revista băcă- uană “Crainicul”(1904) dar adevăratul debut literar are loc în re- vista “Viaţa Românească” în anul 1907. Face parte din grupul scrii- torilor formaţi în jurul revistei “Viaţa Românească” fiind considerat cel mai bun umorist al acestei reviste, dinainte de război”. Alături de alţi reprezentanţi ai genului scurt ( I.A.Bassarabescu, I.Al. Brătescu-Voineşti) D.D.Pătrăşcanu prezintăîn schiţele şi nuvelele sale împestriţata lume băcăuană care i-a oferit destule “modele”: tipologii de provinciali, oameni cu existenţa dominată de ticuri şi obsesii, cu rude apropiate în lumea eroilor lui Caragiale sau Delavrancea.Deopotrivă pentru învăţământul băcăuan, dar şi pentru istoria literară, momentul D.D.Pătrăşcanu se înscrie într-o tradiţie locală ce trebuie valorificată cu generozitate de cei de azi. Lucrări: Schiţe şi amintiri (1909),Candidat fără norocşi alte poves- tiri folositoare (1916),Domnul Nae.Scene din viaţa ocupaţiei (1921), Un prânz de gala (1928).

13. Garabet Ibrăileanu Puţine individualităţi literare au exercitat asupra intelectualilor moldoveni o influenţă atât de consi- derabilă, decisivăşi directă precum Garabet Ibrăileanu. Personalitatea sa iradia o adevărată vrajăşi gene- raţii întregi de scriitori l-au venerat până la idolatrie.Din viaţă, Garabet Ibrăileanu intra în legendă. Ionel Teodoreanu îl lua , în La Medeleni, mentorul spiritual al lui Dănuţ Deleanu; elevii Liceului “Principele Ferdinand” din Bacău care l-au avut profesor de literatură, studen- ţii care i-au ascultat prelegerile aproape două decenii au rămas fascinaţi de prezenţa spirituală a profesorului.

14. Fără excepţie, numele lui Garabet Ibrăileanu este aşezat alături de “Viaţa Românească”, care prin apariţia ei pune în mişcare energi- ile latente ale viitorului critic.Împrejurările au făcut din Garabet Ibrăilenu teoreticianul poporanismului literar. Deşi restrânsă cantitativ , beletristica lui G.Ibrăileanu ocupăîn ansamblul operei sale un loc distinct, romanul Adela situând pe autorul său printre principalii reprezentanţi ai prozei analitice româneşti.După luarea licenţei în ştiinţe istorico-filosofice, în anul 1896, este numit profe- sor suplinitor la Gimnaziul de Băieţi din Bacău (tot la Bacău îşi începe şcoala primară, în septembrie 1878, probabil la Şcoala de Băieţi Nr. 1 sau Şcoala de Băieţi Nr. 2), dar nu se prezintă la post. Rămâne la Iaşi şi lucrează sub conducerea lui Al. Philippide, la “Dicţionarul limbii române”. Va funcţiona ca profesor de litera- tură română la Liceul “Principele Ferdinand” între anii 1899-1900, aici apropiindu-se de D.D.Pătrăşcanu viitor coleg de redacţie la “Viaţa Românească” şi avându-l coleg pe Gr.H.Grandea,profesorul de limba franceză. Avocatul şi scriitorul I.I.Stoican nota în 1936: ”Mi-aduc aminte că, la începutul acestui veac, Ibrăileanu a fost profesor de limba română la liceul nostru din Bacău”.

15. Eugeniu Revent După terminarea Facultăţii de Istorie- Filosofie din Iaşi, în 1906, face parte din corpul profesoral al Liceului “Principele Ferdinand” din Bacău, unde va preda istoria şi filosofia pânăîn 1912. În perioada1912-1913 editează revista “Chemarea”. Participă, cu grad de sublocotenent în rezervă la al Doilea Război Balcanic, în 1913, în cadrul Regimentului “Ştefan cel Mare” nr.13 Iaşi ,în timpul căruia este grav rănit. Pentru meritele de pe front este decorat cu medalia “Avântul Ţării”. Reîntors în Bacău, încearcă să revină la catedră dar rana căpătatăîn război i se agravează cauzându-i moartea în 1918. Referindu-se la înmormântarea poetului şi profesorului Eugeniu Revent, un martor ocular menţiona: ”Am realizat atunci , pentru prima oară ,cât de însemnat trebuie să fie un poet pentru ca o şcoalăîntreagă să asiste cu capul descoperit, la trecerea cortegiului său funerar”. Lucrări: Din povestea vieţii (1910), Cântecul neamului (1913).

