250 likes | 353 Views
Împăratul de la miază-noapte. Part ea a 9-a: Verse tul 4 4-45 Nimeni nu-i va ajuta. S eminar de profeţie 2005. „Veşti” : mesajul orei.
E N D
Împăratul de la miază-noapte. Partea a 9-a: Versetul 44-45 Nimeni nu-i va ajuta Seminar de profeţie 2005
„Veşti”: mesajul orei • 44. „Darniştezvonuri[engl.veşti],venite de la răsărit şi de la miază-noapte, îl vor înspăimânta, şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.“Daniel 11:44 • „Care a fost rezultatul revărsării Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii? Vestea cea bună a unui Mântuitor înviat a fost dusă până la cele mai îndepărtate locuri ale lumii.” The Acts of the Apostles, p. 48 • „Înainte ca lucrarea să se încheie şi înainte ca sigilarea poporului Lui Dumnezeu să fie finalizată, vom primi revărsarea Duhului Lui Dumnezeu.”Selected Messages, vol. 1, p.111 • 27. „Eu, Cel dintâi, am zis Sionului: „Iată-i, iată-i!” Şi Ierusalimului: îţi trimit un vestitor de veşti bune!” Isaia 41:27
De la răsărit şi de la miază-noapte • 44. „Dar nişte zvonuri [engl. veşti], venite de la răsărit şi de la miază-noapte, îl vor înspăimânta, şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.“ Daniel 11:44 • „Cine a ridicat de la răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri şi împăraţi? Cine le face sabia praf, şi arcul o pleavă luată de vânt? ... Am sculat pe cineva de la miază-noapte, şi vine de la răsărit; el cheamă Numele Meu; trece peste voievozi ca pe noroi şi-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul. Cine a vestit lucrul acesta de la început, ca să-l ştim şi cu mult înainte, ca să zicem: „Are dreptate?” Nimeni nu l-a vestit, nimeni nu l-a proorocit, şi nimeni n-a auzit cuvintele voastre. Eu, Cel dintâi, am zis Sionului: „Iată-i, iată-i!” ŞiIerusalimului: îţi trimit un vestitor de veşti bune!” Isaia 41:2, 25-27 • Neprihănirea Lui Hristos
De la răsărit şi de la miază-noapte • 44. „Darniştezvonuri[engl. veşti],venite de la răsărit şi de la miază-noapte, îl vor înspăimânta, şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.“Daniel 11:44 • 27. „Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.” Matei 24:27 • „Îndată se arată la răsărit un nor mic, negru, cam cât o jumătate de palmă. Este norul care Îl înconjoară pe Mântuitorul şi care din depărtare pare înconjurat de întuneric. Poporul Lui Dumnezeu ştie că acesta este semnul Fiului omului.” The Great Controversy, p. 640 • A doua venire a Lui Hristos
De la răsărit şi de la miază-noapte • 44. „Darniştezvonuri[engl. veşti],venite de la răsărit şi de la miază-noapte, îl vor înspăimânta, şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.“Daniel 11:44 • 2. „Şi am văzut un alt înger care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului cel viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, • 3. zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”” Apocalipsa 7:2–3 • Vestea pecetluirii
Miază-noapte • 44. „Darniştezvonuri[engl. veşti],venite de la răsărit şi de la miază-noapte, …“Daniel 11:44 • Judecata vine dinspre miază-noapte • 22. „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că vine un popor din ţara de la miază-noapte, un neam mare se ridică de la marginile pământului. 23. Ei poartă arc şi suliţă, sunt cumpliţi şi fără milă; glasul lor urlă ca marea; sunt călări pe cai, şi gata de luptă ca un om pregătit de război, împotriva ta, fiica Sionului!” Ieremia 6:22–23 • 9. „iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miază-noapte, zice Domnul, şi voi trimite la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvârşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărâmături veşnice.” Ieremia 25:9 • Proclamarea orei de judecată
Veşti de la răsărit şi de la miază-noapte • Neprihănirea Lui Hristos: Isaia 41 • Vestea pecetluirii:Apocalipsa.7 • A doua venire a Lui Hristos • Proclamarea orei de judecată • întreita solie ingerească, care creşte şi devine • Marea Strigare!
