Download
1 / 9
E N D
Barza alba Barza albă sau cocostârcul, cu denumirea ştiinţifică Ciconia ciconia, este singura pasăre de talie mare din ornitofauna ţării care s-a apropiat de om şi îşi construieşte cuibul în vecinătatea noastră. Încă de pe vremea romanilor era socotită pasăre sfântă "avis pia et benigna" considerată la fel şi astăzi în multe zone. Multe credinţe populare se leagă de această pasăre: aduce primăvara, aduce noroc casei unde îşi face cuibul şi o fereşte de foc şi fulger, poate prevesti belşugul, norocul, starea sănătăţii etc. Nu poate fi confundată cu nici o altă pasăre: are picioare lungi şi un cioc roşu, penele corpului sunt albe, iar remigele negre. Diferenţele dintre sexe sunt aproape inexistente: în general masculul este mai mare (în medie 3,8 kg) decât femela (3,3 kg). Puii au la început ciocul şi picioarele negre. Mai târziu, picioarele devin roşii-maronii, iar de la vârsta de nouă săptămâni şi culoarea ciocului se pigmenteză treptat în roşu. Pentru o perioadă de timp, însă, se va mai păstra la vârful ciocului culoarea neagră. Barza albă poate fi recunoscută uşor şi în zbor: are gâtul şi picioarele întinse, spre deosebire de stârci, la care în zbor gâtul este întotdeauna strâns în formă de „S”. Vârsta berzelor poate să ajungă în captivitate şi la 30 de ani. În România, cea mai mare longevitate s-a înregistrat la o barza inelată în 1960 în Delta Dunării care a fost regăsită după 12 ani şi 6 luni în Tanzania. Este una dintre puţinele păsări mute. Totuşi, produce un clămpănit prin lovirea celor două maxilare.
Vrabia Vrabia face parte din familia Passeridae si este considerata o pasare de talie mica, foarte comuna la noi in tara. Aceste pasariisi fac cuiburile intr-un mod destul de artistic, din material vegetal, flexibil si rezistent, paie si pene – acest lucru le confera denumirea de ,,mestesugari” ingeniosi. Nu sunt considerate pasari rare, deoarece ele au reusit sa populeze diferite regiuni geografice ale globului (traiesc pana si in zone indepartate din Siberia, chiar si spre cercul polar). Traiesc in mari colonii, in care sunt stabilite precis ,,ierarhii”. Din Europa si Asia – vrabia de casa – s-a raspandit in intreaga lume (pe masuracolonizarii celorlalte continente de catre europeni). Nu este o pasare migratoare si, desi are dimensiuni mici, este o pasare destul de agresiva, unii o considera dragalasa. Este intalnita in zonele agricole, urbane si sub urbane. De regula, evita pasunile, padurile si desertul. Partea anterioara si mijlocul capului sunt cenusii-cafenii, penele sunt prevazute cu margini de culoare cafenie-rosie. O banda lata, castanie se intinde de la ochi peste tample si laturile gatului, pana la ceafa. Spatele este mai deschis, cu dungi longitudinale, late si negre. Penele spatelui sunt la varfuriroscate, cele codale sunt cenusii-cafenii si la varfuri cu pete roscate. O pata mica pe marginea posterioara a ochiului, obrajii si partile superioare ale gatului sunt albe, marginea oculara, colturile gurii si o pata pe gusa, barbie si gatlej sunt negre. Restul partilor ventrale sunt albe, lateralele cenusii, aripile cele mai mari sunt negre-cafenii, penele codale sunt cafenii-inchise. Femelei ii lipseste pata neagra de pe gatlej.
Randunica Una dintre cele mai cunoscute pasari migratoare este randunica. se presupune chiar ca ea este cea care i-a facut pe oameni sa inteleaga acest fenomen. Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea s-a descoperit ca randuneleleisi petrec iarna in locuri ce se bucura de mai multa cadura si nu ascunse asa cum se credea initial. In calatoria sa din fiecare an, randunicastrabate distante de pana la 10.000 km. Foarte firave, nu toate fac fata unei calatorii atat de lungi si nici drumului de intoarcere, ele revenind de fiecare data nu doar in acelasi loc din care au plecat ci chiar la acelasi cuib. Motivul pentru care pleaca din tara este cautarea hranei, insectele zburatoare si nu numai nefiind intalnite la noi pe perioada lunga a iernii pana in primavara, cand ele se intorc. Randunelele sunt pasari mici, nedepasind 20 de cm. Exemplarul cel mai des intalnit este randunica ce are capul si spatele de un negru-albastrui, pieptul alb si gusaroscata. Coada este terminata cu doua pene mai lungi asezate in forma unui V.