16. Foşti elevi ai şcolilor băcăuane: George Bacovia Maximilian Costin Grigore Tabacaru Eugen Vaian Izabela Sadoveanu Costache Radu Dimitrie Goga Constantin Ene Ion Luca Gheorghe Donici

17. La 4 septembrie 1881 se naşte la Bacău, Gheorghe Vasiliu. În 1889 este înscris la Şcoala de Băieţi Nr. 1 (fosta Şcoală Domnească), primul învăţător fiindu-i Nicolae Bibire şi avându-l coleg de clasă pe Grigore Tabacaru. În perioada 1894-1903 urmează cursurile Gimnaziului “Principele Ferdinand” din Bacău ( devenit din 1897 liceu ), acomodându-segreu cu un sistem de învăţământ neatractiv pentru un elev sensibil precum Bacovia. George Bacovia

18. Anul 1899 rămâne o dată de referinţăîn biografia bacoviană prin publicarea poeziei Şi toateîn revista lui Al. Macedonski “Literatorul”, din Bucureşti. Nici marii lui profesori din gimnaziu şi liceu, precum Grigore Haralamb Grandea, Garabet Ibrăileanu, D.D.Pătrăşcanu , ei înşişi oameni de litere , nu-i modifică esenţial atitudinea faţă de şcoală. Termină studiile liceale în 1903, prilej cu care scrie poezia Liceu, ca răspuns la un chestionar al Ministerului adresat absolvenţilor din acel an, în vederea reformei învăţământu- lui iniţiată de Spiru Haret. Sensibilitate unicăîntre poeţii simbolişti români şi europeni, George Bacovia a marcat prin ciclul de poezii Plumb o mutaţie definitiv modernă a liricii româneşti, punând capăt idilismului şi sentimentalismului mărunt. Cu ajutorul semnelor lirismului bacovian descifrăm liniile de forţă ale conceptului modern de poezie şi discurs liric.“Etichetat drept cel mai înzestrat poet al tristeţii provinciale, poet al suferinţei izvorâte din singurătatea Omului în cetate, George Bacovia a făcut din oraşul său natal cel mai bacovian loc de pe pământ”.

19. Grigore Tabacaru Profesorul Grigore Tabacaru s-a născut în satul Fântânele-Hemeiuşi la 14 martie 1883.UrmeazăŞcoala de Băieţi Nr. 1 din Bacău, unde este coleg cu G.Bacovia, si Gimnaziul “Principele Ferdinand” din aceeaşi localitate. A fost învăţător la Fântânele şi Scorţeni, muncind cu pasiu- ne pentru ridicarea săteanului,perioadă în care a desfăşurat şi o intensă activita- te pedagogicăşi culturală străduindu-se săînfiinţeze cămine culturale la sate, atenee culturale în centrele orăşenesti, editând revistele “Şcoala” şi “Vulturul”. Ca o recunoaştere a implicării sale în viaţa satului este chemat să lucreze în cadrul Ministerului Instrucţiunii Publice, între anii 1909-1911. În 1911 reprezintă România la Congresul Internaţional pentru Studiul Copilului desfăşurat la Bruxelles.

20. Între 1911-1915 urmează cursuri universitare în Germania, ca bursier al statului român, unde îşi formează o temeinică pregătire, luându-şi doctoratul în 1915.Personalitatea multilaterală a acestui eminent profesor cuprinde aspecte din cele mai variate şi mai interesante. A fost profesor, om de ştiinţă, istoric şi cetăţean. Opera lui Gr. Tabacaru cuprinde studii de pedagogie şi psihologie (Înţelegerea operei lui Pestalozzi,Problema şcolii active,Introdu- cere în psihologia experimentală, Protecţia copiilor) de istorie (Bacăul în secolul al XV-lea, Bacăul de altădată, Documentele Musteştilor de la Bogdăneşti), de filosofie (Introducere în filosofie). Împreună cu George Bacovia a pus bazele societăţii “Ateneul Cultural” şi a publicat revista cu acelaşi nume.Prin concepţia sa şi prin implicarea în problemele comunităţii, Grigore Tabacaru rămâne actual şi contemporan.Îl simţim nu numai în noi, prin ce am primit de la el, dar şi alături de noi ,mergând pe acelaşi drum, spre o ţintă comună care este şi aceea a vremurilor noastre.