... cu o mare mânie ... • Mesajul Marii Strigări îl va înspăimânta pe papă, de aceea papa ... • 44. „... şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.“Daniel 11:44 • „Întreaga lume va fi stârnită împotriva adventiştilor de ziua a şaptea care nu-şi vor aduce omagiul papalităţii, prin respectarea duminicii, instituţia puterii anti-creştine. Scopul lui satana este acela de a face să fie şterşi de pe faţa pământului, pentru ca supremaţia lui asupra lumii să nu mai poată fi disputată.“ Review and Herald, 22 August, 1893
În ebraică • 44. „... şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.“Daniel 11:44 • Această formă de exprimare înseamnă „martiraj” în limba ebraică. • „Când se va desfăşura această mare lucrare în bătălia, înainte de conflictul final, mulţi vor fi închişi, mulţi vor fugi din oraşe şi sate pentru a-şi salva viaţa, şi mulţi vor fi martirizaţi pentru că au rămas de partea Lui Hristos şi au rezistat în apărarea adevărului.“ Maranatha, p. 199
Mărimea crizei din faţa noastră • 44. „... şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.“Daniel 11:44 • „Ultima mare avertizare răsunase pretutindeni şi îi aţâţase şi turbase de mânie pe locuitorii pământului care nu au vrut să primească solia.” Early Writings, p. 279 • „Timpul de încercare şi de groază din faţa noastră va cere o credinţă care să suporte oboseala, amânarea şi foamea - o credinţă care nu va slăbi, chiar dacă va fi aspru încercată ... „Timpul de încercare cum n-a mai fost niciodată” [„O vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost niciodată” – Daniel 12:1] se va dezlănţui în curând peste noi; şi vom avea nevoie de o experienţă pe care acum nu o avem şi pe care mulţi sunt prea nepăsători să o câştige. Adesea, se întâmplă că încercarea se arată dinainte mai mare decât în realitate; dar acest lucru nu este adevărat cu privire la criza din faţa noastră. Imaginaţia cea mai vie nu poate cuprinde mărimea ei.” The Great Controversy, p. 621-622
Corturile • „[Şi el] • îşi va întinde corturile palatului său • între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt. • Apoi îşi va ajunge sfârşitul, • şi nimeni nu-i va fi într-ajutor.” • Daniel 11:45
Locuinţa/ corturile • [Şi el]:papalitatea • îşi va întinde [engl. va sădi (planta)]: • planta [plant] – 5193: rădăcina primară; exact – a lovi în, de exemplu – fixează; specific – a planta (literal sau figurat): a pironi, a planta, a sădi. Strong’s • corturile [engl. tabernacolul]: • cortul [tabernacles] – 168: dedus din 166; un cort (care este evident; vizibil de la distanţă): acoperământ, (locuinţă) (locul), domiciliu, cortul întâlnirii (cortului mărturiei, tabernacol). cort – 166: rădăcina primară; a fi evident (clar): – a strălucii. Strong’s • palatului său: • palat [of his palace] – 643: evident de origine străină; un pavilion sau un palat din corturi: –palat. Strong’s
Semnul papalităţii • Papalitatea îşi va sădi cortul lui de război vizibil şi frapant înaintea lumii întregi. • „Schimbarea Sabbatului este un simbol sau un semn al autorităţii bisericii romei. Cei care, înţeleg cererile poruncii a 4-a, şi totuşi aleg să ţină sabatul fals în locul celei adevărate, îşi arată astfel omagiul faţă de puterea care este singura care cere şi impune aceasta. Semnul fiarei este sabatul papal, care a fost acceptată de lume în locul zilei de întâlnire pe care ne-a numit-o DUMNEZEU.” Signs of the Times, 8. November 1899
Între mare ... • 15. „Apoi mi-a zis: „Apele, pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi”.” Apocalipsa 17:15 • 2. „Se va întâmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. 3. Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: „Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului.” Isaia 2:2–3
