Sfintii-prietenii lui Dumnezeu si ai nostri

1. Sfintii-prieteniiluiDumnezeu siainostri

2. SFÂNTUL GRIGORE DECAPOLITUL • S-A NĂSCUT CU PESTE O MIE DE ANI ÎN URMĂÎN TURCIA. • A PRIMIT O EDUCAŢIE CREŞTINĂ DE LA MAMA SA. • A DUS O VIAŢĂ PLINĂ DE SFINŢENIE.

3. SFÂNTUL GRIGORE DECAPOLITUL • A LUPTAT ÎMPOTRIVA CELOR CARE NU CINSTEAU SFINTELE ICOANELE. • MOAŞTELE SALE SE AFLĂ LA MĂNĂSTIREA BISTRIŢA, JUDEŢUL VÂLCEA. • BISERICA ORTODOXĂ ÎL SĂRBĂTOREŞTE ÎN ZIUA DE 20 NOIEMBRIE.

4. - Mai demult, pecând se duceaînlume o luptăputernicăîmpotrivasfinteloricoane (iconoclasm), s-a născutînDecapolebăieţelulGrigorie, într-o famililecreştină. De mic el mergea la bisericăşi se străduiasăapliceînviaţaluiporuncileluiDumnezeu. Spredeosebire de alţicopii, lui nu-i plăceaunicihainele, nicimâncărurilescumpe. ÎiplăceauPsalmiilui David şitoatăBiblia. Când a crescut mare, părinţii au vrutsă-l însoare, dar el a fugit peascuns la o mânăstire, căcivoiasă fie călugăr. Mama lui, Maria, l-a căutatşi l-a rugatsăvinămaiaproape de ea, la o mânăstireunde era şi un frate de-al lui. Grigorie a ascultat-o pe mama saşi s-a mutat. Dar la nouamânăstireegumenul (stareţul), conducătorulmânăstirii, nu se închina la sfinteleicoane. De aceea, sfântulGrigorie l-a certatşipentruaceasta a fostbătut. El a mulţumitpentruacestelovituricapentru o rouăcerească: „SlavăDomnuluică mi-a datsă pot suferipentrucredinţă!" Apoitânărulcălugăr a plecat la o altămânăstire, unde era un unchi al lui. Acolo a stat 14 ani, sporindînascultare, smerenie, răbdare, blândeţe, îndragostecătreDumnezeuşiaproapele, întoatefaptelebune, fiindrespectat de toţicălugării. Apoi s-a retrasîntr-o peşteră, pentru a se ruganeîncetat. Înaceapeşterălocuiaumaimulţidiavoli, care l-au chinuitpeGrigorie, pentru a-l goni de acolo. Dar sfântul a rezistat cu rugăciunea (care îiardeapediavoli), cu semnulsfinteicrucişi cu metaniile, cu nădejdeaşicredinţaînDumnezeu. Aşa au fugit diavolii de sfânt, caniştepăianjenineputincioşi. Dupămulteispite, i s-a arătatsfântuluiGrigorie o luminăpreafrumoasăşi un miros de nepovestit, care au ţinutmaimultezile, deşisfântului i s-a părutcă a trecutnumai o oră. Sfântul a chematatuncipeunchiulsău, să-i spunădacăvedenialui era de la Dumnezeusau de la diavoli.- Nu tesperia, dragulmeu, că e semndumnezeiesc! - i-a răspunsacesta - făcut de Domnul cu ceisfinţiţiaiSăi. De atunci, sfântul a părăsitpeşteraşi s-a dusînlume, să-i ajutepeoameniînpăstrareacredinţeiadevărate. Iarîn tot ceeacefăcea, atâtatuncicând se retrăgea din lume, caşiatuncicând se întorceaînlume, se conduceadupăvoialuiDumnezeu. Şi a popositsfântulîntr-o cetateunde era datăporuncă de la împăratsă nu fie primiţicălugăriîncasă. DeciGrigorierătăceaprinoraş, şinimeni nu-l primea. Dar un omsărac l-a primit la el încasă. Pestenoapte, omulacela s-a îmbogăţit, prinminune, pentrufaptaluibună. Apoi, sfântul a fostbătutpestradă, din senin, de un tânăr. Dar văzândtânărulcăsfântul nu s-a supărat, ci esteblând, chiarşibătut, s-a ruşinatşi s-a aruncat la picioarelelui, cerândiertare.

