TURISMUL CA FENOMEN

1. Prof. Univ. Dr. Silviu Neguţ TURISMUL CA FENOMEN

2. Alpii Baveriei

3. Parcul Naţional Retezat

4. Taj Mahal, Agra

5. Statuia lui Hristos, Rio de Janeiro

6. Marele Zid Chinezesc

7. Ca în orice alt domeniu, şi în cazul turismului se „împing” începuturile tot mai mult în timp. Ca urmare, unii autori apreciază că încă înaintea erei noastre aveau loc călătorii turistice. În acest spirit, Herodot, Phytheas, Hannon, unii conducători militari ori Marco Polo, Magellan, Columb şi atâţia alţii ar fi fost turişti. În fapt, turismul este mult mai recent, potrivit celor mai mulţi specialişti datând doar de vreo 200 de ani; În trecut, mai ales odată cu începutul secolului al XIX-lea, se considera – mai întâi în Marea Britanie – că un tânăr nu este pe deplin educat dacă nu a făcut o călătorie („o mare călătorie”) prin Europa („pe continent”, cum spuneau britanicii). Aşa s-au descoperit şi pus în valoare calităţile anumitor staţiuni montane, binefacerile rivierei frnaceze şi a celei italiene, frumuseţea şi originalitatea unor oraşe sau a anumitor edificii, muzee etc. Numărul acestora era destul de redus – călătoreau doar cei înstăriţi, în primul rând – şi nu putea constitui un fenomen de masă. Fenomen de masă, turismul devine abia în a doua jumătate a secolului al XX-lea, exprimat în creşterea spectaculoasă a numărului de turişti interni şi internaţionali, a veniturilor obţinute din practicarea sa, a dotărilor (în cel mai larg sens) în domeniu; Între factorii care au contribuit la această dezvoltare impetuosă, făcându-se să se vorbească de „explozia turistică”, se înscriu: explozia demografică, explozia urbană şi, apoi, numai creşterea economică, dezvoltarea deosebită a căilor şi mijloacelor de transport, şi a dotărilor privind cazarea, hrana, odihna, agrementul, tratamentul etc., creşterea impetuoasă a mass-mediei etc.

8. Turistul şi turismul Turistul - „Persoană care călătoreşte pentru plăcerea sa. Orice persoană care, călătorind pentru propria-i plăcere se îndepărtează pentru cel puţin 24 de ore de domiciliul său obişnuit, deplasările cu o durată mai mică fiind excursii” Definiţia de mai sus nu este satisfăcătoare. În mod curent auzim expresii de genul „am fost într-o excursie în ţara X sau Z” şi, în mod implicit, durata a fost mai mare de 24 de ore. Ca urmare, este mai apropiată de realitatea fenomenului definiţia dată, în 1968, de Comisia de Statistică a ONU: „Orice persoană care merge într-o ţară, alta decât aceea în care îşi are locul obişnuit de reşedinţă, din orice alt motiv decât acela de a exercita o profesiune remunerată în acea ţară”. Astăzi, nu mai putem accepta aprecierea făcută de un faimos dicţionar al limbii franceze, Littré, care definea turistul drept un ,,călător care străbate o ţară străină doar din curioazitate sau plictiseală”. Dar nici nu putem accepta ideea că orice persoană care intră într-o ţară, alta decât cea căreia îi aparţine, este turist, aşa cum reiese din unele statistici naţionale, inclusiv în România.

