Politici publice

1. Politici publice Instrumente de politicipublice

2. Etapele modelului procesual • Stabilirea agendei • Formularea alternativelor • Decizia • Implementarea politicilor • Evaluarea

3. Instrumente de politici publice Ce sunt instrumentele de politică publică? Instrumentele se referă la modalităţile utilizate pentru aplicarea în practică a alternativelor alese. „Tipuri variate de acţiuni prin care factorii de decizie din structurile guvernamentale se adresează problemelor de politici publice” (Weimer, D.L. & Vining, A.R. 1989, p. 196)

4. Instrumente de politici publice De ce avem nevoie de instrumente? Cunoaşterea unui număr mare dintre aceste strategii este utilă în special pentru analiştii politicilor publice, întrucât de obicei problemele cu care se confruntă sectorul public sunt complexe, şi soluţii perfecte nu pot fi găsite. Diferite instrumente de politică publică pot avea un grad diferit de eficienţă, echitate, legitimitate şi suport politic, ceea ce influenţează gradul în care ele pot fi aplicate în diferite situaţii (Howlett & Ramesh, 1995).

5. Instrumente de politici publice O literatură bogată pe acest subiect. Weimer şi Vining, care au propus împărţirea instrumentelor de politici publice în cinci categorii generale • instrumente care duc la eliberarea, facilitarea şi simularea pieţei: aceste instrumente sunt aplicate pentru a utiliza din plin avantajele oferite de mecanismele pieţei. În această categorie se referă la eliberarea pieţei (dereglementarea, legalizarea, şi privatizarea), facilitarea pieţei (alocarea prin intermediul drepturilor de proprietate şi crearea de noi bunuri care să poată fi schimbate prin intermediul mecanismelor de piaţă), iar pentru simularea pieţei licitaţiile; • utilizarea taxelor şi subvenţiilor, în special ca mecanisme de influenţare a comportamentului;

6. Instrumente de politici publice Weimer şi Vining (cont.) • actele normative: acestea sunt instrumentele cu cel mai ridicat nivel de intruziune din partea statului, şi se împart în două categorii mari: legislaţia cadru şi reglementările (de exemplu referitoare la preţuri, cantităţi, la eliminarea asimetriei informaţionale prin etichetări, certificări, licenţe, etc); • furnizarea de bunuri prin alte mecanisme decât ale pieţei: se referă la furnizarea de bunuri şi servicii direct de către structurile guvernamentale, prin furnizare directă de către instituţiile publice, prin intermediul agenţiilor independente şi, în final, prin subcontractare; • furnizarea de protecţie prin intermediul asigurărilor (obligatorii sau subvenţionate) şi prin constituirea de rezerve de stat, asistenţă de tranziţie sau ajutoare financiare directe;

7. Instrumente de politici publice O altă clasificare a fost propusă în urma unei discuţii realizată de Howlett şi Ramesh utilizând drept criteriu de departajare a instrumentelor nivelul implicării statului. Astfel, pe o scală de la maxim la minim avem • Instrumente cu nivel minim de implicare a statului: familia şi comunitatea, organizaţiile non-guvernamentale şi piaţa; • Instrumente cu nivel maxim de implicare a statului: legislaţia, furnizarea directă, companiile publice; • Instrumente cu nivel mediu de implicare a statului: campaniile de informare şi convingere, taxele şi subvenţiile, licitaţii ale dreptului de proprietate

8. Instrumente cu nivel min. de implicare a statului • Presupun un nivel minim de implicare din partea structurilor guvernamentale sau o lipsă de implicare. Guvernul poate decide că o problemă poate fi cel mai bine soluţionată de către piaţa privată sau de către familie/comunitate şi în consecinţă să nu intervină în rezolvarea acesteia. • Importanţa acestor instrumente în creştere datorită privatizărilor

9. Instrumente cu nivel min. de implicare a statului Familia şi comunitatea pot rezolva multe probleme care spre exemplu ţin de domeniul protecţiei sociale (îngrijirea copiilor, vârstnicilor sau a bolnavilor) sau al educaţie (educaţia copiilor) serv. pe care să nu le mai furnizeze statul. Organizaţiile non-guvernamentale se pot implica în rezolvarea problemelor din cadrul societăţii prin preluarea furnizării unor bunuri sau servicii care în mod tradiţional sunt prestate de către sectorul public sau de cel privat. Domeniile în care aceste organizaţii îşi desfăşoară activitatea sunt cu preponderenţă în domeniul sănătăţii, al educaţiei sau cel social.

