Teologia sexualității

1. Teologia sexualității Geneza cap.1-3

2. Sexualitatea în Grădina Edenului (înainte de cădere) • Geneza în cap.1-2 conține planul inițial al lui Dumnezeu pentru sexualitatea umană. • Este un model pentru toate relațiile viitoare. • Gen.1-3 oferă fundația interpretării pentru tot restul Scripturii. • Gen.2,24 face explicit planul divin inițial pentru sexualitate și căsătorie. • Gen.1-3 – „Steaua Nordului” pentru călăuzirea în relațiile de căsătorie.

3. Multiplele fațete ale teologiei sexualității ce apar în urma examinării pasajului creațiunii vor fi organizate în 10 mari subpuncte: • Sexualitatea ca scop al creației. • Sexualitatea ca relație umană duală, heterosexuală și maritală ca formă. • O relație maritală monogamă. • Egalitatea sexelor fără ierarhie. • Sexualitatea și integritatea. • Sexualitatea și exclusivitatea. • Sexualitatea și permanența. • Sexualitatea și intimitatea. • Sexualitatea și procrearea. • Plinătatea și frumusețea sfântă a sexualității.

4. 1. Sexualitatea ca scop al creației • Omenirea reprezintă în fapt axa centrală care susține creația laolaltă. • Sunt 7 indicatori interni ai faptului că aducerea la existență a omului (ha adam) a fost apogeul muncii de creație a lui Dumnezeu: 1. Doar după crearea omului, Dumnezeu spune despre creație că e „foarte bună”. (Gen.1,31). 2. Crearea omului e introdusă diferit de toate celelalte realități create, cu declarația divină personală și deliberativă: „Să facem…” (1,26).

5. 3. Singurul Dumnezeu folosește pluralul „să facem” după cum Dumnezeu crează „omul” – ha adam(sg.), care e un plural (bărbat și femeie). 4. Fraza: „chipul lui Dumnezeu” e folosită de trei ori în istoria creațiunii (1,26-27) și doar cu referire la om. 5. Termenul ebr. special „bara” (a crea): folosit de trei ori (1,27) cu referire la crearea omului. 6. Omului (bărbat și femeie) i s-a dat conducerea peste creație, indicând autoritatea și importanța sa superioară. 7. Doar crearea omului ca bărbat și femeie e dezvoltată și continuată în episodul creației din Gen.2.

6. Diferențierea sexuală e prezentată ca o creație a lui Dumnezeu și nu ca o parte inerentă a însăși naturii divine. • Nu găsim in Genesa o divinizare a sexului ca la popoarele antice ale Orientului Mijlociu. • Există o separare radicală a sexualității si divinității în Geneza. • Dumnezeu stă în mod absolut dincolo de polaritatea sexuală.

7. 2. Sexualitatea ca relație umană duală, heterosexuală și maritală ca formă. • Bipolaritatea sexelor a fost creată de la început. • Adam nu a fost o ființă androgină. • Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a poruncit să se înmulțească; doar un cuplu heterosexual putea împlini porunca. • Trecerea de la singular la plural în Gen.5:1-2 ca și în Gen.1:27.

8. În Gen.6:19 „parte bărbătească și parte femeiască” înseamnă „o pereche”. • Distincția sexuală dintre un bărbat și o femeie e fundamentală pentru ceea ce înseamnă să fi om. • A fi om înseamnă a trăi ca ființă sexuală. Omul trăiește în această dualitate. • Adroginitatea lui Adam nu e susținută (pe lângă ceea ce a fost deja spus) de următoarele argumente: - Ceea ce Dumnezeu a creat înainte de femeie, s-a numit ADAM = omul, mai degrabă decât bărbatul. După crearea femeii, această ființă e denumită la fel: 2:7-8,15-16, 22-23.

