270 likes | 332 Views
Tema 4: Partidul Popular European. Istoria PPE. Istoria PPE.
E N D
Tema 4: Partidul Popular European Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Istoria PPE Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Istoria PPE Prima tentativă de cooperare în zona creştin-democrată datează din 1926, când s-a înfiinţat Secretariatul Internaţional al Partidelor Democratice de Inspiraţie Creştină. Cooperarea între partidele creştin democrate a fost întreruptă de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial. În 1946, liderii politici ai partidelor creştin-democrate reînfiinţate sau nou apărute au format Noua Echipă Internaţională (Nouvelles Équipes Internationales - NEI). Dat fiind că în blocul comunist partidele de orientare creştin-democrată au fost interzise, în iulie 1950, reprezentanţii acestora din exil au pus bazele Uniunii Democrat Creştine a Europei Centrale. Treptat, în a doua parte a anilor 50, odată cu apariţia Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, NEI şi-a pierdut relevanţa, iar cooperarea efectivă între creştin-democraţi s-a concretizat în cadrul Adunării Comune şi apoi al Parlamentului European. Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Istoria PPE Organizația s-a revitalizat schimbându-și numele în Uniunea Europeană a Creștin Democraților (EUCD) și revizuindu-și obiectivele cheie. Partidul Popular European a luat naștere formal în 1976 la Luxemburg, cu partide membre din Belgia, Germania, Franța, Irelanda, Italia, Luxemburg și Olanda. Prin platforma sa politică, PPE își propunea să promoveze integrarea în Comunitatea Europeană și crearea unei uniuni politice cu instituții democratice federale. După formarea PPE, partidele membre EUCD din statele care nu aparțineau Comunității Europene au crescut presiunea în vederea stabilirii unei legături formale între forțele creștin democrate și cele conservatoare. Pe acest fond a luat naștere și Uniunea Democrată Europeană (EDU), o organizație pan-Europeană mai largă. Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Istoria PPE Consecutiv schimbărilor de regim din 1989, PPE a fost nevoit să-și regândească poziția. În paralel, semnarea Tratatului de la Maastricht a însemnat redefinirea politică a Europei. În aprilie 1991, liderii de partid și guvern din PPE au operat o deschidere a partidului către formațiunile britanice și nordice de orientare conservatoare, dar au decis să păstreze creștin-democrația ca orientare identitară a PPE. În 1999 EUCD și PPE au fuzionat. PPE a continuat să accepte în rândurile sale partide conservatoare și astfel EDU și-a pierdut relevanța. În 2002, EDU a fuzionat cu PPE. Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Elemente de program Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Programul PPE • Programul de bază al PPE a fost adoptat în 1992, la Congresul al 9-lea de la Atena. • Printre principiile enunțate se numără: • Concepția despre om: „Noi, creștin-democrații, membri ai PPE, afirmăm demnitatea inalienabilă a fiecărei ființe umane.” • „Fiecare ființă umană în cadrul societății depinde de celelalte. Pentru că sunt liberi, responsabili și interdependenți, oamenii trebuie să ia parte la construcția societății.” • „Afirmăm că fiecare om este responsabil de a face în permanență mai bună societatea în care trăiește, pe baza valorilor și principiilor de comun convenite.” Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Valori Libertatea și responsabilitate: „Considerăm că libertatea adevărată înseamnă autonomie și responsabilitate, nu independență iresponsabilă.” Egalitate fundamentală: „Toate ființele umane sunt egale pentru că sunt înzestrate cu aceeași demnitate.” Justiție: „Conceptul de justiție înseamnă că acele condiții necesare indivizilor și comunităților pentru a-și exercita libertatea trebuie garantate tot timpul...O dimensiune a justiției este respectarea legii.” Solidaritatea „constituie o componentă esențială pentru stabilirea și aprofundarea unor relații mai apropiate între oameni și între comunități, precum și în interiorul acestora. Solidaritatea înseamnă conștientizarea interdependenței și interrelaționării indivizilor și comunităților.” Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Manifestul electoral al PPE din 2009 - „Strong for the people” • Prosperitate pentru fiecare • PPE pledează pentru o societate bazată pe libertatea individuală, solidaritate și coeziune socială. Asta înseamnă economia socială de piață • Crearea de noi locuri de muncă este afirmată ca prioritate, prin continuarea reformelor, investiția în educație, învățare permanentă, oportunități pentru fiecare. • Evitarea protecționismului, • Reconstrucția arhitecturii financiare internaționale • Investiția în tehnologii verzi • Europa un loc mai sigur • lupta împotriva terorismului • Combaterea imigrației ilegale și traficului de ființe umane • O nouă politică agricolă care să facă față volatilității piețelor Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Manifestul electoral al PPE din 2009 - „Strong for the people” • Lupta împotriva schimbărilor climatice • Încălzirea globală este o realitate. Europa ar trebui să devină lider de piață în tehnologii verzi. • Cota de energie regenerabilă ar trebui să crească la cel puțin 20% din mixul de energie până în 2020. • Energia nucleară ar trebui să rămână o opțiune pentru reducerea emisiilor. • Gestionarea problemelor demografice • Îmbunătățirea sistemelor de securitate socială. • Reforma pensiilor pentru adaptarea vârstei de pensionare la schimbările demografice. • Politici legate de familie flexibile și încurajatoare • Educația ca soluție pentru reducerea șomajului • O Europă unită pe scena globală • Creșterea rolului UE în lume • Reînnoirea parteneriatului cu SUA Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Reprezentarea PPE Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Reprezentarea PPE. Poziții deținute de PPE • PPE cuprinde 72 de partide membre din 39 de țări. • Din România, 3 formațiuni politice sunt afiliate PPE: PD-L, UDMR și PNȚCD. • 21 șefi de state și de guverne (15 UE și 6 non-UE). • Printre acestea se numără: Franța, Germania, Belgia, Suedia, Italia, Irlanda, Ungaria, Bulgaria, România, Lituania, Polonia, Slovacia • Președintele Consiliului European - Herman van Rompuy • Președintele Comisiei Europene - Jose Manuel Baroso • 12 alți comisari: • la justiție, industrie, piață internă, agricultură, sănătate, cooperarea internațională, climă, politică regională, buget, dezvoltare, energie, taxare. • Cel mai mare grup din PE cu 265 de eurodeputați. • Președintele Parlamentului European – Jerzy Buzek Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Structura și organizarea PPE Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Structura și organizarea PPE La nivel orizontal, PPE este reprezentat în toate instituțiile UE – Consiliul European, Comisia Europeană, Parlamentul European. Are de asemenea grupuri în Comitetul Regiunilor, în Consiliul Europei, OSCE, NATO. În interior, pe verticală, PPE are 3 nivele de decizie: Președinția, Adunarea Politică, Congresul. Șefii de state și guverne din partide membre PPE pot oferi recomandări de politici la Summit-ul PPE. Grupurile de lucru gestionează activitățile politice pregătitoare. Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Conducerea PPE – Președinția • Președinția este organismul executiv. Decide asupra direcțiilor politice generale. • Președinția PPE este compusă din: • Președintele PPE • Președintele Comisiei Europene, Președintele Consiliului European, Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă și Securitate, Președintele Parlamentului European (dacă aceștia sunt afiliați la PPE) • Liderul Grupului PPE din Parlamentul European • Președinții de Onoare • 10 vicepreședinți • Trezorierul • Secretarul General • Președintele PPE este Wilfried Martens: • Cofondator al PPE în 1976, Președinte PPE din 1990 • Prim-ministru al Belgiei între 1979-1992, a condus 6 guverne Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Adunarea politică Adunarea politică definește pozițiile politice ale partidului între congrese, decide asupra cererilor de aderare la PPE și direcțiilor politice finale. Are atribuții în ce privește bugetul. Este alcătuită din delegați desemnați de partidele membre și membre-asociate. Numărul de delegați ce revine fiecărui partid este stabilit în funcție de rezultatul la ultimele alegeri europene, în așa fel încât partidele să fie reprezentate în conformitate cu forța lor. Deciziile se iau prin majoritate. Adunarea politică să întrunește de 3-5 ori pe an. Adunarea stabilește mandatul Grupurilor de lucru care pregătesc documentele de politici și recomandările PPE. Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Congresul Congresul este organismul suprem de decizie al partidului. Este alcătuit din delegații partidelor membre, partidelor asociate, asociațiilor și grupurilor membre. Se întrunește o dată la 3 ani. Alege președinția PPE. Decide asupra celor mai importante documente de politici, programe electorale și oferă o platformă pentru șefii de guverne și liderii de partid. Până în prezent PPE a organizat 19 congrese. Ultimul congres a avut loc în 2009 la Bonn și a aprobat documentul „Economia socială de piață într-o lume globalizată.” Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Organigrama PPE Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Activități Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Activități PPE Summit-ul PPE - șefii de state și de guverne membri PPE, liderii de partide, Președinția PPE, Președinții Consiliului, Comisiei și Parlamentului European se întâlnesc înainte de Consiliul European pentru armonizarea pozițiilor. Întâlnirile ministeriale – întâlniri informale pentru coordonarea pozițiilor și stabilirea priorităților pe domenii, în cadrul familiei politice. Ele au fost inaugurate în 2007, odată cu întâlnirea miniștrilor de externe aparținând partidelor din PPE. Grupurile de lucru – în cadrul lor se creează strategiile și pozițiile pe marile domenii de politici publice. Grupurile înaintează Adunării politice recomandări, pot primi mandate specifice pentru a pregăti Summit-ul, organizează conferințe, dezbateri, evenimente. Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
