Genul Epic

1. Genul Epic

2. Genul epic Definitie: • Cuprindeopere in care autorulisitransmite in mod indirect ideilesisentimenteleprinintermediulpersonajelorsi al actiunilor.

3. Caracteristici generale: 1. Genul epic cuprinde totalitate operelor epice populare sau culte.2. Orice opera epica are 3 elemente definitorii: narator, actiune,personaje.3. Modul de expunere predominant al acestor opere este naratiunea.4. Naratorul este cel care povesteste (nareaza, relateaza)intamplarile:a. Naratorul poate fi autorul sau unul dintre personajeb. Relatarea se poate face la persoana a III-a sau la persoana Ic. Povestitorul se detataseaza de faptele relatate si este obiectiv.

4. 5. Actiunea este constituita din totalitatea faptelor relatate:a. Are o mare mobilitate in timp si in spatiub) Se caracterizeaza, in general, prin unitate compozitionala,intamplarile povestite constituindu-se in momente ale subiectuluiliterar6. Personajele sunt agenti ai actiunii, cat si purtatoare alemesajului autorului:a) Ele prezinta o mare diversitate, in functie de numeroase criteriide clasificareb) Difera si ca numar, in functie de amploarea si complexitateaactiunii7. Toate aceste caracteristici se întâlnesc atât la operele populare,cat si la cele culte.

5. 8. In folclor, genul epic este reprezentat prin numeroase speciiliterare:a. In versuri: x. balada(cântec batrânesc)x. legendax. epopeeax. fabulax. cântecele obiceiurilor calendaristice si de ceremonial(plugusorul, oratia de nunta)b. In proza: * anecdota* schita* nuvela* povestirea* romanul* reportajul* eseul* memoriile* amintirile* jurnalul

6. Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este o opera epica in proza, un basm cult care a aparut “Convorbiri literare” la 1 august 1887. Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi si motive populare, in care supranaturalul este impletit cu lumea reala a personajelor taranesti din Humulesti al lui Creanga. Verde Imparat ii cere fratelui sau, Craiul, sa-I trimita pe cel mai viteaz dintre cei trei fii, ca sa-I urmeze la tron, deoarece el avea numai fete. Pentru a-I pune la incercare, Craiul se imbraca intr-o piele de urs si ii sperie pe cei doi fii mari. Mezinul insa reuseste sa invinga proba si obtine incuviintarea de a pleca spre imparatia lui Verde Imparat. Povatiuit de Sfanta Duminica, pe care o ajutase, mezinul isi alege calul, armele si hainele, pe care le avuse tatal sau cand fusese mire si pleaca la drum dupa ce primeste sftaturile Craiului, intre care acela de a se feri de omul span si de omul ros. Cu toate acestea, el este pacalit de Span, care, prin viclesug, il face sluga. Sub amenintarea mortii, feciorul de crai jura ca nu va spune nimanui cine este de fapt, pastrand taina “pana cand va muri si va invia”. Spanul ii da numele de Harap-Alb, care-l sujeste cu credinta, respectandu-si juramantul facut. Ajunsi la palatal Imparatului Verde, spanul se da drept nepotul acestuia si, dintr-un nemasurat orgoliu, il supune pe Harap-Alb la incercari primejdioase, cu speranta ca va scapa de el: sa-I aduca “salati din gradina ursului”; pielea unui cerb fabulos, batuta in nestemate; sa-I aduca fata imparatului Ros, ca sa se insoare cu ea. Ajutat de Sfanta Duminica, de furnici, si de albine si povatuit permanent de calul sau, Harap-Alb reuseste sa invinga toate probele. Cei cinci prieteni fabulosi: Ochila, Setila, Gerila, Flamanzila si Pasari-Lati-Lungila il ajuta sa invinga piedicile ivite in incercarea de a o adduce pe fiica Imparatului Ros la curtea lui Verde-Imparat. Aici sunt intampinati cu toate onorurile, dar fata Imparatului Ros il respinge pe Span si dezvaluie celor de fata taina ca Harap-Alb este adevaratul nepot al lui Verde-Imparat. Dat in vileag, Spanul se repede si reteaza capul lui Harap-Alb, dar fata il inconjoara “cu cele trei smicele de mar dulce”, il stropeste cu apa vie si il invie, acesta trezindu-se ca dupa un somn greu. Atunci, calul fermecat il apuca pe Span si “mi ti-l azvarle in inaltul cerului”, de unde cade pe pamant si moare. Verde-Imparat il casatoreste pe Harap-Alb cu fata lui Rosu-Imparat, iar la nunta lor au fost poftiti toti prietenii care l-au ajutat in peripetiile sale sa treaca probele si a fost veselie mare, “chiar si saracimea ospata si bea!”. Veselia a tinut ani intregi si mai tine si acum, iar “cine se duce acolo, be si mananca, … iar cine nu, se uita si rabda