Profesor Grecu Maria Liceul Matei Basarab Craiova

1. STATUL ȘI POLITICA STATUL ȘI POLITICA FORME DE ORGANIZARE POLITICĂ ÎN LUMEA ANTICĂLecție de recapitulare Profesor Grecu Maria Liceul Matei Basarab Craiova ...Și forma noastră de guvernare, dedicată nu slujirii celor puțini , ci întregului popor , este numită democrație . Pericle

2. CUPRINS BIBLIOGRAFIE • Monarhia egipteană;despotism oriental • Modelul spartan ;stat aristocratic • Modelul atenian;stat democratic • Republica aristocratică romană • Evaluare • Manuale alternative clasa a IX-a • Bogdan Murgescu, Istoria lumii în texte,1999,Editura Teora • Pierre Leveque,Aventura greacă.1987,Editura Meridiane • Raymond Bloch,Jean Cousin, Roma și destinul ei,1985,Editura Meridiane • Imagini Internet FORME DE ORGANIZARE POLITICĂ ÎN LUMEA ANTICĂ

3. MONARHIA EGIPTEANĂ NOMARHII

4. Monarhia egipteană modelul despotismului oriental • Termenul faraon provine din cuvântul egiptean per-aa, care desemna, la început, instituţia palatului. Din perioada Regatului Nou regele este numit faraon. Regele este numit şi nesu ori „Maiestatea Sa (Mea). Titulatura sa era formată din cuprinde cinci nume: „Horus”, „numele celor două stăpâne”, „Horus de aur”, „rege al sudului şi al nordului” şi „fiu al lui Ra (sau „numele de naştere”).. • Faraonul era considerat o divinitate. El întruchipa puterea absolută și perfecțiunea, dispunea de viața și avera supușilor. În calitate de administrator al regatului, numea funcționarii, stabilea impozitele, decidea construirea drumurilor și a canalelor de irigații , a templelor. Voința sa era lege, • Prin organizarea politico-instituțională și prin acțiunile sale externe,Egiptul exprimă trăsăturilre monarhiei orientale unde totul gravita în jurul faraonului. Faraonul Ramses al II-lea

5. Forme de guvernare în Grecia antică • Grecii au fost inventatorii politicii, ca artă a gestionării afacerilor cetății. • Monarhia (monos – unul, arkhia – autoritate) a caracterizat epocile preclasice (dinaintea secolului V î.Hr.), regalitatea întrunind atributele puterii religioase, militare și politice. Descendența de sânge, obligatoriu mitică, și prestigiul personal contribuiau la menținerea autorității monarhului. • Aristocrația (aristos – cel mai bun) a urmat, îndeobște, monarhiei și a reprezentat guvernarea unei categorii sociale privilegiate (mari posesori de pământuri). • Oligarhia (oligoi – număr restrâns de oameni). Puterea aparținea unui grup sau unei familii - în general, aristocratice -, agricole sau agrar-comerciale. • Democrația (demos – popor). Este specifică multor orașe-stat în Epoca Clasică a secolului V. Aristocrația de avere împarte puterea cu poporul. • Tirania (putere cucerită prin forță de un uzurpator). Instituția provenea din Asia Mică și desemna o dictatură detestată, în ciuda unor reforme remarcabile, și de popor și de aristocrați, cum a fost cea a atenianului Pisistrate în secolul VI î.Hr. „Pentru o cetate, nu este nimic mai rău decât un tiran. Sub acest regim legile nu sunt aceleași pentru toți. Un singur om guvernează: proprietarul legii”. (Euripide) • Monarhia elenistică. Regele era asimilat, în tradiția orientală, cu un zeu. Formula va fi preluată de Imperiul Roman, încă din secolele I î.Hr.–I d.Hr..