9. Ha adam înseamnă „omul”, nu „bărbatul”. • Nimic nu s-a schimbat în ha adam, după crearea femeii cu excepția pierderii unei coaste. • Nu e nici un indiciu biblic că a fost o ființă bisexuală ce s-a divizat în două sexe diferite. • Nevoia lui Adam după cineva a fost satisfăcută doar de apariția femeii (18.20). • Ha adam (omul) – înainte de femeie a fost creat nu ca un andorigin ci ca o anticipare a viitorului – ca soț creat cu „drivere” sexuale. Gen.2:24 – prima căsătorie – o paradigmă pentru umanitate: relație heterosexuală dintre un bărbat și o femeie, implicând uniune sexuală.

10. 3. O legătură maritală monogamă. • Substantivele la singural – omul, un ajutor, o coastă, o femeie, aceasta (vers. 23) – sunt semnificative; denotă o căsătorie dintre unbărbat și ofemeie. • Gen.2;24 are de-a face cu monogamia: e menționat explicit: un singur bărbat, o singură femeie, un singur trup.

11. 4. Egalitate fără ierarhie • Nici un indiciu despre superioriate/inferioritate ontologică sau despre conducere/supunere funțională în 1:27. • Amândoi sunt binecuvântați, amândoi sunt responsabili pentru procreare, amândoi conduc peste creație. • Adam oriunde în Biblie înseamnă „om”, nu „bărbat”.

12. Principalele argumente aduse în favoarea ierarhizării sexelor: I. Argumentul ordinii creației: Adam primul creat. II. Argumentul priorității vorbirii: Dumnezeu se adresează lui Adam, Adam vorbește în cap.2 lui Dumnezeu (16-17,23). III. Scopul creării femeii: să fie un ajutor; creată de dragul bărbatului ca să-i vindece singurătatea. IV. Creată din bărbat ceea ce implică o poziție subordonată și dependență față de el pentru viață. V. Bărbatul i-a pus nume femeii ceea ce reprezintă exercitarea autorității lui asupra ei.

13. Principalele contra-argumente aduse ierarhizării sexelor: • Argumentul ordinii creației: Adam primul creat: • -Aici e vorba de un inclusio sau construcția inelară – corespondența dintre început și sfârșit – punctul central al subiectului e plasat la începutul și sfârșitul structurii. • Același număr de cuvinte în cazul raportului creării ambilor. • Mișcare a subiectului nu de la superior la inferior ci de la neîmplinire la împlinire. Femeia e creată ca și climax (culmea) al (a) istoriei. • Athrasis Epic – o descriere a primei nunți acadiene (sec. XVII B.C.) – femeia menționată prima în ciuda societății patriarhale mesopotamiene.

14. Principalele contra-argumente aduse ierarhizării sexelor: II. Argumentul priorității vorbirii: Dumnezeu se adresează lui Adam, Adam vorbește în cap.2 lui Dumnezeu (16-17,23). • Bărbatul trebuia să fie singur ca să simtă nevoia de completare (procesul prin care bărbatul e determinat să realizeze foamea sa după a fi complet). • Fiind creat primul, trebuia să știe primul regulile. • După cădere, Eva vorbește prima.

15. Principalele contra-argumente aduse ierarhizării sexelor: III. Scopul creării femeii: să fie un ajutor; creată de dragul bărbatului ca să-i vindece singurătatea. • Ezer kenegdo – ezerînseamnă superioritate în 16 din cele 21 de apariții – Dumnezeu Însuși e un „ajutor” pentru Israel. E un termen relațional, ce descrie o relație benefică fără implicare a rangurilor. Beneficiul pentru bărbat e că în sfârșit are un partener egal, un suflet pereche. Alte trei apariții în afara Gen.2 denotă alianțe militare. • Contextul: în Gen.2, adevărata tovărășie poate fi oferită doar de un egal.

16. Principalele contra-argumente aduse ierarhizării sexelor: III. Scopul creării femeii: să fie un ajutor; creată de dragul bărbatului ca să-i vindece singurătatea. • Ezer kenegdo – neged – omologul/perechea fără hierarhizare. Eva este binefăcătoarea/ajutorul lui Adam, o persoană ce în poziție și statut îi corespunde, egală și potrivită pentru el.