9. Turismul Fără a înceta să fie, în continuare, o îndeletnicire individuală, „turismul a devenit, totodată, o activitate economică de mare amploare şi un aspect bine conturat şi influent al vieţii sociale. Aceeaşi vocabulă acoperă azi nu numai o migraţiune permanentă şi uriaşă de persoane, ci şi o infinitate de operaţiuni comerciale, tehnice şi intelectuale”; Este foarte important şi, totodată, interesant demersul ştiinţific făcut de Academia Internaţională de Turism (fondată în 1951, la Monaco), la mijlocul secolului trecut, când deja turismul era în expansiune, pentru a-l defini, fiind „un termen curent, cu un conţinut care trebuie definit”. Pentru a realiza acest lucru trebuiau avute în vedere şi clarificate mai multe aspecte/elemente: a şti dacă turismul este o călătorie, un fenomen, un ansamblu de fapte, un ansamblu de raporturi şi de fenomene, de deplasări de persoane, ansamblul principiilor care stau la baza călătoriilor de agrement etc.; cuvintelor să li se atribuie sensul pe care l-au dobândit în activitatea turistică modernă, aşadar apropierea de noţiunile privind activitatea economică; etimologia cuvintelor şi reintegrarea ei în realitatea concretă; distincţia între turism şi călătorie; realitatea acoperită de termeni precum agrement, arte de agrement, călătorie, deliberat, industrie etc.

10. A rezultat, în final, următoarea definiţie menţinută în toate ediţiile dicţionarului (prima în 1956): „Termen aplicat călătoriilor de agrement. Ansamblu de activităţi umane efectuate pentru a realiza acest tip de călătorie. Industrie ce concură la satisfacerea cerinţleor turistului. Etimologie: derivat din termenul englez «tour» (călătorie) care provine, la rândul lui, din cuvântul francez «tour» (călătorie sau plimbare în cerc). Turismul se deosebeşte de călătorie prin faptul că implică, în persoana călătorului, pe de o parte, alegerea deliberată a obiectivului şi, pe de alta, preocuparea de a-şi satisface o plăcere”. Convinsă că nici această definiţie „n-ar putea acoperi toate exigenţele”, precizează că „pentru analiza statistică a mişcării de persoane, vocabula turism acoperă în acelaşi timp noţiunea definită de Academia noastră, bazatăa pe libertatea de a alege scopul şi pe valoarea agrementului, cât şi pe aceea a deplasării efectuate din alte motive: sănătate, studii, afaceri etc.” În plus, să nu uităm că au avut loc modificări chiar în ceea ce priveşte caracterul actului turistic, sau cum spune scriitorul francez George Duhamel (1884-1966): „Altădată turismul reprezenta înainte de toate un prilej de plimbare şi divertisment. Astăzi adevăratul turism este un act de cunoaştere. Personal am călătorit mult, în ultima jumătate de secol. Călătoriile mele au fost nişte plimbări frumoase. În cărţile pe care le scriu astăzi, reîntors din călătorii, mă străduiesc să expun toate problemele grave pe care mi-a fost dat să le descopăr”.

11. Factorii exploziei turistice Explozia demografică Explozia urbană Dezvoltarea căilor şi mijloacelor de transport Creşterea economică Alţi factori

12. Explozia demografică Dacă ne gândim la faptul că, la mijlocul secolului al XIX-lea, Terra adăpostea doar un miliard şi ceva de oameni şi că, astăzi, „suportă” peste şase miliarde, vom realiza de ce se vorbeşte atât de intens de „explozia demografică”. O asemenea creştere a numărului populaţiei planetei a influenţat desigur şi deplasările în scopuri turistice. În ultimile decenii, creşterea demografică este caracteristică doar ţărilor în dezvoltare, care se confruntă cu mari probleme legat de creşterea economică, asigurarea de locuri de muncă, bunăstarea materială, ocrotirea sănătăţii etc. Drept urmare, explozia demografică pune la dispoziţie, cel puţin teoretic, o mult mai mare masă de persoane dispusă să călătorească, să se deplaseze în scopuri turistice, dar şi practic, fără să fie o regulă, pe măsură ce populaţia planetei a crescut, şi numărul turiştilor a sporit.

13. Explozia urbană Astăzi sau mâine, unul din doi locuitori ai planetei va fi „orăşean” faţă de numai unul din şapte la începutul ultimului secol al mileniului II. Dacă „înaintăm” în trecut rămânem dezamăgiţi de numărul infim de orăşeni: doar 3% (alţii mai generoşi spun 5%) din populaţia planetei era urbană în anul 1800, pentru ca, o sută de ani mai târziu, numai 13-15% (deşi ca ritm însemna ceva: de aproape cinci ori!). În curând, după mai bine de zece milenii de existenţă urbană, pentru prima dată în istoria omenirii, populaţia planetei va fi preponderent concentrată în oraşe.