21. Izabela Sadoveanu Născută Morţun (familie de revoluţio- nari paşoptişti şi luptători pentru uni- tate),devenită Andrei prin adopţiune şi Sadoveanu prin căsătoria cu Alexandru,fratele scriitorului Mihail Sadoveanu, Izabela a urmat cursurile primare la Şcoala de Fete Nr. 1 din Bacău.Dupa terminarea Institutului Pedagogic de Fete din Iaşi a funcţio- nat la Externatul de Fete din Bacău. Între 1912-1915 urmează cursurile Institutului “Jean Jacques Rousseau” din Geneva.

22. Revenind în ţară, lucreazăîn Ministerul Instrucţiunii Publice contri- buind la înfiinţarea de cămine şi grădiniţe de copii precum şi cur- suri pentru educatoare.Principalele lucrări publicate (Educaţia nouă, Îndrumări pentru părinţi şi educatori,Psihologia copilului, Metoda Montessori,Material didactic montessorian) se încadreazăîn mişca- rea pedagogică din primele decenii ale secolului al XX-lea, care a influenţat în mod pozitiv dezvoltarea şcolii şi a gândirii pedagogice din România. Paralel cu activitatea didactică, publicisticăşi de cercetare pedagogică , s-a remarcat şi în activitatea social-politică. Susţinând emanciparea femeii,a contribuit la înfiinţarea unor asociaţii şi organizaţii ale femeilor din ţara noastră. A fost vicepre- şedintă a Asociaţiei Universitarelor din România (1924), Asociaţiei Scriitoarelor Române (1925), Uniunii Femeilor Române pentru Liga Naţiunilor(1925), consilier şi delegat la Societatea Naţiunilor, secre- tară a Comitetului Naţional Permanent pentru Pace, sub preşedenţia lui N. Titulescu, colaborator şi prieten apropiat al acesteia.

23. Dimitrie Goga S-a născut la Bacău, la 27 octombrie 1894. Cursurile şcolii primare le-a facut la Şcoala de Băieti Nr. 2, având-l ca învăţător pe Sava Ariton.Urmează câteva clase la Liceul “Principele Ferdinand”din Bacău, apoi Şcoala Normală din Turnu Severin, unde l-a avut profesor pe vestitul pedagog ardelean V.Gr. Borgovan de care se va simţi legat toată viaţa şi despre care va scrie mai târziu. După terminarea Facultaţii de Pedagogie şi Filosofie din cadrul Universităţii din Cluj devine profesor şi director la Şcoala Normală de aici. Ani în şir, a lucrat în Ministerul Învăţământului preocupându-se de îmbună- tăţirea manualelor şcolare. A condus cenaclul “M.Sadoveanu” al profesorilor din învăţământul secundar, el însuşi scriind cu mult talent povestiri pentru cei mici. O corespondenţă cu fosta Şcoala de Băieţi Nr. 2 (astăziŞcoala “Al.I.Cuza”) prilejuieşte depănarea unor amintiri rămase vii din perioada şcolarităţii băcăuane, scriitorul oferind bibliotecii şcolii două manuale de limba română pe care sunt imortalizate cuvintele:”pios omagiu învăţătorilor mei de odinioară, respectuos omagiu cadrelor didactice de astăzi”. Lucrări publicate: Poveşti, La revedere, copiii mei!(inspirată din perioada cât a fost elev la Şcoala de Băieţi Nr. 2 din Bacău), Pedagogul Vasile Gr. Borgovan, Domnul Florilor şi al Pământului.

24. Ion Luca Urmează cursurile Şcolii de Băieţi Nr. 2 avându-l ca institutor pe Sava Ariton, ale Liceului “Principele Ferdinand” din Bacău şi ale Seminarului “Vasile Lupu” din Iaşi. Într-un timp relativ scurt, reuşeşte să asimileze vaste cunoştinţe literare şi filozofice, stăpânind la perfecţie limbi străine precum: latina, greaca, ebraica, franceza, engleza, germana, spaniola, rusa, italiana. După terminarea Facultăţii de Drept şi a celei de Teologie din Iaşi este repartizat, ca diacon,la Biserica Sf. Nicolae din Bacău unde funcţioneazăîntre anii 1919-1922, concomitent fiindşi profesor suplinitor de limba latină la Liceul ” Ferdinand I”.