6. Modelul Spartan Stat aristrocratic Armata Control Decizia Cei cinci efori aleși pe un an Gerusia 28 de persoane care au împlinit 60 de ani și cei doi regi Aleși prin aclamații Apella toți bărbații care au împlinit 30 de ani Cetățenii spartani,egalii și familiile lor:9 000 doar ei beneficiau de drepturi politice Periecii: oameni liberi dar fără drepturi politice - 30 000 Hiloții ;aveau o situație intermadiară între oameni liberi și sclavi-150 000

7. Constituția lui Licurg •    Mă gândeam o dată că Sparta, în ciuda faptului că-i una dintre cetăţile cele mai puţin populate, s-a dovedit a fi totuşi foarte puternică şi foarte vestită în Elada, ceea ce m-a făcut să mă mir şi să caut pricina pentru care lucrurile stau astfel. Când a fost să cumpănesc, însă, felul de viaţă al spartanilor, mirarea mea a dispărut. Licurg nu numai că-mi trezeşte uimirea prin legile pe care le-a statornicit – (ascultând de acestea, spartanii au dus-o atât de bine !) – dar văd în el un înţelept ajuns pe treapta desăvârşirii...      În loc să moleşească picioarele copiilor prin folosirea încălţămintei, Licurg a poruncit ca toţi copiii să meargă desculţi, pentru a li se întări picioarele. El socotea că, dacă ei vor face lucrul acesta, vor fi în stare să urce mult mai uşor înălţimile şi vor coborî povârnişurile cu mai multă siguranţă, că-şi vor lua avânt, vor sări şi vor alerga mai repede desculţi decât încălţaţi, dacă îşi vor fi deprins astfel picioarele. În loc de a-i lăsa să ajungă nişte oameni molatici din pricina veşmintelor, el a hotărât să-i obişnuiască a folosi o singură haină în tot cursul anului, fiind încredinţat că, în felul acesta, spartanii se pregătesc mai bine să înfrunte atât frigul, cât şi căldura ...      În celelalte cetăţi, oameni de aceeaşi vârstă stau de obicei laolaltă ... La Sparta, Licurg i-a amestecat pe cetăţeni, pentru ca tinerii să fie educaţi, fiind folosită în cele mai multe împrejurări experienţa bătrânilor. Într-adevăr, acolo este obiceiul să se povestească – în vreme ce oamenii mănâncă – isprăvile cele frumoase care au fost săvârşite în cetate ... Iată şi alte urmări bune ale faptului că mesele nu se luau acasă. Pentru a se întoarce la locuinţele lor, spartanii sunt siliţi să străbată un drum lung şi să fie cu băgare de seamă ca să nu greşească drumul, ameţiţi de vin, deoarece ei ştiu că nu vor rămâne acolo unde au mâncat. Li se mai cere să meargă pe întuneric aşa cum merg şi ziua. Cât timp cineva n-a isprăvit cu milităria nu i se îngăduie să-şi lumineze calea ...

8. Constituția lui Licurg Iată acum o altă măsură a lui Licurg, prin care acesta se împotriveşte majorităţii oamenilor, într-adevăr, în celelalte cetăţi, fiecare este stăpân pe copiii, pe sclavii şi pe avuţiile sale. Licurg, însă, fiindcă dorea să orânduiască lucrurile astfel încât cetăţenii să nu-şi aducă unii altora nici o vătămare, ci să aibă parte numai de foloase unii de la alţii, a hotărât ca fiecare să aibă putere, deopotrivă, nu numai asupra propriilor săi copii, ci şi asupra copiilor altora ...      Când vreun copil, lovit de un alt tată, se plânge tatălui său, este ruşinos lucru să nu-i mai dea şi el câteva lovituri. Atât de convinşi sunt spartanii că nici unul dintre ei nu-i poate obliga pe copii a săvârşi vreo faptă ne la locul ei. A mai hotărât Licurg ca spartanii să se poată folosi – dacă au trebuinţă – de sclavi străini...      ... La Sparta, Licurg a interzis oamenilor liberi de a avea îndeletniciri aducătoare de cîştiguri şi a orânduit să fie socotite îndeletniciri ale lor numai acelea prin care se făureşte libertatea cetăţii ... A făurit o astfel de monedă, încât nici măcar zece mine n-ar putea să intre într-o casă – fără ca stăpânii sau sclavii s-o ştie. Banii despre care vorbesc ar avea nevoie de un loc mare şi ar trebui căraţi într-un car. Se fac percheziţii la cei unde s-ar bănui că se află aur sau argint. Iar dacă s-a găsit, posesorul suferă o condamnare. şi atunci cine să se mai străduie a câştiga bani într-o cetate în care posedarea lor atrage necazuri mai mari decât bucuria folosirii lor ? ...

