Produse farmaceutice si medicamente

1. Produsefarmaceuticesimedicamente De: Pisica Beatrice CerneaIonela Cls. aXIa E

2. 1.Aspirina • Formula: C6H4(OOCCH3)CO2H • Def: Aspirina, sau acidul acetilsalicilic, este un medicament antiinflamator non-steroidian din familia salicilaților, folosit în general ca un analgezic minor, ca antipiretic, sau ca antiinflamator. În plus, aspirina în doze mici are un efect anticoagulant și este folosit pe termen lung ca să diminueze riscul de infarct. • Numele de Aspirin reprezintă denumirea sub care compania Bayer din Germania a produs pentru prima dată acest medicament. Astăzi, termenul este folosit în mod curent pentru desemnarea acestui medicament, incluzând chiar variantele care nu sunt produse de Bayer. Există însă țări în care cuvântul Aspirin se referă numai la versiunea produsă de Bayer - orice altă versiune a medicamentului purtând numele de "acid acetilsalicilic".

3. Pentru că s-a dovedit rolul aspirinei în etiologia Sindromului Reye, medicamentul nu mai este folosit pentru a trata simptomele de gripă la copii. Un alt efect negativ al aspirinei, mai ales în doze mari, este iritarea mucoasei gastroduodenale, ce poate duce la hemoragii digestive superioare în episoadele acute. Acest neajuns a fost compensat prin folosirea aspirinei tamponate, un amestec de acid acetilsalicilic și săruri ale calciului (în special carbonat). Cercetările moderne au dat acidului acetilsalicilic noi valențe terapeutice cum ar fi: antitrombotic (acid acetilsalicilic în concentrație de 75 sau 325 mg), antiagregant plachetar în profilaxia infarctului miocardic acut, al anginei pectorale instabile, ischemiei acute, și accidentelor cerebrovasculare ischemice.

4. Istoriadescoperirii Hipocrate, medicul grec după care s-a numit jurământul lui Hipocrate, a scris în secolul al V-lea î.Hr. despre o pudră amară extrasă din scoarța de salcie care avea puterea de a ușura durerile și de a reduce febra. Acest remediu este menționat în texte antice din Sumer, Egipt și Asiria. De asemenea, amerindienii foloseau scoarța de salcie pentru a ușura durerile de cap, febra, durerile de mușchi și reumatismul. Preotul Edmund Stone, din Chipping Norton, Anglia, a notat în 1763 că scoarța salciei este un remediu eficace împotriva febrei. • Extractul activ al scoarței, numit salicină, după numele latin pentru salcia albă ( Salix alba ), a fost izolat în forma sa cristalină în 1828, de către farmacistul francez Henri Leroux și chimistul italian Raffaele Piria, care au reușit să separe acest acid în forma sa pură. Salicina este foarte acidă când este într-o soluție apoasă saturată, având un nivel pH de 2,4, de aici numele de acid salicilic.

5. Istoric • În 1839 s-a observat că acidul salicilic cauza probleme digestive, cum ar fi, de exemplu, iritarea stomacului sau diaree. În 1897, un cercetător de la compania Friedrich Bayer, din Germania, a înlocuit una dintre grupele funcționale hidroxil din acidul salicilic, cu o grupă acetil, care reducea semnificativ efectele negative. Acesta a fost primul medicament de sinteză și începutul industriei farmaceutice. • Cine a descoperit acidul acetilsalicilic este o problemă destul de controversată. Oficial, inventatorul aspirinei a fost Felix Hoffmann. Pe de altă parte, Arthur Eichengrün a spus în 1949 că el a plănuit și dirijat sinteza aspirinei, pe când rolul lui Hoffmann a fost doar sinteza inițială a medicamentului, folosind procesul lui Eichengrün. Versiunea lui Eichengrün a fost ignorată de istorici și chimiști până în 1999, când Walter Sneader de la Departamentul de Științe Farmaceutice de la Universitatea din Strathclyde (Glasgow, Regatul Unit) a reexaminat cazul și a ajuns la concluzia că Eichengrün a avut dreptate și că într-adevăr el este cel care ar trebui recunoscut pentru invenția aspirinei. Compania Bayer nu recunoaște această variantă nici până în ziua de astăzi.

