Statul na ţional român de la proiect politic , la relizarea României Mari

1. Statulnaţional român de la proiect politic, la relizarea României Mari Statul roman modern, inainte de a deveni o realitate institutionala, a fost imaginat ca proiect politic de generatii intregi de ganditori sau de practicieni ai politicii. Acest proiect a inceput sa se contureze in secolul al XVIII-lea, devenind din ce in ce mai complex pe masura ce diferite aspecte ale sale treceau din planul ideilor in cel al realizarilor efective. Proiectul politic al statului roman modern s-a raportat intotdeauna, pe de o parte, la realitatile autohtone, pe de alta parte, la raportul de forte dintre marile puteri ale timpului. Formulat initial ca alternativa la regimul fanariot, a avut o importanta conotatie nationala.

2. Contextul extern. Problema Orientală şi consecinţele asupra Ţărilor Române Problema orientala a apărut in Europa pe fondul înfrângerii Imperiului Otoman la Viena in 1683 si reprezintă problema diplomatica dintre marile puteri europene (Rusia si Austria) care doreau sa substituie dominaţiei otomane, propria stăpânire.

3. Problema Orientală- criza Imperiului Otoman • S-a accentuatîn secolul al XVIII-lea • Imperiul Ţarist invoca drept motiv al expansiunii în Balcani apărarea popoarelor creştine • I.Habsburgic încerca să limiteze hegemonia Rusiei în sud-estul Europei • Războaiele ruso-turce, austro-turce şi ruso-austro-turce – sec XVIII-XIX • 1711–pacea de la Stănileşti • 1716- 1718-pacea de la Passarowitz- Banatul şi Oltenia au intrat sub ocupaţia I.Habsburgic

4. Războaiele ruso- austro turceŢările Române-”corăbii în furtună” • 1736-1739- pacea de la Belgrad- Oltenia a revenit la Ţara Românească • 1768-1774-KuciuK Kainargi- s-a instaurat protectoratul rusesc asupra Ţărilor Române; în 1775 Bucovina a fost ocupată de I.Habsburgic. • 1787- 1792- pacea de la Iaşi • 1806-1812- tratatul de pace la Bucureşti- Basarabia ocupată de Imperiul Ţarist

5. Războiul ruso-turc1806-1812 Ajungând la Nistru, Imperiul rus nici nu se gândea să se oprească aici. La 22 noiembrie 1806 izbucnea noul război ruso-turc, purtat în întregime pe teritoriul ţărilor române. Ca dovadă a intenţiilor Rusiei, deja la 8 ianuarie 1807 Poarta acuza Rusia că tratează principatele ca pe o posesiune a sa, amestecându-se grosolan în treburile lor intene. Împăratul Alexandru doreşte foarte mult terminarea acestui război, dar, la încheierea păcii, consideră indispensabil să obţină întreaga suveranitate asupra provinciilor Moldova şi Valahia”,

6. Războiul ruso-turc 1828-1829 Războiul ruso-turc din 1828-1829 a început la 14 aprilie 1828, stil vechi / 26 aprilie1828, când trupele Rusiei țariste au trecut Prutul și, în câteva zile, au ocupat Moldova și Țara Românească. În locul domnilor celor două principate (Ioniță Sandu Sturdza, Domn al Moldovei și Grigore al IV-lea Ghica, Domn al Țării Românești), obligați să se retragă, s-a instituit o administrație militară rusă, în frunte cu contele Pahlen, numit președinte deplin împuternicit al adunărilor (divanurilor Moldovei și Valahiei). Războiul a durat până la 2 septembrie 1829, stil vechi / 14 septembrie1829 stil nou[1], s-a încheiat prin Pacea de la Adrianopol și s-a soldat cu ocuparea Țărilor Românești de către armatele țariste până la 1856[2].