14. Dezvoltarea căilor şi mijloacelor de transport Multă vreme doar căile rutiere, mai mult sau mai puţin conturate şi practicabile în orice anotimp, şi cele fluviale sau maritime au constituit baza deplasării de mărfuri şi persoane. În ultimile două secole s-au adăugat transporturile feroviare şi, mai apoi, cele aeriene. Rolul căilor de comunicaţie şi al transporturilor a crescut considerabil în secolul al XX-lea, mai ales în cea de-a doua jumătate a acestuia când exploziilor demografică, urbană şi economică li s-a adăugat şi cea turistică, impunând o dinamică deosebită a acestora. La fel ca în alte domenii ale economiei mondiale, şi aici ţările dezvoltate sunt acelea care se caracterizează prin diversitate, nivel tehnic ridicat, viteză, intensitate a fluxurilor etc.

15. Între principalele caracteristici ale sistemului modern de transport, care se reflectă şi în turism, se înscriu: Reţelele aeriană şi maritimă sunt din ce în ce mai dense, rutele de această natură fiind tot mai numeroase şi mai frecventate, datorită, mai ales în cazul transporturilor aeriene, creşterii numărului de pasageri a căror deplasare între continente trebuie asigurată; Mijloacele de transport cunosc o diversitate şi o concurenţă crescânde; Creşterea vitezei de deplasare: la avioane s-a ajuns de la mai puţin de 1 000 km pe oră (avioanele cu reacţie de tip „Boeing”) la 2 000 – 2 700 km pe oră (avioanele supersonice); trenurile de mare viteză ating 250-350 km pe oră, faţă de circa 100 km pe oră în cazul trenurilor obişnuite; navele de pasageri au ajuns adevăraţi „zgârie-nori” plutitori, iar cele mici ating viteze ieşite din comun; creşterea capacităţii de transport, care duce la diminuarea costurilor şi la acoperirea necesarului de transport într-un timp mai scurt (vagoane de cale ferată de mare capacitate, autobuze etajate, avioane cu peste 500 de locuri etc.).

16. În domeniul turismului ies în evidenţă căile şi mijloacele de transport rutiere şi aeriene. Ultimele mai ales pentru transportul la mare distanţă, iar cele rutiere îndeosebi pentru călătorii la distanţe mici şi mijlocii. De altfel, spre deosebire de toate celelate tipuri de transport, cele rutiere pot pătrunde şi în regiunile dificil de străbătut ale planetei, facilitând astfel legăturile şi comunicaţiile. În plus, acestea permit accesul la o mult mai mare varietate de obiective turistice decât celelalte; Şoselele şi căile ferate urcă până la mari înălţimi, ajungând la 4 000 - 5 000 m în Munţii Anzi, Podişul Tibet şi alte unităţi geografice; Pentru a înlesni legăturile, atât în cazul căilor rutiere cât şi al celor feroviare, au fost construite poduri, tunele, viaducte etc., care sporesc farmecul regiunilor străbătute. Ies în evidenţă, în ambele tipuri de transport, magistralele transcontinentale cu lungimi de ordinul miilor de km, cum sunt: feroviare: cele care traversează America de Nord, de la Atlantic la Pacific (New York – Los Angeles; Boston – Chicago – Seattle; Jacksonville – New Orleans – Phoenix – Los Angeles, fiecare având în jur de 6 000 km), America de Sud („Transandinul”: Buenos Aires – Valparaíso), Australia („Transaustralianul”: Perth – Melbourne – Sydney), Africa (Lagos – Mombassa), Eurasia („Transsiberianul”, între Moscova şi Vladivostock, pe ţărmul Oceanului Pacific, 9 300 km); rutiere: Panamericana (peste 27 000 km), care străbate continentul american de la nord la sud, din Alaska până în Patagonia, pe latura pacifică; Transamazonianul (550 km), Transsaharianul (3 200 km), ultimul legând ţările din nordul marelui deşert cu cele din sudul acestora.