Nu în Ierusalim • 45. „Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt. Apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi întru ajutor.” Daniel 11:45 [traducerea Cornilescu] • 45. „Şi el va înfige corturile palatului său între mare şi muntele cel sfânt şi strălucit, apoi va veni sfârşitul lui şi nimeni nu-i va veni în ajutor!” Daniel 11:45 [traducerea Sinodială] • 45. „Şi el va sădi tabernacolul palatului său între mările şi muntele sfânt şi glorios; totuşi, el îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-l va ajuta.” Daniel 11:45 [traducerea după King James Version]
Începutul şi sfârşitul • 1.„În al treilea an al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului, şi l-a împresurat. 2. Domnul a dat în mâinile lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi o parte din vasele Casei Lui Dumnezeu. Nebucadneţar a dus vasele în ţara Şinear, în casa dumnezeului său, le-a pus în casa vistieriei dumnezeului său.” Daniel 1:1–2
El se va opri [va rămâne] la Nob [Isaia 10:32] • 24. „Totuşi, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor: „Poporul Meu care locuieşte în Sion, nu te teme de Asirian; da, el te loveşte cu nuiaua şi îşi ridică toiagul asupra ta, cum făceau Egiptenii. 25. Dar, peste puţină vreme, pedeapsa va înceta, şi mânia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să-l nimicească.“ 26. Domnul oştirilor va învârti biciul împotriva lui, cum a lovit pe Madian la stânca Oreb şi Îşi va mai ridica toiagul o dată asupra mării, ca odinioară în Egipt. 27. Şi nu va veni să treacă acea zi, fără ca povara lui să nu fi luată de pe umărul tău, şi jugul lui de pe gâtul tău, şi jugul va fi distrus din cauza ungerii.” Isaia 10:24-27 [vers. 27 tradus după King James Version]
El se va opri [va rămâne] la Nob [Isaia 10:32] • 32. „Încă o zi de oprire la Nob, şi ameninţă cu mâna lui muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului. 33. Iată, Domnul, Dumnezeul oştirilor, taie crăcile cu putere, cei mai mari sunt tăiaţi, cei mai înalţi sunt doborâţi. 34. Dă jos cu fierul crângul pădurii şi Libanul cade sub mâna Celui Puternic.” Isaia 10:32–34 • Nob:Muntele Scopus, ridicătura cea mai nordică a Muntelui Măslinilor, ca. 2 mile (3 Km) nord-est din Ierusalim.
De multă vreme este pregătit un rug [Tofet] • Tofet [Tophet]: valea fiului lui Hinnom; valea măcelărişului – se află la intrarea la poarta din ost.Ieremia 19 • Tofet [Tophet]: „a arde”, „cămin (şemineu)”. Unde Israel îşi ardea (jertfea) copii săi pentru/ la Moloh. • 31. „Atunci, Asirianul va tremura de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa. 32. La fiecare lovitură de nuia hotărâtă [pe el, pentru el], pe care i-o va da Domnul, se vor auzi timpanele şi arfele, Domnul va lupta împotriva lui cu mâna ridicată. 33. Căci de multă vreme este pregătit un rug [engl. Tofet], gătit şi pentru împărat: adânc şi lat este făcut, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un şuvoi de pucioasă.“ Isaia 30:31–33
Valea deciziei • Ioel 2:28 – 3:21 • Iosafat: „Jahve judecă”. Valea Chedronului, între Ierusalim şi Muntele Măslinilor. • Muntele Peraţim • 21. „Căci Domnul Se va scula ca la muntele Peraţim, şi Se va mânia ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit. 22. Acum, nu batjocoriţi, ca nu cumva să vi se strângă mai tare legăturile; căci am aflat de la Domnul, Dumnezeul oştirilor, că nimicirea întregii ţări este hotărâtă.” Isaia 28:21–22 • Gabaon: 6mile (9,2 Km) la nord-vest de Ierusalim.