7. Nicolae I (1825-1855)Mahmud II (1808-1839)

8. Tratatul de la Adrianopol- 1829 • Tratatul avea anexat "Actul osăbit pentru prinţipaturile Moldova şi Valahia" care prevedea: - raialele turceşti din stînga Dunării sunt restituite Valahiei;    - autonomia administrativă;    - domni pămînteni aleşi pe viaţă;    - libertatea comerţului pentru toate produsele;    - dreptul de navigaţie pe Dunăre cu vase proprii româneşti şi libera folosire a porturilor româneşti;    - scutirea de obligaţia de aprovizionare a Porţii;    - limitarea dreptului de intervenţie a Imperiului Otoman în Principate;    - menţinerea ocupaţiei ruseşti pînă la plata despăgubirilor de război de către turci;    - interdicţia pentru musulmani de a stăpîni pămînturi în Principate. 

9. Pavel Kiseleff Ţarul Nicolae l-a însărcinat pe Contele Pavel Kiseliov , ofiţer energic şi bun administrator, cu  transpunerea în practică a prevederilor Tratatului de la Adrianopol. El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti. De atunci şi pînă la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, el a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate

10. Proiecte de realizare a statului român modern • Astfel de proiecte au fost elaborate de către reprezentanţi ai boierimii liberale, şcoliţi în Apus, unde au luat cunoştinţă cu marile idei ale secolului luminilor • Partida Naţională a desfăşurat acţiuni diplomatice prin care au adus în faţa reprezentanţilor marilor puteri problema Principatelor Române. Invocând Capitulaţiile, revendicau creşterea autonomiei şi chiar independenţa sub protecţia marilor puteri. • 1716-1718- Memorii adresate Curţii din Viena: cereau desprinderea Ţărilor Romîne de Imperiul Otoman, păstrarea datinilor interne, domni români • 1772- Tratativele de la Focşani- delegaţie a marilor boieri. Memorii: domni pământeni, independenţa şi unirea sub garanţia marilor puteri.

11. Proiecte şi memorii • 1772- Ienăchiţă Văcărescu- susţinător al autonomiei sub suzeranitatea otomană- memorii către marele vizir: respectarea vechilor tratate, domni pământeni, înlăturarea abuzurilor. • 1791- Şistov- desfiinţarea raialeleor, domni pământeni,neutralitatea şi independenţa politică sub protecţia Rusiei şi Austriei • 1802- Dimitrie Sturdza, membru al elitei moldovene, a alcatuit un proiect intitulat "Plan sau o forma de obladuire republiceasca aristodemocraticeasca". Forma de guvernamant propusa era republica, pe care trebuia sa o conduca boierimea grupata, potrivit principiului separarii puterilor, in trei divanuri: Divanul cel Mare, organul suprem de guvernare, format din marii boieri, Divanul Pravilnicesc, cu rol legislativ si compus din boieri cunoscatori ai pravilelor, Divanul de Jos, cu rol financiar, alcatuit din deputati alesi prin vot indirect. Idei moderne erau promovate in politica economica si culturala precum si referitor la exercitarea drepturilor si libertatilor cetatenesti (programul prevedea libertatea economica, dreptul fetelor de a beneficia de aceeasi instructie ca si baietii, garantarea libertatii individuale prin interzicerea arestarii fara o cercetare prealabila si judecata, interzicerea incasarii altor dari • 1807- memoriu către Napoleon- sprijin pentru creareastat românesc sub garanţia marilor puteri

12. Revoluţia de la 1821 Mișcarea de eliberare a românilor s-a desfășurat în condițiile în care lupta popoarelor balcanice subjugate încă de Înalta Poartă căpăta un nou avânt: sârbii reluau lupta sub conducerea lui Miloș Obrenovici I, grecii din Peloponez și din insulele Mării Egee luptau pentru independență în 1821, eliberând întreaga Moree (cum i se spunea uneori Peloponezului), Eteriștii se pregăteau să declanșeze marșul spre Dunăre, în teritoriile locuite de bulgari se înmulțeau formele de nesupunere active și lua amploare fenomenul haiduciei, iar albanezii se ridicau la luptă, alăturându-se Eteriei sau sprijinind cu voluntari revoluția lui Tudor Vladimirescu. Războaiele napoleoniene și războiul ruso-turc din 1806 – 1812 a influențat într-o anumită măsură, în special din punct de vedere militar, revoluția română de la 1821. În Țările Române, puterea suzerană – Imperiul Otoman – impusese la începutul secolului al XVIII-lea înlocuirea domniilor pămantene cu cele ale fanarioților. Revoluția română de la 1821 nu a fost o izbucnire spontană, generată de anumiți factori conjucturali, ci a fost expresia nemulțumirilor acumulate la nivelul tuturor structurilor și claselor sociale de-a lungul secolelor al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, generate de grava criză economică și politică în care se aflau Țările Române. Toate clasele și păturile sociale românești – cu excepția unei minorități boierești – erau interesate de schimbarea, în primul rând, a regimului fanariot, care nu era decât o formă deghizată de ingerință a otomanilor în treburile interne ale Munteniei și Moldovei.