17. Creşterea economică Necesităţile de consum din ce în ce mai mari ale unei populaţii aflate ea însăşi într-o creştere rapidă, precum şi posibilităţile tehnologice, din ce în ce mai extinse şi perfecţionate, de satisfacere a acestor nevoi, au determinat în a doua jumătate a secolului al XX-lea o creştere spectaculoasă, uneori – dar nu pe ansamblul palnetei – „explozivă” („boom-ul economic” din anumite ţări occidentale ori din Asia de Est şi Sud-Est, respectiv „tigrii” şi „leii” asiatici etc.); Au crescut şi producţiile de minerale şi minereuri (de la cărbuni, petrol şi gaze naturale la minereuri de fier, cupru, plumb, zinc, aluminiu, staniu, uraniu, aur, diamante etc.), de bunuri industriale în cel mai larg sens (de la ceasuri şi microprocesoare la avioane şi uriaşe mineraliere şi petroliere, de la pâine şi produse lactate la medicamente şi produse de lux etc.), de construcţii (de la casele modeste individuale la ansambluri colective – „blocuri” –, de la vile la zgârie – nori etc.), de produse agricole (de la porumb, grâu şi orez – alimente de bază – la cafea, banane, portocale etc.), comerţul intern şi internaţional; Toate acestea, plus multe alte domenii economice pe care nu le-am surprins în această enumerare succintă, au provocat, printre altele, pe de o parte, atragerea unei imense cantităţi de forţă de muncă (un mare număr de persoane angajate), iar pe de altă parte, venituri tot mai substanţiale şi pentru un număr tot mai mare de oameni şi, implicit, posibilitatea de a disponibiliza o parte din acestea pentru călătorii; Pe ansmablu, a avut loc o creştere a venitului naţional (sau a PIB-ului) per locuitor, care s-a reflectat şi în domeniul pe care îl prezentăm.

18. Alţi factori: În primul rând este de amintit creşterea nestăvilită a mijloacelor de comunicare în masă (presă, radio, televiziune, şi mai recent, Internet), care au difuzat informaţia – inclusiv cea turistică – la nivel planetar; Nu trebuie să uităm dintre condiţiile favorizante, mai ales în perspectivă, creşterea substanţială a timpului liber; Viitorologul american Herman Kahn aprecia, în urmă cu câteva decenii, că în societatea postindusitrială, în care automatizarea proceselor de producţie se va generaliza, oamenii vor lucra doar 147 zile pe an (în medie patru zile lucrătoare pe săptămână!), iar în restul timpului se vor afla în ….vacanţă! Aşadar cam 13 săptămâni! Desigur, omenirea mai are de parcurs ceva drum până va ajunge acolo…. Este suficient să ne gândim la faptul că circa două treimi din populaţia planetei trăişte în ţări în dezvoltare şi că în unele venitul pe cap de locuitor nu depăşeşte… 500 de dolari. Oricum însă creşterea timpului liber, chiar dacă nu la asemenea proporţii „gigantice”, este un fapt indiscutabil, foarte bine punctat de naturalistul francez Bonnefous; Şi mai trebuie să adăugăm un factor, poate cel mai important: „Infernul mecanizat şi monotonia vieţii urbane determină tot mai mulţi orăşeni să dorească spaţiu, libertate de mişcare, natură. Prizonier al oraşului, omul redescoperă natura pentru a se elibera”; Creşterea spectaculoasă a numărului turiştilor a atras după sine o dezvoltare la fel de dinamică a unei noi industrii, poate cea mai extinsă din lume şi cu unul dintre cele mai înalte ritmuri de creştere; Veniturile din turism au devenit vitale pentru o serie de ţări; Spania, care primeşte anual un număr de turişti străini care echivalează, sau depăşeşte substanţial în unii ani populaţia sa totală (circa 40 de milioane de locuitori), câştigă anual aproximativ 30 de miliarde de dolari; Numărul străinilor care vizitează în fiecare an Canada – 40-50 milioane (dar din care numai 2-4 milioane nu sunt din ţara vecină, SUA) – depăşeşte cu mult populaţia sa. Această ţară are mai multe beneficii din turism (9-10 mld. $) decât din exportul grâului – şi nu trebuie să uităm că statul canadian este unul din principalii exportatori mondiali! În Kenya, veniturile din turism sunt mai mari decât cele care provin din principalul produs de export – cafeaua. Şi exemplele ar putea continua cu Elveţia, Italia, Jamaica şi alte ţări, nemaivorbind de ministate.