9. Constituția lui Licurg •  Pentru război, Licurg s-a gândit să facă următoarele lucruri; lacedemonienii trebuie să îmbrace o haină de culoarea purpurii şi să poarte un scut de aramă, socotind că astfel îmbrăcămintea bărbaţilor se va deosebi cu totul de aceea a femeilor, iar scutul de aramă se potriveşte cel mai bine pentru război: foarte uşor poate fi făcut să strălucească şi rugineşte foarte greu. El i-a pus pe spartanii care au depăşit vârsta efebiei să-şi lase plete, crezând că prin aceasta ei vor arăta ca având o statură mai înaltă şi că pletele îi fac să pară mai liberi şi mai înfricoşători.      ... Este bine să cunoaştem şi faptul că spartanii poartă cu ei totdeauna o suliţă, pentru acelaşi motiv care face ca sclavii să fie ţinuţi departe de arme. şi nu e de mirare că, pentru nevoile lor fireşti, spartanii nu se îndepărtează de ceilalţi ostaşi sau de arme mai mult decât atât cât trebuie ca să nu stânjenească pe cei de faţă. Ei fac acestea spre a fi mereu în siguranţă ! • (Xenofon, Statul lacedemonienilor, I, II, V VI, VII, XI şi XII)

10. Sparta avea o organizare socială net ierarhizată

11. MODELUL SPARTAN Instituții

12. Modelul spartan Instituții

13. Modelul spartan Instituții

14. Modelul spartan Instituții

15. Despre purtarea unor spartani • Cineva, privind un tablou care-i înfăţişa pe spartani măcelăriţi de atenieni, a spus: „Ce viteji mai sunt atenienii !” Dar un lacon îi luă vorba: „În pictură”.      Îl pedepseau pe un om care striga: „Am păcătuit fără să vreau”. „Bine! – îi răspunse un lacedemonian – tot fără voia ta eşti şi pedepsit”. Nişte drumeţi întâlnesc pe drum câţiva lacedemonieni şi le spun: „Norocul vostru, fiindcă adineaori au trecut pe aici tâlhari !” – „Nu suntem noi fericiţi – răspund spartanii – pe zeul Enyalios ! Fericiţi sunt ei, că nu s-au întâlnit cu noi” . O lacedemoniană era scoasă la vânzare. Întrebată la ce se pricepe, a răspuns: „ştiu să fiu credincioasă”. Alta, într-o împrejurare la fel – întrebând-o crainicul ce ştie – spuse: „Să fiu liberă!” Deoarece cumpărătorul i-a poruncit să facă lucruri care nu se potriveau cu o femeie liberă, ea îi răspunse: „Ai să te căieşti, fiindcă vrei să rămâi fără un asemenea bun”, şi s-a omorât. (Plutarh, Maximele spartanilor şi spartanelor necunoscuţi,) Valea râului Euratos

16. Sistemul democratic atenian Cei 10 strategi aleși pe un 1 an COMANDĂ ARMATA Armata control Bule 500 DE CETĂȚENI PREGĂTEȘTE LEGILE Heliaia Tribunal popular Aleși Tragere la sorți Tragere la sorți Ecclesia ansamblul tuturor cetățenilor: -decide pacea și războiul; -votează legile; -votează ostracismul; Cetățeni :40 000 Femei și copii:110 000 Meteci:40 000 Sclavi:110 000

