FACTORI DE PRESIUNE S i CONFLICTELE DE INTERESE i N JUSTITIE

1. FACTORI DE PRESIUNE Si CONFLICTELE DE INTERESE iN JUSTITIE judecător Cristi Danileţ, membru fondator SoJust

2. Planul expunerii: • Ce e independenţa - justiţiei - judecătorilor • Ce e imparţialitatea -1: prejudecata - 2: interesele • Factorii de presiune • Conflictele de interese

3. Un PROCES ECHITABIL (art. 6 par.1 CEDO) presupune: • INDEPENDENŢĂ =lipsa presiunilor (ţine de statut, se analizează în raport cu terţii) • IMPARŢIALITATE =lipsa prejudecăţilor, a prehotărârilorşi a intereselor (ţine de forul interior, e o virtute, se analizează în raport cu însuşi judecătorul)

4. INDEPENDENŢA • Independenţa JUSTIŢIEI(structurală), faţă de: - legislativ - executiv - presă - grupuri de interese etc. • Independenţa JUDECĂTORILOR (personală), în raport de: - numire - durata mandat - inamovibilitate - salarizare - protecţie - publicitatea şedinţei de judecată

5. Instrumente internaţionale În materia rolului judecătorilor şi independenţa justiţiei există o paletă largă de instrumenteinternaţionale, adoptate la nivel mondial sau regional, care aparţin a. instituţiilor oficiale: • Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948), şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice(1966), • Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Roma, 1950), • Convenţia Americană a Drepturilor Omului (Pactul de la San Jose, Costa Rica, 1978), • Carta Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor (1981), • Declaraţia Americană a Drepturilor şi Obligaţiilor persoanelor (Conferinţa Internaţională a Statelor Americane, Columbia, 1984), • Principiile de Bază ale Independenţei Justiţiei (ONU, 1985), • Cartea Europeană privind Statutul Judecătorilor (Consiliul Europei, 1998), • Carta Uniunii Europene privind Drepturile Fundamentale (Consiliul European, Nisa, 2000). • Avizul nr.1 referitor la standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea judecătorilor şi Avizul nr. 2 privind finanţarea şi administrarea instanţelor, cu referire la eficienţa sistemului judiciar şi la articolul 6 al Convenţiei europene privind drepturile si libertăţile fundamentale ale omului (Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, 2001).

6. b.asociaţiilor de magistraţi • Carta Europeană a Judecătorilor (Asociaţia Europeană a Magistraţilor, 1987), • Statutul Universal al Judecătorilor (Uniunea Internaţională a Magistraţilor, 1999), c. altor ONG-uri sau structuri: • Standardele Minime de Independenţă a Justiţiei (Standardele New Delhi, International Bar Association, 1982), • Declaraţia de la Beijing cu privire la Principiile de Independenţă a Justiţiei în Regiunea LAWASIA (Asociaţia de Drept pentru Asia şi Pacific, 1995), • Declaraţia de la Caracas (Summit-ul Iberoamerican al Preşedinţilor de Instanţe, 1999), • Declaraţia de la Beirut (Conferinţa Arabă a Justiţiei, 1999), Declaraţia de Independenţă a Justiţiei de la Cairo (Conferinţa Arabă a Justiţiei, 2003), • Principiile de la Bangalore asupra Deontologiei Judiciare (Grupul Judiciar pentru Întărirea Integrităţii, 2001) Principiile commonwealth asupra responsabilităţilor şi relaţiei dintre cele trei puteri (Nigeria, 2003), • Declaraţia de la Suva asupra Principiilor de Independenţă şi Acces la Justiţie (INTERIGHTS-the Fiji Human Rights Commission-Fiji Judiciary, 2004), etc.