25. În anul 1920 îşi ia doctoratul în filosofie şi teologie, iar în 1921 doctoratul în drept, ambele cu "magna cum laudae".În 1922 se hotărăşte săurmeze cariera didactică, funcţionând ca profesor şi director la Şcoala Normală iar mai târziu la Şcoala nr.6. Se dedică dramaturgiei scriind peste 40 de piese, cele mai impor- tante fiind: Alb şi negru, Rachieriţa, Evdochia, Femeia Cezarului, Sunt flori care mijesc toamna, Ghiftarii, Apele în jug, Şcoala din Humuleşti, Colegi de clasă,Cuza Vodă , Icarii de pe Argeş,Cele patru Marii, Morişca , Salba reginei, etc. În 1934, Ion Luca primeşte premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru piesa Iuda din Cariot, piesă reprezentată,în acelaşi an, la Teatrul NaţionaldinBucureşti iar în 1940 premiul Teatrului Naţional pentru piesa Femeia Cezarului. Critica literarăîl situează pe Ion Luca ca un dramaturg de valoare prin opera creată care “a deranjat crocodilii confortabil instalaţi”.

26. Maximilian Costin Este absolvent al Şcolii de Băieţi Nr.2 şi a Liceului “Principele Ferdinand” din Bacău. La liceu îi are ca profesori pe Panait Topliceanu şi D.D.Pătrăşcanu, cântă în orchestra şcolii şi dă concerte de vioară la “Ateneu”, traduce încăde la 13 ani din limba franceză. După terminarea studiilor muzicale (Paris, Berlin) devine director la Conservatorul din Timişoara şi Tg. Mureş iar mai târziu director administrativ al Operei Române. Este membru fondator al revistei Muzica. Împreună cu muzicieni de prestigiu înfiinţează SocietateaCompozitorilor Români şi pune bazele unor colecţii muzicale de popularizare a artei sunetelor, tipărind cărţi, broşuri, colecţii de cântece, studii de vioară etc. Realizează prima schiţă monografică a ctitorului şcolii româneşti de compoziţie, intitulată George Enescu.Date critice şi biografice ,prin această lucrare punându-se bazele bibliotecii muzicale româneşti.

27. Legatura lui Maximilian Costin cu Enescu datează din 1909 când a început studiul viorii cu acesta. Într-un atestat din 22 noiembrie 1922, George Enescu confirmă talentul violonistic al discipolului său, propunând să i se acorde o catedră de specialitate la un conservator. Muzician cu o pregătire teoretică solidă, Maximilian Costin “a visat să confere muzicii româneşti, într-o perioadă de iniţiative majore, virtuţi de şcoală europenă“ păstrând o legătură indestructibilă cu tradiţia românească ,cu folclorul şi cultura noastră clasică, ca un adevărat muzician patriot. Lucrări: Şcoala nouă pentru vioară,Medodă de vioară,Trei capricii pentru vioară şi pian,Muzica românească,Vioara,maeştrii şi arta ei.

28. Eugen Vaian Considerat “bardul “ la revista “Şcoala nouă”, Eugen Vaian este unul dintre copiii “teribili”ai Bacăului. Învaţă la Şcoala de Băieţi Nr.1, în perioada 1877-1881, dascăl fiindu-i Constantin Platon şi la Gimnaziul de Băieţi (primele două clase). ”Încă de copil s-a arătat predispus pentru literatură şi ziaristică.La Gimnaziul din Bacău scoate din micile lui economii un ziar litografiat, pe care-l distribuia gratis colegilor”.La 16 ani se angajează într-o trupă de actori de provincie stabilindu-se la Roman unde, în 1889, scoate publicaţia “Şcoala nouă” împreună cu Panait Muşoiu şi Garabet Ibrăileanu. A colaborat la mai multe gazete şi reviste bucureştene (“Adevărul”,”Ţara”, Românul”,”Viaţa literară”, ”Ilustraţia română”,”Săptămâna ilustrată”).După ce publică un mic roman intitulat Artiştii ,inspirat din viaţa mizeră a actorilor ambulanţi nevoiţi ,adesea, să rămână ei însăşi amanet la un hotel din Tg. Ocna, în 1892 îi apare volumul de versuri Fin de siecle despre care se spune că a avut “un succes monstru”. După moartea sa apare volumul Proza şiversuri (1899).