17. Democraţia este un regim politic care se bazează pe voinţa poporului ce s-a dezvoltat în unele oraşe-stat grecşti, în special la Atena.  Bazele democraţiei erau:          ●  isonomia, egalitate în faţa legii;          ●  isotimia, egalitate în ce priveşte opinia şi dreptul la aceleaşi onoruri conferite prin naştere;          ●  isogoria, dreptul egal la cuvânt în faţa tribunalelor şi în faţa adunării poporului.        Democraţia s-a consolidat pe măsură ce straturi sociale tot mai largi au primit drepturi de cetăţenie în schimbul asumării unor obligaţii. Introducerea sclaviei a făcut posibilă dezvoltarea democraţiei prin timpul necesar oferit cetăţenilor pentru a desfăşura activităţi politice.       În Atena, cetăţenii practicau democraţia directă (în care populaţia exercită puterea în mod direct) în cadrul Adunării poporului (Ecclesia). Puterea legislativă era exercitată de către toţi cetăţenii, în timp ce puterea executivă era deţinută de un Consiliu (Bule) format din 500 de cetăţeni, numiţi pe o perioadă de doi ani, proveniţi din toate clasele societăţii. Orice cetăţean avea dreptul de vot în adunări, şi era pentru el o datorie să participe în mod activ la guvernare, având acces la magistraturi.

18. Modelul atenian

19. Dezbateri în Sfat şi Adunare       Mai întâi, Agamemnon chemă adunarea bătrânilor celor mărinimoşi, aşezându-i alături de corabia lui Nestor cel născut în Pilos. şi, după ce-i adună, ticlui un plan meşteşugit:      „Ascultaţi-mă prieteni ! Zeescul Vis a coborât la mine pe când dormeam – în toiul nopţii fără de moarte; semăna nespus cu viteazul Nestor la chip, la înălţime şi la purtări; s-a oprit deasupra capului meu, spunânându-mi  aşa:        „Dormi, fiu al lui Atreus cel viteaz, domolitor al cailor ?... Sunt un sol venit de la Zeus, care, peste măsură de mult – cu toate că e departe – îţi poartă de grijă şi are milă de tine. ţi-a poruncit să-i îmbraci în platoşe pe aheii cei pletoşi, cât s-ar putea mai grabnic. Căci acum ai să cucereşti Troia cea cu drumuri largi...”      „Haideţi să-i înarmăm pe fiii aheilor ! Dar, înainte de orice vreau să-i ispitesc printr-o cuvântare, căci sunt îndreptăţit s-o fac. Am să-i îndemn să fugă pe corăbiile lor, bine înzestrate cu vâsle. Iar voi – fiecare de la locul lui – opriţi-i prin vorbele voastre...”      ... Grăind Agamemnon astfel, inimile tresăltară în piepturile oamenilor din mulţime, care nu auziseră cele ce chibzuise el. Adunarea se pune în mişcare, asemenea uriaşelor valuri ale mării ... Strigătul oamenilor ajunge până la cer, căci ei doreau din tot sufletul să se întoarcă la vetrele lor.

20. Dezbateri în Sfat şi Adunare       ... Alţii ... sunt opriţi şi rămân la locurile lor. Dar Tersit, el singurul, vorbitor fără seamăn, nu conteneşte să strige. Cugetul lui ştia să ticluiască numeroase vorbe răzvrătitoare – aţâţătoare şi necuviincioase –, pornind sfadă cu regii ...      (Tersit) duşmănea peste măsură pe Ahile şi pe Odiseu, ocărându-i necontenit. Atunci, însă, îl copleşi cu batjocurile sale pe zeescul Agamemnon, răcnind cât îl ţinea gura ...      „Atridule, ce lucruri te nemulţumesc şi ce doreşti ? Corturile tale sunt pline de aramă. Acolo ai femei multe şi alese, pe care ţi le-am dăruit ţie înaintea oricui, de câte ori ne-a fost dat să cucerim vreo cetate...Molatecilor, ruşine să vă fie. Sunteţi nişte muieri şi nu ostaşi ahei ! Haide s-o pornim, urcându-ne în corăbii, spre casele noastre. şi pe acesta să-1 lăsăm aici la Troia – unde se va desfăta cu lucrurile primite în dar. Are să-şi dea el seama dacă i-am fost de vreun ajutor, ori ba...” (Homer, Iliada, II, 53-75 ; 142-154 ; 211-238)