17. Principalele contra-argumente aduse ierarhizării sexelor: IV. Creată din bărbat ceea ce implică o poziție subordonată și dependență față de el pentru viață. • Derivarea nu implică subordonare. • Așa cum prima femeie derivă din bărbat, așa de atunci și până azi, fiecare bărbat derivă din femeie și astfel acest proces e o expresie a integrării nu a subordonării.

18. Principalele contra-argumente aduse ierarhizării sexelor: IV. Creată din bărbat ceea ce implică o poziție subordonată și dependență față de el pentru viață. • Bărbatul derivă din țărână. Dacă Adam e mai bun decât Eva prin faptul că i-a oferit coasta, atunci pământul e mai bun decât Adam pentru că i-a oferit țărâna. • Țărâna și coasta sunt simple materii prime în mâna adevăratei surse a vieții, sursa din care atât Adam cât și Eva își au existența. • Coasta a fost luată din bărbat și nu femeia.

19. Principalele contra-argumente aduse ierarhizării sexelor: IV. Creată din bărbat ceea ce implică o poziție subordonată și dependență față de el pentru viață. • Modul în care a fost creată femeia e descris diferit față de modul în care a fost creat bărbatul. • Banah – implică intenții estetice și ideea de fiabilitate și permanență. Prin contrast cu bărbatul, care fost „format” sau modelat (ysr) din lut (Gen.2:7), femeia a fost „ construită (arhitectural)” (v.22). Formarea Evei implică o apreciere intelectuală şi estetică a corpului ei, echilibrul formelor ei, volumele şi proporţia figurii ei.

20. Principalele contra-argumente aduse ierarhizării sexelor: IV. Creată din bărbat ceea ce implică o poziție subordonată și dependență față de el pentru viață. • Bărbatul nu a avut un rol activ în crearea femeii care să-i permită să pretindă superioritate asupra ei. • Simbolul coastei – nu luată din picioare, nu de la cap ci dintr-o parte – înseamnă egalitate. • Singurătatea fizică a lui Adam care o recunoaște ca „os din oasele mele.”

21. Principalele contra-argumente aduse ierarhizării sexelor: V. Bărbatul i-a pus nume femeii = exercitarea autorității lui asupra ei. • Actul de a pune nume cuiva la evrei, nu e privit ca un determinantal esenței entității cuiva ci ca ceva determinat de circumstanțe. • Actul reprezintă o calitate a discernământului nu a autorității. Numirea rezultă din evenimentele ce apar. • În Gen.2, numirea animalelor reprezintă mai degrabă un rezultat al faptului că Adam a înțeles ceva despre aceste creaturi,a remarcat o caracteristică care fusese deja stabilită de Dumnezeu.

22. Numirea animalelor nu reprezintă exercitarea autorității asupra lor, ci e actul clasificării lor în contextul foarte apropiat al faptului că omul era singur (aceasta fiind ceva „ce nu e bine”). • Implică că omul a intrat într-o relație încântătoare cu animalele, doar ca să descopere în final ca acești parteneri sunt nepotriviți pentru a-i satisface nevoia de reciprocitate totală și de mutualitate. • Numirea reprezintă mai mult strigătul descoperirii decât o prescriere. • Bărbatul nu îi pune nume femeii înainte de cădere (3:20). Până atunci ea e deja numită ishde către povestitor.

23. Gen.2:23 – folosește un „pasiv divin” (formă literară specifică Bibliei) indicând că numirea „femeie” vine de la Dumnezeu nu de la om. Așa cum în trecut Dumnezeu a luat-o pe femeie din om, acțiune la care bărbatul nu a participat deloc el fiind într-un somn adânc, la fel în viitor ea va fi numită „Femeie”. • Ish / isha (bărbat/femeie în ebr.)– Adam se descoperă pe sine în faptul că a descoperit-o pe ea. E fericita recunoaștere a celui de-al doilea sine. Bărbatul nu determină cine e femeia – nu mai mult decât determină cine este el însuși – ci e încântat în recunoașterea a ceea ce Dumnezeu a făcut.