13. Cererile norodului românesc • Cererile norodului romanesc (16 februarie 1821), concepute ca un act fundamental pe care trebuiau sa jure domnii Principatelor, reprezinta principalul document programatic al revolutiei. Ele contineau principii moderne - numirea in functii dupa merit, libertatea comertului, armata nationala, desfiintarea vamilor interne -, dar prevedeau si mentinerea domnilor fanarioti. Aceste principii urmau sa stea la baza unei noi ordini sociale. Suveranitatea poporului, afirmata pentru prima data de Proclamatia de la Pades, se desprinde din insasi titulatura programului: cererile sunt ale poporului (norodului). Dintre acestea, cele mai importante sunt: • ·         adaugirile la bir sa fie facute numai atunci "cand va fi vreo mare trebuinta a tarii si cunoscuta de tot norodul"; • ·         desfiintarea privilegiilor boieresti (dregatoriile sa nu mai fie date pe bani, iar promovarea sa se faca dupa merit); reforma justitiei (legile trebuiau sa fie o emanatie a vointei norodului); • ·         reforma administrativa; promovarea in functii dupa merit si desfiintarea unor dregatorii socotite inutile si jefuitoare ale poporului (Spataria cea mare, Hatmania Divanului, Vornicia Capitalei); • ·         reforma scolara (extinderea retelei scolare pe cheltuiala bisericilor); reforma armatei (instituirea unei armate regulate a tarii formata din 4.000 de panduri si 200 de arnauti cu "leafa usoara" pe cheltuiala manastirilor; • ·         reforma fiscala (revenirea la darea in patru sferturi, desfiintarea scutelnicilor si a poslusnicilor); • ·         desfiintarea vamilor interne (facilitarea liberului schimb si formarea pietei nationale unice).

14. Constituţia cărvunarilor 1822 • Un astfel de proiect a fost alcatuit de carvunarii din Moldova (numiti astfel prin analogie cu "carbonarii italieni"). Proiectul celor 77 de "ponturi" ("Constitutia carvunara") alcatuit in 1822 de comisul Ionica Tautu, consilier al domnului Ionita Sandu Sturdza si secretar al capuchehaiei Moldovei, exprima revendicarile micii boierimi, inspirate de Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului si de actele si memoriile anilor 1821-1822, avand astfel un caracter liberal si iluminist. • *Conducerea statului ar fi fost atribuita unui domn, avand puteri limitate, ales dintre pamanteni de o Adunare obsteasca formata din inalti ierarhi si "toata obstea boierilor", • * ajutat de un Sfat obstesc investit cu atributii mai mari ca ale domnului. • *Memoriul mai continea cereri privind organizarea administrativa, judecatoreasca, bisericeasca, financiara, libertatea religioasa, personala, a tiparului, egalitatea in fata legilor, respectul proprietatii, separarea puterilor in stat, drepturi egale pentru diferitele categorii ale boierimii etc. In legatura cu problemele nationale, • * Constitutia carvunara sustinea ideile autonomiei fata de Poarta si ale deplinei dezvoltari a culturii romanesti.

