MITUL FOLCLORIC AL ZBURĂTORULUI

1. MITUL FOLCLORIC AL ZBURĂTORULUI

2. ˘ • în mitologia populară românească era o fiinţă fantastică închipuită ca un tânăr, frumos şi înfocat bărbat brun care vine în zbor noaptea, intrând pe fereastră sau horn în odaia tinerelor fete şi chinuindu-le, în somn, cu sărutările şi dragostea lui; Zburatorul • în literatura romantică, termenul „zburător” este o personificare a dorului, a dragostei intense faţă de fiinţa iubită; • există credinţa răspândită că el este produsul unei mari iubiri cu obstacole neobişnuite; • o interesantă explicaţie populară , intuind caracterul oniric al mitului, arată că Zburătorul se întrupează din dorul sau din visul de dragoste, anume în formele fizionomice ale omului dorit, erosul însuşi decurgând în somn.

3. Potrivit credinţei populare, instalarea sentimentului iubirii la tinerele fete ajunse în pragul feminităţii ar fi legată de această făptură supranaturală denumită „zburător”. În imaginaţia mitologică, are aspectul unui tânăr frumos, dar care este perceput drepto fiinţă malefică, deoarece provoacă nelinişte, zbucium şi suferinţă. • Apare adeseori în basmele româneşti ca un tânăr înalt şi subţire, iar câteodată este reprezentat ca un şarpe cu aripi, ca un zmeu având coadă de focsau ca o flacără. În înfăţişarea lui de semizeu, Zburătorul era uneori acoperit de solzi argintii, purta pe umeri aripi albe, mari şi învoalte. • Personajul acţionează doar noaptea şi este capabil să ia forma unui bărbat, a unei femei sau a unei stele. • Imaginea lui trebuie să corespundă capacităţii sale de seducţie. Din punct de vedere al simbolului,zburătorul personifică fiinţa iubită la care nu se poate ajunge.

4. Fata vizitată de un zburător slăbeşte din ce în ce mai mult, este palidă, dând semne de oboseală, iar boala care o cuprinde se numeşte „lipitură”. Cele chemate să o vindece sunt babele care au priceperea de a descânta. Prima atestare de origine cultă a mitului apare la Dimitrie Cantemir, în lucrarea „Descriptio Moldaviae”. • În literatura română, o serie de autori aparţinând mai ales curentului paşoptist au valorificat în creaţiile lor mitul zburătorului: • Vasile Alecsandri • Cezar Bolliac • Ion Heliade Rădulescu.

5. Motivul zburătorului valorificat în opera poetică a lui Mihai Eminescu Poemul „Călin (file din poveste)” are drept punct de plecare mitul folcloric al zburătorului, prelucrat cu mijloacele poeziei romantice: • decorul – un castel singuratic, poleit de razele lunii; • protagoniştii – voinicul care pătrunde în iatacul tăinuit unde doarme fata de împărat, îi fură un sărut şi inelul de pe deget; • comunicarea – în registru oniric (în vis); • semnele „trecerii” zburătorului – „buze vinete şi supte”; • invocarea făpturii mitice – „Zburător cu negre plete, vin’ la noapte de mă fură”;

6. „Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Ziduri negre poleia Din nălţimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Şi pe negrele zăbrele Sta Domniţa după ele Uitându-se norilor Calea zburătorilor. ........................................... Au mai ştiu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Şi din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Iară umbra norilor Şi din dor de fată mare. Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede Le năzare La oricare L-a chemat în noaptea mare. De-ndrăgeşste vreo fată Ca luceafăr i s-arată. .......................................... Şi-n fereastră ca-ntr-un prag Se arată nalt şi drag Cu păr lung de aur moale Şi cu ochii plini de jale. Trestia-l încununează Hainele îi scânteiază, Haine lungi şi străvezii Pare-un mort cu ochii vii.” „Peste codri sta cetatea...” Toată povestea „Luceafărului” este cuprinsă în acest „divertisment folcloric”, cum îl apreciază Perpessicius.

7. ˘ Luceafarul Eminescu transfigurează mitul erotic în poemul „Luceafărul”, în care fascinaţia resimţită de Cătălina sub imperiul luminii siderale sugerează trăirea maladivă a fiinţei stăpânite de zburător; ea alunecă în melancolie, privind de la fereastra castelului singurătatea mării, în care se reflectă lumina luceafărului de seară; în timpul nopţii, oglinda amplifică efectele. Lumina stelară o învăluie, exercită asupra ei o vrajă care îi declanşează dorul nestăvilit şi chemarea de dragoste. Fereastra, oglinda şi mreaja de văpaie construiesc în plan simbolic mitul zburătorului.

8. Bibliografie Mihai Eminescu – „Opere”, vol. I – Poezii, Ed. Gunivas, Chişinău, 2001 Victor Kernbach – „Dicţionar de mitologie generală”, Ed. Albatros, Bucureşti, 1995 Doina Ruşti – „Dicţionar de teme şi simboluri din literatura română”, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002 Romulus Vulcănescu – „Mitologie română”, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1987 Perpessicius – „Creaţie şi divertisment folcloric la Eminescu”, „Caiete critice”, I http://www.gk.ro/sarmizegetusa/univers_rominesc/zburatorul.htm http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Zbur%C4%83tor http://www.ecursuri.ro/referate/referate.php?report=mitul-folcloric-al-zburatorului http://www.enciclopedia-dacica.ro/univers_rominesc/zburatorul.htm