Proorocii • 31. „Fiindcă puteţi să proorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi. 32. Duhurile proorocilor sunt supuseproorocilor; 33. căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor.” 1. Korinther 14:31-33 • „Aceşti bărbaţi ai Vechiului Testament au vorbit despre lucruri care s-au întâmplat în zilele lor, iar Daniel, Isaia şi Ezechiel n-au vorbit doar despre lucruri care îi priveau pe ei ca adevăr prezent, ci ei au privit în viitor şi la lucrurile care au să se întâmple în aceste zile din urmă.” Selected Messages, cartea a III-a, p. 419-420
Blocarea mesajului • satana • „Deşi nu a fost capabil să-L alunge pe Dumnezeu de pe tronul Său, satana I-a atribuit în mod acuzator Lui Dumnezeu caracteristicile sale satanice, în timp ce el a pretins că deţine atributele Lui Dumnezeu. Satana este un înşelător şi, prin isteţimea şarpelui şi prin uneltirile lui frauduloase, a atras spre sine omagiul pe care omul ar trebui să-i aducă Lui Dumnezeu, şi şi-a instalat tronul satanic între închinătorii umani şi Tatăl Divin“. Manuscript Releases, vol. 7, p. 215 • „El, Marele Învăţător, a fost în lume; El a fost lumina lumii; dar satana şi-a interpus umbra diabolică între El şi sufletele pe care Hristos a venit să-i salveze“. The Signs of the times, 20 martie, 1901
Blocarea mesajului • „Satana va încerca să se interpună el însuşi şi să-i descurajeze pe lucrători, aşa încât să-i împiedice să prezinte solia de lumină şi avertizare.” Testimonies VII, p. 35 • „Chiar înainte de venirea Fiului Omului, din partea vrăjmaşului există – şi a existat de ani – o hotărâre de a-şi arunca umbra lui satanică exact între oameni şi Mântuitorul lor.“ Manuscript Releases, vol. 6, p. 7 • Înţelepciuneomenească • „Formalitatea, înţelepciunea lumească, prudenţa lumească şi principiul lumesc vor apărea pentru mulţi a fi doar puterea Lui DUMNEZEU, dar dacă acestea vor fi acceptate, ele vor sta ca un obstacol pentru a împiedica lumina Lui DUMNEZEU, care avertizează, mustră şi sfătuieşte, în venirea Sa în lume.” Selected Messages II, p. 19
Blocarea mesajului • Idolii • „Lucrurile lumii sunt idolii lor. Acestea se interpun între suflet şi Domnul Hristos, iar realităţile solemne şi teribile ce se îngrămădesc asupra noastră nu sunt văzute decât foarte neclar şi recunoscute în mod slab.” Testimonies V, p. 456 • Fraţi de credinţă ... • „Daţi-vă la o parte din cale, fraţi de credinţă. Nu vă interpuneţi pe voi înşivă între DUMNEZEU şi lucrarea Lui.” Selected Messages III, p. 386 • „Vă implorăm pe voi care vă opuneţi luminii adevărului, să vă daţi la o parte din calea poporului Lui Dumnezeu. Lumina trimisă din Cer trebuie să strălucească asupra lor cu raze limpezi şi puternice“. Review and Herald, 27 mai, 1890
Blocarea mesajului • „Cei care se interpun între solia care vine din cer şi popor îşi asumă un risc foarte mare. Nimeni să nu facă aşa. Solia din partea Lui Dumnezeu va ajunge la poporul Său. Dacă nu se va găsi printre ei nici un om care să o rostească, pietrele vor vorbi.” Counsels to Writers and Editors, p. 38 • „Sabatul este mijlocul Domnului de punere la încercare, şi nici un om, fie el împărat, preot sau conducător, nu este autorizat să se aşeze între Dumnezeu şi om.“Testimonies, Bd. 9, p. 234 • „Dar când un om îngăduie altuia să se aşeze între el şi datoria pe care i-a arătat-o Dumnezeu, acordându-i omului încrederea sa şi acceptându-l drept călăuza sa, atunci el păşeşte de pe platforma adevărată pe una falsă şi primejdioasă. Un astfel de om, în loc de a creşte şi a se dezvolta, îşi va pierde spiritualitatea.”Testimonies, Bd. 9, p. 280 • „Dumnezeu ştie ce spune. Omul s-a aşezat la mijloc, între Dumnezeu şi popor, iar Domnul a trimis îngerul al treilea cu solia:“ Testimonies, Bd. 8, p. 94