Download
1 / 16
160 likes | 264 Views
Cassiopeea A este rămăşita unei stele masive care a explodat ca supernovă acum 325 de ani. Imagine care prezintă tinere stele lângă un nor molecular din constelaţia Cepheus B.
E N D
Cassiopeea A este rămăşita unei stele masive care a explodat ca supernovă acum 325 de ani
Imagine care prezintă tinere stele lângă un nor molecular din constelaţia Cepheus B.
Acest nor a fost rupt din Nebuloasa Carina. Noile stele formate sunt vizibile în apropiere, cu imaginile lor înroșite de lumina albastră, împrăștiate preferențial de praful omniprezent. Această imagine se întinde pe aproximativ doi ani-lumină și a fost înregistrată de telescopul spațial Hubble în 1999.
Stea • Clasificarea stelelor: • Stelele se grupează în mai multe categorii. • După strălucirile lor absolute și după temperaturile sau spectrele lor: • stele normale, (cele din secvențaprincipală), • stele gigante, (de diferite categorii), • stele pitice albe, • stele subpitice. • După existența sateliților care le însoțesc (cu sateliți luminoși sau sateliți întunecați): • stele duble. • stele duble optice, după modul de separare spre a fi vizibile: • stele duble vizuale, (separate cu luneta), • stele duble spectroscopice, (puse în evidență prin deplasarea periodică a liniilor spectrale). • stele duble cu eclipsă, (puse în evidență prin eclipsarea lor reciprocă). • stele duble fizice. • stele multiple, • sisteme planetare.
Stea • După compoziția lor chimică, după poziția în galaxie și după mișcările lor, stelele se împart în diferite: • populații de stele . • După modul de grupare în spațiu: • asociații de stele, • roiuri de stele: • roiuri difuze, • roiuri globulare, (care pot conține sute de mii de stele). • galaxii, ( care pot conține sute de miliarde de stele). • După modul de strălucire: • stele cu strălucire constantă, • stele cu strălucire variabilă, periodică sau neregulată, datorită pulsațiilor intrinseci sau exploziilor, (numite stele variabile).
Stea Pulsari • Cum produc stelele energie: • După 1920 astronomii au descoperit că reacția nucleară (energie eliberată de fuziunea nucleelor din atomi) este principala sursă de energie a stelelor. Aceasta se produce în regiunea centrală a stelei unde temperatura atinge milioane de grade Celsius; la o astfel de temperatură, electronii sunt expulzați din nucleele atomilor, formând plasma. (atomii își pierd electronii și devin ioni), lovindu-se unii de alții și provocând reacții termonucleare. • În Soare, hidrogenul intră în fuziune pentru a forma heliu în lanț proton-proton: • 41H → 22H + 2e+ + 2nu;e(4.0 MeV + 1.0 MeV) • 21H + 22H → 23He + 2γ (5.5 MeV) • 23He → sup>4He + 21H (12.9 MeV) • rezultă mai departe: • 41H → 4He + 2e+ + 2γ + 2νe (26.7 MeV)
Stea • "Nașterea" unei stele are loc în decursul milioanelor de ani, pe parcursul mai multor etape: în interiorul unui nor molecular se formează globule, care cu timpul se transformă în protostele și apoi în stele. • Nor molecular: • În spațiu există imenși nori de gaze și pulbere: nebuloasele. Într-unii din ei materia este mai densă și mai concentrată: ea formează nori moleculari. Aceștia sunt atât de mari, încât durează zeci de ani ca lumina să-i traverseze. Masa totală a unei nebuloase poate fi de câteva sute de ori mai mare decât cea a Soarelui. Materia lor este foarte rece. Se numesc nori moleculari pentru că gazul pe care îl conțin este prezent peste tot sub formă de molecule, (adică grupări de atomi). Fiecare nor molecular se află într-un echilibru fragil. Sub efectul unei perturbații exterioare acest echilibru se poate rupe. În acest caz o parte din nor se prăbușește în sine sub propria sa greutate, iar materia sa începe să se contracte. Apoi norul se fragmentează în mici roiuri de materie. • Protostele: • Părțile rezultate din fragmentarea norului molecular se transformă treptat în globuri mai mari, întunecate, numite globule. O globulă tipică este de mărimea sistemului solar și are o masă de cel puțin 200 de ori mai mare decât cea a Soarelui. • Aceasta este încă un obiect foarte rece și întunecat. Încetul cu încetul, el devine mai dens și mai cald, apoi se transformă într-o protostea care începe să strălucească. Materia protostelelor continuă să se contracte. Protostelele par înfășurate într-un "cocon" de gaze. Ele strălucesc, dar sclipirea lor este neregulată. Jeturi foarte rapide de gaze sunt emise în direcția polilor. Când temperatura în centru atinge 10 milioane de grade, se declanșează reacțiile nucleare: s-a născut o stea. Timpul necesar ca o protostea să devina stea depinde de masa acesteia: 30 de milioane de ani pentru o stea ca Soarele, dar pentru o stea de zece ori mai masivă nu e nevoie mai mult de 300.000 de ani.
