90 likes | 240 Views
PLATA IMPOZITE LOR , TAXE LOR , CONTRIBUŢII LOR ŞI A ALTOR SUME DATORATE BUGETULUI GENERAL CONSOLIDAT.
E N D
PLATAIMPOZITELOR, TAXELOR, CONTRIBUŢIILOR ŞI A ALTOR SUME DATORATE BUGETULUI GENERAL CONSOLIDAT
Potrivit art.114 alin.21 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, debitorii vor efectua plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile datorate bugetului de stat şi a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru celelalte obligaţii de plată.
Prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1080/2011 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1294/2007 privind impozitele, contribuţiile şi alte sume reprezentând creanţe fiscale, care se plătesc de contribuabili într-un cont unic, cu modificările şi completările ulterioare, ordin ce a fost publicat în M.O. nr. se stabileşte :
Nomenclatorul obligaţiilor fiscale datorate la bugetul de stat, care se plătesc în contul unic 20.47.01.01 “Venituri ale bugetului de stat – sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire” ( Anexa nr.1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1080/2011 ) Nomenclatorul obligaţiilor fiscale datorate bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, care se plătesc în contul unic 55.02 “Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, în curs de distribuire” ( Anexa nr.2 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1080/2011 )
Potrivit art.114 alin.25 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru obligaţiile fiscale care nu sunt nominalizate în cele două nomenclatoare, plata se efectuează de către debitor, distinct pe fiecare impozit, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat .
Coroborând prevederile art.114 din OG nr.92/2003, respectiv ale Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1294/2007, aşa cum a fost modificat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1080/2011, cu prevederile din actele normative de aprobare a modelului şi conţinutului formularelor pentru declararea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat (HG nr.1397/2010 privind modelul, conţinutul , modalitatea de depunere şi gestionare a “Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” şi Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.73/2011 pentru modificarea Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.101/2008 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă ), rezultă :
A.Se plătesc în contul unic 20.47.01.01”Venituri ale bugetului de stat – sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire” ▄ Sumele declarate prin formularul 100 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” secţiunea B “Date privind creanţa fiscală” pct.I “Impozite şi taxe care se plătesc în contul unic” ▄ Sumele declarate prin formularul 112 “Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” , Anexa nr.1, Secţiunea “Creanţe fiscale” numai obligaţiile menţionate în Nomenclatorul “Creanţe fiscale” ( anexa 2 la HG nr.1397/2010 ) la poziţiile 1, 27, 28 şi 29, respectiv : - impozit pe venitul din salarii - impozit pe veniturile din pensii - impozit pe veniturile din drepturi de autor şi drepturi conexe, definite potrivit art.7 alin.1 şi pct.131 din Legea nt.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare - impozit pe veniturile realizate din activităţi profesionale desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor încheiate potrivit Codului civil
B.Se plătesc în contul unic 55.02”Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, în curs de distribuire” ▄ Sumele declarate prin formularul 112 “Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, Anexa nr.1, Secţiunea “Creanţe fiscale” pentru obligaţiile menţionate în Nomenclatorul “Creanţe fiscale” ( anexa 2 la HG nr.1397/2010 ), cu excepţia poziţiilor 1, 27, 28 şi 29 care se plătesc în contul 20.47.01.01.
C. Se plătesc distinct pe fiecare impozit, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat : ▄ Sumele declarate prin formularul 100 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” secţiunea B “Date privind creanţa fiscală” pct.II “Impozite, taxe şi alte obligaţii care nu se plătesc în contul unic”