Download
1 / 35
E N D
Comuna Isvoarele este situată pe malul drept al râului Argeș, având în componență satele Isvoarele, Ciurari (localitate care în timp s-a alăturat satului Isvoarele, devenind o zonă a acestuia) și satul Teiuș (cu vechea denumire Ciumați). Localitatea se află în partea de nord a Burnazului Estic. Valea Argeșului este mai largă, cu cât înaintăm spre estul satului. Astfel, vatra localității Isvoarele se situează în această vale, iar cea a localității Teiuș se plasează pe muchia nordică a Burnazului Estic. Muchia nordică a acestei câmpii traversează de la est la vest localitatea Isvoarele, străjuind sudul vetrei localității. Localnicii numesc această formă de relief „deal”. În anumite puncte „dealul” este despicat de drumuri ce duc spre sud unde se află o mare parte din domeniul agricol al satului. La „Crucea de piatră”, la „Fântâna Repede”, „La Alecu” sau „Valea Seacă”, ”Pe Coșcova” sunt locuri prin care, de-a lungul timpului, localnicii și-au croit drumuri în această coastă . Se poate face o observație: aceste locuri coincid cu puncte în care malul este „spart” natural formând văi care se pierd pe măsură ce se înaintează spre sud. Intrarea în satul Teiuș se face prin locul numit „La Mocanu”, loc în care șoseaua părăsește Valea Argeșului, urcând „dealul”. Estic comuna are ca vecină localitatea (comuna) Hotarele; la vest se află localitatea Mironești; Argeșul străbate nordul comunei și îl desparte de comuna Valea Dragului ; spre miazăzi se află comuna Greaca.
Satul Isvoarele văzut de pe deal . În zare se văd pădurile peste Argeș (Herești - Valea Dragului)
La nord de localitatea noastră Sabarul se varsă în Argeș, după ce străbat împreună Lunca Argeș-Sabar. La vest de localitatea Teiuș, Valea Mierlii desparte comuna noastră de satul Mironești. Aici s-au găsit numeroase materiale arheologice. Valea își trage numele de la o hangiță care avea un han aici, poreclită Mierla pentru că știa să cânte foarte frumos, precum pasărea cu același nume. Numeroasele izvoare care străbat comuna au ridicat, de-a lungul timpului, și anumite probleme localnicului isvoran. Astfel, pe Valea Coșcovei, dar și pe Valea Seacă, aceste izvoare, dar și apele scurse de pe coaste în urma ploilor, inundau frecvent o parte a satului. De aceea a fost construit un lac ce adună acest exces de apă. Locul se numește „La baraj”. La nord de „localitatea” Ciurari se află pădurea Teiuș . Aceasta, dar și alte corpuri de pădure , mai mult sau mai puțin îndepărtate (Mislea, Comana) provin din vestitul codru al Vlăsiei . Cercetări arheologice efectuate pe teritoriul județului Giurgiu, de-a lungul malurilor râului Argeș, au dezvăluit numeroase urme ale culturii Tei. Arealul Argeșului poate fi considerat zonă de bază a ariei de răspândire a culturii Tei. Teritoriul comunei Isvoarele a fost prielnic dezvoltării vieții omenești încă din cele mai vechi timpuri. Urme ale vieții materiale au fost descoperite fie întâmplător, cu prilejul unor munci agricole, fie în urma unor săpături arheologice efectuate de specialiști. Numeroase obiecte arheologice, silexuri de diferite mărimi, cioburi și fragmente de vase, figurine de lut și os, fusaiole, diferite unelte și arme au fost găsite de cetățeni sau adunate de elevii școlii. O parte din aceste obiecte au fost aduse la cunoștință specialiștilor care au organizat săpături arheologice. Anumite obiecte s-au păstrat la școală, altele s-au expus la Liceul Hotarele, altele au fost luate de muzeele de arheologie din Oltenița și București.
