160 likes | 403 Views
STRATEGIA – COMPO N ENT Ă A MANAGEMENTULUI STRATEGIC. Universitatea Româno-Americană Dan Pascariu – Strategii de firmă. STRATEGIA COMPONENTĂ A MANAGEMENTULUI STRATEGIC. Clarificări conceptuale
E N D
STRATEGIA – COMPONENTĂ A MANAGEMENTULUI STRATEGIC Universitatea Româno-Americană Dan Pascariu – Strategii de firmă
STRATEGIA COMPONENTĂ A MANAGEMENTULUI STRATEGIC Clarificări conceptuale • Strategie – plan pentru realizarea unor obiective dezirabile, utilizând resurse şi căi disponibile în condiţii de incertitudine • Management strategic – proces continuu de evaluare şi control a activităţilor în care este implicată compania. Presupune analiza, formularea şi implementarea de strategii care să ducă la atingerea obiectivelor, precum şi monitorizarea performanţei • Planificare strategică – proces de definire a direcţiei (strategiei) şi de luare a deciziilor privind alocarea resurselor necesare implementării strategiei
MODEL DE MANAGEMENT STRATEGIC • Inventarierea situaţiei • Analiza SWOT • Benchmarking Analiză internă/externă ……………………………………….. Unde suntem acum? ……………………………………… Cine suntem şi ce facem? (Orientare – Prezent) Identificare valorilor şi misiunii organizaţiei • Valorile de bază • Declaraţie privind scopul organizaţiei ……………………………………… Cine dorim sa devenim şi ce dorim să facem? (Orientare – Viitor) • Unicitatea organizaţiei • Imagine a viitorului organizaţiei Crearea şi definirea viziunii ……………………………………….. Cum ajungem acolo? • Identificarea scopurilor generale • Obiective specifice şi măsurabile Definirea scopurilor şi obiectivelor organizaţiei ……………………………………….. Ce schimbări trebuie să facem şi în ce fel? • Strategii echilibrate la toate nivelurile (scopuri, căi şi mijloace) • Planurile de lucru detaliate Dezvoltarea şi implementarea planurilor de acţiune ……………………………………… Cum măsurăm succesul? • Alegerea măsurilor corecte • Asigură responsabilitate şi îmbu-nătăţirea permanentă Dezvoltarea şi implementarea măsurilor de performanţă ……………………………………… Scopurile şi obiectivele noastre sunt atinse? • Sisteme de monitorizare a progresului • Compilarea datelor de performanţă • Raportarea rezultatelor • Ajustarea potrivit necesităţilor Monitorizarea performanţei şi ajustarea planului după cum este necesar
STRATEGIA COMPONENTĂ A MANAGEMENTULUI STRATEGIC Clarificăriconceptuale Gândire strategică: proces de gândire care explorează perspective inovatoare şi creative în vederea redefinirii strategiei unei companii Analiză strategică: parte a managementului strategic prin care sunt analizate potenţialul intern al unei firme şi mediul extern, folosind diverse instrumente şi metode, în vederea formulării unei strategii Decizii strategice: decizii luate în procesul managementului strategic şi care afectează performanţa pe termen lung a unei firme şi se referă la obiectivele strategice.
COMPONENTELE STRATEGIEI Misiunea Valorile Viziunea Obiective strategice Resurse Termene Responsabili Avantaj competitiv
COMPONENTELE STRATEGIEI • Misiunea: • defineşte scopul fundamental al organizaţiei (de ce există şi ce face pentru a realiza viziunea) • Valorile: • convingeri împărtăşite de angajaţii organizaţiei (şi nu numai) • valorile sunt cele care modelează cultura şi priorităţile organizaţiei şi creează cadrul în care se iau deciziile • Viziunea: • prezintă ceea ce ar vrea să devină organizaţia sau cum ar vrea să fie lumea în care operează (“ideal”) • viziunea pe termen lung concentrată pe viitor • poate fi emoţională şi o sursă de inspiraţie • Obiectivele strategice: reprezintă ţinte economice sau sociale pe care doreşte să le atingă o firmă şi care deriva din misiunea si viziunea acesteia.
