Dacii liberi

1. Dacii liberi

2. Dacii "liberi" este o noțiune convențională, care îi desemnează pe dacii din secolele II-IV p. Chr., geți în Muntenia, carpi în Moldova, costoboci în Carpații Nordici și daci "mari" în nord-vest (Satu Mare, Crișana, Zarand), care nu au intrat în componența Provinciei romane Dacia, dar care s-au aflat în diferite sisteme de dependență față de Imperiul Roman, poate sub forma regatelor clientelare. Aceștia au întreținut relații dinamice cu Imperiul Roman, cu Dacia romană și cu celelate populații "barbare", vecine și contemporane (sarmați, goți,vandali etc.), asimilând foarte multe elemente de cultură romană provincială.

3. Cucerirea și anexarea Daciei lui Decebal (sau poate mai precis: a zonei centrale a fostului regat geto-dacic) nu însemna supunerea tuturor triburilor traco-getice de la nordul Dunării și din arcul carpatic; o mare parte dintre acestea (poate mai multe decât cele înglobate între hotarele provinciei) au continuat să trăiască în libertate dincolo de Limesul nordic, răsăritean ori vestic ale provinciei romane: geto-daci si tracii liberi septentrionali (Costoboci, Carpi, Biefi, Arsietai etc.). Dacii liberi sînt numiti si „mărginasi", vecini cu provincia, cunoscuti pentru actiunile lor razboinice in cursul sec. II-III, pina in sec. IV, mai ales in legatura cu istoria Daciei romane si a Moesiei Inferior. In sec. II-III sint mentionate citeva incursiuni ale triburilor geto-dace în Dacia și Moesia; în anul 117, în legătura cu turburările și situația gravă a provinciei Dacia după moartea împăratului Ulpius Traianus, se menționează un adevărat „război dacic" provocat după dispariția cuceritorului Daciei de către dacii liberi, fără îndoială cu participarea altor triburi (sarmați etc.) și a autohtonilor din interiorul provinciei romane. Alt război cu ei și desigur cu autohtonii a avut loc la 143 sub Antoninus Pius.

4. Costobocii au năvălit în Moesia, Tracia și Grecia pe la anul 170, - mișcări de care nici Dacia n-a rămas neinfluențată. Mai importantă pentru provincia carpato-danubiană pare să fi fost marea incursiune a dacilor liberi sub domnia împăratului Commodus (180-192), care s-au extins si in interiorul Daciei unde „s-au agitat provincialii" " in Dacia imperium eius recunsantibus provincialibus", HistAug., Commod. 13,5; sub acești „provinciali" ar fi greu a nu recunoaște în primul rînd tocmai populația autohtonă și apoi (dacă va fi fost cazul) și o bună parte dintre „coloniști" veniți din alte zone ale imperiului. Cu acest prilej, guvernatorul provinciei (legatus augusti) C. Vettius Sabinianus a încercat să pacifice un mare grup de daci liberi veniți dinspre nord in ajutorul altor triburi barbare ce atacau Dacia și le-a promis pămînt în provincia Dacia; erau 12000 (Cass. Dio, LXXII 3, 3) foarte probabil că guvernatorul Sabinianus i-a colonizat în provincie, sporind numărul brațelor de muncă de aici.

5. Alte lupte cu dacii liberi se menționează în anul 218 (Cass. Dio, LXXVIII,27; 5) și mai tîrziu, iar în cursul sec. III devin mai frecvente incursiunile lor în teritoriile romane, alăturîndu-li-se triburi germanice. Costobocii, carpii și alte seminții trace septentrionale și-au continuat incursiunile în provinciile romane în cursul sec. II-III, iar carpo-dacii sînt menționați în alianță cu hunii ( Zosimus, IV 34). - Nu se cunoaște soarta „dacilor liberi" după sec. IV este foarte probabil că o mare parte dintre ei au pătruns în „fosta provincie" Dacia după evacuarea acesteia de către romani și s-au amestecat cu dacii contribuind la fortificarea puternicului nucleu "getic din stânga Dunării de Jos.

6. Rezultă așadar că poporul geto-dacic și în general tracii din stinga Dunării nu au dispărut (în interiorul provinciei Dacia, ca și înafară) odată cu desființarea statului dac (sau uniunii de triburi, avînd centrul în podișul Transilvaniei) și cu sau odata cu disparitia lui Decebal în 106, iar marea putere și vitalitate etnică a acestor populații s-a făcut vizibilă încă în curs de trei secole (II-IV), cit ne permit să cunoaștem izvoarele istorice. Afară de puține elemente refugiate spre nord și est din Dacia ardeleană la 106, daco-geții și tracii liberi erau triburile autohtone din nordul și estul spațiului lor etnic (Maramureș, Bucovina, Moldova de Nord, Basarabia, Galiția, Slovacia etc.), iar nu - cum ar fi dispuși a presupune unii - chiar daco-geții refugiați și emigrați din provincia romană ori „expulzați" de trupele romane.

