Ce este închinarea?

1. Ce este închinarea?

2. I. INTRODUCERE: • Închinarea NU este un mijloc pentru atingerea unui scop, ci ESTE SCOP în sine. • Închinarea: răspunsul omului faţă de “dăruirea” lui Dumnezeu.

3. II. ROLUL ÎNCHINĂRII PERSONALE: A impresionaconştiinţa cu sfinţenia lui Dumnezeu A hrănimintea cu adevărul lui Dumnezeu A curăţaimaginaţia prin frumuseţea lui Dumnezeu A deschideinima dragostei lui Dumnezeu A consacravoinţa planului lui Dumnezeu

4. III. ROLUL ÎNCHINĂRII PUBLICE: • Echiparea bisericii pentru lucrare: “În timp ce închinarea este direcţionată în principal spre Dumnezeu, ea pregăteşte şi echipează biserica lui Dumnezeu pentru a fi un agent prin care voia Sa este îndeplinită pe pământ” (James D. Berkley) • Să ajungem să ne cunoaştem mai bine ca fiinţe umane. “În momentele cele mai înalte ale rugăciunii, laudei şi comuniunii publice cu Dumnezeu, descoperim sub privirea divină natura noastră de fiinţe umane” (James D. Berkley)

5. III. ROLUL ÎNCHINĂRII PUBLICE: • Ne pune în legătură cu Dumnezeu: “Închinarea transcede barierele timpului şi spaţiului, şi ne aduce în contact cu realităţile cereşti (Evr. 12,22-24). Ea ne permite să privim dincolo de voal; aduce la viaţă în experienţa noastră temporală ceea ce aparţine cu adevărat stării eterne unde Dumnezeu este ‘totul în toţi’ şi voia Sa este îndeplinită pe deplin” (James D. Berkley) • Serviciul divin este crucial pentru creşterea bisericii: “… un serviciu divin relevant şi vibrant are o mare putere de a atrage pe cei care nu merg la biserică” (Jon Paulien) “… calitatea închinării publice în Sabat este crucială pentru susţinerea creşterii bisericii…”

6. IV. TERMINOLOGIA PRELIMINARĂ: 1. Kabod: • Slavă, glorie, onoare • Isaia 6,3 2. Doxa: • Dumnezeu este vrednic de laudă şi onoare • Lc. 2,14 3. Shachah: • A te pleca, a te prosterna • Ex. 4,31

7. 4. Proskuneo: • A te prosterna înaintea cuiva cu reverenţă • Ioan 4,24 5. Leitourgia: • lucrarea preoţilor în Vechiul Testament (Lc. 1,23; Evr. 9,21) • lucrarea lui Isus (Evr. 8,6) • închinarea bisericii (F.A. 13,2) • Pavel: viaţa de credinţă ce manifestă roadele Duhului Sfânt (Gal. 5,22) • Secolele ulterioare: ordinea serviciului de închinare în biserică.

8. V. DESCRIEREA ÎNCHINĂRII • Închinarea nu poate fi descrisă cu exactitate ci doar experimentată. • Dorinţa intrinsecă de închinare este universală. 1. Mister: • Închinare: revelaţie şi mister • Experimentarea prezenţei lui Dumnezeu în revelaţie • Dumnezeu: revelare şi ascundere în acelaşi timp. • Mister (transcendenţă) şi revelare (imanenţă) • Dumnezeu poate fi cunoscut dar nu înţeles pe deplin. 2. Celebrare: • Celebrarea acţiunilor lui Dumnezeu în istorie (creaţia, providenţa, legământul, jertfa lui Isus, venirea Duhului Sfânt) • Luther: “A avea un Dumnezeu înseamnă a te închina Lui.”

9. 3. Viaţa: • Închinarea nu este limitată la acte de devoţiune, rituri, ceremonii • Închinarea este sinonimă cu viaţa • Toate acţiunile vieţii • Conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu determină închinarea • Hristos – Domnul întregii vieţi devotate lui Dumnezeu . 4. Dialog: • Închinarea: revelaţie şi dialog • Dumnezeu ia iniţiativa în revelaţie iar omenirea răspunde în închinare. • Mai mult decât conversaţie – întâlnire • Dumnezeu confruntă şi solicită pe închinător • Gen. 28,16.17

10. 5. Dăruire: • Scopul închinării nu este primirea binecuvântărilor ci dăruirea • Anticii ofereau sacrificii • Ps. 96,8 • În NT: dăruirea – loc important în închinare • Cain şi Abel (Evr. 11,4) • “Preoţie sfântă” (1 Petru 2,5) • Mai mult decât rostire , acţiune • Dăruire totală: intelect, simţăminte, atitudini, posesiuni (Rom. 12,1) • Dumnezeu ne doreşte pe noi şi nu doar anumite lucruri de care să ne dispensăm. 6. Împlinire escatologică • Atitudinea prezentă va fi continuată în veşnicie • 1 Cor. 11,26 • Experienţa prezentă anticipează realitatea “tronului lui Dumnezeu”

11. VI. REALITATEA ÎN ÎNCHINARE: • Biserica creştină nu poate exista fără închinare • Închinarea: motorul tuturor activităţilor din biserică • Experienţa religioasă este o experienţă reală • Act al credinţei • Ridicarea inimii printr-un răspuns al voinţei • Privilegiul cel mai înalt al omenirii.

