280 likes | 496 Views
Cercetari de geomorfologie aplicata pentru imbunatatiri funciare. Definiţie: Îmbunătăţiri funciare.
E N D
Cercetari de geomorfologie aplicata pentru imbunatatiri funciare
Definiţie: Îmbunătăţiri funciare • ansamblu de măsuri finalizate prin lucrări mecanice asupra terenurilor, prin care se înlătură acţiunea dăunătoare pentru culturi a unor factori naturali, ceea ce duce la modificarea radicală şi pe lungă durată, în sens favorabil, a potenţialului productiv al terenurilor agricole.
Clasificarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare • - lucrări cu rol de refacere (completare) în sol a deficitului de umiditate şi în care categorie se cuprind irigaţiile; • - lucrări care au rol de a preveni sau elimina excesul de apă din sol, de la suprafaţa acestuia, categorie în care se încadrează regularizarea cursurilor de apă, irigaţiile, desecarea şi drenajul; • - lucrări care au rolul de a proteja solul împotriva acţiunii mecanice a apei şi a vântului, categorie în care intră complexul de lucrări de prevenire şi combatere (control) a eroziunii solului; • - lucrări pentru acumulări de apă necesară în agricultură, industrie, agrement etc.
Principalele trăsături ale lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, care le deosebesc de lucrările agricole obişnuite se referă la: • durabilitatea mare a lor şi lipsa periodicităţii; • importanţa specifică mare pe care o necesită; caracterul lor complex şi de înaltă tehnicitate; • rapida evoluţie în concepţiile de amenajare şi ritmul ridicat de realizare a acestor lucrări pe glob.
Imbunătăţirile funciare au în vedere următoarele: • - controlul eroziunii versanţilor, inclusiv al stabilităţii; • - controlul inundaţiilor şi al proceselor de albie; • - irigaţiile şi desecările; • - amenajarea de lacuri de acumulare.
Schimbarea tipului de proprietate asupra terenurilor agricole
Efectul schimbării de proprietate asupra fărâmiţării suprafeţelor agricole 1990 2000
Sub aspect geomorfologic, pentru a participa la măsurile de îmbunătăţiri funciare este important a avea în vedere câteva elemente majore care caracterizează relieful: • morfologia şi hipsometria reliefului; • înclinarea sau geodeclivitatea; • expoziţia versanţilor; • tipurile genetice de relief; • procesele actuale de modelare a reliefului; • rata proceselor actuale de modelare a reliefului; • regionarea terenurilor funcţie de tipologia proceselor; • rata eroziunii sau a denudaţiei reliefului; • stabilitatea terenurilor; • alcătuirea geologică
Realizarea de hărţi • 1) a depozitelor superficiale (neconsolidate); • 2)harţilor hipsometrice, de expoziţie a versanţilor şi a înclinării acestora; • 3) hărţi pedologice în legătură cu care este necesară si o evidenţiere a grupării solurilor funcţie de rezistenţa lor la eroziune. • 4) hărţii tipurilor genetice de relief, a proceselor geomorfologice actuale.
Referitor la procesele de mişcare în masă • A. Condiţiile geologice, geomorfologice, morfoclimatice şi de folosinţă a versanţilor • (1. natura şi stratificaţia rocilor (în masa în mişcare şi în masivul în loc); 2. descrierea microreliefului versanţilor; 3. regimul apelor subterane şi de suprafaţă (inclusiv bazinul de alimentare); 4. regimul precipitaţiilor (în special, precipitaţii în 24 de ore); 5. expoziţia versanţilor ; 6. folosinţa terenurilor de pe versanţi sau tipul de vegetaţie pentru versanţii fără o utilizare restrictivă).
C. Starea stabilităţii versanţilor • 1.versanţi instabili – cu alunecări active sau cu alunecări incipiente şi potenţiale ; • 2. versanţi stabili - cu alunecări stabilizate (fixate) sau • 3.versanţi fără indicii de alunecări vechi sau potenţiale).
D. Cauze probabile ale alunecărilor • Modificarea regimului hidrologic şi hidrogeologic • Modificarea echilibrului mecanic al versantului • Modificarea rezistenţei pământurilor Tipul probabil al mişcării • Modul de propagare a unei alunecăriCorespondenţa între masivul antrenat în mişcare şi stratificaţia masivului în loc Poziţia probabilă a suprafeţei de alunecare • Panta generală a versantului • Adâncimea maximă (Hmax) presupusă a alunecării • Gruparea alunecărilor pe versant Suprafaţa versantului afectată de mişcări
Evaluarea ratei denudaţiei prin alunecări de teren • Rata denudaţiei (DR) : • DR = SL/RI • în care DR - rata denudaţiei, în sensul coborârii suprafeţei terenului (în m sau mm/an); SL este suprafaţa coborâtă datorită alunecării şi RI este intervalul de recurenţă, iar SL se evaluează din relaţia : • SL = LV/SA • în care: LV este volumul de material deplasat prin alunecare (m3) iar SA este unitatea de suprafaţă studiată, în m2. Aceasta se calculează astfel : • SA = MA/cos B • MA este suprafaţa planimetrată a unităţii de teren (m2), B este înclinarea medie a versantului studiat (unitatea de teren).
Determinarea intervalului de recurenţă RI = (N + 1)/M • RI este interval de recurenţă (ani) a unui eveniment; • N este numărul de ani în care s-au realizat măsurători şi • M este şirul de evenimente luate în consideraţie într-o ordine în care evenimentul de cea mai mare amplitudine este l.
Caracterizarea morfologică a alunecării este următoarea: • Suprafaţa, MA,afectată de alunecare este de 6,5 ha sau 65 000 mp; • diferenţa de nivel a arealului alunecat este de 160 m (590 m în baza frunţii de alunecare şi 750 m la marginea superioară a râpei de desprindere), • Panta = 34 grade; • Volumul de material pus în mişcare a fost de 500 000 m3 Calculele sunt următoarele : Panta versantului, B = 34 grade ; cos B = 0,84857 ; SA = suprafaţa alunecării corectată funcţie de pantă, astfel : SA = MA/cos B = 65 000/0,84857 = 75 599 m2 În continuare determinăm SL, adică înălţimea medie de coborâre a întregii suprafeţe a alunecării : SL = LV/SA = 500 000 m3/ 76 599 m2 = 6, 527 m • Rata denudaţiei (DR): DR = SL/RI = 6,527 / 38 ani = 0,17 m/an