5. - Să nu maibaţipenimenivreodată, i-a răspunsGrigorie, căciHristos ne-a învăţataşa: „De teloveştecinevapesteobrazuldrept, întoarce-l şipecelălalt". Şi l-a binecuvântatpetânăr. Altădată, sfântul s-a rugatpentru un tânărcălugăr care era gatasă se îneceîn mare, şiDumnezeu i-a dataceluia un lemnmic, cu care a ajuns la mal. În plus, vindecafoartemulţiîndrăciţi, spunând: „Doamne, miluieştezidirea Ta şi nu o lăsasă se chinuiască de diavoli." Odată, diavolul a intratîntr-un balaur mare şiacesta a vrutsă-l înghităpesfânt. - Dacăţi-a datDomnulputerecasămămănânci, apoi nu sta, căcieusuntgatasămădauspremâncare. Dacă nu poţisăvezipeacei care se tem de Domnul, du-teaiurea de-ţigăseşte alt loc de trai. Şibalaurul a fugit, caşi cum era bătut. Căcişianimaleleştiusă se supunăsfinţilor. Dacă era cinstitînvreocetatepentruminunile sale, fugearepedeînalta. El nu aveapelumedecâthaina de pe el. SfântulGrigoriecunoşteaviitorulşilucrurileascunse ale oamenilor. Vindecadiferiteboli. Cândgrăia el, din guraluiieşea un foc care-i luminafaţacasoarele, pentrucă nu maigrăia el, ci Dumnezeugrăiaprin el. Dar nu toţivedeauacelfoc. Sfântulştiaşicând se apropiamoarteacuiva. El nu pomeneaniciodatărăulcuiva. La bătrâneţe a fostfăcutşipreot. A muritînbolişisuferinţe, dar cu sufletuldăruitluiDumnezeu, pe 20 noiembrie. Şi-a ştiutdinaintesfârşitulvieţiipământeştişitrecerea la viaţaveşnică. Dupămoarte, s-au făcutşi se facfoartemulteminuni la sfintele sale moaşte. Trupulsăubinemirositor a fostadus de banulBarbuCraioveanul la mânăstireaBistriţa din judeţulVâlcea. De acolo, sfântulocroteştetoatăţaranoastră, ca o făclie de pază, şipetoţicreştiniidreptmăritori.

6. SFÂNTUL ANDREI, APOSTOLUL ROMÂNILOR • S-A NĂSCUT ÎN ŢARA SFÂNTĂ, ISRAEL. • A FOST FRATELE SFÂNTULUI APOSTOL PETRU. • A FOST PRIMUL APOSTOL AL LUI IISUS.

7. SFÂNTUL ANDREI, OCROTITORUL ROMÂNIEI A VENIT, PE TERITORIUL ŢĂRII NOASTRE, ÎN DOBROGEA, UNDE A ÎNCREŞTINAT MULŢI OAMENI. S-A JERTFIT PENTRU CREDINŢA CREŞTINĂ. BISERICA ORTODOXĂ ÎL SÎRBĂTOREŞTE ÎN ZIUA DE 30 NOIEMBRIE.

