240 likes | 349 Views
Clauzele abuzive î n contractele de leasing. Răzvan Dincă, Managing Partner SCA Răzvan Dincă & Asociații. Legislație relevantă:. - Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori;
E N D
Clauzele abuzive în contractele de leasing Răzvan Dincă, Managing Partner SCA Răzvan Dincă & Asociații
Legislație relevantă: - Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori; - OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing si societățile de leasing; - OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor; - OUG nr. 130/2000 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță; -OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori – doar în cazul contractelor de leasing în care este stipulată obligația/opțiunea utilizatorului de a cumpăra obiectul contractului; - Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști şi între aceștia şi autorități contractante; - Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii; - Directiva nr. 2011/7/UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale;
Definiții ”O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților” • art.4 alin. (1) Legea nr. 193/2000 ”Practica sau clauza contractuală prin care se stabilește în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întârziată sau al daunelor-interese suplimentare este considerată abuzivă.” - art. 12 Legea nr. 72/2013
Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii Legea nr. 193/2000 Art. 1 alin (1) din Legea nr. 193/2000:”orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii”
Definirea termenilor (1) • CONSUMATOR – ”orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale” • PROFESIONIST– ”orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia”
Definirea termenilor (2) 3. NEGOCIAT – ”o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei” • Cauzele C-240/98-C-244/98, C-168/05 și C-40/08: ”Sistemul de protecție pus în aplicare prin directiva 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, câtși nivelul de informare, situație care îl conduce la aderarea la condițiile redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.” • ICCJ – Decizia pronunțată în dosarul 10464/799/2010* pe 08.11.2012: ”Art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativă a caracterului ne-negociat al clauzelor în cazul contractelor preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului or al unor clauze ale acestuia.” • Curtea de ApelCraiova -Decizia nr. 12 din 12 septembrie 2012: ”Faptul că în ofertă se menționează expres că Banca își rezervă dreptul să comisioneze suplimentar orice abatere de la condițiile standard de creditare prevăzute în prezentarea produselor, comisionul urmând a fi adus la cunoștință solicitanților nu înseamnă că părțile au negociat, ci din contră, în cazul în care un consumator va cere negocierea și abaterea de la condițiile standard, i se va putea pretinde un comision suplimentar.” • ICCJ - Decizia nr. 2450 din 22 iunie 2011:”Clauza reglementată a fost negociată deoarece s-au comunicat Condițiile generale și s-au discutat și negociat prevederile contractului de credit care conțin și obligațiile cele mai importante ale clienților, contractul fiind semnat.” • Tribunalul Prahova – Sentința nr. 407/9.11.2010:”În speța, clauza privind dobânda de 12 % pe lună a fost stabilită de comun acord de ambele părți contractante, dovada în acest sens fiind si faptul ca derularea contractului nu a întâmpinat dificultăți pe o perioada relativ lunga de timp (1995 - 2001). În aceasta situație, nu se poate vorbi de o clauza abuzivă, care nu a fost negociata de părți la încheierea contractului (…)”
Definirea termenilor (3) 4. DEZECHILIBRU SEMNIFICATIV • ICCJ – Decizia 686 din 21 februarie 2013: ”Referitor tot la condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța de apel a reținut că este vorba, în primul rând, de un dezechilibru economic, indiferent dacă acesta a produs sau nu efecte asupra patrimoniului reclamanților. (…) Utilizând criteriul echivalenței în aprecierea echilibrului /dezechilibrului contractual, s-a avut în vedere faptul că echivalența prestațiilor presupune că drepturile și obligațiile reciproce trebuie să aibă, dacă nu o valoare identică, măcar una apropiată, ceea ce nu este cazul în speță.” • CJUE – Cauza 415/11 – ”Noțiunea „dezechilibru semnificativ” în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într‑o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare (…); Pentru a ști dacă dezechilibrul este creat „în contradicție cu cerința de bună‑credință”, este important să se verifice dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte clauza în discuție în urma unei negocieri individuale.” • CJUE – Cauza 472/11: ”Pentru a efectua o apreciere cu privire la caracterul eventual abuziv al clauzei contractuale pe care se întemeiază cererea cu care este sesizată, instanța națională trebuie să țină seama de toate celelalte clauze din contract.”