15. Regulamentele Organice • Doua comisii de boieri munteni si moldoveni, conduse de consulul general rus Minciaki au elaborat textul Regulamentelor Organice, care au fost primele constitutii moderne ale Principatelor. Aprobate de Rusia si de Adunarile obstesti, aceste acte au fost ratificate de Poarta si au ramas in vigoare pana la Conferinta de la Paris (1858), cu o scurta intrerupere in Tara Romaneasca in 1848. Ele au incercat sa reformeze Vechiul Regim in spiritul despotismului luminat, introducand principii si forme moderne de organizare, dar pastrand vechiul continut al puterii. La baza statului s-au stabilit, in "spiritul veacului", suveranitatea poporului, separarea puterilor si bugetul modern. • * Puterea executiva revenea domnului, care era ales pe viata de o Adunare Obsteasca Extraordinara. Acesta ii numea si ii revoca pe ministrii, avea drept de initiativa si sanctiune a legilor si era ajutat de un Sfat administrativ compus din sase ministri. De asemenea, putea dizolva Adunarea Obsteasca, dar numai cu acordul puterilor protectoare si suzerana. • *Puterea legislativa revenea Adunarii Obstesti, compusa in majoritate din boieri si inalti functionari si prezidata de mitropolit. Adunarea adopta legile si prezenta domnului rapoarte despre starea tarii, numite anaforale. Regulamentele organice pot fi considerate "actul de nastere al parlamentarismului in Romania", fiind primele legiuiri care instituie adunari formate pe baza de sufragiu, care, prin participare la activitatea legislativa, limitau puterea sefului statului. • *Puterea judecatoreasca era exercitata de organele de judecata, instanta judecatoreasca suprema fiind reprezentata de Inaltul Divan Domnesc. • O contributie reala au adus Regulamentele Organice in modernizarea institutiilor. Au fost infiintate tribunalele, corpul de avocati, serviciul procuraturii, arhivele statului, notariatele. S-a reorganizat invatamantul si a fost constituita armata nationala. Actele de stare civila au fost scoase de sub controlul Bisericii, s-au modernizat serviciile publice (serviciul sanitar, posta, pompieri) si s-a preconizat fondarea unei Banci Nationale cu drept de emisiune monetara. Reforma sistemului fiscal a statornicit un impozit unic ("capitatia" pentru tarani si "patenta", calculata pe venit, pentru burghezie), dar a pastrat vechile privilegii fiscale, a desfiintat vamile interne si breslele si a adoptat principiul bugetului.

16. Partida Naţională- Ion Câmpineanu • în anii 1837-1838, Partida Nationala, condusa de boierul Ion Campineanu, s-a evidentiat in cadrul Adunarii Obstesti a Tarii Romanesti cu prilejul discutarii articolului aditional la Regulamentul Organic. Sub influenta sa Adunarea respingea incalcarea autonomiei tarii. Cu aceasta ocazie, reprezentantii Partidei Nationale au redactat Actul de unire si independenta si Osabitul act de numire a suvera­nului romanilor. Actul de unire si independenta solicita inlaturarea suzeranitatii otomane si a protectoratului tarist si unirea Principatelor intr-un regat al Daciei. Osabitul act de numire a suveranului romanilor continea referiri la atributiile domniei care trebuia sa fie ereditara, drepturi si libertati cetatenesti (votul universal) si eliberarea clacasilor. In final, cele doua documente cuprindeau un adevarat proiect de constitutie, bazat pe principiile liberalismului politic si economic. Se preconiza unirea Principatelor sub domnia lui Mihail Sturdza, fapt posibil, dupa parerea domnului moldovean, numai cu sprijinul puterilor europene. Noul stat trebuia sa fie o monarhie constitutionala sub garantia colectiva a Marilor Puteri. In cadrul regimului preconizat, toti romanii erau declarati egali in fata legilor, urmand sa se bucure de libertatea personala, a cuvantului si a presei si de introducerea votului universal. S-a adoptat ideea limitarii puterii suveranului de catre parlament, a independentei puterilor legiuitoare si judeca­toreasca fata de cea executiva, iar in economie principiul liberei concurente si al neinterventiei statului.