8. Sfânta Scriptură nu ne spune în ce parte a lumii a predicat Sfântul Apostol Andrei, dar Tradiţia Bisericii şi mărturiile istorice ne arată că el a ajuns pe meleagurile strămoșilor noștri, ca şi pe ale altor neamuri. Tradiţia ne spune că, după sinodul din anii 49 - 50, Sfinţii Apostoli au tras la sorţi, pentru a vedea unde să se ducă fiecare, să predice Evanghelia. Sfântului Andrei i-a picat „Sciţia". Dar ce legătură este între Sciţia şi Dacia? Sciţia era zona care cuprindea Dobrogea (Sciţia Mică) şi o parte a Ucrainei (Sciţia Mare). Ea se numea astfel, pentru că aici veniseră sciţii, un popor migrator. Unii dintre sciţi au rămas în Dobrogea, printre daci. Sfântul Andrei a venit şi în Sciţia Mare, dar şi în Sciţia Mică, în Dobrogea noastră. El nu a trecut singur pe la noi, ci cu ucenici de-ai săi. Ştim că fiecare Apostol mergea însoţit de ucenici, dintre care acesta numea episcopi în noile cetăţi, în care ajungea. La fel a procedat şi Sfântul Andrei. Dar Sfântul a avut de străbătut un drum lung până la noi. A trecut prin Siria şi a ajuns în Asia mică, unde fusese deja Sfântul Apostol Pavel, întemeind mai multe Biserici. Pe atunci, Asia mică era cea mai evanghelizată regiune din Imperiul Roman. De aceea, Sfântul Apostol Andrei nu putea trece pe acolo fără să viziteze şi să întărească Bisericile din zonă. Aşa făcea orice Sfânt Apostol. Iar Bisericile proaspăt întemeiate erau foarte bucuroase de venirea unui Apostol, oricare ar fi fost dintre ei. Aşa că Sfântul Andrei a trecut întâi prin Capadocia, Galatia, Bitinia, Pont, apoi s-a întors la Troa, urmând călătoria spre Macedonia, Tracia, Sciţia. Şi în fiecare din locurile acestea a zăbovit, a predicat, a făcut minuni, a întâmpinat şi primejdii (de la cei care nu voiau să creadă în Hristos). Prin unele părţi trecuse şi Sfântul Pavel (Galatia, Macedonia), dar prin alte părţi Andrei a fost primul aducător al veştii bune a Învierii Domnului. Pe acest drum, mai ales în Macedonia, Apostolul întâi chemat a avut timp să afle şi despre religia dacilor, către care era trimis de Duhul Sfânt. Nu s-au păstrat foarte multe informaţii despre religia strămoşilor noştri, dar ce este mai important se ştie. Dacii sau geto-dacii erau „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. (...) Ei se socot nemuritori. (...) Credinţa lor e că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zalmoxis." (istoricul Herodot).

9. De aici vedem că dacii se închinau lui Zalmoxis, înainte de venirea lui Hristos. Zalmoxis se pare că era un om, care fusese transformat în zeu. Un om înţelept, care credea în nemurirea sufletului după moarte şi care îi învăţase şi pe ceilalţi daci despre acest lucru. De la el, dacii credeau că dincolo de nori e un sălaş veşnic, pregătit pentru ostaşul cel bun, pentru femeia gospodină care a dat feciori voinici neamului şi pentru toţi cei ce au murit fără să-şi fi pătat cinstea. Dacii doreau cu ardoare această împărăţie a cerurilor. De aceea, noul-născut era primit cu tristeţe, cu gândul la suferinţele pe care le avea de purtat în viaţa aceasta, pe când la moartea cuiva se cântau cântece de bucurie, ca semn al izbăvirii mortului din necazuri şi al intrării lui în fericirea cea fără de margini. Ca să înţelegem mai bine acest lucru, să ştim că la daci era obiceiul ca, o dată la patru ani, să fie trimis un tânăr ca mesager la zeul lor. Acesta era tras la sorţi şi i se spunea un mesaj pe care era dator să-l spună zeului, după moarte; apoi era luat de alţi tineri şi aruncat în vârfurile a trei suliţe! Cel ales era vesel că sorţii au picat pe el. Credinţa dacilor se asemăna în anumite privințe cu învăţătura lui Hristos. Dacii aveau aceeaşi sete de jertfă care se cere unui creştin şi credeau într-un singur Dumnezeu de lumină. Religia lor era învăluită în mister şi numai preoţii lor cunoşteau toate tainele. Aceşti preoţi locuiau în peşteri săpate în munţi, unde îi vizita regele dacilor, atunci când avea nevoie de un sfat (după cum, mai târziu, voievodul Ştefan cel Mare îl va vizita pe Sfântul Daniil Sihastrul). Tot poporul îi cinstea pe aceşti preoţi şi asculta învăţăturile lor. Preoţii daci se asemănau cu nişte călugări sau cu sihaştri creştini, căci şi ei ţineau post, mâncând numai miere, lapte şi brânză (fără carne), fiind retraşi, pentru a se ruga Dumnezeului lor.  Despre daci mai ştim că erau numiţi „lupi", pentru că erau foarte curajoşi în faţa morţii şi nu aveau frică de nimic. Chiar şi romanii se temeau de ei. Numai Sfântul Andrei a reuşit să îi îmblânzească, atunci când le-a vorbit despre Hristos; de aceea, Sfântul Andrei a rămas în popor ca „Apostolul lupilor", care fereşte de lupii sălbatici şi care a îmblânzit „lupii" daci. Din cele aflate până acum, rezultă că Sfântul Andrei a luat legătura mai întâi cu preoţii daci, atunci când a ajuns în Dobrogea. El a venit pe mare, cu corabia, la Tomis (Constanţa). Aici a început predica. Dacă preoţii daci treceau la credinţa în Hristos, era uşor de convins tot poporul, căci acesta asculta de preoţi. În satul de astăzi Ion Corvin (Dobrogea) exista un mare centru religios dac. Sfântul Andrei a ajuns aici şi a convins pe preoţii daci de Dumnezeirea lui Hristos. Peşterile în care locuiau aceştia s-au transformat în biserici şi chilii de călugări. Şi astăzi se mai găseşte peştera Sfântului Andrei.

10. SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL • SFÂNTUL APOSTOL PETRU A VESTIT CUVÂNTUL EVANGHELIEI IUDEILOR DIN MULTE ŢĂRI

11. SfântulApostolPetruVorbimastăzi de marelePetru, celînflăcăratîniubirefaţă de Hristos! Iată cine era el: un pescarneştiutor de carte, fiullui Iona, frate cu Sfântul Andrei. Petru se născuseînlocalitateaBetsaida din Galileeaşi se numea de fapt Simon, era căsătoritşiaveadoicopii. Era foartecredinciosLegiiluiMoiseşiÎlaşteptapeMântuitorulpromis de profeţi. Locuiaîncasă cu familia, cu soacrasabolnavăşi cu tatălsău. Andrei, care era necăsătorit, s-a făcutîntâiuceniculSfântuluiIoanBotezătorul, apoi al luiHristos. El l-a adusşipePetru la Hristos. - Tueşti Simon, fiullui Iona; TuteveinumiChifa, care se tâlcuieştePetru, i-a zisIisusluiPetru. Îndată, Petru s-a închinatluiHristoscaluiMesia. La scurtăvreme, Hristos i-a chematpe Simon - Petruşipe Andrei, să-I fie „pescari de oameni", adicăApostoli. SfântulPetru L-a invitatpeHristosacasă la el, pentru a-i vindecasoacra, prinatingereamâinii, ceeace s-a şiîntâmplat. ApoiPetru era nedespărţit de Hristos, iubindu-L foarte tare. Odată, cândDomnul i-a întrebatpeuceniciiSăi: „Cine spuneţicăsunt?", Petru I-a răspuns: - TueştiHristos, FiulluiDumnezeuCeluiviu- Fericiteşti, Simone, fiullui Iona, a zisatunciHristos, că nu trupulşisângeleţi-au arătatţieacestea, ci TatălMeuCel din ceruri!Petru, avânddragostefierbintecătreDomnul, doreasă nu I se întâmplenimicrăuAcestuia. De aceea, atuncicândIisusîianunţapeucenicicăurmasă fie bătutşiucis, Petru se întrista, neştiindîncă de bucuriaÎnvierii. Altădată, cândApostoliierauîncorabiepe mare, Hristos a venit la ei, mergândpeapăcapeuscat, iarSfântulPetru a îndrăznitsă-I cearăsămeargăşi el peapă. Şi a mers el puţin, dar i s-a făcutfricăşi a începutsă se scufunde:- Doamne, mântuieşte-mă! a strigat el atunci.