19. Presiunea turistică În prezent putem vorbi, în anumite regiuni ale Terrei, de existenţa unei presiuni turistice; Este indeosebi cazul Europei şi, aici, mai ales zona mediteraneană şi Munţii Alpi; Pe ţărmurile Mării Mediterane, de pildă, celor în jur de 80 milioane de locuitori permanenţi li se adaugă anual circa 300 de milioane de turişti; În regiunea Alpilor, care concentrează o populaţie de până în 10 milioane de locuitori, numărul turiştilor este de peste 20 de ori mai mare; În sezonul de vârf, în localităţile de mare interes densitatea ajunge la 1 800 locuitori pe km2! Parcul Naţional Great Smoky Mountains, din estul S.U.A. (desfăşurat pe teritoriul statelor Tennessee şi North Carolina), care nu este locuit – ca de altfel toate parcurile şi rezervaţiile naturale – primeşte anual în jur de 10 milioane de vizitatori, ceea ce înseamnă, raportând la suprafaţa sa totală de 2 050 km2, circa 14 „locuitori” pe kilometru pătrat, în fiecare zi a anului; Vaticanul primeşte anual, pe cei numai 0,44 km2 ai săi între 2 şi 3 milioane de turişti! Şi încă nu trebuie să ne mirăm; Unele monumente, ansambluri sau vestigii arhitectonice şi istorice primesc anual în incinta sau în jurul lor între 500 000 şi 2 000 000 de vizitatori. Printre acestea se înscriu Palatul Dogilor şi bazilica San Marco din Veneţia, Capela Medici din Florenţa, catedrala Nôtre-Dame din Paris, piramidele egiptene de la Giseh, Muzeul Van Gogh din Amsterdam ş.a.

20. „Avantajele şi foloasele sociale, precum şi cele economice sunt atât de însemnate şi de evidente, încât în acest elan se uită primejdiile şi dezavantajele pe care le comportă o atât de rapidă dezvolatre”. Aceste aprecieri aparţin unui bun cunoscător al fenomenului, biologul britanic Guy Mountfort; Acelaşi biolog apreciază că s-au acumulat deja destule dovezi pentru a se vedea că, dacă turismul nu este planificat şi controlat cu grijă, el poate da naştere unor foarte serioase tulburări sociale şi în ceea ce priveşte conservarea mediului înconjurător; Creşterea vertiginoasă a numărului turiştilor care îşi petrec vacanţele în unele regiuni a distrus aproape total farmecul vechilor frumuseţi naturale, a poluat în bună măsură apele litorale, a afectat monumente arhitectonice şi istorice etc.