21. Reformele lui Solon 594 î.hr Apoi s-a întâmplat că aristocraţii şi mulţimea s-au învrăjbit o bună bucată de vreme. Într-adevăr, Constituţia atenienilor era oligarhică întrutotul. Iar săracii erau robi la cei bogaţi, împreună cu nevestele şi copiii lor. Ei se numeau „pelatai” şi „hectemori” : lucrau pe ogoarele celor bogaţi, păstrându-şi ca plată a şasea parte (din recoltă).      Pământul era în întregime în mâinile câtorva oameni, puţini la număr. Cei care nu-şi plăteau arenda erau duşi în robie – ei şi copiii lor. Căci, până la Solon, datornicii chezăşuiau plata datoriilor cu însăşi persoana lor. Solon a fost cel dintâi ocrotitor al poporului. Ei bine, dintre toate necazurile prilejuite de Constituţie, această sclavie apăsa mai greu decât orice pe umerii oamenilor, care mai aveau şi multe alte  pricini de nemulţumire. Întrucât – ca să le spunem lucrurilor pe nume – mulţimea nu avea nici un drept...      Statul fiind orânduit în felul acesta, iar poporul fiind sclav al celor puţini, el s-a răzvrătit împotriva aristocraţilor. S-a dus o luptă înverşunată. Cele două partide, care se împotriveau unul altuia de multă vreme, căzură la înţelegere, să-l aleagă pe Solon împăciuitor şi arhonte, încredinţându-i grija de a întocmi o Constituţie. Ajuns în fruntea statului, Solon a eliberat poporul, – atât pentru acea vreme, cât şi pentru viitor, – oprind să se mai facă împrumuturi chezăşuite cu persoana debitorului. întocmi legi şi desfiinţa datoriile între particulari sau faţă de stat, realizare căreia i-a spus „descărcarea (sarcinilor)” – întrucât datornicii îşi aruncau poverile. (Aristotel, Statul atenienilor, 2, 5 şi 6)  

22. Reformele lui Clistene 510 î.hr       Mai întâi, Clistene a împărţit pe toţi atenienii în zece triburi, în loc de patru, amestecând categoriile sociale de mai înainte, deoarece voia să fie părtaşi cât mai mulţi oameni la drepturile cetăţeneşti. Apoi, el a rânduit ca sfatul să fie alcătuit din cinci sute de membri – în loc de patru sute, – câte cincizeci de fiecare trib... Clistene a mai împărţit ţara în treizeci de districte, numite „demuri”, zece în oraş şi în împrejurimile lui, zece pe malul mării şi zece în interiorul Greciei... I-a făcut „demoţi” pe toţi cei care locuiau în acelaşi dem, pentru ca (în împrejurări oficiale) atenienii să nu mai fie numiţi numai după numele tatălui, ci şi după al demului respectiv, şi astfel noii cetăţeni să poată fi identificaţi mai uşor.      Triburilor le-a dat câte un nume, alegând zece dintre cei o sută de eroi fundatori, pe care-i aflase el în urma răspunsului primit de la oracolul Pitiei.      În felul acesta, Constituţia ateniană ajunse mai prielnică poporului decât pe vremea lui Solon ... Clistene a statornicit noi legi, ca să atragă mulţimea, şi, printre ele, legea cu privire la ostracism.  (Aristotel, Constituţia atenienilor, 21-22