12. - Puţincredinciosule, pentrucete-aiîndoit? l-a certatHristos, şi l-a scos din apă. Şi s-a rugatHristospentruPetru, casă nu i se împuţinezecredinţa. Mai târziu, s-a făcutPetruvrednic de o altăminune: a văzut, împreună cu alţidoiApostoli, cum S-a schimbatHristos la Faţă, adică i s-a arătat cum a devenitHristosplin de lumină, şi a auzitglasul din cer care a zis: „AcestaesteFiulMeuCeliubit, întru Care am binevoit!" Mai ştimcăPetru s-a lepădat de treiori de Hristos, cândAcestafuseseprinsşidus la arhierei; dardupăaceea, Petru s-a căitşi a plânsfaptalui. El a fostprimuldintreApostoli care L-a văzutpeHristosÎnviat. Şi s-a bucuratnespusPetru de ÎnviereaDomnului. Apoi, l-a întrebatHristoscelÎnviatpePetru de treiori: „Simone, fiullui Iona, Măiubeşti?" (Ioan 21, 16), iarPetru de treiori a răspuns: „Da, Doamne, TuştiicăTeiubesc."DupăÎnălţareaDomnului, SfântulPetru a fost mare predicator şifăcător de minuni: el a primitputereşiînţelepciune de la DuhulSfânt, vindecândologi, înviindmorţi, iardacă umbra luitreceapeste un bolnav, acela se vindeca. A fostînchisîntemniţă de regeleIrod, dar un înger l-a eliberat. Tot el a fostprimulApostol care a avut de la Dumnezeu o vedenie, prin care se arătacătoţioameniisuntfraţiîntreei, căpentrutoţi S-a răstignitşi a înviatHristosşicătoţi se pot botezaşimântui, nu numaievreii. Pânăatunci, evreiicredeaucăeisuntpoporsfânt, iarceilalţisuntnecuraţi. Dar îngerul i-a zisluiPetru: „CeleceDumnezeu a curăţit, tusă nu le numeştispurcate." (F. Ap. 10, 15) Multealtefapteminunate ale SfântuluiPetrusuntadunateîncarteaFapteleApostolilor din Noul Testament. SfântulPetru a botezat mii de oameni, a sfinţitbisericiînmulteţări ale lumiişimaiapoi a venit la Roma, unde era un mare vrăjitor, penume Simon Magul, care îifăceapeoamenisăcreadăcă el e Hristos, şi care săvârșeamulteminuniînşelătoare, cu puterediavolească. Petru s-a dus la Simon. Acestaavea un câinenegru de pază. Oamenii din jur i-au zisluiPetrucă„Acestcâineomoarăpetoţiceicegândescnedreptdespre Simon."

13. - Eugrăiescadevăratdespre el, a răspunsPetru, că Simon estecondus de diavol. Şi i-a zis el câinelui: - Mergişispune-i lui Simon căPetruApostolulvreasă-l vadă.Şi s-a duscâineleşi cu voce omenească i-a zislui Simon acelea. Toţioamenii din jur s-au speriat. Şi au fostchemaţi Simon şiPetrusăînviezepefiuluneivăduve din Roma, încâtcel care îlînviadovedeacăînvăţăturaluiesteadevărată, urmândcacelălaltsă fie ucis de popor. Simon a începutprimul, cu vrăjile sale diavoleşti. Şi a făcutcamortulsă-şimiştecapul. Dar Petru a zis: - De esteviutânărul, apoisă se scoale, săvorbeascăşisăumble; dacă nu face aşa, înseamnăcă Simon ne înşeală! Simon n-a putut face maimultşivoiasăfugă. AtunciSfântulPetru s-a rugatluiDumnezeusăînviezepe mort, pentrucapoporul din Roma să nu maicreadăînvrăjilelui Simon, ci înDomnulnostruIisusHristos. - Tinere, scoală! DomnulmeuIisusHristosteînviazăşitetămăduieştepe tine! a spusPetru. Şimortul s-a sculat, a început a grăişi a umbla. Încele din urmă, Simon a murit, iarîmpăratulRomei, Nero, s-a supărat, pentrucă Simon îi era prieten. De aceea, Nero l-a căutatmaimulţianipePetru, să-l omoare. Când  l-a prins, l-a datsă fie răstignit; Petru i-a rugatpesoldaţisă-l răstignească cu capulînjos, căci nu e vrednicsă fie răstignit la felcaDomnul. Ceeace s-a şiîmplinit, pe 29 iunie, înanul 67 dupăHristos.