7. Principii europene ale independenţei Art. 2 din Statutul Universal al Judecătorilor (1999): • Judecătorii trebuie să ia decizii în deplină libertate şi să acţioneze fără restricţie şi fără a fi obiectul unor influenţe, incitări, presiuni, ameninţări sau intervenţii nelegale, directe sau indirecte, indiferent din partea cărei persoane vin şi sub ce motiv. Judecătorul, în calitate de deţinător al autorităţii judecătoreşti, trebuie să-şi poată exercita funcţia sa în deplină independenţă în raport cu toate constrângerile/forţele de natură socială, economică şi politică, în raport cu alţi judecători şi în raport cu administraţia judecătorească • Independenţa unei instanţe se apreciază din acest punct de vedere atât faţă de executiv şi de părţi, cât şi faţă de puteri exterioare, cum ar fi mass media. Pct. 2, lit. d din Recomandarea CoE nr.(1994) 12 privind independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor: • Legislaţia trebuie să postuleze independenţa magistraţilor, iar autorităţilor publice trebuie să li se interzică să le adreseze instrucţiuni referitoare la activităţile lor jurisdicţionale. • Legea trebuie să prevadă sancţiuni contra persoanelor care vor să influenţeze astfel pe judecători.

8. Segmente ce pot fi afectate de factorii de presiune • Actul de justiţie propriu-zis (cel care ţine de esenţa puterii judecătoreşti rezolvarea, soluţionarea unui conflict juridic sau a unei cauze necontencioase) nu poate fi condiţionat de nici un factor extern. • Actul de administrare a justiţiei (selectarea, numirea, promovarea judecătorilor; modul de repartizare a dosarelor; structura ierarhică în interiorul instanţelor, repartizarea judecătorilor la diferitele secţii ale unei instanţe, după specializare, ca şi desemnarea judecătorilor pentru formarea completelor de judecată; relaţia cu alte autorităţi judecătoreşti etc.) trebuie să fie unul independent de orice altă autoritate constituţională, structură statală sau orice persoană. • Actul de gestiune economico-financiară a justiţiei (repartizarea, controlul şi dispunerea asupra resurselor financiare) ar fi de recomandat să aparţină autorităţii judecătoreşti.

9. exemple de factori de presiune • Răspunderea civilă.Noua reglementare consituţională, care consacră răspunderea materială a magistratului pentru eroare judiciară în caz de gravă neglijenţă: se poate ajunge la situaţia ca judecătorul să soluţioneze un caz nu potrivit legii, ci potrivit împrejurărilor de a evita o posibilă tragere la răspundere civilă a sa. Ar fi util definirea sintagmelor „eroarea judiciară” şi „grava neglijenţă” (crasa necunoaştere a dosarului, a legii sau a jurisprudenţei), pentru a se evita arbitrariul. • demersurile anilor trecuţi din partea MJ de a se interesa de cursul anumitor dosare (de exemplu, cele privind cauzele penale cu ziarişti), • atragerea atenţiei judecătorilor de către oameni politici asupra modului de soluţionare a unor dosare (restituirea caselor naţionalizate, cazul Clamparu sau cauze cu oameni politici-cazul Oprişan) ori chiar de către instituţii (plângeri contravenţionale) • Alte cauze în Raportul SoJust asupra sistemului juridic din România, sept.2006,disponibil la www.sojust.ro

10. IMPARŢIALITATEA: • Scop: - judecată obiectivă (“nimeni nu e mai presus de lege”) - judecători neutri, dezinteresaţi, nepartinici (“tratamentul părţilor trebuie să fie egal”) • Elemente: - lipsaoricărei prejudecăţi / prehotărâri - lipsa oricăruiinteresal judecătorului în cauza pe care trebuie să o soluţioneze (Piersack vs. Belgia, 1982)

11. ELEMENTUL 1 lipsa de prejudecăţi/prehotărâri Se bazează pe ipoteza unui RISC: un magistrat care a luat decizia cu un titlu, ar putea să repete aceeaşi decizie atunci când este pus să statueze cu un alt titlu (o cauză deja cunoscută de judecător îl poate face pe acesta la judecata în fond să se raporteze la opinia deja exprimată într-o circumstanţă anterioară). Sunt posibile două abordări, analize: una obiectivă şi una subiectivă.