17. Revoluţia de la 1848 Revolutiile de la 1848 din Tarile Romane se inscriu in valul de miscari revolutionare care a cuprins Europa in primavara anului respectiv, de la Paris pana in centrul si rasaritul continentului. In Moldova si Tara Romaneasca, revo­lutia de la 1848 a fost in primul rand opera intelectualilor "pasoptisti". Ei erau un grup deosebit de omogen, apartineau in general mijlocului clasei boieresti, beneficiasera de posibilitati similare de a studia in marea lor majoritate in strainatate si se distingeau de inaintasii lor prin cunoasterea directa a Europei Occidentale, al carei model politic si cultural il doreau aplicat si Tarilor Romane. O alta caracteristica a intelectualitatii romanesti de la 1848 este adeziunea totala la ideea moderna de natiune si atasamentul neconditionat fata de telurile nationale (independenta sau autonomie politica).

18. Programe- analizează necesităţile politice, naţionale şi sociale şi schiţează conturul noului stat modern românesc • Petitiunea proclamatiune a boierilor si notabililor moldoveni • 8. Reforma scoalelor pe o temelie larga si nationala, spre raspandirea luminarilor in tot poporul • 3. Siguranta personala, adeca nimeni sa nu poata fi pedepsit decat pe temeiul legi­lor si in urmarea unei hotarari judeca­toresti. • 30. Fiecare pamantean sa aiba dreptul de a adresa jalba Obstescii Adunari. • 4. Grabnica imbunatatire a starii locuito­rilor sateni. • 2. • Printipiile noastre pentru reformarea patriei • 6. Unirea Moldovei si a Valahiei intr-un singur stat neatarnat, romanesc. • 5. Intemeierea institutiilor tarii pe printipiile de libertate, egalitate si fratietate, dezvoltate in toata intinderea lor. • 1. Desfiintarea boerescului si a orice alte dari ale lacuitorilor sateni catre propri­etari. • 3. Improprietarirea lacuitorilor sateni fara nici o rascumparare din partea lor. • 4. Nimicirea tuturor privilegiilor si prin urmare: deopotriva purtare a sarcinilor statului de catra tot poporul indeobste, precum si deopotriva impartasanie a lui la toate driturile politice si tivile. • 3. • Proclamatia de la Islaz • 1. Independenta sa administrativa si legislativa pe temeiul tractatelor lui Mircea si Vlad si neamestec al nici unei puteri din afara in cele dinauntru ale sale. • 12. Emancipatia manastirilor inchinate. • 2. Egalitatea drepturilor politice. • 4. Adunanta generala compusa din reprezentanti ai tuturor starilor societatii. • 5. Domn responsabil, ales pe cinci ani si cautat in toate starile sotietatii. • 22. Convocarea indata a unei Adunante Generale Extraordinare Constituante alese a face Constitutia tarii pe temeiul acestor 21 articole decretate de poporul roman. • 13. Emancipatia clacasilor ce se fac pro­prietari prin despagubire. • 4. • Petitiunea Nationala • 1. Natiunea romana rezimata pe prin­cipiul libertatei, egalitatei si fratiei pretinde independenta sa nationala in respectul politic, ca sa figureze in numele sau; • 1. [] ca natiunea romana sa-si aiba reprezentantii sai la Dieta tarii in proportiune cu numerul sau. • 2. Natiunea romana pretinde, ca biserica romana fara distinctiune de confesiune sa fie si sa ramana libera, independinte de la oricare alta biserica. • 6. Natiunea romana cere, ca conlocuito­riele natiuni neci de cum sa nu iee la dezbatere cauza uniunei cu Ungaria pana cand natiunea romana nu va fi natiune constituita si organizata cu vot deliberativ si decisiv in camera legislativa. • 7. Natiunea romana cere libertatea de a vorbi, de a scrie si a tipari fara nici o censura. • 8. Natiunea romana cere ase-curarea libertatei personale, nemine sa nu se pota prinde sub vreun pretestu politic. • 3. Natiunea romana (] cere fara intar­ziere desfiintarea iobagiei fara nici o des­pagubire din partea taranilor iobagi. • 13. Natiunea romana pretende portarea comune a sarcinilor publice dupa starea si averea fiecaruia si sterg