24. E prima dată când se numește pe sine ish. • Sunt unii care spun că etimologia cuvântului isha implică un sex mai slab. Dar și acest lucru implică că bărbatul a fost lăsat de Dumnezeu ca cel ce oferă protecție pentru femeie și nu implică conducerea peste ea. Bărbatul devine conștient de propria sa identitate pe măsură ce discerne identitatea isha-ei. • După cădere, Adam a dat nume soției sale ceea ce este din nou o înțelegere a aceea ce deja Dumnezeu promisese - că ea va fi „mama tutor celor vii” (3:20) - și nu exercitarea autorității asupra ei.

25. Adam nu încearcă să determine destinul Evei (exercitând autoritate asupra ei) fiindcă ar fi spus „ea va fi mama celor vii”. În schimb povestitorul raportează ceea ce Adam înțelege a fi deja un adevăr: „ea a fost (hayta) mama …”

26. 5. Sexualitatea și integritatea • Imago Dei din Gen.1:26 • Ha adam include atât bărbatul cât și femeia. Bărbatul și femeia împreună formează omul. • Împreună bărbatul și femeia sunt creați după chipul și imaginea lui Dumnezeu (v.26). O astfel de descriere accentuează atât individualitatea cât și complementaritatea sexelor. • Umanitatea ca un tot (corporativ) reprezintă imaginea lui Dumnezeu.

27. Cuv. ebr. selem(chipul) și demut(asemănare) din vers.26 evidențializează aspectele concrete și abstracte al ființei umane și împreună indică că persoana ca un tot – atât în componenta fizică/trupească cât și cea spirituală/mentală – este creată după imaginea lui Dumnezeu. • Gen. 2 prezintă o amplificare a celor două conotații ale integrității sexualității fixate în Gen.1: I. Gen. 2:7 ca și 1:26 articulează o viziune holistică a umanității. O om viu nu are suflet ci este un suflet. Viziunea holistică a sexualității – „un trup” – nu reprezintă doar o unitate fizică ci și una senzuală, socială, intelectuală, emoțională și spirituală.

28. Asta înseamnă că în căsătorie nu trebuie să se caute doar compatibilitatea fizică, ci la fel de importantă este armonia dintre parteneri în chestiunile de religie. II. Integritatea sexuală amplificată în Gen.2 se referă și la diferențele dintre sexe. Dacă în Gen.1 era posibil să concluzionăm în linii generale că atât femeia cât și bărbatul sunt la fel de necesari pentru a forma imaginea lui Dumnezeu, Gen.2 indică mai precis că în complementaritatea Sa creativă, Dumnezeu a proiectat bărbatul și femeia să participe în această integritate unde ei nu au roluri stereotipe.

29. Gen.2 se deschide cu crearea bărbatului dar creația nu e încheiată: bărbatul e singur, e incomplet și asta nu e bine. • Integritatea în relații personale – nu înseamnă izolare ci comuniune mutuală. Adam și Eva în complementaritatea lor egalitariană nu au interese independente unul de altul și totuși sunt indivizi unici în gândire și acțiune. • Întreaga semnificație a existenței umane nu se regăsește în bărbat sau în femeie - în izolare - ci în comuniunea lor mutuală. • Dumnezeu când i-a creat pe oameni S-a descoperit ca fiind pluralistic: să facem… imaginea noastră.

30. O singură dată în raportul Genesei (1:26) – Dumnezeu vorbește de divinitate la plural. • Imago Dei nu se referă la indivizi ci la oameni în relație. În ultimă instanță, noi nu reflectăm imaginea lui Dumnezeu în noi înșine ci în relațiile noastre, de aceea Imago Dei nu e în primul rând ceea ce suntem noi ca indivizi ci mai degrabă e prezentă printre oamenii în relație. • Imaginea lui Dumnezeu e regăsită în comunitatea umană.