Colțul muzeistic Hotarele
În anul 1961 EUGEN COMȘA a cercetat o stațiune neo-eneolitică pe versantul nordic al Văii Coșcova în locul numit La Fântânele. Sondajele de la Isvoarele au fost publicate în ”MATERIALE ȘI CERCETĂRI ARHEOLOGICE”. Descoperirile de lsvoarele au scos la suprafață urme ale vieții materiale, cioburi, silexuri, obiecte din lut și din os aparținând Culturii Gumelnița. De asemenea, s-a găsit și un schelet uman așezat în poziție chircită. Numeroase obiecte arheologice s-au strâns la școală,unele se mai află la unii cetățeni, iar altele au fost luate de muzeele din Oltenița și Giurgiu. La 18 octombrie 1967 muzeul din Oltenița a ridicat de la Școala Isvoarele un număr de 15 piese arheologice. Unele piese au ajuns la Muzeul Național de Istorie. În anul 1976 muzeograful Viorica Mihai, a ridicat de la Școala Isvoarele un număr de 17 obiecte arheologice. Dintre acestea putem aminti un model de locuință tip Gumelnița,un vas zoomorf și alte cioburi și vase. Pe teritoriul comunei noastre s-au găsit pe lângă obiecte de ceramică, silex și os și anumite obiecte din bronz. Prima descriere a unui topor de bronz cu două tăișuri a fost făcută de dl. Vulpe în ”Studii și cercetări de istorie veche” . Alte culturi au fost cercetate de D. Șerbănescu și G.Trohani de la muzeul din Oltenița. Un loc aparte în cadrul sondajelor de la Isvoarele îl ocupă așezarea Tei situată pe un bot de deal pe Valea Coșcovei.
Săpăturile arheologice s-au organizat de Muzeul de Istorie al României între 9 și 22 octombrie 1974 sub conducerea lui Valeriu Leahu. Chiar dacă așezarea a fost distrusă în timpul terasărilor din 1963-1967, săpăturile arheologice au scos la lumină numeroase silexuri, cioburi și vase. Sondajul arheologic de la Isvoarele a fost publicat de Valeriu Leahu în revista ”Cercetări arheologice”, editată de Muzeul Național de Istorie al României Descoperirile arheologice de la Isvoarele au scos la lumină, pe lângă așezările neolitice, și o așezare dacică datată între secolele XIV-XIII î.e.n. Există convingerea că pe teritoriul comunei Isvoarele mai sunt încă zone necercetate de specialiști care să dovedească existența locuirii permanente. S-au găsit pe teritoriul comunei numeroase obiecte arheologice care au aparținut atât geto-dacilor, cât și geto-daco-romanilor. Condițiile naturale, relieful, clima, sursele de apă – izvoarele naturale - existența râului Argeș, dealurile și pădurea au permis dezvoltarea vieții. Numele satului Isvoarele vine de la mulțimea izvoarelor care îl străbat. Satul are de-a lungul său 12 fântâni cu apă potabilă colectată din aceste izvoare. Comuna Isvoarele de astăzi are așadar rădăcini adânci în istorie care pot să asigure dezvoltarea în prezent și în viitor a celor care sunt mândri de așezarea lor.
Fântâna ”Repede”
În colțul muzeistic de la Liceul Hotarele pe lângă diferite obiecte din silex, din lut, din piatră și din os, s-au aflat și vârfuri de săgeată din metal, ciocane din piatră, fragmente de vase din lut făcute la roată. Pe un mâner de vas s-a păstrat chiar numele celui care l-a făcut - TIMOTEO DIN RODOS - fapt ce dovedește legăturile culturale de aici cu lumea greacă. Biserica Sf. Mihail și Gavril Isvoarele a fost reconstruită în anul 1820 de către prințul sârb MiloșObrenovici pe locul unei biserici de lemn incendiată de turci. Este construită în stil catedrală, cu ziduri de un metru grosime, iar alcătuirea din trei părți (naos, pronaos și altar) îi dovedește specificul ortodox. Satul nostru a fost legat și de numele scriitorului Vasile Voiculescu care a lucrat ca medic și în comuna Hotarele (1.XI.1910-1.XI.1911). În cartea sa , „Pe urmele lui Vasile Voiculescu”, Florentin Popescu menționează o scrisoare adresată de scriitor soției sale, Lica, la 28 februarie 1911:
Biserica Isvoarele, construită în anul 1820 de către prințul sârb MiloșObrenovici
Este construită în stil catedrală, cu ziduri de un metru grosime.
