1850 - 1889

1. 1850 - 1889 Un luceafar literar “Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar“. Viaţa şi opera

2. EPOCA MARILOR CLASICI cel mai mare povestitor român “omul deplin al culturii româneşti” “părintele nuvelei româneşti” TITU MAIORESCU PRIMUL NOSTRU ESTETICIAN ŞI CRITIC LITERAR cel mai mare dramaturg din literatura română

3. “Rege el însuşi al cugetării omeneşti, care alt Rege ar fi putut să-l distingă ?” Titu Maiorescu

4. Lacul Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă, Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă. Lacul "Mihai Eminescu”

5. Şi eu trec de-a lung de maluri, Parc-ascult şi parc-aştept Ea din trestii să răsară Şi să-mi cadă lin pe piept;

6. Să sărim în luntrea mică, Îngânaţi de glas de ape, Şi să scap din mână cârma, Şi lopeţile să-mi scape; Să plutim cuprinşi de farmec Sub lumina blândei lune - Vântu-n trestii lin foşnească, Unduioasa apă sune! Dar nu vine... Singuratic În zadar suspin şi sufăr Lângă lacul cel albastru Încărcat cu flori de nufăr.

7. M. Eminescu s-a născut la Ipoteşti, judeţul Botoşani la 15 ianuarie 1850.

8. Era al 7-lea copil din cei 11 ai căminarului Gh. Eminovici şi ai Ralucăi Juraşcu.

9. Studiile Între 1858 şi 1866, a urmat cu intermitenţe şcoala primară National Hauptschule (Şcoala primară ortodoxă orientală) la Cernăuţi. Frecventează aici şi clasa a IV-a în anul scolar 1859/1860. Nu cunoaştem unde face primele două clase primare, probabil într-un pension particular. Are ca învăţători pe Ioan Litviniuc şi Ioan Zibacinschi, iar director pe Vasile Ilasievici. Termină şcoala primară cu rezultate bune la învăţătură. Nu s-a simţit legat, afectiv, de învăţătorii săi şi nu-i evocă în scrierile sale. A urmat clasa a III-a la „Nationale Hauptschule“ din Cernăuţi, fiind clasificat al 15-lea între 72 de elevi. A terminat clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după care a făcut două clase de gimnaziu.

10. Între 1860 şi 1861 a fost înscris la Ober-Gymnasium, liceu german din Cernăuţi Se impune în cursul anilor prin buna organizare administrativă şi marea severitate în procesul de învăţământ. Profesorii se recrutau, cu precădere, din Austria, întocmesc studii şi colaborează la publicaţiile vremii. Se înfiinţează şi o catedră de română, destul de târziu, după 1848. Este ocupată de Aron Pumnul. Cunoscut prin Lepturariu românesc, în patru tomuri, tipărit la Viena între 1862 şi 1865, cea dintâi istorie a literaturii române în texte. Frecventează cursurile la Ober Gymnasium şi fraţii săi, Şerban, Nicolae, Gheorghe şi Ilie. Termină clasa I cu rezultate bune la învăţătură. Nu are notă la română pe primul semestru şi este clasificat de Miron Călinescu, erudit în istoria bisericii ortodoxe române. Elevul Eminovici Mihai a promovat clasa I, fiind clasificat al 11-lea în primul semestru şi al 23-lea în cel de-al doilea semestru. În clasa a II-a, pe care a repetat-o, l-a avut ca profesor pe Ion G. Sbiera, succesorul lui Aron Pumnul la catedră, . Aron Pumnul l-a calificat, în ambele semestre, cu note maxime la română. A obţinut insuficient pe un semestru la Valentin Kermanner (la limba latină) şi la Johann Haiduk, pe ambele semestre (la matematică). Mai târziu a mărturisit că îndepărtarea sa de matematică se datora metodei rele de predare.

