GENUL LIRIC

1. GENUL LIRIC “Nimeni nu ştie mai bine ca inima secretele creierului. Poezia ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii.” G.Vieru

2. Mihai Eminescu Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie1850, Botoşani sau Ipoteşti - d. 15 iunie1889, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalistromân, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.[1] Receptiv la marile romantisme europene de secol XVIII şi XIX, poetul şi-a asimilat viziunile poetice occidentale, creaţia sa aparţinând unui romantism târziu. Eminescu a fost activ în societatea literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.[2] A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902.[3] Eminescu a fost internat în 3 februarie1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie1948) membru al Academiei Române.

3. DORINTA Vino-n codru la izvorulCare tremura pe prund,Unde prispa cea de brazdeCrengi plecate o ascund.Si ?n bratele-mi intinseSă alergi, pe piept să-mi cazi,Să-ti desprind din crestet valul,Să-l ridic de pe obraz.Pe genunchii mei sedea-vei,Vom fi singuri-singurei,Iar ?n par infiorateOr să-ti cada flori de tei.

4. LUCIAN BLAGA • Lucian Blaga (n. 9 mai1895 la Lancrăm, lângă Sebeş, judeţul Alba - d. 6 mai1961 la Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar şi diplomat român. Personalitate impunătoare şi polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate • A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe ţărm (1910), şi în Românul, cu studiul Reflecţii asupra intuiţiei lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeş în 1909. În anul 1911 călătoreşte în Italia, unde îşi petrece timpul în librării, căutând cărţi de filosofie, şi vizitând vestigiile istorice ale acestei ţări. • A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi Oradea în perioada 1914–1916, pe care le-a finalizat cu licenţă în 1917. A studiat filosofia şi biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 şi 1920, obţinând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soţie. A revenit în ţară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul Volume de versuri Poemele luminii Paşii profetului În marea trecere Lauda somnului La cumpăna apelor La curţile dorului Nebănuitele trepte

5. AMURG DE TOAMNA Din vârf de munţi amurgul suflăcu buze roşiiîn spuza unor norişi-atâtajăraticul ascunssub valul lor subţire de cenuşă.O razăce vine goană din apusşi-adună aripile şi se lasă tremurândpe-o frunză:dar prea e grea povara -şi frunza cade.O, sufletul!Să mi-l ascund mai bine-n pieptşi mai adânc,să nu-l ajungă nici o rază de lumină:s-ar prăbuşi.E toamnă.

6. NICHITA STANESCU • Nichita Stănescu, numele la naştere Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie1983 în Spitalul Fundeni din Bucureşti) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.Considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea „Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu[1] şi Eugen Simion,[2] un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.A fost laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură (1980

7. PLOAIE IN LUNA LUI MARTE Ploua infernal,şi noi ne iubeam prin mansarde.Prin cerul ferestrei, oval,norii curgeau în luna lui Marte.Pereţii odaii erauneliniştiţi, sub desene în cretă.Sufletele noastre dansaunevăzute-ntr-o lume concretă.O să te plouă pe aripi, spuneai,plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,mie-mi plouă zborul, cu pene.Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-milăsasem în lume odaia.Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,şi noi ne iubeam prin mansarde.N-aş mai fi vrut să se sfârşeascăniciodată-acea lună-a lui Marte