COMPONENTELE STRATEGIEI • Resursele: mijloacele de care dispune sau la care are acces o firmă pentru îndeplinirea obiectivelor strategice: financiare, tehnologice (echipamente), intelectuale (patente) etc. • Temenele: perioada de operaţionalizare a strategiei • Responsabilii: persoanele responsabile cu formularea, implementarea şi monitorizarea strategiei • Avantajul competitiv: atribute dezvoltate sau dobândite de o firmă care îi permit să depăşească în performanţe competiţia
EVOLUŢIA ISTORICĂ A STRATEGIEI • Originile militare ale strategiei • Originea semantică (limba greacă): stratos=armată; agein=a conduce • Strategus = comandant militar • Romanii au adoptat cuvântul strategia • Sun-Tzu (512 I.Ch.) – “Arta războiului” • MiyamotoMusashi (1645) – “Ghidul clasic al strategiei” • Niccolo Machiavelli (1532) – “Principele” • Carol von Clausenwitz (1832) – “Despre război” • Antoine Henri de Jomini (1838) - “Arta războiului”
EVOLUŢIA ISTORICĂ A STRATEGIEI 2 • Originile militare ale strategiei Concluzii comune ale strategiilor militare: • strategia este un echilibru între căi şi mijloace în vederea atingerii obiectivelor politice sau ale războiului • strategia nu are loc doar la cel mai înalt nivel al statului (la nivel strategic), dar şi la nivel operaţional al fiecărei companii şi la nivel tactic. • strategia este mai mult decât o analiză cantitativă a părţilor tari şi slabe ale aliaţilor şi inamicilor, dar include un mare număr de variabile care nu sunt susceptibile analizei matematice; de aceea e nevoie de un echilibru între planuri produse pe baze raţionale şi creativitate bazată pe intuiţie şi improvizaţiei. • toţi autorii recunosc dificultăţile care apar în formularea strategiilor datorită complexităţii şi ambiguităţii
EVOLUŢIA ISTORICĂ A STRATEGIEI • Teoriile care au influenţat abordările în strategie • Teoria evoluţionistă (Charles Darwin): schimbările mediului obligă organizaţiile să evolueze, altminteri dispar. • Teoria revoluționistă (Joseph Schumpeter): mediul economic este caracterizat prin lungi perioade de stabilitate, întrerupte de scurte perioade de schimbări revoluţionare. • Teoria organizaţiei industriale: supravieţuirea unei organizaţii depinde de abilitatea sa de a se adapta forţelor industriei în care activează. • Teoria bazată pe resurse: deşi oportunităţile şi ameninţările mediului sunt importante, resursele proprii ale unei firme reprezintă variabilele cheie care îi permit să obţină un avantaj competitiv strategic.
EVOLUŢIA ISTORICĂ A STRATEGIEI • Strategia în afaceri • Perspectiva practică • Factorii care prin accelerarea competiţiei au creat nevoia de strategii câştigătoare • Dereglementareaunor industrii (aviaţie, banking, telecom) • Progresul tehnologic (digitalizare, internet) • Apariţia de noi job-uri şi mobilitatea forţei de muncă • Volatilitatea preţurilor la materii prime, dobânzi, cursuri valutare • Piaţa de capital a creat platforma pentru controlul companiilor • Globalizarea a accelerat competiţia
EVOLUŢIA ISTORICĂ A STRATEGIEI Perspectivapractică • Strategia în afaceri este strict legată de apariţia şi dezvoltarea firmelor de consultanţă în management • Boston Consulting Group (1963) • Bain & Co (1973) • McKinsey (1926) • AT Kearny (1937) • Booz Allen Hamilton (1914) • Stadiile istoriei strategiei • Poziţionarea (1960-1980): unde este poziţionată compania? • Strategia ca reengineering(1980-2000) accentul s-a pus pe redesenarea proceselor - procedurilor • Strategia centrată pe oameni (2000 – prezent): oamenii sunt inovaţie, iar inovaţia este cheia succesului competitiv.