12. concepţia obiectivă: imparţialitatea este funcţională (organică); aceasta exclude PREHOTĂRÂREA Explicaţii: • - priveşte jurisdicţia (se referă la orice judecător aflat în aceeaşi situaţie); • - lipsa de imparţialitate se prezumă absolut: oricine soluţionează un dosar într-o fază procesuală, nu poate lua o nouă decizie pe fond în acelaşi dosar (antepronunţare); • - presupune organizarea jurisdicţiei astfel încât să fie înlăturată orice îndoială a publicului, căci până şi aparenţa este importantă: justice must not only be done, it must also be seen to be done. Garanţii: interdicţii, incompatibilităţi, incapacităţi

13. concepţia subiectivă:imparţialitatea este personală; aceasta exclude PREJUDECATA Explicaţii: - se referă la un anume judecător, care trebuie să nu aibă nici un motiv în a favoriza sau defavoriza pe cineva; - se analizează gândirea sau atitudinea sa; - imparţialitatea se prezumă până la proba contrară. Ex: - face afirmaţii în legătură cu soluţia (antepronunţare), cu părţile - are legături de rudenie, de interese, de dependenţă - a polemizat cu petentul în presă Garanţii: abţinerea, recuzarea, strămutarea

14. Evoluţia jurisprudenţei CEDO în materia imparţialităţii: • A. iniţial – criteriul strict obiectiv • B. ulterior – criteriul obiectiv+elemente subiective

15. A. iniţial – criteriul strict obiectiv: este interzis exerciţiul succesiv al unor funcţii jurisdicţionale Cauze:Piersack vs. Belgia (1982), De Cubber vs Belgia (1984), Huber vs. Elveţia (1990) Motiv: simpla aparenţă duce la producerea riscului Efecte în dreptul naţional: cauzele de incompatibilitate – un judecător care a cunoscut o cauză în exerciţiul funcţiei sale nu poate analiza a doua oară cauza în exerciţiul aceluiaşi tip de funcţie şi în privinţa aceleiaşi fapte ex: - un judecător care a soluţionat cauza în fond nu poate cerceta cauza în calea de atac sau să rejudece după desfiinţare/casare cu trimitere - un judecător care a luat măsura arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate soluţiona cauza şi pe fond Rezultat:TIRANIA APARENŢEI Consecinţe: afectează mecanismul judiciar prin paralizare a funcţionării jurisdicţiilor naţionale

16. B. ulterior – criteriul obiectiv+elemente subiective: se face aprecierea in concreto a atitudinii judecătorului în diferite momente anterioare Scop: şi-a format sau nu judecătorul o opinie asupra fondului cauzei sau vinovăţiei acuzatului? Cauze:Hauschildt vs. Danemarca (1989), Sainte Marie vs. Franta (1992), Padovani vs. Italia (1993), Bulut vs. Austria (1996), Morel vs. Franţa (2000), Didier vs. Franţa (2002). Consecinţe: • - din implicarea în procedurile preliminare, prin luarea unor măsuri de către judecător anterior procesului (detenţie provizorie, audiere martori, autorizare interceptări sau măsuri asiguratorii, fixare termen) nu se poate deduce opinia asupra soluţiei sau vinovăţiei • - aprecierea preliminară a datelor nu este prejudecată a aprecierii finale, formată numai în urma dezbaterilor • - cunoaşterea aprofundată a unui dosar nu implică o prejudecată care să-l împiedice pe judecător să fie imparţial în momentul soluţionării fondului.

17. Aşadar: • - imparţialitatea nu interzice să îţi formezi o opinie, ci ea împiedică dorinţa de a nu ţi-o schimba (=de a înlătura rostul dezbaterilor): judecătorul trebuie să rămână deschis la primirea noilor fapte, argumente, interpretări; • - dar este lipsă de imparţialitate dacă judecătorul a tratat chestiuni în aceeaşi cauză sau în cauze ori chestiuni analoage atât timp cât s-a pronunţat asupra fondului, asupra culpabilităţii.

18. Elementul 2: evitarea oricărui conflict de interese „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese in exercitarea demnităţilor publice si funcţiilor publice sunt 4 (art 71 din Legea 161 din 2003): • imparţialitatea, • integritatea, • transparenţa deciziei, • supremaţia interesului public.”

19. Definiţie conflict de interese • - acea situaţie sau împrejurare în care interesul personal, direct ori indirect, contravine interesului public, astfel încât afectează sau ar putea afecta independenţa şi imparţialitatea în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp şi cu obiectivitate a îndatoririlor care îi revin în exercitarea funcţiei publice deţinute sau • - o situaţie în care persoana ce exercită o demnitatepublică sau o funcţie publică are un interes personal (de regulă de natură patrimonială), care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivitConstituţiei şi altor acte normative. ! Am putea spune că o asemenea situaţie constituie o încălcare aprincipiilor de legalitate, imparţialitate şi obiectivitate, principii care stau la baza exercitării funcţiei publice.