11. Promoţia 1864 a gimnaziului din Cernăuţi. În medalion ar putea fi Eminescu În 1864 elevul Eminovici Mihai a solicitat Ministerul Învăţământului din Bucureşti o subvenţie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier. A fost refuzat, „nefiind nici un loc vacant de bursier“. În 21 martie 1864, prin adresa către gimnaziul din Botoşani, i s-a promis că va fi primit „negreşit la ocaziune de vacanţă, după ce, însă, va îndeplini condiţiunile concursului“. Elevul Eminovici a plecat la Cernăuţi unde trupa de teatru Fanny Tardini-Vladicescu dădea reprezentaţii. La 5 octombrie 1864, Eminovici a intrat ca practicant la Tribunalul din Botoşani, apoi, peste puţin timp, a fost copist la comitetul permanent judeţean. La 5 martie 1865, Eminovici a demisionat, cu rugămintea ca salariul cuvenit pe luna februarie să fie înmânat fratelui său Şerban. În 11 martie tânărul M. Eminovici a solicitat paşaport pentru trecere în Bucovina. În toamnă s-a aflat în gazdă la profesorul său, Aron Pumnul, ca îngrijitor al bibliotecii acestuia. Situaţia lui şcolară era de „privatist“. Cunoştea însă biblioteca lui Pumnul până la ultimul tom. Între 1869 şi 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie şi Drept (dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi). Se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte, la Viena, pe Veronica Micle; începe colaborarea la Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarul Albina, din Pesta. Apar primele semne ale "bolii". În 16 aprilie 1863 a părăsit definitiv cursurile, deşi avea o situaţie bună la învăţătură. Avea note foarte bune la toate materiile. Ion G. Sbiera i-a dat la română calificativul vorzüglich (eminent). Plecând de vacanţa Paştelui la Ipoteşti, nu s-a mai întors la şcoală.

12. Între 1872 şi 1874 a fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene. La 1 aprilie 1869, a înfiinţat împreunã cu alţi tineri, cercul literar Orientul, care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare şi a documentelor privitoare la istoria şi literatura patriei. În data de 29 iunie, se fixează comisiile de membri ale Orientului, care urmau să viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru Moldova. În vară se întâlneşte întâmplător în Cişmigiu cu fratele său Iorgu, ofiţer, care l-a sfătuit să reia legăturile cu familia. Poetul a refuzat hotărât. În vară, a plecat cu trupa Pascaly în turneu la Iaşi şi Cernăuţi. Cu ocazia ultimului turneu, Eminescu se împacă cu familia, iar tatăl său i-a promis o subvenţie regulată pentru a urma cursuri universitare la Viena, unde se aflau mai toţi colegii lui de la Cernăuţi. În 2 octombrie, Eminescu s-a înscris la Facultatea de Filosofie ca student extraordinar, ca simplu auditor deci, deoarece i-a lipsit bacalaureatul. Aici a făcut cunoştinţă cu Ioan Slavici şi cu alţi studenţi români din Transilvania şi din Bucovina. A reluat legăturile cu vechii colegi de la Cernăuţi şi de la Blaj. S-a înscris în cele două societăţi studenţeşti existente, care apoi s-au contopit într-una singură - România junã.

13. Împreună cu o delegaţie de studenţi, Eminescu îl vizitează de Anul Nou, 1870, pe fostul domnitor Alexandru Ioan Cuza, la Döbling. În semestrul de iarnă 1869-1870 Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile. După aceasta, Eminescu nu s-a mai înscris până în iarna lui 1871-1872, când a urmat două semestre consecutive. În schimb, setea lui de lectură era nepotolită. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universităţii. Îl preocupau şi unele probleme cu care avea să iasă în publicistică. • Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi îi comunicã lui Eminescu impresia puternicã provocatã de poet în sânul societăţii Junimea din Iaşi, prin poeziile publicate de acesta în Convorbiri literare. Îi propune ca după terminarea studiilor să se stabilească la Iaşi. • La 6 august 1871, i se adresează din Ipoteşti lui Titu Maiorescu, dându-i oarecare relaţii privitoare la organizarea serbării. Printre tinerii de talent, participanţi activi la serbare, s-au remarcat pictorul Epaminonda Bucevski şi compozitorul Ciprian Porumbescu.

14. În toamna anului 1871, din cauza unor curente contradictorii în sânul societăţii România junã, Eminescu demisionează împreună cu Slavici din comitetul de conducere. Amândoi sunt acuzaţi că sunt ataşaţi ideilor Junimii din Iaşi. În studiul său despre Direcţia nouă, Titu Maiorescu evidenţiază meritele de poet, „poet în toată puterea cuvântului“, ale lui Eminescu, citându-l imediat după Alecsandri. Studiul se tipăreşte cu începere din acest an în Convorbiri literare. La 16 decembrie 1871, într-o scrisoare către Şerban, care se afla în ţară, i-a scris necăjit că duce o mare lipsă de bani, având datorii pentru chirie, apoi „la birt, la cafenea, în fine, pretutindenea“. Din această cauză, intenţionează să se mute la o altă universitate, în provincie.