6. 2.Paracetamol • Def: Paracetamolul (sau paraacetilaminofenol, acetaminofen) este un derivat de para-aminofenol din clasa analidelor, cu acțiune analgezică și antipiretică. Acțiunea sa antiinflamatoare este practic inexistentă, dar acest lucru nu înseamnă că nu poate fi folosit în durerile cauzate de inflamații. • Farmacologie • Paracetamolul are o excelentă biodisponibilitate după administrarea orală, și din acest motiv administraraea sa pe cale parenterală este extrem de rar folosită. Pe scurt, proprietățile sale terapeutice se explică prin inhibarea sintezei prostaglandinelor. Aceasta determină efectul analgezic (prin blocarea formării de prostaglandine E2 în sistemul nervos central și periferic) și pe cel antipiretic (la nivelul centrului termoreglării din hipotalamus. Sinteza prostaglandinelor este rezultatul acțiunii ciclooxigenazei, care este inhibată indirect de paracetamol.

7. Utilizari • Este utilizat în mod curent pentru tratamentul simptomatic al afecțiunilor care implică durere de : • intensitate slabă sau moderată: • cefalee • nevralgii dentare • dureri chirurgicale • artralgii nereumatismale • entorse, fracturi, luxații • dismenoree • Eficiența maximă a paracetamolului se obține în cazul durerilor slabe de origine non-viscerală. • Ca antipiretic în hipertermiile de natură infecțioasă. Efectul antipiretic este proporțional cu temperatura: paracetamolul este complet ineficient în scăderea temperaturii normale.

8. Efecte adverse • După doze toxice sau utilizare cronică: hepatotoxicitate cu necroză hepatică generalizată și ireversibilă • Manifestări alergice urticariene • Agranulocitoză sau granulocitopenie • Anemie • Trombocitopenie • Poate apărea dependența psihică de paracetamol, dar dezvoltarea toleranței și a dependenței fizice nu a fost semnalată. • [modificare]Interacțiuni • Alcoolul și barbituricele pot potența hepatotoxicitatea, dar numai la doze mari • Modifică rezultatul dozării acidului uric în ser • Modifică rezultatul dozării glucozei în ser (doar pentru metoda glucozo-oxidazei) • Poate scadea tranzitoriu transaminazele, timpul de protrombină și bilirubina. • Efectul său hepatotoxic este potențat de cofeină. • [modificare]Contraindicații • Hipersensibilitate la paracetamol • Se impune prudență în cazul insuficienței hepatice sau renale și în hepatite • Alcoolism • Toxicitate

9. 3.Antibiotice • Substanta de origine naturala sau sintetica, utilizata contra infectiilor cauzate de bacterii. Se dispune de mai multe zeci de antibiotice, grupate in mai mult de zece familii. • Caracteristici si administrare - Fiecare antibiotic poseda mai multe caracteristici. • - Spectrul deingustdupanumarul de tipuri de germeni sensibili la acest antibiotic. Alte bacterii se numesc "rezistente" (rezistenta naturala). Dupanecesitati, un prelevat local continand bacterii este trimis la un laborator, care realizeaza o antibiograma (studiul eficacitatii alegerii unor antibiotice pentru bacteria in cauza) in scopul adaptarii tratamentului. • - Caracterul bacteriostatic sau cel bactericid al antibioticului corespunde opririi proliferarii sau, respectiv, distrugerii bacteriilor. • - Devenirea lui in organism determina caile de administrare posibile (locala, orala, injectabila) in functie de repartitia preparatului in tesuturi, de puterea sa de penetrare in celule, de organul prin care se elimina (rinichi sau ficat). • - Toleranta depinde de toxicitatea preparatului si de probabilitatea de alergie a bolnavului fata de medicament. • actiune este lista bacteriilor asupra carora antibioticul este activ. Spectrul poate sa fie larg sau Alegerea unui antibiotic depinde, de asemenea, de natura infectiei (localizare, gravitate) si de starea bolnavului (antecedente de alergie, boala renala sau hepatica). Uneori este necesar sa se asocieze mai multe preparate in timpul unui tratament, de exemplu in cazul infectiilor grave.