23. Reformele lui Pericle    Cel care a desăvârşit democraţia ateniană a fost Pericle, numit de Tucidide „primul dintre atenieni”. În 458 î.Hr., pentru a face Atena mai democratică (numai pentru cetăţeni) el a lărgit aria de recrutare a magistraturilor, limitată la primele două clase mai înstărite, prin acordarea dreptului de a accede la funcţia de arhonte clasei a treia (zeugiţii) dar lăsând în afară clasa a patra şi ultima a lucrătorilor şi hamalilor (teţii). Clasa aristocraţilor pierde puterea, răspunderea politică trece în mâinile poporului, cu condiţia de cetăţenie.        Pericle introduce plăţile (per diem) pentru membrii Consiliului celor 500, pentru arhonţi şi judecătorii tribunalelor (din taxele plătite de Ligă), pentru soldaţi şi, de asemenea, pentru participarea cetăţenilor la serbările foarte numeroase (theoricon) ale Republicii. Adunarea poporului nu beneficiază de nici un ajutor financiar pentru că participarea era o datorie a cetăţenilor.       La iniţiativa lui Pericle şi Efialte, toate deciziile şi drepturile politice sunt lăsate în seama Consiliului (Bule), a Curţilor cu juri (Heliaea) şi a Adunării poporului (Ecclesia), limitând, astfel, puterile Areopagului la hotărâri ale tribunalului criminal.

24. Reformele lui Pericle Toate hotărârile importante sunt luate de Adunarea poporului compusă din toţi cetăţenii şi unde absenţi sunt de obicei ţăranii, care nu se deplasează cu plăcere să asiste la ea. Adunarea exercită un control direct şi permanent asupra funcţionarilor şi arhonţilor. Pentru ca accesul la funcţii să fie tuturor egal se asigură competenţele printr-o combinaţie de tragere la sorţi şi de alegere sau, uneori, numai printr-unul dintre cele două. Cu excepţia strategilor nici o funcţie nu putea fi păstrată mai mult de un an, iar la încheierea mandatului funcţionarul dădea socoteală pentru activitatea sa.       Prin legea din 451 î.Hr. Pericle propune că nimeni nu se poate bucura de drepturi politice (dreptul la cetăţenie) dacă ambii părinţi nu s-au născut în Atica. Aceasta înlocuieşte legiuirea lui Solon care acorda dreptul la cetăţenie şi fiilor născuţi dintr-un tată ateniană şi o străină, cum a fost în cazul lui Temistocle, Cimon, Tucidide şi chiar a lui Clistene.        Îngrădirea democraţiei la Atena privind accesul la cetăţenie, a făcut ca în cea mai democratică cetate din Grecia, numai 12.400 de cetăţeni să se folosească de dreptul cetăţenesc, dintr-o populaţie de 400.000 de locuitori.

25. Republica aristocratică romană (509-27Î.HR.) • ÎN ANUL 509 A FOST ALUNGAT ULTIMUL REGE ETRUSC ȘI LA ROMA S-A INSTAURAT REPUBLICA ARISTOCRATICĂ CONDUSĂ DE MAGISTRAȚI ȘI DE INSTITUȚII PATRICIENE. Puterea civilă şi militară a fost încredinţată, la doi magistraţi, numiţi consuli (consules). Aleşi pe timp de un an dintre patricieni, ei deţineau puterea supremă în stat. Ei comandau armata, convocau şi prezidau senatul şi comiţiile şi judecau în ultimă instanţă procesele cele mai însemnate. Purtau toga cu marginile roşii şi erau escortaţi de o gardă formată din 12 lictori care duceau pe umeri un mănunchi de nuiele şi o secure (fasciile), simbolul puterii supreme. La expirarea termenului magistraturii, consulii puteau fi traşi la răspundere pentru faptele lor, dacă ele erau socotite abuzive. În vreme de mare primejdie pentru Roma, în locul celor doi consuli era numit un magistrat extraordinar, numit dictator, căruia îi erau încredinţate puteri nelimitate pe timp de şase luni, pentru ca să conducă toate acţiunile pe care le socotea necesare în vederea apărării statului. El era ajutat de comandantul cavaleriei, magister equitum. •       Pe măsură ce statul roman s-a dezvoltat şi pentru a da posibilitate consulilor să se ocupe numai de conducerea statului, au fost înfiinţate noi magistraturi. Astfel, au fost numiţi doi pretori (praetores), cărora le-a fost încredinţată judecarea proceselor, apoi doi cenzori (censores) aleşi pe cinci ani, care se ocupau de stabilirea veniturilor statului, cu verificarea listelor de cetăţeni romani. Mai târziu au fost numiţi doi chestori(questores), care administrau averea statului.      Instituţia supremă de conducere a republicii romane era Senatul, compus tot din 300 de patricieni (patres = şefii clanurilor şi foştii consuli) la care mai târziu li se vor adăuga şi plebei. • .

