350 likes | 974 Views
Nicolae Iorga. Cuget ă ri. F ă binele cu diploma ţ ie, c ă ci nu ş tii c â t de mult sup ără !. Î n fiecare ateu exis tă un candidat la dumnezeire. Niciodat ă nu s-au putut distruge toate trupurile î n care tr ăi a o idee ş i, prin urmare, toate
E N D
Nicolae Iorga Cugetări
Fă binele cu diplomaţie, căci nu ştii cât de mult supără!
În fiecare ateu există un candidat la dumnezeire.
Niciodată nu s-au putut distruge toate trupurile în care trăia o idee şi, prin urmare, toate momentele de prigonire au fost zadarnice.
Când un om ţi se pare aspru, gândeşte-te că o cetate întărită nu este şi o cetate duşmană.
Când doi îţi spun ca eşti beat şi trebuie să te culci, iar tu ştii ca n-ai băut, să fii sigur că ei sunt beţi!
Cel ce stă jos să nu râdă de cel ce cade de pe vârfuri!
Viaţa ta va arde oricum, lăsând cenuşa în urmă; caută de încălzeşte cât mai mulţi pe lângă tine!
Moralitatea unor prieteni: “Ajută-măşi-ţi voi fi prieten ca să mă ajuţi şi altă dată.”
Diamantul se deosebeşte de cărbune prin faptul că, primind aceeaşi lumină, el dă mai multăînapoi.
Veselia omului este ca mirosul florilor ; ea nu se înalţă din sufletele veştede.
Prigonind, nu distrugi ideea; zdrobind colivia, eliberezi vulturul.
Există nu doar ceea ce n-ai văzut tu, dar au văzut alţii, ci şi ce trebuie să fie, deşi n-a văzut nimeni.
Temniţa cea mai de temut este aceea în care te simţi bine.
Tăgăduieşte nu ceea ce n-ai văzut că este, ci ceea ce ai văzut că nu este!
Oamenii L-au închis pe Dumnezeu în biserică pentru a fi liberi în lume.
Numai moartea egoistului este deplină: nimic din el nu rămâne în alţii.
Nu e greu să găseşti adevărul; e greu să ai dorinţa de a-l găsi.
Când nu găseşti cuvântul, să fii sigur că gândul nu s-a limpezit încă.
Mânia este o armă cu două tăişuri care iese zgâriindu-şi teaca.
Cei mai mulţi trăiesc zile, puţini trăiesc viaţa.
Ce-ţi pasă de otrava pe care ţi-o întind duşmanii, când din tine curge limpede izvorul cel veşnic?
În toate iernile de suferinţă, gândeşte-te că va fi, că nu poate să nu fie şi o primavară! L B Muzica: Albinoni- Concert pt. oboi op.9 nr. 8 - Adagio