20. Caractere conflict de interese • Beneficiarul deciziei poate fi: • decidentul; • familia, prietenii, apropiaţii săi; • persoane sau organizaţii cu care a avut, are sau va avea relaţii de afaceri, politice etc. • Interesul poate fi: • real sau aparent (creează suspiciune); • actual sau viitor; • direct sau indirect.

21. Exemple conflicte de interese(din practică şi legislaţie) • Persoana care a făcut cercetările preliminare sau exercită acţiunea disciplinară votează asupra aplicării sancţiunii; • Ministrul justiţiei propune numirea unei persoane ca Procuror General după care, în calitate de membru CSM, votează în secţia de procurori ai CSM acea propunere; • Un membru al colegiului de conducere al ICCJ dă aviz unei persoane pentru numirea ca judecător la ICCJ, după care în calitate de membru CSM votează asupra numirii acelei persoane; • Un membru CSM care este membru al unei asociaţii profesionale a magistraţilor decide cu privire la anumite cereri ale asociaţiei adresate CSM; • Un avocat apără părţi cu interese contrare în acelaşi dosar; • Avocatul renunţă la o parte şi angajează partea adversă, folosind informaţiile la care a avut iniţial acces; • Fostul avocat al unei părţi decide ca judecător în acel caz; • Un evaluator pentru acordarea unui proiect este şi aplicant sau lucrează în aceeaşi instituţie cu el, ori este în relaţie de rudenie sau administrativă ori în dispută cu el; • Şeful instituţiei acordă un premiu sau distincţie angajatului soţ/rudă; • Preşedintele instituţiei semnează un contract de achiziţii publice de construcţii privind renovarea clădirii instanţei sale; • Consilierul juridic al instituţiei acordă consultaţii angajaţilor care au litigiu cu aceasta;

22. Judecătorul este cesionar de bunuri litigioase (???) sau îşi adjudecă bunuri scoase la licitaţie în raza Curţii de apel unde funcţionează; • Conducătorul instituţiei foloseşte maşina acesteia în interesul propriu, fără ca acest drept să îi fie conferit prin regulament; • Un angajat al firmei lucrează simultan la un client, furnizor, concurent; • Un terţ implicat (in)direct în producţia, prelucrarea, comercializarea petrolului controlează prin acţiunile deţinute firma de transport a petrolului; • Personalul de decizie din agenţiile pentru dezvoltare regională are acţiuni sau părţi sociale într-o societate comercială care beneficiază sub orice formă de sprijin financiar sau alte servicii furnizate de agenţii; • Un manager al companiei (ţinut să facă învestiţii minime) este şi acţionar (interesat de profit maxim); • Profesorul examinează un student care este rudă/soţ sau este angajat al unei firme ale sale; • Ministrul apărării acordă executarea unui contract în materie de armament unui firme, după care demisionează şi se angajează la acea firmă; • O firmă de contabilitate oferă servicii de auditare, dar şi de consultare aceluiaşi client; • O firmă privată de audit oferă şi alte servicii unui minister pe perioada derulării contractului. • Angajaţii unei instituţii publice află de o investiţie pe un teren ce urmează a fi expropriat şi cumpără acel teren;

23. Soluţii pentru conflictele de interese(scop: decizia trebuie luată în mod dezinteresat, judecătorul trebuie să fie obiectiv, trebuie formată o cultură a neutralităţii) • Nu pot fi evitate sau interzise, ci trebuie definite, identificate şi rezolvate. • În instituţii, se informează şeful pentru a decide. În justiţie însă, conducătorul sau colegiul de conducere trebuie doar consultat, părţile fiind cele care trebuie informate şi, numai dacă ele acceptă situaţia, judecata poate continua. • Dacă se ia decizia deşi există un conflict de interese, e abatere disciplinară sau infracţiune (abuz în serviciu sau corupţie). • Terţul care ia cunoştinţă de un conflict de interese neevitat de o altă persoană, ar trebui să informeze conducătorul instituţiei.

24. Vă recomand:- C.Danileţ, Poziţia AMR asupra Reformei în Justiţie (13.12.2003),www.anchete.ro/articol.php?limba=ro&ID_articol=1637 -Raportul SoJust asupra sistemului juridic din România (sept.2006):www.sojust.ro Vă mulţumesc!