Biserica Ortodoxă Română în timpul dictaturii comuniste

1. Biserica Ortodoxă Română în timpul dictaturii comuniste “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea.” (Ev. după Ioan 16, 33)  Prezentare realizata de prof. Anca Ţibulcă

2. Actul de la 23 august 1944, care a facilitat drumul spre instaurarea unui regim totalitar în România, a adus cu sine profunde schimbări de ordin politic, social şi economic.După cum era de prevăzut, au survenit schimbări şi în viaţa Bisericii Ortodoxe Române. Practic, după 1948, când regimul totalitar a fost definitiv instalat în ţară, Biserica a fost cu totul înlăturată din viaţa statului, a devenit o instituţie marginalizată.

3. Prigoana regimului comunist asupra credinţei creştin-ortodoxe şi a Bisericii prezintă mai multe aspecte. Mai întâi au fost atacate principiile spirituale şi morale ale credinţei. Apoi a fost atacată Biserica pe motiv că ar fi aliata claselor exploatatoare şi ar fi avut un rol major în menţinerea ignoranţei şi a înapoierii poporului

4. A urmat apoi cea mai dură parte a prigoanei şi anume • atacarea directă a clerului de mir şi monahal • distrugerea multor biserici, mănăstiri şi schituri

5. Atacarea Bisericii s-a făcut prin: • propaganda de partid • materialismul dialectic – o disciplină nou introdusă în programa de învăţământ la licee şi facultăţi

6. Prigoana Bisericii a îmbrăcat forme diverse, dar nu a exclus pe nimeni: • patriarh, • mitropoliţi, • episcopi, • preoţi de mir sau călugări, • cântăreţi bisericeşti • credincioşi

7. Din 1948 • Biserica nu a mai putut continua activitatea caritativ-filantropică, fiind desfiinţate toate aşezămintele bisericeşti de acest gen. • obiectul Religie a fost scos din programa de învăţământ; s-a interzis asistenţa religioasă şi cultul în spitale, azile, cazărmi şi închisori. • au fost suprimate revistele bisericeşti şi desfiinţate facultăţile de teologie din ţară.

8. Exista un control permanent asupra slujitorilor Bisericii de către ofiţerii de securitate care supravegheau atent instituţiile bisericeşti: sprotopopiate, smănăstiri,sşcoli teologice, scentre eparhiale, etc.Biserica a fost privată de bunuri, fiindu-i confiscate terenuri şi clădiri ce au intrat în patrimoniul statului.

9. Îndată după instalarea regimului totalitar, sute de preoţi ortodocşi au fost • arestaţi şi anchetaţi, • întemniţaţi în centrele de reeducare de la Sighet, Jilava, Aiud, Gherla, Piteşti, • trimişi să lucreze la canalul Dunăre-marea Neagră, sau chiar • deportaţi în Siberia.

10. Penitenciarul de la Sighet, considerat "unitate de muncă specială”, era în realitate un loc de exterminare pentru elitele ţării şi, în acelaşi timp, un loc sigur, de unde nu se putea fugi, frontiera Uniunii Sovietice fiind situată la mai puţin de doi kilometri

12. La Aiud, loc de întemniţare si exterminare, comuniştii au îngropat, în cimitirul denumit de localnici «Râpa Robilor», elita rezistenţei româneşti. Înmormântarea deţinuţilor se făcea noaptea, pe întuneric, fără să li se pună cruce la căpătâi.

13. O S U A R U L   D E   L A   A I U DLOCUL UNDE SE PÃSTREAZÃ CU SFINTENIE OSEMINTELE RECUPERATE ALE CELOR CE-AU PIERIT IN CRUNTA TEMNIŢÃ A AIUDULUI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI, RÃSFIRATE ÎN GROPI COMUNE, LA RÂPA ROBILOR

14. Deţinuţii erau ţinuţi în condiţii insalubre, hrăniţi mizerabil, opriţi de a se întinde ziua pe paturile din celulele fără încălzire. Nu aveau voie să privească pe fereastră (cei ce nu se supuneau erau pedepsiţi sa stea la "neagra" şi "sura", celule de tip carceră, fără lumină). Într-un târziu, la geamuri au fost puse obloane, încât se putea vedea numai cerul. Umilinţa si batjocura făceau parte din programul de exterminare.

15. Jilava

16. Numeroşi preoţi, alături de oameni de cultură, acuzaţi cel mai adesea fără temei de apartenenţa la mişcarea legionară, erautrimişi inlagărelespeciale de la • Slobozia, • Caracal, • Târgu Jiu • Lugoj.

18. De cele mai multe ori preoţii erau închişi pentru acuzaţii total nefondate, fiind consideraţi periculoşi pentru noua ordine de stat instaurată în România.Culpele aduse acestora au fost: • activitate politică; • pactizare cu ţăranii împotriva colectivizării • spionaj • sabotaj • instigare la revoltă • ajutor dat fugarilor ce erau urmăriţi de Securitate • refuzul de a divulga secretul spovedaniei • opoziţia împotriva demolării satelor şi bisericilor

19. Această acţiune a început sporadic din 1945, continuând cu o mareduritate între anii 1948 – 1952, apoi în anul 1959, încheindu-se abia în vara anului 1964, când au fost eliberaţi toţi deţinuţii politici. Numărul preoţilor ortodocşi întemniţaţi în timpul regimului comunist a fost de 1725, iar 130 nu s-au mai întors din închisori.