26. Republica aristocratică romană Magistrați Senat Numiri Dictatori consuli pretori cenzori edili chestori Tribuni Adunări publice Comiția centuriata Comiția curiata Comiția Tributa Concilium plebis Poporul roman

27. Republica aristocratică romană

28. Republica aristocratică romană • Atribuţiile şi importanţa senatului • Senatul are, mai întâi, dreptul de a dispune de vistieria statului. El hotărăşte, deopotrivă, ce va trebui să intre şi ce să iasă din tezaur. Fără o hotărâre a senatorilor, cvestorii nu pot întrebuinţa nimic din visterie, chiar pentru nevoile mărunte ale republicii, făcând excepţie doar cheltuielile care privesc pe consuli. • Cât priveşte o cheltuială foarte importantă şi care le întrece pe toate celelalte, anume aceea pe care cenzorii o fac din cinci în cinci ani ca să înalţe sau să repare clădiri publice, senatul trebuie s-o aprobe şi pe aceasta, dând învoire consulilor să întrebuinţeze banii respectivi. • De asemenea, orice încălcare a dreptăţiicare s-ar produce în Italia şi ar avea nevoie de o anchetă a autorităţii de stat (trădări, conspiraţii, otrăviri, asasinate) interesează senatul. • Mai mult decât atât: dacă se întâmplă ca un particular sau o cetate din Italia să aibă vreo neînţelegere cu cineva, dacă se cuvine să i se facă mustrări, dacă are trebuinţă de ajutor sau ocrotire, de toate aceste lucruri se îngrijeşte senatul.şi, în cazul că este necesar să se trimită soli în afara Italiei fie pentru a stinge vreo neînţelegere, fie pentru a cere sau porunci un anumit lucru, fie pentru a primi supunerea unui popor, fie pentru o declaraţie de război, senatul veghează şi la acestea. • Tot senatul este, deopotrivă, cel care trebuie să-i primească pe solii care vin la Roma şi să hotărască ce trebuie făcut cu aceştia, în ce chip se cade să li se răspundă. Niciodată poporul nu se ocupă de vreunul din lucrurile amintite mai sus. • Astfel, dacă la Roma soseşte un călător atunci când consulii lipsesc, cârmuirea statului îi apare ca fiind cu totul aristocratică. Mulţi eleni, ba chiar şi unii regi, au rămas convinşi că aşa stau lucrurile, întrucât senatul întăreşte aproape toate înţelegerile lor cu republica. • (Polibiu, Istorii, VI, 13)

29. Magistraturile 2 pretori :justiția; 2 cenzori: recensământul; Chestorii: impozitele; Edilii: politica urbană:

30. EVALUARE • Completați în spațiile libere două forme de guvernare apărute în antichitate: • ............................................................................................. • ......................................................................................................... • Încercuiți răspunsul corect : • 1.Sparta a avut un regim politic: a)aristocratic b)democratic c)teocratic • 2.Democrația a atins apogeul în Grecia antică în timpul lui: a)Solon b)Clistene c)Pericle • Cea mai importantă magistratură în republica romană a fost: a)pretorul b)edilul c) cei doi consuli • Trăsătura dominantă a monarhiei egiptene este:a)democrația b)tirania c)despotismul oriental • Ordonați cronologic următoarele evenimente: • A)constituția lui Licurg B)reformele lui Clistene C)Reformele lui Pericle