10. Efecte nedorite - Majoritatea antibioticelor poate provoca greturi, o diaree (prin modificarea florei intestinale) sau chiar reactii alergice (cutanate sau mai severe), care interzic folosirea ulterioara a principal, candidoza). • Pe de alta parte, exista un risc mai general: aparitia la o bacterie a unei rezistente la un antibiotic fata de care ea era anterior oricarui antibiotic din aceeasi familie. Ele pot, de asemenea, sa favorizeze aparitia unei micoze (in • sensibila (rezistenta dobandita), prin secretarea unei enzime care se opune actiunii medicamentului (de exemplu, betalactamaza se opune actiuniibetalactaminelor). O rezistenta aparuta la unele suse si la un bolnav dat poate, in anumite cazuri, sa se extinda de o maniera epidemica in sanulflorelor bacteriene ale bolnavului si ale anturajului sau. Acest efect este favorizat de o utilizare prea frecventa si inadecvata a antibioticelor.

11. 4.Antiinflamatori • Medicament utilizat in tratamentul local sau general al inflamatiei. antiinflamatoarele se repartizeaza in doua clase: steroidiene si nesteroidiene. Acestea sunt medicamente simptomatice, care nu actioneaza asupra cauzei inflamatiei. Ele sunt indicate atunci candinflamatia, proces normal de aparare fata de agresiuni, devine suparatoare, in special din cauza durerii pe care o provoaca. Ele sunt asociate, in caz de nevoie, cu alte ingrijiri antiinflamatorii, de exemplu simpla imobilizare a regiunii inflamate. antiinflamatoarele se administreaza pe cale orala, injectabila sau locala. Steroidienele si nesteroidienele au unele efecte nedorite comune: agresivitatea fata de mucoasa stomacului (mai ales cele nesteroidiene), riscul de gastrita, chiar de ulcer, diminuarea rezistentei la infectii (mai ales in cazul steroidienelor).

12. 5.Droguri • Drogurile practic sunt simple substanțe care și-au găsit receptori în organismul nostru, care acționează prin grăbirea, încetinirea, sau modificarea proceselor unui anumit organ. Dependența este o noțiune generalizată, există persoane dependente de internet, de fast food asta deoarece orice substanță care îți induce o stare mai mult sau mai puțin falsă de bine iți activează un sistem de recompensare al creierului care eliberează anumite substanțe precum dopamina sau serotonina responsabile pentru starea ta de spirit. Acest tip de dependență se numește dependență psihică, dependența fizică implică sevrajul care intervine odată cu retragerea substanței, acest tip de dependență îl intalnim în rândul drogurilor grele (heroina, amfetamina, metadona, nicotina, alcool, cocaina). • Termenul drog are mai multe accepțiuni. În sens larg desemnează orice substanță (naturală sau artificială) care prin natura sa chimică determină alterarea funcționării unui organ. În sens restrâns se referă substanțe care provoacă toleranță și dependență. În limbaj uzual, acest termen se referă la substanțe psihoactive, mai ales cele ilegale. • Cu alte cuvinte, drogul este o substanță solidă, lichidă sau gazoasă, a cărei folosință se transformă în obicei și care afectează direct creierul și sistemul nervos, schimbă sentimentele, dispoziția și gândirea, percepția și/sau starea de conștiență, modificând imaginea asupra realității înconjurătoare.

13. Cele mai populare droguri pentru utilizarea de agrement din întreaga lume sunt: • - cofeina (din cafea, ceai, și alte surse de plante) – legală în toate părțile lumii, dar care nu sunt consumate de către membrii unor religii. • - canabis (cunoscut sub numele de marijuana, conține canabinoizi, chimic tetrahidrocanabinol (THC)) - ilegal în cele mai multe părți ale lumii și consumate de către membrii unor religii. • - etanol (denumit în mod obișnuit (etil) alcool, produs prin fermentare de drojdie în băuturi alcoolice, cum ar fi vinul și berea) - legal dar reglementat în cele mai multe părți ale lumii, și ilegal în multe țări musulmane, cum ar fi Libia, Sudan și Arabia Saudită, care nu sunt consumate de către membrii unor religii. • - tutun (conține peste 4700 de chimicale printre care alcaloizi și nicotină) legal, dar reglementat în cele mai multe părți ale lumii și care nu sunt consumate de către membrii unor religii. • - opiacee și opioide – legal în general numai prin prescripție medicala, pentru alinarea durerii. Aceste droguri includ hidrocodonă, oxicodonă, morfină, și altele; anumite opiacee sunt ilegale în unele țări, dar folosite în scopuri medicale în altele, cum ar fi diacetilmorfina (heroina). • - cocaina - un stimulent derivat din planta de coca în America de Sud. Utilizarea frunzei de coca pentru stimulare, dar nu cocaina, este legal în Peru și Bolivia. Cocaina este ilegală în cele mai multe părți ale lumii, dar derivate cum ar fi lidocaina și novacaina, utilizate în medicină și stomatologie pentru anestezie locală.