21. În anumite ţări, unele efecte negative ale exploziei turistice ţin în primul rând de organizarea şi planificarea dezvoltării turismului, în amplasarea şi amenajarea hotelurilor şi vilelor, campingurilor, bazinelor de înot, terenurilor de distracţie, căilor de acces, parking-urilor etc., având, aproape invariabil, prioritate considerentele finanaciare – atragerea a cât mai mulţi turişti, îndeosebi străini, care să „aducă” valută şi profituri considerabile; Ecologul francez Edouard Bonnefous apreciază că celebra Coastă de Azur, de pe litoralul francez şi monegasc al Mării Mediterane, cu staţiuni de renume ca Nisa, Cannes, Saint-Tropez, Monte Carlo şi altele, se înscrie perfect în această categorie. Aici plaja se restrânge aproape în fiecare an datorită expansiunii locurilor de parcare, centrelor rezidenţiale şi comerciale, reşedinţelor secundare etc.; Pe lângă acestea au apărut şi alte neajunsuri. „În acest spaţiu aglomerat peste măsură se regăsesc toate noxele şi toate neajunsurile oraşului. Poluarea aerului şi zgomotul se află la acelaşi nivel ridicat ca şi la Paris, iar constrângerile vieţii cotidiene sunt şi ele transpuse acolo. Vilegiaturistul trebuie să facă faţă unor neajunsuri pe care le-ar suporta cu greu în locuinţa sa obişnuită. Hârtiile murdare şi tranzistorii invadează spaţiul ca şi mirosul acela destul de dezgustător pe care-l produce orice grup de oameni care trăiesc într-un spaţiu restrâns, cu mijloace rudimentare”; Costa Brava spaniolă, Riviera italiană, coasta Adriaticii în zona Rimini, anumite sectoare ale coastei Sardiniei, unele insule din arhipelagurile greceşti, coasta californiană a Statelor Unite ale Americii sunt, după părerea lui Bonnefous, tot atâtea „Coaste de Azur” virtuale sau reale .

22. În numele turismului, uneori are loc distrugerea unor peisaje naturale încântătoare, desecarea unor spaţii umede de mare însemnătate biologică, distrugerea vegetaţiei naturale şi adeseori înlocuirea acesteia cu specii mai decorative importate; Pe de altă parte nu trebuie să-i uităm pe turiştii înşişi care lasă în urma lor tone de deşeuri (hârtii, borcane, sticle, ambalaje din plastic), gazele de eşapament ale din ce în ce mai numeroaselor autovehicule cu care se „pătrunde” în natură, în zona monumentelor arhitectonice şi istorice, suprafeţe mai mici sau mai mari devastate în vederea colectării anumitor flori, monumente degradate de inscripţii şi semnături; Safari-urile, organizate de firme comerciale înfiinţate ad-hoc, proiectează excursii turistice, însoţite de vânătoare, în regiunile africane atrăgătoare, de obicei în rezervaţiile naturale şi Parcurile Naţionale, unde afectează din plin fauna sălbatică; De altfel, în legătură cu impactul turistic, delegatul Kenyei la Conferinţa de la Stockholm din 1972 a declarat: „Miile de vizitatori ai regiunilor declarate rezervaţii exercită presiuni severe asupra condiţiilor de trai ale oamenilor şi animalelor. Principalele probleme legate de turism dau naştere la conflicte legate de utilizarea solului şi la ameninţări în ceea ce priveşte fauna şi condiţiile de viaţă”; Toate acestea semnifică de fapt o gravă degradare a mediului geografic.

23. Zonele prea frecventate de turişti şi-au pierdut mult din farmecul iniţial. Inscripţiile şi semnăturile au desfigurat numeroase monumente arhitectonice, de la catedralele franceze la templele indiene, de la statuile gigantice monolite din Insula Paştelui şi stâncile din Insulele Galapagos la mănăstirile şi cetăţile româneşti (de exemplu, zgârieturile făute pe fresca de la mănăstirea Hunor, imediat după ce aceasta fusese recondiţionată cu mari sacrificii). Afluxurile de turişti supun ţărmurile şi unele zone monatne unor presiuni ecologice care ameninţă deopotrivă valoarea lor pitorească, precum şi pe cea economică şi ştiinţifică. Se impune mai ales diseminarea afluxurilor turistice, prin amenajarea de noi zone sau puncte de interes turistic, în zone ale căror resurse naturale formează ambianţe dintre cele mai plăcute. În acelaşi timp, atunci când se hotărăşte modificare în scopuri economice a unor regiuni naturale trebuie să se aibă în vedere şi turismul. Un specialist UNESCO, referindu-se la aspectele negative ale afectării unor întinse suprafeţe din savanele africane pentru creşterea animalelor domestice, a atras atenţia şi asupra neluării în seamă a considerentelor turistice. Pentru că, aşa cum afirmă specialistul respectiv, Daniel Behrman, „turiştii plătesc de bună voie pentru a vedea antilope, dar nu fac acelaşi lucru pentru a vedea…vaci”.