31. 6. Sexualitatea și exclusivitatea • Sunt trei acțiuni descrise în Gen.2:24: • Prima din cele trei acțiuni descrise este „părăsește” (azab). Lit. azab = „a abandona”, „a părăsi”. Este des folosit pentru a descrise părăsirea lui Dumnezeu din partea lui Israel pentru zeii falși. • Părăsirea din 2:24 indică necesitatea unei libertăți absolute față de interferențele din afara relației sexuale, și ruptura psihologică față de dependența părintească. • Ceea ce este șocant în v.24, e că bărbatul este cel ce pleacă. Ca soțul să plece era ceva revoluționar. În efect, forța acestei declarații e că ambii urmează să plece.

32. Înseamnă începerea unei noi relații în care centrul loialității nu constă în prioritățile părinților, în tradițiile sau influența lor ci o cu totul nouă familie care trebuie să-și formeze propriul curs, formă și scop. • Exclusivitatea în căsătorie se bazează pe natura monoteistică a lui Dumnezeu. Așa cum Dumnezeu a creat întreaga umanitate pentru părtășia cu Sine, astfel bărbatul și femeia după chipul lui Dumnezeu sunt creați să fie exclusiv devotați unul altuia, în căsătorie.

33. 7. Sexualitatea și permanența • A doua din cele trei acțiuni: „se va lipi” (dabaq). Lit. dabaqdescrie un puternic atașament personal, păstrarea unității fizice precum pielea de carne și carnea de oase. Este des folosit în Vechiul Testament ca un termen tehnic pentru legătura permanentă a lui Israel cu Domnul. • Gen.2:24 = contextul legământului căsătoriei cu Dumnezeu ca martor. • Referința la persoana a III-a din Gen.2:23, cu prezența lui Dumnezeu inserată în contextul imediat, implică că Adam a adresat afirmația sa, lui Dumnezeu ca martor.

34. Cuvintele lui Adam reprezintă solemna afirmație a angajamentului său marital. • Faptul că Dumnezeu a prezentat-o pe femeie bărbatului implică că Dumnezeu a fost oficiantul solemnei ceremonii a legământului, astfel intenția divină pentru fiecare bărbat și femeie este ca mariajul lor să fie formalizat cu „lipirea” – angajamentul mutual exprimat într-o ceremonie formală a legământului. • Dabaqimplică de asemenea devotament și o credință de nezdruncinat între oameni; are conotația unei permanente atracții ce transcendende unitatea genitală. • Legământul căsătoriei este permanent; e de păstrat. • Conotațiile legământului trebuie văzute în lumina legământului dintre Israel și Dumnezeu.

35. 8. Sexualitatea și intimitatea • A treia acțiune: wehayu lebasar ehad – „un singur trup” – vine după unire ceea ce înseamnă că relațiile sexuale subliniază că uniunea „unui singur trup” din punct de vedere al activității sexuale aparține numai contextului legământului căsătoriei. • Actul sexual este un semn al legământului căsătoriei. • Scopul unirii sexuale e acela de a împlini relația din cadrul căsătoriei. • Relația „un trup” se centrează în unirea intimă sexuală dar reprezintă și o unitate psihică profundă.

36. Se atinge în timp. Nu e o experiență a unei stări atinsă instantaneu. Wehayu lebasar ehad – ei vor fi (nu sunt) un singur trup – un proces al dezvoltării de cea mai adâncă intensitate și care se întărește odată cu trecerea timpului și nu arde ca un foc de paie. • Experiența „un trup” nu e limitată doar la actul sexual. • Termenul basar(trup/carne) în Vechiul Testament nu se referă doar la trupul fizic al cuiva ci e un termen care denotă relațiile umane. • Prin „un trup” e astfel desemnată o aglomerare de aspecte sexuale și psihologice, în sensul deplin al legăturii trupurilor și minții; cea mai armonioasă comunitate care există între oameni - unitatea dintre soț și soție - în toate aspectele: emoțional, fizic și spiritual.