10. Instrumente cu nivel min. de implicare a statului Piaţa privată reprezintă o modalitate eficientă de furnizare a celor mai multe bunuri private pentru că asigură că eforturile sunt direcţionate numai asupra acelor bunuri sau servicii care au valoare pentru societate, lucru reflectat în dorinţa indivizilor de a plăti pentru aceste bunuri. Un instrument inechitabil pentru că oferă bunuri şi servicii numai celor care posedă resursele financiare pentru a plăti pentru bunul respectiv. La aceste instrumente (niv. min. de implicare a statului) nu este posibil să rezolve probleme complexe şi nu de fiecare dată sunt echitabile.

11. Instrumente cu nivel maxim de implicare a statului • Implică un grad ridicat de coerciţie din partea statului pentru a asigurarea comportamentului dorit. Acest lucru înseamnă că guvernul, în exercitarea autorităţii sale, poate impune cetăţenilor să aibă un anumit comportament, să desfăşoare anumite activităţi, poate să înfiinţeze companii publice pentru realizarea unor activităţi economice dorite sau poate furnizare servicii prin intermediul aparatului administrativ. • Prin intermediul legislaţiei, guvernul prescrie un anumit comportament dorit instituţiilor (instituţii publice sau private) şi cetăţenilor şi instituie un sistem de justiţie şi de poliţie în aplicarea legilor. Rolul legislaţiei este de a reglementa posibilele deficienţe care ar putea apărea ca urmare a modului de operare a forţelor pieţei. Avantaje – eficienţa, dezavantaje – lipsa de inovativitate şi flexibilitate.

12. Instrumente cu nivel maxim de implicare a statului Bunurile produse de companiile publice sunt bunuri publice, adică bunuri importante pentru societate, dar care nu pot fi produse de piaţa privată datorită costurilor ridicate de producţie. Critică ineficienţa economică. Sectorul public poate îndeplini anumite sarcini, furnizând bunuri şi servicii. De ex., guvernul asigură apărarea naţională şi relaţiile internaţionale, serviciul de poliţie şi pompieri, asigurările sociale, educaţia, îngrijirea parcurilor, a drumurilor publice, asigurarea sănătăţii populaţiei, realizarea recensământului populaţiei. Dezavantaje nu sunt supuse regulilor competiţiei şi pot apărea situaţii de supradimensionare.

13. Instrumente cu nivel mediu de implicare a statului Prin astea se încearcă doar influenţarea deciziilor diferiţilor actori – decizia le aparţine. Campaniile de informare şi convingere urmăresc schimbarea preferinţelor şi comportamentului diferiţilor actori. Nu implică obligativitatea de a răspunde într-un anumit mod. Nu produc rezultate imediate şi se folosesc cumulat cu alte instrumente. Conform lui Howlett şi Ramesh (1995), subvenţiile se referă la transferurile financiare care se fac către indivizi sau firme private pentru a recompensa financiar o activitate dorită. Formele pe care le îmbracă subvenţiile sunt: granturile, reducerile de taxe, voucher-ele şi împrumuturile.

14. Instrumente cu nivel mediu de implicare a statului Prin licitarea dreptului de proprietate se creează pieţe care în mod normal nu ar exista. Piaţa este creată prin stabilirea licitării unui număr limitat de drepturi de consumare a unei resurse, lucru care duce în consecinţă la crearea unei lipse artificiale a resursei respective. Astfel se pune în funcţie mecanismele pieţei în stabilirea preţului. De ex., multe ţări au decis să folosească această metodă pentru a controla cantitatea de substanţe toxice care pot fi emanate în aer sau apă. Taxele sunt folosite care un instrument de politică publică pentru a induce un comportament dorit sau pentru a descuraja un comportament nedorit. Fondurile colectate la buget sunt folosite pentru a finanţa diferite cheltuieli. Taxele pe consum sunt cel mai des folosite pentru a controla externalităţile negative, este vorba despre o penalizare financiară pentru descurajarea unui comportament.