19. Unirea din 1859 Congresul de pace de la Paris (februarie - martie 1856). La Paris, cele sapte tari participante au avut atitudini diferite, in functie de propriile interese. Franta sprijinea unirea, pentru ca astfel imparatul Napoleon al III-lea, prin ministrul sau de externe, contele Walewski, spera sa-si refaca prestigiul european; Sardinia si Prusia considerau ca prin unirea Principatelor Romane isi vor "deschide drum" pentru constituirea propriilor state nationale - italian si, respectiv, german; Rusia, infranta in razboiul Crimeii, "juca" dupa "muzica" Frantei; Anglia, s-a aratat favorabila unirii, apoi si-a schimbat atitudinea; Austria si Turcia erau impotriva, deoarece nu doreau sa-si piarda influenta in teritoriile romanesti. Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18 martie 1856) prevedeau *inlocuirea protectoratului Rusiei asupra Principatelor cu garantia colectiva a marilor puteri, *mentinerea suzeranitatii otomane, garantarea independentei administrative, revizuirea legilor fundamentale (Regulamentele Organice), * integrarea in granitele Moldovei a trei judete din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea in Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune "bazele viitoarei lor organizari", *libertatea navigatiei pe Dunare, a comertului si a cultelor, neutralizarea Marii Negre, dreptul la armata nationala s.a. Marile Puteri pregateau alegerea unor adunari consultative speciale - numite Adunari ad-hoc -

20. Hotărârile adunărilor ad hoc ambele adunari au adoptat propuneri asemanatoare, intre care unirea Principatelor intr-un stat sub numele de Romania si aducerea pe tronul tarii a unui principe strain, dintr-o familie domnitoare europeana care sa-si creasca mosteni­torii in religia tarii, respectarea autonomiei, neutralitatea si inviolabilitatea terito­riului noului stat, adunare legislativa si guvern consti­tutional reprezentative, sub garantia colectiva a Marilor Puteri.

21. Convenţia de la Paris- 1858 • Conventia de la Paris. In 1858 s-a intrunit Conferinta Marilor Puteri la Paris, in cadrul careia comisia de ancheta prezenta raportul sau asupra dorintelor romanilor si, dupa dezbateri prelungite, se aproba la 7/19 august Conventia de la Paris, care oferea Principatelor o noua organizare interna, inlocuind Regulamentele Organice. Conventia de la Paris mentinea suzeranitatea Portii otomane, sub garantia colectiva a celor sapte puteri semnatare ale Tratatului de la Paris. Principatele Unite Moldova si Valahia urmau sa aiba fiecare cate un domnitor, ales pe viata de Adunarea electiva din fiecare principat. Domnii reprezentau puterea executiva si nici un act al lor nu avea valoare daca nu era contrasemnat de ministrul de resort. Puterea legislativa se exercita colectiv de catre domn, adunarea legislativa a fiecarui principat si Comisia Centrala de la Focsani. Adunarile functionau ca un parlament unicameral, care dezbatea si adopta legile, fara a avea insa initiativa legislativa. Guvernele erau alcatuite din ministri numiti de domnitori, responsabili in fata acestora si a Adunarilor elective. In afara institutiilor separate existau si trei institutii comune: Comisia Centrala de la Focsani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Inalta Curte de Justitie si Casatie (cu sediul tot la Focsani) si armata. Conventia de la Paris prevedea principii de organizare si modernizare a viitorului stat (separatia puterilor in stat, desfiintarea privilegiilor de clasa, egalitatea in fata legii, drepturi politice pentru crestini, libertatea individuala, accesul liber la functiile publice, garantarea proprietatii); de asemenea, se sublinia necesitatea reglementarii raporturilor dintre proprietari si tarani. Conventia era completata de un act electoral, care stabilea sistemul de alegeri pentru cele doua adunari; alegatorii se imparteau, in functie de venit (vot cenzitar), in alegatori directi si alegatori indirecti (votau prin intermediul unor delegati). Acest act constitutional adoptat la Paris nu implinea, dar nici nu anula speranta de unire a romanilor.