37. 9. Sexualitatea și procrearea • Gen.1:27-28 – Unul din scopurile principale ale sexualității e procrearea, dar procrearea umană nu e văzută ca o emanare sau manifestare a creației în imaginea lui Dumnezeu – nu ca parte a Imago Dei. Procrearea umană e separată de imaginea lui Dumnezeu (vers.27) și prezentată ca o binecuvântare specială. • Copiii nu sunt singurul scop al sexualității – ea fiind creată pentru părtășie, ca o relație dintre bărbat și femeie. • În Gen.2 există o lipsă totală a procreării. Dragostea de natură sexuală în modelul creației e prețuită pentru ceea ce reprezintă ea însăși.

38. 10. Plinătatea și frumusețea sfântă a sexualității • Gen.1:31 – Tob me od - „foarte bune” (chintesența binelui, a plinătății, a potrivirii, a frumuseții) – incluzând sexualitatea. • Sexualitatea (inclusiv actul sexual) e parte a creației lui Dumnezeu, parte a actului lui Dumnezeu de încoronare a creării oamenilor. • Gen.2 prezintă inițiativa lui Dumnezeu; El a adus-o și a dat-o bărbatului. • Relația de căsătorie între bărbat și femeie e un dar divin oferit omenirii.

39. „Os din oasele mele” = bucuria descoperirii (în ebr. exprimată în formă poetică); „Oau! În sfârșit! Aceasta este!” • În sfârșit el are un partener în muncă, stăpânire, intimitate sexuală și distracție. Tonul lui Adampare a exprima nu doar loialitatea legământului, dar și încântare senzuală, expectativa aventurii, celebrarea exuberantă. • Cuvântul divin final al idealului edenic pentru sexualitate se găsește în vers.25: „nu le era rușine unul în fața celuilalt.” (exprimarea ebraică). Rezultă că sexualitatea e minunată, frumoasă, bună. O experiență fără teamă, fără inhibiții, fără teama rușinii.

40. Goliciunea în Gen.2 e mai mult decât nuditate. Implică capacitatea de a sta unul în fața celuilalt, gol, natural, fără mască, fără pretenții, fără a ascunde nimic, văzându-l pe partener așa cum este el/ea. • Structura literară: nunta (care e prima) și sexualitatea fără rușine reprezintă punctul central al raportului creațiunii din Gen.2 iar acest punct culminant e paralel cu întemeierea Sabatului care la randul ei e punctul central al raportului creațiunii din 1:1-2:4a. • Din paralela celor două puncte culminante (2:1-3 și 2:24-25) rezultă că sexualitatea e prietenă cu Sabatul iar căsătoria are același loc ca și Sabatul în ceea ce înseamnă sacralitate.

41. Sexualitatea e sacră nu în sensul divinizării sexului ci prin faptul că e sfințit de prezența și aprobarea divină. • Dumnezeu sfințește Sabatul prin prezența Sa și solemnizează/sfințește legământul căsătoriei tot prin prezența Sa. • Legământul dintre soț și soție e sacru la fel ca și legământul dintre Dumnezeu și omenire reprezentat prin ținerea Sabatului.

42. Există intimitate în spațiu și timp sacru. Intimitatea din spațiulsacru al sanctuarului Edenului e echivalentul experienței intime în timpulsacru – Sabatul. • Gen.2 oferă relației dintre bărbat și femeie onoarea de a fi cel mai mare miracol și mister al creației.

43. Sexualitatea în Grădina Edenului (după cădere) • Două aspecte majore legate de teologia sexualității necesită atenția în ceea ce privește cap.3: 1. Cunoașterea de către Adam și Eva a răului și binelui și conștientizarea că sunt goi, ambele referindu-se la trezirea conștiinței lor sexuale (3:5,7). 2. Rolul sexelor în cadrul relației dintre Adam și Eva concentrându-se pe pronunțarea judecății divine (3:16).