20. Dintre cei care au pătimit în acele timpuri amintim pe: • profesorii de teologie: pr. Dumitru Stăniloae, pr. Constantin Galeriu, Ilarion Felea, Nichifor Crainic, • arhimandriţii: Sofian Boghiu, Benedict Ghiuş, Bartolomeu Anania, Arsenie Papacioc, Antonie Plămădeală • monahii:Iustin Pârvu, Ilarion Argatu, Arsenie Boca, Mina Dobzeu, Daniil Sandu Tudor • unii studenţi teologi • preoţii de mir, din care o bună parte nu s-au mai întors (unii au făcut peste 15 ani de închisoare): Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Ilie Lăcătuşu, Dimitrie Bejan • intelectuali de prestigiu: Nicolae Steinhardt, Valeriu Gafencu, Vasile Voiculescu

21. Părintele Dumitru STĂNILOAE Părintele Constantin GALERIU

22. Î.P.S. Bartolomeu ANANIA – mitropolit al Clujului Î.P.S. Antonie PLĂMĂDEALĂ – mitropolitul Ardealului

23. Părintele Arsenie PAPACIOC Părintele Sofian BOGHIU

24. Părintele PărinteleArsenie BOCA Iustin PÂRVU

25. monahul Nicolae de la Rohia medicul poet Vasile Voiculescu

26. „În închisori, preoţii şi monahii ortodocşi n-au stat degeaba, ci au învăţat pe oameni acatiste şi alte rugăciuni, pe care aceştia şi le scriau cu aşchii rupte din uşi, pe săpun; le ţineau lecţii despre învăţătura creştină; au săvârşit Sfânta Liturghie, precum şi botezuri sau cununii. Au continuat să predice Cuvântul lui Dumnezeu. N-am auzit pe vreun om din închisoare sau din afară să fi spus că vreun preot i-ar fi pricinuit vreun necaz. În schimb am cunoscut numeroşi preoţi închişi pentru că au găzduit câte un om fugit de acasă din pricina pericolului de a fi arestat sau pentru că ar fi ajutat în secret pe vreunul dintre luptătorii din munţi.” (pr. Dumitru Stăniloae)

27. În 1959, prin decretul nr. 410, au fost desfiinţate mai multe mănăstiri şi schituri • călugării cu vârsta până în 55 de ani şi călugăriţele sub 50 de ani erau obligaţi să renunţe la viaţa de mănăstire şi să revină în lume; • tot prin acest decret, multe schituri şi mănăstiri au devenit “obiective turistice”, în care nu se mai slujea

28. În timpul regimului comunist, începând din 1959 şi intensificându-se în deceniul opt al sec. XX, demolarea bisericilor bucureştene a înregistrat 22 de victime în rândul lăcaşurilor creştine ortodoxe. Oamenii le-au numit "bisericile osândite", le-au apărat, le-au plâns şi nu le-au uitat. • mănăstirileCotroceni, Văcăreşti şi Pantelimon • bisericileSf. Spiridon-Vechi, Sfânta Vineri, Spirea Nouă, Dudeşti, Albă-Postăvari;

29. Luna decembrie a anului 1986 a fost tristă pentru bucureşteni. Mănăstirea Văcăreşti, inima care bătea pentru ortodoxia românească, dispare pentru totdeauna de pe pământ, rămânând doar in fotografii şi în amintirile oamenilor.

30. Biserica „Sfânta Vineri” a fost rasă de pe faţa pământului de către regimul Ceauşescu la 20 iunie 1987, chiar într-o zi de vineri. • Demolarea a început la orele 18.00. Pentru prima oară în România oamenii au strigat: "Jos comunismul! Jos Ceauşescu!". S-au operat arestări, lumea nu ceda. Muncitorii au refuzat să dărâme biserica şi au fost aduşi puşcăriaşi, cărora li s-a promis reducerea pedepsei. "La 20.30 puşcăriaşul care s-a agăţat de turlă a căzut şi am aflat că după câteva săptămâni a murit în spital. În genunchi, lumea plângea în hohote, se auzeau blesteme, iar securiştii arestau... In scurt timp, din vestita biserică nu mai rămăsese nimic. Doar un covor de lumânări se aşternuse pe locul străvechii ctitorii, lumânări care plângeau tragedia neamului romanesc".

31. demolarea Bisericii “Sfânta Vineri”

32. demolarea Bisericii Enei

33. Distrugerea învăţământului religios • Au fost desfiinţate Facultăţile de Teologie, rămânând doar două: la Sibiu şi Bucureşti; • s-a scos Religia ca obiect de studiu din şcoli; • S-a interzis preoţilor catehizarea copiilor şi a tineretului

34. Toate aceste fapte au avut menirea de a distruge credinţa poporului român şi fiinţa Bisericii. Dar aceasta nu s-a întâmplat, pentru că Hristos şi-a împlinit promisiunea Sa de a fi cu noi până la sfârşitul veacurilor