29. Costache Radu In anul 1850 începe cursurile la şcoala das- călului Gheorghe de la Biserica Sf.Ioan,după care îşi continuă studiile la Şcoala Domească condusă de C.Platon, faţă de care va avea o mare admiraţie,iar mai apoi la Iaşi. Reîntors în oraşul natal s-a îndeletnicit cu avocatura, iar alături de profesorii Constantin Platon şi Ştefan Constandache a editat ziare, reviste şi a pus bazele unor societăţi culturale. A fost, în mai multe rânduri, primar al Bacăului şi chiar deputat în parlamentul ţării.Pentru dezvoltarea activităţii teatrale a scris piesele Senatorul somnoros,Băile de la Slanic şi Doctoria soacrelor. Este autorul lucrării memorialistice Bacăul de la 1850-1900, “lucrare de referinţă pentru cunoaşterea vieţii culturale,sociale şi politice a Bacăului din framânta- tul secol XIX,deschizând ( alături de Grigore Grigorovici şi Grigore Tabacaru) triada cronicarilorBacăului de altă dată , oferind pagini de o excepţională valoare documentară”.

30. Constantin Ene Urmează cursurile Şcolii Domneşti din Bacău între anii 1845-1849.După absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri din Iaşi ajunge la gradul de subloco- tenent, în scurt timp fiind avansat la gradul de maior. În Războiul de Inde- pendenţă de la 1877-1878 i se încre- dinţează comanda Regimentului 6 Dorobanţi cu care execută mai multe operaţiuni militare: pregătirea trecerii Dunării, construirea şi apărarea po- dului pentru trecerea fluviului la Ca- racal,cucerirea mai multor localităţi fortificate din Bulgaria. Moare la 7 noiembrie 1877, în atacul pentru cucerirea Rahovei,îmbărbătându-şi soldaţii cu cuvintele:”Nu vă lăsaţi dragii mei!”.

31. Gheorghe Donici Între anii 1857-1861, urmează cursurile Şcolii Domneşti din Bacău. Liceul îl face la Paris unde va găsi o atmosferă vibrând de înalte sentimente patriotice. În 1877,cuprins de entuziasmul general al emancipării de sub suzeranitatea otomană, intră ca voluntar în Re- gimentul 8 Călăraşi, Escadronul de Bacău, remarcându-se prin iniţi- ative şi dârzenie în luptele de la Rahova, Smârdan şi Vidin.Eroismul de care a dat dovadă i-a fost recunoscut prin avansarea la gradul de sergent şi decorarea cu medalia”Virtutea Militară” de argint, crucea “Trecerea Dunării”, medalia “Apărătorii Independenţei” şi ordinul rus “Crucea Sf. Gheorghe”. Primul Război Mondial îl aduce din nou pe câmpul de luptă. Avea 67 de ani şi a luptat ca voluntar în Regimentul 9 Roşiori. Moare în atacul de la Robăneşti,pe 10 noiem- brie 1916. În ziua de 5 aprilie 1917, Marele Cartier General Român emitea Înaltul Ordin de zi nr. 34 cu recomandarea de a fi adus la cunoştinţa întregii armate. În el scria că: ”sergentul voluntar de război Donici Gheorghe din Regimentul 9 Roşiori , a murit moarte de erou”. Post-mortem i-a fost acordat gradul de sublocotenent.

32. Iată doar câteva secvenţe din activitatea unora dintre primii dascăli ai şcolilor băcăuane. Alături de aceştia îi mai putem aminti pe Ana Dobrea, Ştefan Constandache, Gh.Movileanu, Panait Topliceanu, Lascăr Veniamin , care formând rândurile primilor slujitori ai şcolii băcăuane şi-au înscris pentru totdeauna numele în panteonul spiritualităţii acestui oraş. Pe urmele acestor ctitori ai învăţământului băcăuan, vor merge alţi dascăli şi slujitori de seamă ai intereselor naţionale (“foştii elevi”) al căror nume, asemeni lui Constantin Platon, vor depăşi graniţele acestui oraş .Ne gândim la George Bacovia, Grigore Tabacaru, Izabela Sadoveanu, Dimitrie Goga, Ion Luca, Constantin Ene, Gheorghe Donici.

33. Şcoala de Băieţi Nr.2

34. Şcoala de Fete nr.1

35. Şcoala de Fete Nr.2

36. Liceul “Principele Ferdinand”

37. Bibliografie: 1.Grigorovici Grigore, Bacăul din trecut şi de azi, Tipografia Primăriei Municipiului Bacău,1933 2.Radu Costache, Bacăul de la 1850-1900, Ediţia a 2-a, revăzută,Editura Grafit, Bacău, 2005 3.Şendrea Eugen, Monografia municipiuluBacău, Editura Vicovia,Bacău,2005

38. SFÂRŞIT