EVOLUŢIA ISTORICĂ A STRATEGIEI Perspectiva academică anii 1950-60 • Alfred Chandler (1962): “StrategyandStructure” – o strategie pe termen lung e necesară pentru a da unei firme structură, direcţie şi focalizare (“structura urmează strategia”) • Philip Selznick (1957): a introdus ideea corespondenţei între factorii interni ai organizaţiei şi cei ai mediului extern. Ideea aceasta a dus la ceea ce numim azi analiza SWOT, dezvoltată de Edmund P. Learned, Kenneth Andrews şi alţii la Harvard Business School. • Igor Ansoff (1965): “CorporateStrategy” - a introdus o serie de concepte strategice (”strategygrid”, “gapanalysis”) • Peter Drucker (1954): “Managing for Results” – (a) a dezvoltat teoria managementului pe bază de obiective (MBO), (b) a prezis importanţa capitalului intelectual (“knowledgeworker”)
EVOLUŢIA ISTORICĂ A STRATEGIEI Perspectiva academică Principalele caracteristici ale teoriei managementului strategic până la sfârşitul anilor ‘70: Managementul strategic: • înseamnă adaptarea organizaţiei la mediu • este fluid şi complex, schimbările creează combinaţii de circumstanţe noi care necesită reacţii nerepetitive şi nestructurate • afectează întreaga organizaţie, furnizând direcţia • implică formularea strategiei (conţinut) şi implementare (proces) • parţial planificat şi parţial neplanificat • se realizează pe niveluri diferite: companie, unităţi de business • implică un proces conceptual şi unul analitic
EVOLUŢIA ISTORICĂ A STRATEGIEI Perspectiva academică anii 1980 • Provocarea japoneză Richard Pascale şi Anthony Athos (1981): “The Art of Japanese Management au împărţit managementul în 7 aspecte: “strategy, structure, systems, skills, staff, style & sharedvalues” (McKinsey 7S Framework); primii 3 factori S – “hard factors”, ultimii 4 factori S – “soft factors” KenichiOhmae(1981): “The Mind of the Strategist” – strategia în SUA este prea analitică şi că ar trebui să fie o artă creativă care necesită intuiţie şi flexibilitate intelectuală • Răspunsul la provocarea japoneză Tom Peters şi Robert Waterman(1982): “In Search of Excellence” au studiat 62 de companii considerate de succes şi au identificat 8 factori de excelenţă, împărtăşiţi de primele 43: orientare către acţiune, concentrare pe client, entrepreneurship, productivitate prin oameni, CEOs orientaţi către promovarea valorilor, focus pe competenţele de bază, menţinerea simplităţii, control centralizat cu autonomie individuală.
EVOLUŢIA ISTORICĂ A STRATEGIEI Perspectiva academică anii 1980-90 Gary Hamel şi C.K. Prahalad(1990): au introdus noi concepte – competenţa de bază a companiei, intenţia strategică şi arhitectura strategică Michael Porter (1983): a introdus noi concepte: analiza celor 5 forţe, strategii generice, lanţul valoric (“valuechain”) John Kay(1993): “scopul principal al unei activităţi de business este să adauge valoare” James Collinsşi Jerry Porras(1994): “BuiltToLast” în urma analizei a 19 companii de succes au concluzionat că toate au creat o ideologie bazată pe valori şi competenţe. Henry Mintzberg(1988): a concluzionat că strategia este mult mai fluidă şi imprevizibilă decât se credea; a dezvoltat 5 tipuri de strategii în “10 şcoli de gândire”