15. 1872 este anul probabil al întâlnirii cu Veronica Micle, la Viena. În data de 10 februarie a aceluiaşi an, într-o scrisoare către părinţi, se plânge că a fost bolnav, din care cauză se află într-o stare sufletească foarte rea, agravată şi de ştirile triste primite de acasă. În 18 martie, a ajuns să constate că „anul acesta e într-adevăr un an nefast“ din cauza bolii şi a lipsurilor de tot felul, iar în 8 aprilie a cerut bani pentru a se înscrie în semestrul al II-lea. Se plânge şi de lipsa unui pardesiu. • În aceste împrejurări a părăsit Viena şi s-a întors în ţară. În 18 decembrie s-a înscris la Universitatea din Berlin, ajuns aici cu ajutorul unei subvenţii lunare de 10 galbeni, din partea Junimii. De data aceasta Eminescu era înmatriculat ca student, pe baza unui certificat de absolvire de la liceul din Botoşani. Cursurile la care se înscrisese, sau pe care şi le notase să le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei şi dreptului. • În 26 iulie 1873 i s-a eliberat certificatul dorit. Rosetti i-a înlesnit însă rămânerea mai departe la Berlin, prin mărirea salariului. În 8 decembrie s-a reînscris la Universitate pentru semestrul de iarnă.

16. Poetul a început să sufere de o inflamaţie a încheieturii piciorului. În 1 septembrie a fost numit în postul de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi. Pe lângă sarcinile de la bibliotecă, Eminescu a predat acum lecţii de logică la Institutul academic în locul lui Xenopol. În 19 septembrie, printr-o scrisoare adresată secretarului agenţiei diplomatice din Berlin, a motivat de ce a abandonat această sarcină şi de ce a luat drumul către ţară. În 7 octombrie, Maiorescu a luat cunoştinţă prin Al. Lambrior că Eminescu nu poate pleca aşa curând în străinătate ca să facă doctoratul, fiind oprit de întâmplări grave în familie: două surori se îmbolnăviseră de tifos la băi în Boemia. În 10 octombrie, Şerban, fratele poetului, care dăduse semne de o alienaţie mintală, s-a internat în spital prin intervenţia agenţiei române din Berlin. S-a întors în noiembrie 1874 la Berlin pentru examene, iar în 8 noiembrie a promis că va veni într-o joi la serata literară de la Veronica Micle, pentru a citi o poezie cu subiect luat din folclor. În 28 noiembrie, agenţia din Berlin a anunţat moartea lui Şerban, fratele poetului. În prima parte a anului 1875 a pus ordine în bibliotecă şi a propus îmbogăţirea ei cu manuscrise şi cărţi vechi româneşti. Tot în acest an a început traducerea din germană a unei gramatici paleoslave. L-a introdus pe Ion Creangă în societatea Junimea. Rămas fără serviciu, Eminescu a primit postul de corector şi redactor al părţii neoficiale la ziarul local Curierul de laşi, unde numeroase rubrici redactate de el au fost publicate fără semnătură. A frecventat cu regularitate şedinţele Junimii. De multe ori l-a vizitat pe Creangă în bojdeuca sa. A făcut un drum la Bucureşti, unde, prin Maiorescu, s-a împrietenit cu Mite Kremnitz, Veronica Micle a rămas, însă, idolul său. În perioada 17/29 ianuarie - 7 mai 1874, a avut loc o bogată corespondenţă între Maiorescu şi Eminescu, în care i se propunea poetului să-şi obţină de urgenţă doctoratul în filosofie pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iaşi. Ministrul Învăţământului i-a trimis la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului.

17. În 6 martie, într-un raport adresat lui Maiorescu, ministrul Învăţământului, a înaintat o listă bogată de tipărituri şi manuscrise vechi pentru achiziţionare, iar în 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale Junimii a rostit conferinţa pe care a tipărit-o în Convorbiri literare din 1 august sub titlul Influenţa austriacă asupra românilor din principate. • În 26 mai a înaintat Ministerului un raport elogios asupra unei cărţi didactice alcătuită de Ion Creangă şi alţii. În 3 iunie, schimbându-se guvernul, Eminescu a fost pus în disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013. În 15 iunie a primit scrisoarea lui Maiorescu prin care i s-a propus funcţia de revizor şcolar pentru districtele Iaşi şi Vaslui. În 22 iunie, prin raportul său către Ministerul Învăţământului, D. Petrino a cerut ca Eminescu, fost bibliotecar, să fie urmărit pentru obiecte şi cărţi „sustrase“. Ministerul a înaintat raportul Parchetului din Iaşi.