1. Clauza care stipulează în sarcina utilizatorului obligația de a plăti societății de leasing, la momentul rezilierii contractului, daune interese cel puțin egale cu valoarea totală a ratelor cu scadență ulterioară momentului rezilierii contractului. - Prevăzută în art. 1 punctul (i) Anexa Legii nr. 193/2000 - Curtea de Apel București – Decizia nr. 381 din 03.03.2011 - Curtea de apel Ploiești – Decizia nr. 2146 din 10.12.2010 - Curtea de Apel Ploiești – Decizia nr. 1000 din 7.06.2010 - Tribunalul Covasna – Decizia nr. 435/R din 02.10.2012 2.Clauza care permite profesionistului să rezilieze contractul de leasing în cazul în care consumatorul nu își îndeplinește obligațiile rezultând dintr-un alt contract de leasing încheiat cu același locator sau obligațiile asumate față de alt creditor. - ICCJ - Decizia 686 din 21 februarie 2013 - ICCJ - Decizia 950 din 7 martie 2013 - Judecătoria Târgu Jiu -Sentinta civila nr. 2141 din 07 martie 2011, irevocabilă - Judecătoria Sector 2 București – Sentința civilă 2033 din 05 martie 2009, irevocabilă
3. Clauza care interzice utilizatorului să plătească ratele de leasing în avans. - Judecătoria Târgu Jiu – Sentința nr. 6953 din 25.10.2010 4. Clauza în baza căreia profesionistul își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară - art. 1 punctul (a) Anexa Legii nr. 193/2000 - ICCJ - Decizia 688 din 16 februarie 2011 - Curtea de Apel Iași – Decizia nr. 8 din 25 ianuarie 2010 - Tribunalul Dolj – Sentința nr. 51 din 1 februarie 2012
5. Clauza care dă furnizorului posibilitatea de a modifica unilateral termenul de livrare al produsului fără a fi obligat la plata unor penalități, instituind, în schimb, în sarcina utilizatorului obligația de a plăti penalități de x% pentru fiecare zi de întârziere în cazul în care nu preia autoturismul. - art. 1 punctul (a) Anexa Legii nr. 193/2000 - Judecătoria Iași – Sentința nr. 4340 din 10.06.2010 6. Formularea echivocă a clauzei prin care sunt stabilite penalitățile de întârziere, când cuantumul ratei dobânzii penalizatoare depășește cu mult rata medie a dobânzii bancare pe piața românească. - Judecătoria Târgu Jiu – Sentința nr. 6953/25.10.2010
7. Clauza care prevede în sarcina utilizatorului obligația de a plăti avansul, valoarea reziduală și o taxă administrativă în avans. - JudecătoriaTârgu Jiu – Sentința nr. 6953/25.10.2010 8. Clauza care stipulează în sarcina utilizatorului obligația de a achita taxa de înmatriculare. - Judecătoria Târgu Jiu – Sentința nr. 6953/25.10.2010
9. Clauza care impune utilizatorului achitarea unei taxe pentru fiecare înștiințare de plată emisă de către profesionist. - Judecătoria Târgu Jiu – Sentința nr. 6953/25.10.2010 10. Impunerea unei anumite firme de asigurări. - Interzisă prin art. 5 din OG 51/1997 - Judecătoria Târgu Jiu – Sentința nr. 6953 din 25.10.2010
Judecătoria Sector 4 București, Sentința nr. 599 din 30.01.2009 : ”Condițiile generale de leasing sunt redactate cu caractere excesiv de mici, care nu sunt ușor de descifrat şi de citit, iar clauzele sunt redactate într-un stil greoi, folosindu-se un limbaj juridic ce nu este accesibil decât specialiștilor. În aceste condiții, care nu respectă cerințele art. 1 din lege (n.b. Legea nr. 193/2000), s-ar fi impus ca utilizatorul să fie informat oral şi în scris cu privire la obligațiile esențiale ce decurg din condițiile generale(…) Nerespectarea cerințelor art. 1 din lege face ca, prin această împrejurare, însăși condițiile generale de leasing impuse de creditoare cocontractanților să aibă caracter abuziv. ” ” (…) instanța reține că simpla mențiune, înscrisă ea însăși în partea tipizată a contractului de adeziune, că utilizatorul a luat la cunoștință şi este întrutotul de acord cu prevederile condițiilor generale de leasing ce reglementează raporturile juridice contractuale, le acceptă fără rezerve şi se obligă să le respecte întrutotul nu poate genera, prin ea însăși, prezumția că utilizatorul ar fi luat cu adevărat la cunoștință de respectivele condiții generale şi, mai ales, că ar fi înțeles toate consecințele juridice pe care le implică aplicarea acestora.”