Biserica Ciurari Aici se află și cimitirul satului
Biserica Teiuș , construită recent, umple de bucurie sufletele localnicilor
”Dragă Lica, sunt zece ceasuri dimineața, abia am sosit din Izvoare, unde m-a chemat un bolnav, bineînțeles - pe gratis - chiar eu vreau să se învețe lumea așa, de aceea le spun la toți să nu se sfiască a mă chema, în cazuri mai grave, căci vin degeaba”. „Trebuie să ni-l imaginăm pe scriitor, continuă Florentin Popescu în cartea sa, mărunt de statură, înfășurat într-un pardesiu, cu pălăria-i nelipsită de pe cap și cu geanta lui,poate puțin demodat în îmbrăcăminte și-n maniere, poate stângaci, bătând la poarta unui bolnav la ceas de noapte. Trecând prin noroaie , ori, dimpotrivă, prin praful strâns în straturi groase, tăind cu statura-i firavă întunericul ulițelor, să ni-l închipuim mergând cu pași repezi și mărunți către o casă îngropată în beznă, acolo unde un suferind îi așteaptă, plin de nădejde, sosirea”.
Bătrânii satului își amintesc despre vechea școală a satului, situată pe locul actualului Cămin Cultural, dar și despre câteva dintre etapele care au dus la ceea ce astăzi este școala Isvoarele. Locul pe care se află școala actuală era cunoscut în sat sub denumirea de „Locul grecilor” . Bătrânii povestesc cum un boier grec își lasă pământurile avute aici și se retrage, îndurerat, în Cadrilater, după moartea într-un război a fiului său. Pentru o vreme, locul grecului a fost cultivat cu legume. Apoi s-a construit noua școală (1927-1928). Au fost construite două clădiri: - școala de băieți – actuala primărie - școala de fete – corpul de clădiri situat la nord de primărie, având aceeași orientare cu aceasta. Holul și restul clădirii (cel orientat spre Ciurari și cel paralel cu fosta școală de fete, dar situat la vest de acesta) s-au construit ulterior. Bătrânii satului își amintesc de învățătorii Iancu Popescu, Costică Șerbănescu, de Radu Constantinescu –„un bun orator”, ca să cităm o „sursă” - , de Elena Constantinescu (rudă a Reginei Elena, soția Regelui Carol al II-lea, potrivit bătrânilor satului) , soția lui Radu Constantinescu, de Niculița și Valerian Popescu (fiica și ginerele lui Iancu Popescu).
Fosta școală de băieți – în prezent, sediul Primăriei Isvoarele
Școala de fete - în prezent Școala cu clasele I-VIII,Isvoarele
Și în satele apropiate comunei noastre există localități care au rădăcini istorice adânci. Iată câteva: • MIRONEȘTI – bogat material arheologic (cultura Tei, cultura Sântana de Mureș, cultura Dridu); ruinele palatului postelnicului Constantin Cantauzino (sec.17); biserica Sf.Nicolae (sec. 17). • GREACA - urmele unei așezări neolitice (cultura Boian ,mileniul 4 î.Hr.; biserică (1888); conacul Gorski, sec. 20. • HERĂȘTI – palatul Casa de Piatră, Udriște Năsturel (sec 17, influențe orientale și renascentiste), care adăpostește un muzeu de artă populară; biserica Sf.Voievozi (sec.17), ctitoria Doamnei Elina, soția lui Matei Basarab; conacul Stolojan, 1900. Aspectele de natură istorică prezentate, relieful deosebit, legendele din bătrâni, apele, oamenii care au trecut ca un nor de fum , lăsând urme ce nu se șterg, sunt tot atâtea motive de mândrie, dar și de meditație cu privire la trecut.