18. În 1 iulie a fost invitat să-şi ia în primire noul post de revizor, iar în ziua următoare a predat biblioteca lui D. Petrino, autorul broşurii criticate de Eminescu prin articolul său O scriere critică. Tot în această vreme a fost înlocuit şi la şcoală, din cauza grevei declarate de elevii unor clase. În 10 august a înaintat Ministerului un raport asupra constatărilor făcute cu ocazia conferinţelor cu învăţătorii din judeţul Iaşi. A remarcat pe institutorul Ion Creangă de la Şcoala nr. 2 din Păcurari, Iaşi. În 15 august s-a stins din viată la Ipoteşti, mama poetului, Raluca Eminovici. • În 5 septembrie a trimis un raport cu propuneri de reorganizare a şcolilor din judeţul Vaslui, iar în 17 decembrie, judecătorul de instrucţie în cazul raportului înaintat la Parchet de către D. Petrino, a declarat că „nu este loc de urmare“. În 20 septembrie 1877, i-a comunicat lui Slavici că se simte din ce în ce mai singur, iar în 12 octombrie a precizat, către acelaşi, că Iaşii i-au devenit „nesuferiţi“. În a doua jumătate a lunii octombrie, fiind invitat să intre în redacţia ziarului Timpul, Eminescu a părăsit Iaşii şi a venit la Bucureşti, unde s-a dedicat gazetăriei.

19. Promoţia 1864 a gimnaziului din Cernăuţi. În medalion ar putea fi Eminescu

20. Mihai Eminescu în prima jumătate a anilor 1870

21. “Era o frumuseţe ! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare” .( I.L.Caragiale, In Nirvana )

22. Mihail Pascali –actor, vara - director de teatru în provincie: “Am şi eu un băiat în trupă care citeşte mult; este foarte învăţat, ştie nemţeşte şi are mare talent: face poezii (…) Si-mi povesti cum găsise într-un otel din Giurgiu pe acel băiat – care slujea în curte şi la grajd – culcat în fân şi citind Schiller. In ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan – biblioteca băiatului – plin cu carţi nemţeşti. Băiatul era foarte blând, de treabă, nu avea nici un viţiu”;

23. Ipoteşti Casa memorială Mihai Eminescu

24. Egipetul Nilul mişcă valuri blonde pe câmpii cuprinşi de maur,Peste el cerul d-Egipet, desfăcut în foc şi aur;Pe-a lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adânc,Flori juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,Alte roşii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng.Şi prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese,Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor.Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-isvoară,Nilul mişc-a lui legendă şi oglinda-i galben-clarăCătră marea liniştită, ce înecă a lui dor.De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi şi ţări ferice;Memphis colo-n depărtare, cu zidirile-i antice,Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganţi -Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreţie!Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanţ

25. Şi să pară răsărită din visările pustiei,Din năsipuri argintoase în mişcarea vijeliei,Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul caldŞ-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufaşeŞi eterne ca şi moartea piramidele-uriaşe,Racle ce încap în ele epopeea unui scald.Se-nserează... Nilul doarme şi ies stelele din strungă,Luna-n mare îşi aruncă chipul şi prin nori le-alungă.Cine-a deschis piramida şi înăuntru a intrat?Este regele: în haină de-aur roş şi pietre scumpeEl intră să vad-acolo tot trecutul. - I se rumpeA lui suflet când priveşte peste-a vremurilor vad.În zadar guvernă regii lumea cu înţelepciune.Se-nmulţesc semnele rele, se-mpuţin faptele bune;În zădar caut-al vieţii înţeles nedezlegat.Iese-n noapte... ş-a lui umbră lungă-ntins se desfăşoară...Pe-ale Nilului lungi valuri. - Astfel pe-unde de popoarăUmbra gândurilor regii se aruncă-ntunecat...

26. Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde,Ale trestiilor sunet ce sub luna ce pătrundePar a fi snopuri gigantici de lungi suliţe de-argint,Toat-a apei, a pustiei şi a nopţii măreţieSe unesc să-mbrace mândru veche-acea împărăţie,Să învie în deşerturi şir de visuri ce te mint.Râul sfânt ne povesteşte cu-ale undelor lui gureDe-a isvorului său taină, despre vremi apuse, sure,Sufletul se-mbată-n visuri, care-alunecă în zbor.Palmii risipiţi în crânguri, auriţi de-a lunei rază,Nalţă zveltele lor trunchiuri. - Noaptea-i clară, luminoasă,Undele visează spume, cerurile-nşiră nori.Şi în templele măreţe - colonade-n marmuri albe,Noaptea zeii se preîmblă în vestmintele lor dalbe,Şi al preoţilor cântec sună-n harfe de argint;Şi la vântul din pustie, la răcoarea nopţii brună,Piramidele, din creştet, aiurind şi jalnic sună;Şi sălbatec se plâng regii în giganticul mormânt.