7. Spre sfîrșitul perioadei antice, dacii liberi și ceilalți traci în nord-est se pare că au fost absorbiți de triburile sarmatice, germanice, iar în evul mediu de slavi; dar - cum s-a spus - o parte dintre ei (de prin Crișana, Maramureș, Moldova) au fost ramas fideli Daciei carpatice, amestecați cu geto-daco-romanii lăsați în urmă de armata și oficialitatea romană în 271/2, - fapt care ar contribui la facilitarea muncii de explicare a „tracismului" mult mai pronunțat al dialectului român septentrional (așa-numita „daco-română") în lexic, față de dialectele sudice, din Peninsula Balcanică, precum și la înțelegerea fenomenului de „romanizare" (sau „românizare", de expansiune a romanității, a elementului românofon) în teritoriile de la nord, vest și est de hotarele vremelnice ale provinciei Dacia Traiana.

8. Prin zdrobirea lor militară și subjugarea politică cu exploatarea economică în sec. II-III, conștiința etnic-socială, aproape i-am zice „națională" a geto--dacilor nu a fost extirpată imediat și definitiv; ea se menține în forme latente, reapare peste veacuri: ecouri, chiar îndepărtate ale „dacismului" unor romani fruntași sînt cunoscute din sec. III și IV, exprimate limpede în izvoarele vremii; de ex. „uzurpatorul" Regalianus în Moesia (Pannonia?), la cca. 260 „gentis Daciae, Decebali ipsius, ut fertur, adfinis" (Hist.Aug., Tyr. trig. 10, 8; RE, I A, 464); M. Acilius Aureolus era de neam getic, iar mama împăratului Galerius, Romula, era o dacă trecută în sudul Dunării la cea 242- 243 (cap. II, nota 24)

9.      Denumire data triburilor geto-dace care nu au fost inglobate in provincia romana Dacia, si care au continuat sa traiasca pe teritoriul lor de bastina (sec. 2-4 e.n.). Atit izvoarele literare cit si descoperirile arheologice arata ca dacii liberi au convietuit in anumite regiuni cu sarmatii si cu unele neamuri germanice, cultura lor materiala fiind continuu influentata de civilizatia romana. •        Desi dacii liberi au venit in contact cu aceleasi grupuri de populatii (romani, sarmati, germani), situatia lor difera de la o regiune la alta datorita raporturilor care au existat intre ei si grupurile de populatii mai sus amintite. Astfel, in Moldova, carpii au reusit sa-si mentina independenta fata de romani si, organizati intr-o puternica uniune tribala, au dominat pe sarmatii patrunsi in teritoriul lor si au atacat in repetate rinduri Imperiul roman.

11. In N Moldovei si in zonele adiacente din N si E locuiau costobocii a caror cultura materiala a atins dezvoltarea sa maxima in sec. 2 e.n. Dar, in spatiul geografic amintit, cercetarile arheologice au scos la suprafata vestigii apartinind nu numai costobocilor, ci si sarmatilor, carpilor si ale unor neamuri germanice. In schimb, dacii 1iberi din V, din Crisana (atestati arheologic prin aspectul cultural Sintana-A rad), n-au avut aceleasi conditii ca cei din Moldova. Situati intre romani si iazigi si strimtorati in actiunile lor si de unii si de ceilalti, au trebuit sa recunoasca fie hegemonia romanilor, fie pe cea a sarmatilor. Acestia din urma i-au dominat nu atit prin numarul lor mare, cit mai ales pe plan politic si militar in calitatea lor de triburi clientelare ale Romei.

12. In NV tarii, la Mediesu Aurit (jud. Satu Mare) a fost documentata masiv populatia autohtona dacica, impreuna cu unele elemente de tip vandalic (in special in necropola). Situatia din Muntenia isi are si ea particularitatile ei. Incercuita, de Imperiul roman, temporar stapinita si continuu supravegheata, aceasta regiune nu oferea locuitorilor ei aceleasi conditii de dezvoltare pe care le aveau dacii liberi din Moldova, care isi puteau permite sa faca incursiuni in Imperiu si sa reclame subsidii de la romani .

14. Populatia geto-dacica, a continuat sa traiasca neintrerupt in zona subcarpatica, prezenta ei fiind demonstrate din plin de descoperirile arheologice facute la Drajna de Sus (jud. Buzau), Tirgsor (jud. Prahova), Cetateni (jud. Arges) etc. Incepind cu mijlocul sec. 2 e.n., geto-dacii retrasi in regiunea subcarpatica se extind catre Dunare, incurajati si de cresterea puterii carpilor din Moldova si, in felul acesta, treptat, micsoreaza, sfera de actiune a sarmatilor. Se ajunge astfel, ca in sec. 3 e.n., intreg teritoriul Munteniei, de la Dunare la Carpati, sa fie repopulat de geto-daci, asa cum demonstreaza descoperirile arheologice de tip Militari-Chilia. Izvoarele scrise antice consemneaza ca in repetate rinduri au avut loc conflicte armate intre romani si diverse grupuri de daci liberi, in urma carora unora dintre imparati li s-a conferit titlul onorific de Carpicus Maximus (Filip Arabul, Aurelian, Diocletian, Maximian, Constantius Chlorus, Galerius, Constantin cel Mare) sau cel de Dacicus Maximus (Maximinus, Decius, Gallien, Aurelian).

15. BIBLIOGRAFIE • www.google.ro • http://ro.wikipedia.org

16. Realizatorii: • Torma Georgeta • Iacob Sergiu Dan • Buciu Petrisor Andrei • Tarle Constantin Mihai Deliu