Sancțiuni (1) - CJUE - Cauzele reunite C 240/98 – C 244/98 : ”Instanțele învestite cu soluționarea unei cereri în legătură cu un contract încheiat între un consumator si un profesionist au dreptul să constate din oficiu caracterul abuziv al unei clauze.” - CJUE – Cauza 137/08: ”Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că aceasta nu impune instanței naționale care constată caracterul eventual abuziv al unei clauze contractuale obligația de a efectua o cercetare judecătorească din oficiu în vederea stabilirii elementelor de fapt și de drept necesare acestei aprecieri în cazul în care dreptul procedural național nu o abilitează în acest sens decât la cererea părților, iar acestea din urmă nu au formulat o astfel de cerere.” - CJUE – Cauza 472/11: ”Articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că instanța națională care a constatat din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale nu are obligația, pentru a putea stabili consecințele acestei constatări, să aștepte consumatorul, informat cu privire la drepturile sale, să prezinte o declarație prin care să solicite anularea clauzei menționate. Cu toate acestea, principiul contradictorialității impune, în regulă generală, instanței naționale care a constatat din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale să informeze părțile în litigiu cu privire la acest aspect și să le dea posibilitatea să îl discute în contradictoriu, potrivit modalităților prevăzute în această privință de normele naționale de procedură.” - CJUE – Cauza 243/08: ”Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și că nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză.”
Sancțiuni (2) • Art. 6 din Legea 193/2000: ”Clauzele abuzive cuprinse în contracte nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare.” • Art. 7 din Legea 193/2000 : ”În măsura în care contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, și daune-interese.” - CJUE – Cauzele 76/10 și 453/10: ”Instanțele sunt obligate să ia măsurile necesare pentru a se asigura că nicio clauză abuzivă nu va crea obligații în sarcina consumatorului și au obligația de a aprecia posibilitatea continuării executării contractului odată cu eliminarea clauzelor abuzive. Pentru a decide menținerea sau anularea contractului, instanța sesizată nu trebuie să se întemeieze exclusiv pe caracterul posibil mai avantajos pentru client și dacă este posibil, să opteze pentru menținerea contractului în vederea restabilirii echilibrului contractual.”
Sancțiuni(3) • Aplicarea unei amenzi contravenționale (art. 86 OUG 50/2010 și art. 16 Legea 193/2000) precum și aplicarea unor pedepse complementare (art. 88, 89 OUG 50/2010). Art. 16 din Legea 193/2000- pentru stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii se aplică o amendă de la 200 lei la 1.000 lei. Art. 86 din OUG 50/2010 • Încălcarea dispozițiilor OUG 50/2010 este sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 – 80.000 RON sau 20.000-100.000 RON Art. 88 din OUG 50/2010 • Odată cu aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, agentul constatator poate dispune următoarele sancțiuni contravenționale complementare: a) respectarea imediată a clauzelor contractuale care au fost încălcate; b) restituirea sumelor încasate fără temei legal, într-un termen de maximum 15 zile; c) aducerea contractului în conformitate cu prevederile legale, în termen de maximum 15 zile; d) repararea deficiențelor constatate prin procesul-verbal, în termen de maximum 15 zile. • Neaducerea la îndeplinire a sancțiunilor contravenționale complementare dispuse sau săvârșirea repetată în decurs de 6 luni de la prima constatare a uneia dintre contravențiile prevăzute în lege constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 80.000 RON la 100.000 RON. Art. 89 din OUG 50/2010 - Odată cu aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, la propunerea agentului constatator, ANPC poate dispune prin ordin, ca măsură complementară suspendarea activității de creditare pana la intrarea în legalitate și/sau aducerea tuturor contractelor similare în conformitate cu prevederile legale, în termen de 90 de zile.
Modificări legislativeÎn vigoare de la 1 octombrie 2013 Art. 12 din Legea 193/2000 ”(1) In cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. (2) La cererea de chemare în judecata va fi anexat procesul-verbal întocmit potrivit art. 11. (3) Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 30 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozițiile art. 13 alin. (1) si (4) sunt aplicabile. (4) Dispozițiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.” Art. 13 din Legea 193/2000 ”(1) Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale. (2) In cazul prevăzut la alin. (1), instanța va aplica și amenda contravențională prevăzută la art. 16. (3) Daca instanța constată ca nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit. (4) Hotărârea este supusa numai apelului."
Modificări legislative (2) - Articolul 4 Directiva 93/13/CEE ”(1) Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.” - Articolul 7 Directiva 93/13/CEE ”(1) Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori. (2) Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispozițiile în conformitate cu care persoanele sau organizațiile care au, în temeiul legislației interne, un interes legitim în protecția consumatorilor pot introduce o acțiune în justiție sau în fața organismelor administrative competente, în conformitate cu legislația internă în cauză, pentru a obține o decizie care să stabilească dacă clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate în general sunt abuzive, astfel încât să poată aplica mijloace adecvate și eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare. (3) Cu respectarea legislației interne, acțiunile menționate la alineatul (2) pot fi îndreptate, separat sau în ansamblu, împotriva unui număr de vânzători sau furnizori din același sector economic sau împotriva asociațiilor acestora care utilizează sau recomandă utilizarea acelorași clauze contractuale generale sau a unor clauze similare.”
II. Clauzele abuzive in contractele încheiate cu profesioniști Legea nr. 72/2013 Art. 1 din Legea nr. 72/2013: ”Prezenta lege se aplică creanțelor certe, lichide şi exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract încheiat între profesioniști sau între aceștia şi o autoritate contractantă, contractul având ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii, inclusiv proiectarea şi execuția lucrărilor publice, a clădirilor şi a lucrărilor de construcții civile.”
Definirea termenilor • profesionist – ”orice persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere cu scop lucrativ”
Clauze calificate de lege ca fiind abuzive • Art. 14 din Legea nr. 72/2013: Sunt calificate ca fiind abuzive clauzele contractuale care: a) exclud posibilitatea aplicării de dobânzi penalizatoare sau stabilesc dobânzi penalizatoare inferioare dobânzii legale penalizatoare; b) fixează o obligație de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor; c) prevăd un termen mai mare de la care creanța produce dobânzi decât cel prevăzut la art. 3 alin. (3) sau, după caz, la art. 6 şi art. 7 alin. (1); d) fixează, în contractele dintre profesioniști şi autorități contractante, un termen de plată mai mare decât cel prevăzut la art. 7 alin. (1); e) elimină posibilitatea plăţii de daune-interese suplimentare; f) stabilesc un termen pentru emiterea/primirea facturii.
Sancțiuni • Art. 15 din Legea 72/2013: ”Clauzele abuzive sunt lovite de nulitate absolută.”
Vă mulțumesc pentru atenție!razvan.dinca@razvandinca-legal.ro