Doctrina mântuirii sau Soteriologie - partea 2 – creat de Nicu Crețu

1. Doctrina mântuirii sau Soteriologie- partea 2 –creat de Nicu Crețu

2. Doctrina mântuirii 4. Factorii implicaţi în ispăşire 1. Natura lui Dumnezeu. Ea constă în sfinţirea şi dragostea Sa perfectă şi completă.Astfel, păcatul fiind contrar naturii Sale divine este respingător în ochii Lui. 2. Statutul legii. Legea morală este o exprimare a persoanei şi voii Sale, este un fel de transcriere a naturii lui Dumnezeu. Legea trebuie înţeleasă ca un mijloc de raportare la un Dumnezeu personal (Ezechiel 18:20; Rom. 6:23; Gal. 6:8).

3. 3. Starea omului. Omul se află într-o stare de depravare totală, adică nu că este atât de rău pe cât poate fi, ci mai degrabă el este absolut incapabil să facă ceva ca să se salveze din starea de păcătoşenie. 4. Hristos. El este atât Dumnezeu cât şi om, la divinitatea Lui Dumnezeu a adăugat umanitatea Sa. Astfel că moartea Sa ispăşitoare este valabilă pentru fiinţele umane, să le răscumpere (Gal. 4: 4,5). El a acceptat atât natura fizică, cât şi pe cea psihică a umanităţii. Moartea Lui are o valoare suficient de mare pentru a servi ca ispăşire pentru întraga rasă umană, deoarece El a fost fără păcat. 5. Sistemul sacrifical al Vechiului Testament. În Israel jertfele erau oferite regulat pentru păcatele comise, dar ele n-aveau puterea să-l transforme şi nici să-l oprească pe păcătos de la săvârşirea păcatelor.

4. Cuvântul ebraic folosit în Vechiul Testament pentru diversele tipuri de ispăşire este „kafar” şi înseamnă literar „a acoperi”. Cel care păcătuia era scutit de pedeapsă prin interpunerea jertfei între păcatul comis şi Dumnezeu. Jertfele aveau un efect obiectiv: să-L împace pe Dumnezeu (Iov 42:8). De asemenea, jertfa era oferită în locul păcătosului, ea purta vina păcătosului. De asemenea, animalul jertfit trebuia să fie fără pată, iar cel care îl aducea trebuia să-şi pună mâinile pe capul animalului (Lev. 1:3,4). Acest gest simboliza un transfer al păcatului de la păcătos la victimă. Pasajele profetice, mai mult, stabilesc legătura dintre jertfele Vechiului Testament şi moartea lui Hristos (Isaia 53:6), el era Robul care suferă.

5. Doctrina mântuirii 5. Semnificaţia de bază a ispăşirii 1. Jertfa Referiri bogate la faptul că Hristos a fost rânduit să fie jertfa de ispăşire pentru omenire (Isaia 53; Ps. 20; Evanghelii, scrierile apostolului Pavel). În Epistola către Evrei 9:6-15, lucrarea lui Hristos este asemănată cu Ziua ispăşirii: Hristos este marele preot care a intrat în Locul preasfânt ca să aducă jertfă. El a intrat cu propriul Lui sânge asigurându-ne o răscumpărare veşnică (v.12). jertfirea animalelor avea un efect limitat, moartea lui Hristos are un efect veşnic, adusă odată pentru totdeauna (v. 28). Evrei 10:5-18. În locul arderilor de tot a fost jertfit trupul lui Hristos. Evrei 13. Hristos a murit ca să-i sfinţească pe oameni prin sângele Său (10,13). Ceea ce este unic în jertfa lui Hristos este faptul că El este atât victima, cât şi preotul care aduce jertfa, iar astăzi El mijloceşte ca Mare Preot pentru oameni.

6. 2. Substituirea Hristos, prin moartea Sa pe cruce, a luat locul celor păcătoşi. Isaia 53:6, 12b: “a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.” Ioan 1:28: Ioan Botezătorul a spus :”Iată Mielul lui Dumnezeu”. Gal. 3:3: Pavel a afirmat: “pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Evrei 9:28: “Hristos S-a adus jertfă o singură dată ca să poarte păcatele multora"” I Petru 2:24: “El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn...” Ideea generală este că păcatele oamenilor au fost puse asupra lui Isus (au fost transferate de la cei păcătoşi.). Pentru că El a devenit păcat, noi am încetat - prin credinţa în El - să mai fim priviţi ca păcătoşi.