PPE în Parlamentul European Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
PPE în Parlamentul European PPE este Grupul politic cel mai numeros din Parlamentul European începând cu iulie 1999. Cuprinde 265 de membri, reprezentând 36% din totalul mandatelor. Din anul 2007 este condus de eurodeputatul francez Joseph Daul. Grupul PPE deține poziții importante în cadrul PE. În afara Președintelui Parlamentului European, 5 vicepreședinți, șefia a 10 din cele 22 de comisii și subcomisii, 2 din 5 chestori. În interiorul Grupului PPE, delegația cea mai numeroasă este a Germaniei cu 42 de eurodeputați. Urmează Italia cu 35, Franța cu 29, Polonia cu 28, Spania cu 23. România are 14 europarlamentari afiliați PPE. Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Prioritățile PPE în Parlamentul European • Sunt cuprinse în programul „10 priorități pentru Grupul PPE 2009-2014. Să punem oamenii în inima Europei.” • Susținerea unor valori puternice • Un standard de viață decent, combaterea discriminării și violenței • Protejarea libertății de conștiință, expresie, religie • Promovarea păcii și dialogului intercultural • Întărirea celor 4 libertăți ale pieței interne: libera circulație a bunurilor, serviciilor, oamenilor și capitalului. • Solidaritate transatlantică efectivă • Întărirea NATO • Împărtășirea valorilor europene cu vecinii noștri Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Prioritățile PPE în Parlamentul European • Răspunsuri pragmatice și specifice la criza financiară, o coordonare mai bună a politicilor economice și o piață unică eficientă • Măsuri de promovare a liberei inițiative, transferului, recrutării, auto-angajării, muncii part-time • Sprijinirea economiilor ca sursă de investiție • Definitivarea pieței unice în sectorul energie și transport • Introducerea unui „test al pieței interne”, care să examineze impactul legislației noi, în orice domeniu, asupra celor 4 liberatăți economice • Reforma bugetului European și a finanțării • Principiul neutralității costului: cu cât creștem într-o zonă cu atât reducem în alta. • Accelerarea luptei împotriva terorismului și protejarea publicului de crima organizată Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Prioritățile PPE în Parlamentul European • Dezvoltarea unei politici energetice coerente în contextul măsurilor de combatere a schimbărilor climatice și dezvoltării durabile • Investiții în cercetare-dezvoltare pentru tehnologii curate • Stimulente fiscale pentru cetățeni și companii care renovează clădiri sau achiziționează aparate eficiente energetic • Asigurarea sănătății și siguranței alimentare • Dezvoltarea unei politici imigraționiste comune • O mai mare solidaritate între statele membre ca parte a politicii de coeziune și susținerea valorilor modelului social european • Cea mai mare injustiție socială este șomajul ridicat. • PPE susține promovarea conceptului de „muncă decentă”, libera circulație a muncii, o organizare mai flexibilă a muncii pentru a o reconcilia cu viața de familie, promovarea inițiativelor antreprenoriale Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Fundații și think-tank-uri afiliate PPE Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene
Fundații și think-tank-uri Centrul pentru Studii Europene (CES) – think-tank-ul oficial al PPE. Fondat în 2007 constituie cadrul comun european pentru fundațiile și think-tank-urile afiliate partidelor membre ale PPE. Activități: proiecte de cercetare, studii, seminarii, publicații. Rețeaua Europeană de Idei (EIN) – un proces pan-european menit să promoveze idei noi pe domeniile politice cheie, lansat în 2002 de Grupul Politic din PE. Institutul Robert Schuman – operează sub auspiciile PPE din 1995, organizează cursuri internaționale. Centrul pentru Educație Politică Parlamentară și Training (CET) – creat în 2002, scopul său este să contribuie la succesul activității Grupului PPE din Parlamentul European; organizează seminarii, conferințe, workshop-uri. Fundația Robert Schuman – fondată în 1989, este o entitate a Grupului Politic PPE din Parlamentul European, oferă burse interne în cadrul PE. Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene