Proza postbelica Mircea Nedelciu

1. Proza postbelicaMircea Nedelciu

2. Mircea Nedelciu • (n. 12 noiembrie 1950 Fundulea – • d. 12 iulie 1999, Bucureşti) • a fost un scriitor român, considerat a fi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului optzecist şi aipostmodernismului în literatura română.

3. Biografie Este absolvent al Facultăţii de Filologie (secţia română - franceză) a Universităţii Bucureşti, promoţia 1973. Încă din epoca studenţiei, devine membru activ al cenaclului Junimea, condus de profesorul şi criticul literar Ovid S. Crohmălniceanu. Între anii 1970-1973 face parte din grupul de tineri scriitori de la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti, care editează gazeta de perete Noii. În 1988 se îmbolnăveşte de o formă de leucemie, cu care se va lupta mai bine de un deceniu. Se stinge din viaţă pe 12 iulie 1999, la Bucureşti, răpus de leucemie la vârsta de 48 de ani, şi este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.

4. Cariera literară Debutează în 1979 cu volumul de proză scurtă Aventuri într-o curte interioară. Ulterior, publică proză scurtă, romane, critică literară, articole teoretice şi de opinie. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România şi este membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România - ASPRO. Are o intensă activitate jurnalistică, colaborând cu majoritatea revistelor literare şi culturale din ţară, şi cu publicaţii din Franţaşi Germania. Figurează cu texte teoretice, articole de opinie şi proză scurtă în numeroase antologii de proză românească, printre care: Desant '83 (antologie îngrijită de Ovid S. Crohmălniceanu, 1983), Competiţia continuă. Generaţia `80 în texte teoretice (antologie apărută în 1994), Arhipelag - proză scurtă contemporană (1970-1980) (antologie şi prefaţă de Mircea Iorgulescu, 1981), Nuvela românească în deceniul opt (antologie şi studiu introductiv de Cornel Regman, 1983), Generaţia `80 în proza scurtă (antologie de Gheorghe Crăciun şi Viorel Marineasa, 1998) şi secţiunea antologică a volumului Experimentul literar românesc postbelic (1998).

5. Opera Aventuri într-o curte interioară (1979), proză scurtă Efectul de ecou controlat (1981), proză scurtă Amendament la instinctul proprietăţii (1983), proză scurtă Şi ieri va fi o zi (1989), proză scurtă Povestea poveştilor generaţiei '80 (1998) Zmeura de câmpie (1984), roman Tratament fabulatoriu (1986), roman Femeia în roşu (1990), roman scris împreună cu Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş Zodia scafandrului (2000), roman neterminat, publicat postum.

6. Zmeura de campie • Romanul „Zmeura de campie" a aparut în 1984 este împărţit în patru părţi şi alcătuit din 24 de capitole numerotate cu literele alfabetului, de la A (cuvântul „Arac") şi până la Z (cuvântul „Zat").Titlul constituie simbolul unei înstrăinări (zmeura fiind o planta de munte): omul - desparţit de familie, trădat de me­morie şi chiar de Istorie - este un înstrainat in lume.Tema romanului o constituie raportul dintre memorie şi adevăr, neputinţa recuperării trecutului autentic.

8. Prozatorul îşi construieşte romanul folosind biografiile unor tineri orfani: Radu A. Grinţu, Zare Popescu şi Gelu Popescu, zis Meşteru, au crescut fără părinţi, au trecut • în momente diferite pe la Casa de copii şcolari din Sinaia (un orfelinat, aşadar), unde ultimii doi, la iniţiativa celui mai mare, a lui Zare, s-au făcut fraţi. • După ce pleacă din Casă, Zare continuă să-l caute - sporadic - şi chiar să-l susţină financiar pe Gelu, în vreme ce el ratează admiterea la Facultatea de Istorie, face armata şi, după diverse peregrinări (specifice personajelor lui Mircea Nedelciu), lucrează ca muncitor pe un şantier de la Canal. • În armată, Zare îl întâlneşte pe Grinţu, profesor de română suplinitor şi aspirant perpetuu la meseria de regizor, care satisface un stagiu militar cu termen redus. • După perioada ostăşească (cu care romanul debutează, înregistrând colocviile celor doi), Grinţu peregrinează la rându-i, schimbă locurile de muncă, funcţionând o vreme ca pedagog la Liceul de Mecanică Fină, unde îl întâlneşte pe Gelu Popescu, elev neobişnuit din clasele mari. • Romanul cuprinde traseele celor trei tineri (în intervalul 1973-1977), ca şi momentele lor de intersecţie, cel mai adesea pur întâmplătoare (ca peste tot în proza autorului, şi aici există o reţea de coincidenţe).

9. Pe lângă statutul de orfan, cele trei personaje au în comun tentativa de a-şi reconstitui propriul trecut, pentru care - ni se anunţă încă din primele pagini ale romanului - "singurul document autentic" îl constituie "amintirile [...] vagi". • Tocmai de aceea, modalităţile acestei reconstrucţii biografice sunt diferite. Zare elaborează, cu mijloace de autodidact (idei dezordonate şi intuiţii îndrăzneţe, uneori, strălucite), teorii asupra istoriei pe care i le comunică epistolar fostului său profesor de istorie sau le dezbate cu Grinţu. • În ceea ce-l priveşte, acesta din urmă preferă să-şi imagineze propria biografie, structurând-o apoi în scenarii cinematografice însemnate într-un caiet de regie. • Singur Gelu, mezinul, face ceea ce s-ar putea numi o "investigaţie de teren", observând şi adunând poveşti pe care, cu parcimonie (adică, într-un scenariu, în fond, şeherezadic sau, dacă vreţi, sadovenian), le dă la rândul său mai departe: "Pe parcursul a câtorva sute de zile care urmară, Gelu îi povesti lui Grinţu, cu diverse ocazii, în ce fel şi-a început şi unde a ajuns cu căutatul părinţilor. Între timp li se mai întâmplară şi multe alte lucruri demne de a fi povestite."

10. Deşi are elemente de melodramă, picaresc şi proză detectivistică (întreţinând toate alerteţea naraţiunii şi curiozitatea cititorului), Zmeura de câmpie se înalţă pe o temelie, în fond, tragică, de o luciditate necruţătoare. • Contrar relaţiilor "descifrate" uneori de critici (derutaţi de firele voit încâlcite ale romanului), cele trei personaje nu sunt rude. Dimpotrivă, episoadele din prima copilărie a lui Zare şi din cea a lui Grinţu s-au intersectat pentru că între părinţii lor au existat legături înverşunate de duşmănie şi delaţiune. • Gelu Popescu descoperă: "Cu câteva săptămâni înainte de naşterea lui Zare, cineva, un anume Vergu [...], a adus de pomană (cu lumânare) familiei Popescu Florea şi Popescu Speranţa un copil pe nume Radu (nume slav = bucurie, nota Z.P.) şi le-a spus celor doi că e din partea lui Grinţu Anton, cel care are de tăiat la stuf pe 15 ani." • Or, Grinţu ajunsese la stuf ca urmare a delaţiunii lui Popescu. Aşadar, frăţietatea care se stabileşte între aceste personaje (şi, printr-o extensie la care romanul, nu lipsit de o dimensiune demonstrativă, obligă, în cadrul acestei generaţii de fii) nu este un dat al sângelui, ci o opţiune a conştiinţei lor de fiinţe cu trecutul tulburat. • Zare Popescu - cel care "refuză să-şi recunoască părinţii şi, în general, nu prea acceptă ideea că el ar putea avea aşa ceva" - decide că îl vrea de frate pe Gelu Popescu, deşi acesta presupune - şi nu se sfiieşte să o spună, scuturînd plasa iluziilor - că "poate nici nu mă cheamă Popescu".

11. Zmeura de câmpie este un substanţial roman al memoriei si nu impotriva ei • Anamneza nu împacă şi nu mai absolvă, ca în proza obsedantului deceniu, ci, dimpotrivă,desface şi sfâşie. • Finaluleste al unui scenariu dionisiac (Zare se recomandă într-una din epistolele sale drept "un susţinător al mitului dionisiac"), nu cu sacralizarea, ci cu sfârtecarea zeului, adică a tatălui absent.

12. Modul de a povesti este adecvat acestei sfârtecări, căpătînd aici o funcţie morală. De la faptul că materia epică nu se supune cronologiei, ci se ordonează după un principiu al listei (de la A la Z). • Naraţiunea înaintează "prin salturi în marginea adevăratelor puncte fierbinţi de pe traseul de povestit", numeroase mijloace concură la a spori hăţişurile lecturii. Numai că, ne previne undeva un personaj, "nu-i nimic dacă cititorul e derutat. Asta ajută la înţelegerea mesajului". Gelu însuşi apelează la tehnica amînării pentru a-l obliga pe Grinţu să se implice şi să se preocupe mai mult de propria istorie: "Îl va pedepsi pentru asta. Îşi va amâna într-atâta povestirea, o va fragmenta şi o va pune în dubiu, până când celălalt va pleca şi el pe teren să-i dezlege firele".

13. Mircea Nedelciu: "Da, da, degeaba ziceţi că nu vă pasă şi că totul a trecut în cele din urmă. Suntem tot timpul soldaţi, dar nişte soldaţi pe ai căror umeri apasă răspunderi de generali; de tăcerea şi ignoranţa noastră poate depinde soarta multor bătălii care încă n-au început."

14. Resurse web • www.wikipedia.org • www.referat.ro