12. VII. CARATERISTILE ÎNCHINĂRII ADEVĂRATE • Centrată în Dumnezeu: “Închinătorii participă la închinare nu pentru a-şi satisface nevoile lor, pentru a ajunge să se simtă mai bine, sau pentru a-şi satisface gustul estetic şi trebuinţele sociale. Mai curând ei se închină pentru a exprima măreţia Dumnezeului lor.” (Ps.96,8) • Recunoaşte meritele lui Dumnezeu “A te închina lui Dumnezeu înseamnă a-i oferi onoarea şi respectul care sunt cele mai potrivite pentru ceea ce este El şi pentru ceea ce a făcut El: creaţiune (Apoc. 4,11) şi salvare (Apoc.5,12-14)”

13. Recunoaşte sfinţenia lui Dumnezeu în orice moment “Sfinţenia lui Dumnezeu este în inima ideii creştine de închinare (Ps. 99,9) având un dublu efect: • Conştientizarea dependenţei şi a imperfecţiunii noastre (Is. 6,1-9; Lc. 5,8) • Ne poate atrage mai aproape de El, din moment ce caracterul Său divin este atractiv şi plin de har (Evr. 4,14-16)” • Plasează anumite cerinţe asupra închinătorului: “Adevărata închinare va genera un răspuns uman care este semnificativ, costisitor şi este vrednic de valoarea lui Dumnezeu. David spunea: ‘Nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu arderi de tot care să nu mă coste nimic.’ (2 Sam.24,24)” • Cere seriozitate deplină: ”Nu putem să aducem închinare lui Dumnezeu într-o atitudine neglijentă şi nerespectuoasă sau de rutină”

14. Implică pe toţi credincioşii ca un singur corp: 1 Cor. 12,13: “…am fost botezaţi de un singur Duh ca să alcătuim un singur trup…” “Idealul aşezat în Noul Testament este acela al unei părtăşii depline în închinare (koinonia).”

15. “Cu privire la închinarea publică, noi am uitat cum să oferim. De aceea atât de multe servicii de închinare sunt antropocentrice. Închinarea a devenit ceva ce se face pentru noi, mai curând decât ceea ce este realizat de noi. Ne-am întors cumva la tipul acela de servicii divine dinaintea Reformaţiunii, a devenit închinarea din nou ceva ce se face în faţa bisericii de către personalul calificat şi în care întreaga biserică asistă doar la ceea ce se întâmplă în faţă, asemenea spectatorilor la un meci de baschet?... La fel ca cei mai mulţi dintre creştinii evanghelici, Biserica Adventistă s-a lăsat purtată de tendinţele culturale. În particular de individualism, secularism şi umanism… ” (Making Worship Meaningful, C. Raymond Homes, p.54)

16. “Scripturile raportează că într-o împrejurare, când îngerii lui Dumnezeu au venit înaintea Domnului, a venit şi Satana în mijlocul lor (Iov 1,6), nu pentru ca să se închine înaintea împăratului veşnic, ci ca să-şi continue planurile lui rele împotriva celor neprihăniţi. Cu acelaşi scop vine el şi în biserică atunci când oamenii se adună pentru a se închina lui Dumnezeu. Cu toate că este ascuns vederii noastre, el lucrează cu toată puterea pentru a stăpâni minţile închinătorilor. Asemenea unui general iscusit, el îşi face planurile mai dinainte. Când vede pe solul lui Dumnezeu cercetând Scripturile, el ia notă de subiectul care va fi prezentat înaintea poporului. Apoi foloseşte toată viclenia şi dibăcia lui pentru a conduce împrejurările astfel încât solia să nu ajungă la aceia pe care-i amăgeşte chiar în problema aceea. Acela care are cea mai mare nevoie de avertizare va fi solicitat într-o problemă care cere prezenţa lui, sau prin alte mijloace va fi împiedicat să asculte cuvintele care ar fi fost pentru el ca un miros de viaţa spre viaţă.” (EGW, Tragedia Veacurilor, p. 475-476)