Turturica Numita si turturica euroasiatica, este originara din Asia. Desi nu este o pasare migratoare, turturica este o pasare plimbareata, specialistii o numesc invaziva. Asta deoarece in ultimul secol acesta pasare a cucerit toate continentele. Dupa cum spuneam locul ei de bastina este Asia centrala si de sud, de unde incepand cu anii 1900 a pornit spre popularea a noi teritorii. Pe la 1920 turturrica a junsis in Romania si s-a stabilit si aici. Mai apoi a cucerit Europa de vest si cea de Nord ajungand pana in Islanda sau Norvegia aproape de Cercul Polar de Nord. Totusi se pare ca aici nu a reusit sa intemeieze o populatie stabila si numeroasa. In 1970 este adusa in Bahamas de unde se deplaseaza in Florida, astfel ajungad si pe continentul Nord American. Specialistiistudiaza intens aceasta pasare pentru a observa cum reuseste sa se adapteze unor conditiiatat de diferite si cum se integreaza in cadrul populatiilor de pasari indigene.
Paunul Frumuseteapaunului este legendara, aceasta fiind probabil cea mai cunoscuta pasare ornamentala din lume. Paunul albastru are un corp durduliu, acoperit cu fulgi albastristralucitori, coada sa fiind formata din aproape 150 de pene lungi, fiecare avand un "ochi" cu irizari. Masculii pot atinge pâna la 2.3 metri lungime din care peste doua treimi o reprezinta penele din coada. Contrastand cu aceasta coada, corpul paunului nu este mai mare decat cel al unei rate, greutatea pe care o atinge fiind de doar 1-2 kg. Un paun cu coada deschisa in evantai ofera o priveliste spectaculoasa.
Bufnita Bufnița are dimensiuni relativ mari, ajungând la peste 61 cm si 170 cm anvergura aripilor. Este o pasăre impresionantă, care a dat naștere la numeroase povestiri și legende. Vânează numai noaptea, zburând fără zgomot, la distanțe de până la 15 km de cuib, acoperind prin urmare cca. 700 km pătrați. Cu toate acestea, densitatea acestor păsări poate fi mult mai mare, dacă există hrană suficientă. Ca și populațiile de vulpi și pisici sălbatice și populația de bufnițe depinde direct de populațiile de rozătoare (șoareci, șobolani, iepuri, bizami etc). La nevoie se hrănește și cu insecte. Răspândită în Eurasia și nordul Africii, buha se găsește la noi mai ales în Lunca Dunării și zonele de câmpie, mai bogate în rozătoare. Superstițiile occidentale au atribuit bufniței și celorlalți reprezentanți ai ordinului Strigifomes tot felul de puteri sumbre, determinând vânarea sălbatică a acestora. Aduse de populațiile de coloniști apuseni și la români, unele din aceste superstiții au prins pe alocuri, ca de pildă ce după care buha ar vesti, prin cântecul ei, moartea cuiva. În vechime, folclorul românesc atribuia bufniței rolul de mesager sau vestitor al pădurii. Deși culorile variază în funcție de specie, culoarea cea mai des întâlnită este maro închis și deschis, în partea anterioară fiind vizibile dungi în nuanțe de alb combinat cu negru sau galben. Are aripile lungi, iar coada și picioarele sunt scurte. Ghearele puternice îi sunt necesare pentru a se agăța bine pe crengile copacilor și pentru a vâna. Se hrănește cu șoareci, crabi, broaște, lilieci mici, insecte sau chiar iepuri. Deși această pasăre și-a atras un renume negativ din cauza sunetului lugubru, asemănător cu un vaiet, ea este foarte folositoare, vânând într-un an aproximativ 10 000 de șoareci care, înmulțindu-se, ar consuma cantități uriașe de hrană și ar duce la răspândirea multor boli.