24. Aprecierea potrivit căreia prestigiul social al omului nu-l mai putem „stabili” numai în funcţie de locul de muncă, ci şi de valoarea timpului liber este sprijinită de constatarea că, în societatea contemporană, odihna (parte componentă a acestui gen de timp), înţeleasă în semnificaţiile ei cele mai complexe, a dobândit caracterul unei funcţii de bază a manifestărilor vieţii umane, ca şi munca, locuinţa, comunicaţia, cultura etc. Iar în cadrul odihnei active, călătoriile turistice ocupă un loc de prim rang. Satisfacţia unei asemenea întreprinderi depinde – indiferent de comoditatea şi confortul mijlocului de transport –, în primul rând, de ceea ce vezi efectiv, de frumuseţea şi valoarea peisajului, iar în cazul unui monument sau al oricărei alte construcţii şi de ambianţa naturală în care se înscrie. Tot mai mulţi oameni se întreabă ce rămâne din valenţele originare ale unui monument istoric sau etnografic, de artă sau arhitectură al cărui cadru natural – în care acesta se integra – a fost în mare parte distrus sau sărăcit în elemente. La fel în ceea ce priveşte anumite peisaje naturale ce s-au degradat atât de mult încât, în loc să atragă, resping vizitatorii. Murmurul tonic al naturii a fost înlocuit cu cel al cailor putere şi al tranzistorilor, iar frumuseţea şi (sau) varietatea florilor, arbuştilor şi arborilor cu construcţii ce nu se armonizează cu cadrul natural şi cu deşeurile ce „marchează” locul de petrecere a week-end-ului. Ca să nu mai vorbim de introducerea unor plante, aşa-zis decorative, ce nu se integrează, din contră fac notă distonantă în respectivul peisaj. Desigur, acestea sunt laturi negative ale activităţii turistice, pe care însă nu trebuie să le exagerăm şi generalizăm. Sunt numeroase – atât la noi, cât şi în lumea întreagă – exemplele de exploatare sau amenajare corectă a peisajelor în scopuri turistice, de punere în valoare a unor frumoase zone naturale, de care se bucură din plin numeroşi vizitatori. Dar, pentru ca omul să se poată bucura în continuare de multiplele binefaceri ale naturii, el trebuie nu numai să pătrundă în regiuni noi, care să-l binecuvânteze cu darurile lor de preţ, ci totodată să amenajeze, să refacă şi reîmprospăteze ceea ce a distrus mai înainte.

25. Geografia turismului Peocupări privind delimitarea şi definirea Geografiei turismului s-au manifestat pe plan mondial încă din primele decenii ale secolului XX, iar în ţara noastră îndeosebi în a doua jumătate a aceluiaşi secol, excepţie făcând Nicolae Al. Rădulescu, autor al studiului „Asupra geografiei turismului”, publicat în „Revista geografică” în 1945. Unii cercetători, cei mai mulţi, vorbesc de Geografia turismului (R. Engelmann, 1924, N. Al. Rădulescu, 1945, G. Chabot, 1964, J. Ginier, 1965, I. Şandru, 1966, 1970, M.I. Mileska, 1973, M. Iancu, 1968, V. Mihăilescu, 1969, Carmen D. Ptrescu, 1970, C. Swizewki şi D. Oancea, 1977, Aurelia Susan, 1980, I. Istrate, 1985, P. Cocean, 1996 ş.a.); Altii de Geografia turistică (S. Leszczycki, M. Fularski, 1932, L. Merlo, 1969, I. Mac, 1992 ş.a.); Totodată, unii dintre aceşti autori disting o abordare generală (Geografia generală a turismului, respectiv, Geografie turistică generală) şi alta regională (Geografia regională a turismului, respectiv, Geografie turistică regională).