14. S-AU JERTFIT PENTRU RĂSPÂNDIREA CREDINŢEI CREŞTINEBISERICA ORTODOXĂ ÎI SĂRBĂTOREŞTE LA 29 IUNIE • SFÂNTUL APOSTOL PAVEL A FOST CETĂŢEAN ROMAN DE NEAM EVREU • ÎN URMA MINUNII DE PE DRUMUL DAMASCULUI DEVINE DIN PRIGONITOR AL CREŞTINILOR APOSTOL AL DOMNULUI ISUS

15. SfântulApostolPavelMarelePavel se numeaînainte Saul şi era un evreu, din neamulluiVeniamin. El aveacetăţenieromanăşi era rudă cu SfântulArhidiaconŞtefan. Ştiafoarte bine LegealuiMoise, era foarteînvăţat. Peprietenulluicelmai bun îlchemaVarnava, care s-a făcutcreştin. Dar Saul îiurapecreştini, chiarşipeVarnavaşipeŞtefan. El credeacăarhiereii spun adevărul, căHristos a fost un înşelător, mai ales că el nu se întâlniseniciodată cu Hristos. Saul a primitputeremultă de la arhierei, casăprindăpecreştinişisă-i arunceîntemniţe, ceeacefăceaînIerusalim. Apoi a fosttrimissăfacăasemeneaşiîncetateaDamasc. PedrumulspreDamasc, s-a întâmplat o minune, care l-a schimbatîntotalitatepe Saul: a strălucit o lumină din cerşi s-a auzit un glas: - Saule, Saule, de ceMăprigoneşti?- Cine eşti, Doamne? s-a speriat Saul. - EusuntIisus, pe Care tuÎlprigoneşti. Greuîţiesteţie a lovi cu piciorulînţepuşă.- Doamne, ceîmiporunceştisăfac? a întrebat Saul. - Scoală-teşiintrăîncetate (Damasc) şiţi se vaspuneceţi se cade săfaci.Iarsoldaţiiceerau cu Saul auzeaucuvintele, dar nu vedeaupenimeni.

16. Saul a rămas orb timp de treizile, timpîn care nu a mâncat, nu a băut, ci s-a rugat, căci i se deschideauochiisufletului, săînţeleagăcredinţaceaadevărată. Dupăaceea a venitpreotulAnania, trimis de Domnul, care l-a botezatşi l-a sfinţitpe Saul. Atunci i-a trecutlui Saul şiorbirea, şi a începutsă-L predicepeIisuscaMântuitor. Iarnumele i-a fostschimbat la botezînPavel. Dar evreiişiarhiereii care nu credeauînHristos, când au văzutschimbarealuiPavel, tare s-au mâniat, şi au vrutîndatăsăîlomoare. Ei l-au urmăritpePavel de-a lungulîntregii sale vieţi, întoatecălătoriile sale, punându-i piedici; încâtPavel a fostbătut cu pietre, închis, lovit, alungat, dar n-au pututsă-l omoare, căciDuhulSfântîispunealuiPavelundesă se ducăşi cum să scape de ei. Pavel a fosttrimis de DomnulsăprediceÎnvierea la neamuri, adică la cei de alt neamdecâtevreii, care se închinau la idolişi la vrăjitori. De aceea, el a fostnumit„Apostolulneamurilor". Şi el a botezat mii de oameni, caşiPetru, a hirotonitmulţiepiscopi, a ajutatfoartemult la creştereaBisericiicreştine. Într-o cetate, oamenii, văzândmulteleminunipe care Pavel le făceaîmpreună cu prietenulsăuVarnava (cu care se împăcase), au vrutsă le aducăjertfă de taurica la idoli, zicândcăeisuntzei. Dar SfințiiApostoli le-au spuscăDumnezeu e Cel care le dăputereasăfacăminuni. Din cândîncând, Pavel se întorcea la Ierusalim, să se întâlneascășisă se sfătuiascăși cu ceilalţiApostoli. Odată, l-au prinsevreiişivoiausă-l omoare. Abia l-au scăpatoşteniiromani din mâinilelorşi l-au ţinutînînchisoaremaimulţiani, pentrucă, dacă-l eliberau, evreiinecredincioşiîlomorau. Până la urmă, l-au dus la Roma, să-l judeceîmpăratul Nero, căciPavel era cetăţean roman şiaveadreptul la judecată. A fostţinutînchisşiaici, timpîn care a predicatromanilorşi l-a ajutatpeSfântulPetruînlupta contra lui Simon Magul. Dupăaceea, a fostşi el osândit la moarte, dar nu prinrăstignire (fiind cu cetăţenieromană), ci printăiereacapului, înaceeaşizi cu SfântulPetru. De aceeaşitrupurilelor au fostîngropateîmpreună.

17. AplicatieelevSerbanoiu Delia Adelina