44. 1. Goliciunea • Unii învățați moderni spun că cunoașterea răului și binelui venită ca rezultat al mâncării din fructul oprit a însemnat de fapt conștientizarea sexuală – o astfel de poziție presupune că sexualitatea e rușinoasă în natura ei însăși, astfel sexualitatea nefiind o parte a intențiilor divine. • Ideea e bazată în principal pe înțelegerea greșită a semnificației Gen.3:7 și a relației sale cu Gen.2:25.

45. Gen.2 și 3 utilizează două cuvinte diferite pentru goliciune. • Gen.2:25 funcționează ca un important nod de legătură cu cap.3 unde oamenii vor simți brusc rușinea goliciunii. • În primă fază goliciunea nu implică rușine unul față de altul. Cuvântul ebraic folosit aici (arom) este diferit de cel folosit în 3:7.10.11 (erom). Arom este folosit frecvent cu referire la cineva sumar îmbrăcat sau la cineva îmbrăcat într-o manieră neobișnuită. • În ce mod Adam și Eva nu aveau haine în sens normal? Raportul paralel al creațiunii din Ps.104 arată că Adam și Eva e posibil să fi fost îmbrăcați în haine de lumină și glorie.

46. Erom din 3:7,10,11 apare întodeauna în contextul totalei și de obicei rușinoasei expuneri a goliciunii, descriind pe cineva „gol goluț”. • Goliciunea de după cădere însă nu reprezintă o rușine față de trupurile lor sau unul față de celălalt. Contextul e mai degrabă unul de frică și teamă înaintea Domnului. • Și aici e mai mult decât goliciune fizică – Adam se descrie pe sine ca fiind încă gol deși era acoperit cu haine din frunze – e conștiența vinei, goliciune a sufletului.

47. Grădina Edenului – sanctuarul originar al pământului încă înainte de cădere. După alungarea din grădină, Adam și Eva nu mai pot să se întâlnească cu Dumnezeu față către față în Sfânta Sfintelor a grădinii. Acum la intrare apar heruvimii – ființe asociate cu chivotul. • Îmbărcarea cu haine de frunze (kotnot, pl. ketonet 3:21) – folosește exact termenii care descriu îmbrăcarea preoților (Lev.8:7,13; Num.20:28). Atunci când Dumnezeu îmbracă pe oameni în Vechiul Testament întotdeauna asta are legătură cu îmbrăcarea preoților. Adam și Eva sunt descriși ca preoți.

48. 2. Judecata divină • Când Dumnezeu vine în grădină după ce Adam și Eva au păcătuit, El inițiază un proces legal, o judecată de pedepsire: începe cu un interogatoriu al acuzaților, urmează o interogare legală și stabilirea vinei apoi Dumnezeu pronunță sentința în forma unor blesteme (pentru șarpe și pământ, vers.14,17) și judecăți (pentru bărbat și femeie, vers.16-19).

49. Sunt patru decizii în dreptul femeii: a. Voi mări foarte mult suferința. b. Cu durere vei naște copiii c. Dorințele tale se vor ține după bărbatul tău. d. El va stăpâni peste tine. • Legat de (a), termenul ebraic issabonse traduce corect cu „muncă grea” nu cu „suferință.” Ideea e că femeia va naște mai greu dar nu neapărat cu suferință.

50. Cele mai multe discuții sunt născute de (c) și (d). Sunt mai multe puncte de vedere asupra interpretării acestor două idei, dar conform ebraicii cea mai corectă și echilibrată interpretare este următoarea: • Textul biblic este extrem de clar în ceea ce privește egalitatea sexelor înainte de cădere. Este de asemenea clar conform Gen.3:16c-d, că o schimbare a fost instituită în relația dintre sexe, după cădere: supunerea femeii pentru a menține ordinea și armonia în cămin în contextul păcatului. Dumnezeu nu doar informează femeia cu privire la soarta ei, ci Dumnezeu chiar decide starea lucurilor.