26. Dintre definiţiile date Geografiei turismului sau Geografiei turistice, după caz, de către autorii mai sus menţionaţi, amintim: Geografia turismului studiază fenomenul turistic, respectiv „ansamblul de relaţii şi aspecte care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare” (W. Hunziker, A. Krapf, Allgemeine Fremdenwerkechsslehre, Polygraphischer Verlag A.G., Zűrich, 1942); „…geografia şi turismul sunt doi termeni predestinaţi a fi alăturaţi, căci orice geograf trbuie să fie dublat, în mod necesar, de calităţile unui turist. Şi invers: se poate spune că în fiecare turist se ascunde un geograf, căci turistul inteligent este un geograf care nu s-a autodescoperit” (G. Chabot, La Geographie du Tourisme en France, în „Acta Geographica Levaniensis”, vol. III, 1964); „Ramură de primă importnaţă a geografiei, Geografia turismului trebuie studiată numai prin metoda geografică” (J. Ginier, Géographie touristique de la France, étude génerale et régionale, SEDES, Paris, 1965); „Geografia turismului trebuie să cerceteze un nou teren al comportamentului uman, legat de mediul fizic, biologic sau social; ea cercetează realităţile turistice prin spiritul sintezei (…); geografia turismului este geografia unor ocupaţii mai puţin obişnuite, a liniştii şi a muzeelor”. (P. Defert, Le tourisme, objet de connaissance géographique, IIIème Colloque du Tourisme, Budapest, 1966); „Geografia turismului este, în esenţă, ştiinţa delimitării teritoriului ţării pe raioane care pot fi folosite pentru o formă sau alta a turismului, atât intern, cât şi internaţional” (M.A. Ananiev, Le tourisme international, Moscou, 1968);

27. „(…)acea ramură a geografiei care studiază poziţia şi înfăţişarea centrelor de interes turistic, caracteristicile lor individuale naturale şi cultural-istorice, atracţiile şi tradiţiile turistice în contextul zonei în care se găsesc amplasate, al reţelei de căi de comunicaţie care îi asigură accesibilitatea şi legăturile cu alte centre turistice” (L. Merlo, Geografia Turistica, CLITT, Roma, 1969); „…geografia turismului studiază particularităţile teritoriale ale economiei turismului, reprtiţia teritorială a activităţilor productive şi de servire legate de turism, condiţiile, factorii şi resursele care determină dezvoltarea acestuia în diverse ţări şi regiuni” (bulgarul Liubomir Dinev, citat de I. Şandru, 1966); „…geografia turismului studiază raportul dintre fenomenul turistic, mediul geografic şi mediul social” (N. Al. Rădulescu, Asupra geografiei turismului, 1966); „Geografia turismului - ca ramură nouă a geografiei economice – studiază premisele complexe care generează, favorizează sau frânează dezvoltarea fenomenului turistic, repartiţia geografică a regiunilor existente, a fluxurilor turistice şi a regiunilor de primire, precum şi evoluţia formelor de turism practicate şi clasificarea acestora” (Carmen D. Petrescu, Obiectul geografiei turismului, Terra, nr.4, 1970); „Geografia turismului este o ramură a geografiei economice care studiază resursele turistice naturale şi antropice sub aspect calitativ şi cantitativ, fluxurile turistice interne şi internaţionale, precum şi răspândirea acestora în profil teritorial” (I. Istrate, Geografia turismului, curs litografiat, 1985); Geografia turismului este „ştiinţa genezei, repartiţiei şi devenirii spaţio-temporale a fenomenului turistic, acesta fiind considerat ca o intercaţiune complexă, specifică la nivelul mediului geografic” (P. Cocean, Geografia turismului, 1996). Personal, aş spune că Geografia turismului este disciplina geografică ce studiază fondul (patrimoniul) turistic mondial (natural şi antropic), repartiţia şi modul de valorificare a acestuia şi a dotărilor turistice în plan teritorial, fluxurile turistice (interne şi internaţionale).