27. În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur.Magul priivea pe gânduri în oglinda lui de aur,Unde-a ceriului mii stele ca-ntr-un centru se adun.El în mic priveşte-acolo căile lor tăinuiteŞi cu varga zugrăveşte drumurile lor găsiteAu aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos şi bun.Şi se poate că spre răul unei ginţi efeminate,Regilor pătaţi de crime, preoţimei desfrânate,Magul, paza răzbunării, a citit semnul întors;Ş-atunci vântul ridicat-a tot nisipul din pustiuri,Astupând cu el oraşe, ca gigantice sicriuriUnei ginţi, ce fără viaţă-ngreuia pământul stors.Uraganu-acum aleargă pân' ce caii lui îi crapă;Şi în Nil numai deşertul nisipişul şi-l adapă,Aşternându-l peste câmpii cei odată înfloriţi.Memphis, Teba, ţara-ntreagă coperită-i de ruine,Prin deşert străbat sălbatec mari familii beduine,Sorind viaţa lor de basme prin câmpie nisipiţi

28. Dar ş-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde,Noaptea flamingo cel roşu, apa-ncet, încet pătrunde,Ş-acum luna arginteşte tot Egipetul antic;Ş-atunci sufletul visează toat-istoria străveche,Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche,Din a valurilor sfadă prorociri se aridic.Ş-atunci Memphis se înalţă, argintos gând al pustiei,Închegare măiestrită din suflarea vijeliei...Beduini ce stau în lună, o minune o privesc,Povestindu-şi basme mândre îmbrăcate-n flori şi steleDe oraşul care iese din pustiile de jele;Din pământ şi de sub mare, s-aud sunete ce cresc.Marea-n fund clopote are care sună-n orice noapte;Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere de-aur coapte;Sub nisipul din pustie cufundat e un popor,Ce cu-oraşele-i deodată se trezeşte şi se duceSus în curţile din Memphis, unde-n săli lumină luce;Ei petrec în vin şi-n chiot orice noapte pân-în zori.

29. Pe lângă plopii fără soţ Pe lângă plopii fără soţ Adesea am trecut; Mă cunoşteau vecinii toţi - Tu nu m-ai cunoscut. La geamul tău ce strălucea Privii atât de des; O lume toată-nţelegea - Tu nu m-ai înţeles.

30. De câte ori am aşteptat O şoaptă de răspuns! O zi din viaţă să-mi fi dat, O zi mi-era de-ajuns; O oră să fi fost amici, Să ne iubim cu dor, S-ascult de glasul gurii mici O oră, şi să mor.

31. POVESTEA CODRULUI Împărat slăvit e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, Măriei sale. Lună, Soare şi Luceferi El le poartă-n a lui herb, Împrejuru-i are dame Şi curteni din neamul Cerb. Crainici, iepurii cei repezi Purtători îi sunt de veşti, Filomele-i ţin orchestrul Şi izvoare spun poveşti.

32. Peste flori, ce cresc în umbră, Lângă ape pe potici, Vezi bejănii de albine, Armii grele de furnici... Hai şi noi la craiul, dragă, Şi să fim din nou copii, Ca norocul şi iubirea Să ne pară jucării. Mi-a părea cum că natura Toată mintea ei şi-a pus, Decât orişice păpuşă Să te facă mai presus;

33. Amândoi vom merge-n lume Rătăciţi şi singurei, Ne-om culca lângă izvorul Ce răsare sub un tei; Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Şi prin somn auzi-vom bucium De la stânele de oi. Mai aproape, mai aproape Noi ne-om strânge piept la piept... O, auzi cum cheam-acuma Craiul sfatu-i înţelept!

34. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri, Împrejuru-ne s-adună Ale Curţii mândre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalţi cu steme-n frunte, Cerbi cu coarne rămuroase Ciute sprintene de munte – Şi pe teiul nostru-ntreabă: Cine suntem, stau la sfaturi, Iară gazda noastră zice, Dându-şi ramurile-n laturi: - O, priviţi-i cum visează Visul codrului de fagi! Amândoi ca-ntr-o poveste Ei îşi sunt aşa de dragi!

35. Peste vârfuri Peste vârfuri trece lună,Codru-şi bate frunza lin,Dintre ramuri de arinMelancolic cornul sună.