7. 3. Reconcilierea Este actul lui Dumnezeu prin care El acceptă ca lumea să aibă parte de bunăvoinţa Lui şi de preocuparea Lui specială. Dumnezeu joacă rolul activ în reconciliere, deşi omul este cel vinovat (la fel ca în cazul când fratele tău are împotriva ta ceva eşti îndemnat tu să te duci să te împaci, Matei 5:23,24). Reconcilierea lumii cu Dumnezeu este acum posibilă datorită lepădării iudeilor (act în care tot Dumnezeu joacă rolul principal).

8. Doctrina mântuirii 6. Aspecte subiective ale mântuirii 1. Convertirea Este actul prin care întoarcem spatele păcatului prin pocăinţă şi ne întoarcem cu faţa spre Hristos, prin credinţă ( Ezec. 18:30-32; 33:7-11; Efes.5:14; Fapte 3:19). Biblia nu specifică durata convertirii. Uneori poate fi o decizie radicală, într-o clipă (cei convertiţi la Cincizecime), alteori convertirea apare ca un proces (Nicodim). Convertirea este un moment major în viaţă care are loc o singură dată, când omul se întoarce spre Hristos. Se poate ca să existe momente când credincioşii trebuie să abandoneze o anumită practică, însă acele momente sunt secundare.

9. Convertirea cuprinde: a. Pocăinţa Este mâhnirea plină de evlavie cauzată de propriul păcat împreună cu decizia de a ne întoarce de la el. În limba ebraică „naham”, un cuvânt onomatopeic care înseamnă „a gâfâi, a geme”. Termenul folosit în legătură cu alte persoane înseamnă compasiune, simpatie, în legătură cu propria fiinţă înseamnă regret, pocăinţă (Gen. 6:6; Ex. 32:14; Iov 42:5. 6). Termenul ebr. „șuv” este folosit pentru chemarea oamenilor înapoi la Domnul, de către profeţi. El accentuează importanţa unei separări morale ( 2 Cron.7:14). În N.T. apare termenul „metamelomai” care înseamnă „a fi îngrijorat, preocupat sau a regreta”; accentuează aspectul emoţional al pocăinţei, regret sau remuşcare pentru răul făcut (Matei 21:29, 32; 27:3). Al doilea termen este „metanoia” sau„schimbare a minţii”( Matei 3:2; Fapte 2:38). Pocăinţa este indispensabilă pentru mântuire , este parte esenţială a Evangheliei la Ioan Botezătorul, la Isus, la apostoli, la Pavel. Ea trebuie să determine o schimbare profundă în om.

10. b. Credinţa Este mijlocul prin care ni se dă posibilitatea să beneficiem de harul lui Dumnezeu. În limba ebraică „emunah” din Hab. 2:4 este credincioşie (“cel neprihănit va trăi prin credinţă”). Limba ebraică nu are un substantiv pentru credinţă, dar exprimă ideea de credinţă prin forme verbale. Pentru evrei credinţa era mai degrabă o activitate decât o calitate. Verbul cel mai comun pentru desemnarea credinţei este„aman” ceea ce înseamnă „a considera ca fiind stabilit, adevărat, a crede”.Un alt termen este verbul „batah”, „a se rezema pe, a se încrede în”. În N.T. avem verbul „pisteuo” împreună cu substantivul „pisti” . Verbul are două semnificaţii de bază: întâi „a crede ce spune cineva” ( Matei 8:13; 9:28; Evrei 11:6; 1Ioan 4:1) şi „a crede în cineva, a se încrede” (Marcu 1:15; Matei 27:42; Ioan 1: 12; Fapte 10:43).