Stea • Când o stea și-a consumat în timp cea mai mare parte din combustibilul de hidrogen, miezul acesteia se contractă și devine mai cald. Hidrogen se găsește încă din abundență la marginea stelei, unde continuă sa se transforme în heliu. Steaua se mărește, și culoarea acesteia tinde spre roșu. Steaua devine o gigantă roșie. Diametrul său poate ajunge de 10 până la 100 ori mai mare decât cel al Soarelui nostru. În centru se declanșează noi reacții nucleare: heliul prezent în mijlocul stelei se transformă în carbon. Atmosfera stelei este proiectată în spațiu, formând în jurul stelei o sferă de gaze în expansiune, o nebuloasă. Când heliul din mijlocul stelei se transformă în carbon, steaua se contractă din nou, dar nu mai devine suficient de caldă pentru a declanșa noi reacții nucleare. Ea devine o pitică albă (o stea mică, de mărime comparabilă cu Pământul; dar unde o cantitate de materie de mărimea unui ou cântărește câteva tone). Această stea se răcește, strălucirea ei scade încetul cu încetul, până se stinge. Nu mai rămâne din ea decât o "pitică neagră", prea rece ca să mai strălucească. • Stelele cele mai masive produc elemente chimice mai grele, cum ar fi fierul. Ele cresc și devin supragigante, cu o rază chiar și de mii de ori mai mare decât cea a Soarelui. Interiorul lor este format dintr-o succesiune de straturi din ce în ce mai puțin calde și mai puțin dense spre exterior, compuse din diferite gaze. Brusc, ele explodează și materia lor se împrăștie în spațiu. Este un adevărat joc de artificii cosmic. În mod violent, steaua devine de 10 miliarde de ori mai luminoasă decât Soarele. Acest fenomen poartă numele de supernovă. După explozie, nu mai rămâne din ea decât miezul. În funcție de masa pe care o are, acesta devine fie o stea de neutroni, fie o așa-numită "gaură neagră".
Stea • Stelele neutronice: • O supragigantă nu este distrusă complet de explozie. Aceasta își dezvelește doar miezul, care este format din fier. Ea suferă o compresie fantastică și se reduce la început la dimensiunea unei mici sfere cu diametrul de aproximativ numai 20 de kilometri, cântărind până la 500 de milioane de tone pe centimetru cub. • În ceea ce a mai rămas din stea, materia devine atât de comprimată, încât atomii sunt striviți, formând o stea neutronică. Stelele neutronice sunt atât de mici și atât de puțin luminoase, încât pot trece neobservate. Cu toate acestea, astronomii au putut identifica câteva stele neutronice, fiindcă acestea emit radiații sub forma unor scurte impulsuri periodice. Astronomii le-au numit pulsari. Pulsarii sunt stele neutronice care se învârtesc foarte repede în jurul propriilor lor axe, emițând un fascicul de unde radio sau alte radiații. • Gaura neagră: • Dacă miezul unei stele care a explodat este suficient de greu, el se transformă într-un obiect chiar și mai ciudat decât o stea de neutroni: o gaură neagră, cu un diametru de numai câțiva kilometri, dar de o densitate aproape inimaginabilă. Acest obiect are o asemenea forță de atracție, încât "înghite" tot ceea ce trece pe lângă el, reținând chiar și propria sa lumină. Găurile negre sunt deci invizibile, dar astronomii le pot totuși detecta din cauza perturbațiilor pe care le produc în jurul lor.