Cucul Cucul (Cuculus canorus) este o pasăre migratoare care face parte din ordinul Cuculiformes, familia Cuculidae. Poate fi întâlnită în Africa de Nord și Eurasia — din Portugalia până în Irlanda, iar spre est până în Japonia și Kamceatka. Caracteristicile acestor păsări sunt culoarea cenușie și cântecul lor prin care masculul marchează teritoriul și care se poate asemăna cu denumirea dată păsării. Are mărimea unui porumbel suplu (30–35 cm). Pasărea nu clocește, ci femela depune ouăle în cuiburi străine care sunt de regulă ale unor păsări cântătoare mai mici. La mascul, capul și partea superioară a corpului sunt de culoare cenușie, iar partea inferioară a corpului are o nuanță cenușie albăstruie. Coada este lungă pestriță și penele foarte grele. Cucul este o pasăre migratoare, iernează în Africa tropicală și în sudul Asiei.
Potarnichea Potarnicheacenusie (Perdixperdix) face parte din ordinul Galliformes,familia Phasianidae.Denumita simplu potarniche sau in unele zone din Ardeal ,fugle.Oare cat se cunoaste despre viata acestei pasari?La originile sale,potarnichea era o pasare de stepa obisnuita cu o vegetatie deasa si ierboasa si cu tufarisurimarunte,adaptata fiind apoi campurilor si dealurilor cultivate presarate cu huceaguri, tufe ,haturi ierboase si chiar subarborete scunde, devenit intre timp biotopul preferat al sau cu toate ca se semnaleaza prezenta sa mai rara pana la marginea golului alpin.Nupatrund in paduridecatin cazuri isolate.Foarte numeroasa in trecut a avut o perioada de scadere masiva a efectivelor astazi fiind intr-o vizibila si imbucuratoareameliorare.Dar ce adus oare la aceasta regretabila cauza a imputinariiatat de drastice a numarului de potarnichi?O serie de cauze si factori,anume abuzul vanarii sale, braconajul, inmultirearapitoarelor ,folosirea intensiva a ingrasamintelor chimice in agricultura, desfiintareaadaposturilor naturale cat mai ales faptul ca perioada depunerii pontelor si a clocitului coincide cu lucrarile de recoltare a fanetelor cu utilaje mecanizate, in acest fel multe ponte fiind distruse, si repetate anual, toate coraborate cu capriciile vremii,primaveri ploioase care ucid puii abia iesiti din gaoace si ierni aspre cu zapada multa au dus la scaderea alarmanta a efectivelor de potarnichi. Este considerata o pasare relativ mica, greutatea medie fiind de 350g la gainusa si de 400 g la cocosel.Greutatea maxima o atinge spre sfarsitul toamnei, incepand apoi sa scada in functie de asprimea iernii.Culoarea generala a penajului este cenusie,dar in ansamblu penajul sau este o extraordinara de fina incondeiere de puncte si dungulite,astfel incat pare o minutioasalucratura cu mana.Capul si gusa sunt roscate,ciocul si picioarele cenusii ,iar in jurul ochilor prezinta un cerculet de culoare rosie.La exemplarele tinere de pana la un an picioarele sunt de culoare galbena. Dimorfismul sexual este slab evidentiat.O forma de deosebire intre femela si mascul este acea “potcoava” de culoare bruna existenta pe piept, la cocosel fiind destul de pronuntata,insa se intalnesc si gainuse mai batrane care prezinta aceasta forma,este adevarat mult mai slab conturata.De fapt este singura forma de deosebire in zbor,”potcoava” putand fi sesizata in acest sens.Cea mai sigura metoda de identificare,dar care din pacate se poate observa numai dupaimpuscareapasarii,este cea a examinarii penelor scapulare,care la gainusa sunt striate pe longitudinal dar si pe lateral cu o culoare mai deschisa,in timp ce la cocosel sunt striate doar pe lungime.Varsta maxima a potarnichiia fost apreciata la 3-4 ani.Simturile cele mai dezvoltate sunt vazul si auzul.