11. 2.Regenerarea Regenerarea este transformarea credincioşilor individuali, realizată de Dumnezeu, este vitalitatea şi direcţia spirituală nouă primită de cineva atunci când îl acceptă pe Hristos. Această lucrare indispensabilă pentru intrarea în împărăţia lui Dumnezeu nu poate fi realizată prin efort omenesc, ci prin lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt în viaţa omului (Ioan 1:12,13; Iacov 1:18; I Petru 1:3,23; I Ioan 2:29; 5:1,4; II Cor. 5:17; Tit 3:5). Regenerarea implică o schimbare totală a tendinţelor naturale ale omului, răstignirea firii pământeşti (Gal. 5:24,25; 2:20; 6:14; Rom.6:1-11). Regenerarea este restaurarea naturii umane la ceea ce a fost ea creată să fie, înainte de intrarea păcatului în lume. Regenerarea este instantanee, este un act şi nu proces. După ce aceasta a avut loc, urmează procesul de creştere care continuă de-a lungul vieţii (Efes. 2:10; Filip. 1:6). Mântuirea a fost plănuită de Tatăl, realizată de Fiul şi aplicată la viaţa credinciosului prin Duhul Sfânt.

12. Doctrina mântuirii 7. Aspecte obiective ale mântuirii 1. Unirea cu Hristos Biblia prezintă referiri la faptul că credinciosul este în Hristos (II Cor. 5:17; Efes. 1:3,4,6-8; 2:10; II Cor. 1:45; I Tes. 4:16; I Cor. 15:22), dar şi că Hristos este în credincios (Colos. 1:27; Galat. 2:20; Ioan 15:4,5) şi cu cel credincios (Mat. 28:20; Ioan 14:23). Această unire cu Hristos nu este metafizică (conceptul panteist afirmă că oamenii sunt una în esenţă cu Dumnezeu), nici mistică (credinciosul îşi pierde efectiv propria sa individualitate, personalitatea este anihilată), nici una simpatetică (legătura de prietenie dintre doi oameni) şi nici sacramentală (participând la Cina Domnului, consumând trupul Lui şi sângele Lui îl primeşti pe El in tine).

13. Caracteristicile unirii cu Hristos a. Unirea cu Hristos are o natură juridică. În faţa lui Dumnezeu, din punct de vedere legal, noi suntem una cu Hristos şi suntem evaluaţi împreună. b. Unirea cu Hristos este spirituală Este realizată de Duhul Sfânt, care dă o nouă vitalitate celui credincios (I Cor. 12:3;Rom. 8:9-11). c. Unirea cu Hristos este vitală. Viaţa Lui curge efectiv în viaţa noastră, reînnoind viaţa noastră lăuntrică (Rom. 12:2; II Cor 4:16).

14. 2. Justificarea Justificarea este acea acţiune a lui Dumnezeu prin care îi consideră pe păcătoşi drepţi înaintea Sa. Regenerarea anulează corupţia şi degradarea omului, justificarea anulează vina celui ce crede în Hristos. În NT justificarea este un act declarativ al lui Dumnezeu prin care, pe baza suficienţei morţii ispăşitoare a lui Hristos, El declară că credincioşii au îndeplinit toate condiţiile Legii care se referă la ei. Oamenii sunt declaraţi drepţi nu pentru că nu au călcat niciodată Legea lui Dumnezeu, ci datorită faptului că Hristos a plătit pedeapsa pentru păcat şi astfel cerinţele Legii au fost îndeplinite.

15. 3. Adopţia Adopţia este transferul de la un statut de înstrăinare şi ostilitate la unul caracterizat de acceptare şi favor în familia lui Dumnezeu (Ioan 1:12; Efes. 1:5; Galat. 4:4,5). Adopţia are loc simultan cu convertirea, regenerarea, justificarea şi unirea cu Hristos. în adopţie există un aspect declarativ (modificarea statutului nostru legal), dar şi o experienţă reală, ne bucurăm de un “spirit al înfierii”. Dumnezeu este Tatăl nostru şi prin adopţie suntem repuşi în relaţie cu El, relaţie pentru care am fost destinaţi (Evrei 12:5-9;Iac.1:17; Maleahi 2:10; I Ioan 3:1).

16. Beneficii ale adopţiei a. Iertarea (Efes.4:32; Rom. 5:1). Adoptarea noastră arată că este o iertare continuă. b. Reconcilierea (Rom. 5:8-10). Dumnezeu şi-a arătat dragostea pentru noi, iar noi am acceptat-o. c. Libertatea (Rom. 8:14-16; Galat. 3:10,11). Libertatea nu înseamnă libertinaj (Ioan 14:15,21). d. Grija prietenească din partea lui Dumnezeu (Rom. 8:16,17; Mat.6:25-34), disciplina (Evrei 12:5-11) şi bunăvoinţa.