14. Drogurile psihoactive se clasifică în felul următor • 4. Cannabis sau cinepa indiana. Pudra. Fumata, mestecata, adaugata in produsele de patiserie, alte alimente, in bauturi. Efectele pudrei de cannabis depind de calitatea sa, de cantitatea absorbita si de consumator. Dozele mici produc euforie si o stare de exaltare agreabila care se termina cu somn. Nu provoaca dependenta fizica ci, la unele persoane firave, dependenta psihica. Scadere a activitatii, diminuarea atentiei si memoriei, tulburari de caracter (iritabilitate, instabilitate) si de dispozitie (alternarea fazelor de depresie cu momente de exaltare). Fiind cel mai ieftin este larg utilizat (ex. 75 –80% din consumatorii francezi). • [modificare]Antipasihotice • 1. LSD–ul. Numai LSD este sintetic (dietilamida acidului lizergic). Numai efectul LSD-ului dureaza citeva ore. Efecte placute sau neplacute, in functie de montajul mintal = expectanta consumatorului. • 2. PCP (fenciclidina hidroclorica), cunoscuta sub numele de "praful ingerului" ("angel dust"). Se adauga ruperea contactului cu realitatea, agresivitatea (care poate persista citeva saptamini). In general se traverseaza fazele: violenta, comportament psihotic - 5 zile, alte 5 zile de comportament imprevizibil si cu insomnii si o rapida refacere in ultimele 4 zile. In timp, apar tulburari diferite.

15. 6.Tutun • Tutunul sau „tabacul” (Nicotiana tabacum) este o plantă din familia „Solanaceae” familie de care aparțin și tomatele, cartoful, și mătrăguna. Tutunul ajunge în Europa după descoprirea Americii (1492). Francezul Jean Nicot a contribuit la introducerea tutunului în Franța ca plantă medicinală. Mai târziu s-a reușit izolarea nicotinei din frunzele de tutun. Inițial, acest alcaloid a fost folosit ca insecticid, ulterior a fost trecut la categoria droguri.

16. Utilizare • Până în secolul XVII, tutunul era considerat plantă medicinală folosită în afecțiunile oculare. Ca plantă de cultură sunt folosite în prezent (2009) numai două varietăți dintre Nicotiana tabacum din „Virginia” este cea mai răspândită. Recoltarea tutunului se face în mod deosebit pentru producerea țigărilor. Tutunul de culoare închisă obținut prin uscarea frunzelor plantei Nicotiana rustica este un tutun mai apreciat decât tutunul de culoare deschisă. În prezent, industria farmaceutică caută obținerea din tutun a unor medicamente. Tot din tutun se obțin extracte pentru industria de parfumuri. • Tutunul face parte din plantele al căror genom este bine cunoscut; de acea este o plantă utilizată frecvent în cercetările genetice. O altă utilizare a plantei este ca plantă ornamentală, cu variantele Nicotiana sylvestris, Nicotiana x sanderae, „Nicotiana forgetiana și Nicotiana alata. Prin încrucișări s-au obținuți produși cu flori cu un colorit variat și cu aromă plăcută ca de exemplu „Regina nopții” (Nicotiana alata). • În prezent sunt tot mai criticate reclamele care propagă fumatul, se caută informarea consumatorilor despre efectele negative ale nicotinei prin material documentar sau prin legi care le impun producătorilor ca pe pachetul de țigări să existe inscripția „tutunul este un produs cancerigen”. În Europa sunt localuri sau locuri de muncă unde, pentru protejarea nefumătorilor, este interzis fumatul.