22. . Dubla alegere- 5 şi 24 ianuarie 1859 a fost adoptat un nou act constitutional - numit Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris, care extindea substantial atributiile domnitorului -, precum si o noua lege electorala. Potrivit Statutului dezvoltator, noua lege fundamentala care inlocuia Conventia de la Paris, domnitorul avea initiativa legilor elaborate de Consiliul de Stat si, de asemenea, avea drept de veto. S-a trecut la sistemul legislativ bicameral, prin crearea celui de-al doilea corp legiuitor, Corpul Ponderator (Senatul), cu membri alesi de Cuza. Regulamentul de functionare al acestuia era alcatuit de guvern, iar presedintele Adunarii era numit de domn. Statutul dezvoltator a fost aprobat printr-un plebiscit, organizat la 10 mai 1864. In iunie 1864, marile puteri au recunoscut modificarile aduse Conventiei de la Paris, acordand Principatelor dreptul de a schimba in viitor legile care priveau organizarea interna. Prin Statutul dezvoltator se trecea la un regim autoritar, in care atributele puterii executive erau sporite.

23. Constituţia din 1866 Printre principiile asezate la baza Constitutiei se numarau: suveranitatea nationala; guvernarea reprezentativa si responsabila; principiul democratic al separatiei puterilor in stat; responsabilitatea ministeriala; monarhia ereditara; drepturi si libertati cetatenesti. Puterea executiva era incredintata domnului si guvernului. Ca sef al puterii executive, domnitorul numea si revoca ministrii, numea si confirma in toate functiile publice, era comandantul armatei, conferea distinctii si decoratii, batea moneda, avea drept de amnistie politica, gratia, putea sa de­clare razboi si sa incheie pace, incheia conventii cu alte state dupa ce obtinea acordul Parlamentului. Actele sale aveau "tarie" doar daca erau contrasemnate de un ministru. Domnitorul se bucura si de largi prerogative legislative: convoca, amana si dizolva Adunarea Deputatilor si Senatul, initia proiecte de lege (prin ministrii sai), sanctiona si promulga legile, avea drept de veto absolut, putandu-se opune punerii in aplicare a unor legi votate de Parlament. Puterea legislativa apartinea Parlamentului (bicameral) care avea o serie de atributii: dezbatea si adopta bugetul (numai Adunarea Deputatilor), vota, modifica sau abroga legile, avea drept de interpelare a guvernului s.a. Puterea judecatoreasca se exercita prin Curti de judecata si Tribunale. Hotararile si sentintele acestora se pronuntau in numele legii si se executau in numele domnului. Cea mai inalta instanta era Curtea de Casatie. Constitutia consfintea importante drepturi si libertati cetatenesti: libertatea constiintei, a presei si a intrunirilor, libertatea invatamantului, egalitatea in fata legilor (art.10), libertatea exercitarii drepturilor politice (numai de catre crestini), libertatea individuala, dreptul la azil politic, protejarea refugiatilor din motive politice s.a. De asemenea, se acorda dreptul de intrunire si asociere, aceasta prevedere stand la baza organizarii partidelor politice.

24. Cucerirea independenţei 1877-1878 Conventia din 4/16 aprilie 1877 reprezenta un eveniment impor­tant pe calea afirmarii de sine statatoare a statului roman. Imediat, decretul de mobilizare a chemat sub arme 100.000 de persoane, din care 58.000 formau armata operativa. Desi statul facuse eforturi financiare deosebite pentru a asigura o dotare corespunzatoare, armata era slab inarmata si echipata. Armata romana intra in actiune preluand apararea Dunarii pe linia Turnu Severin-Calarasi. La 12/24 aprilie 1877, Rusia a declarat razboi otomanilor si armatele sale au inceput traversarea Romaniei. Luand act de noua realitate, otomanii au bombardat localitatile Bechet, Islaz, Corabia, Calafat, Giurgiu; romanii au ripostat bombardand Vidinul si Turtucaia. Adunarea (29 aprilie) si Senatul (30 aprilie) au votat motiuni prin care declarau starea de razboi cu Imperiul Otoman, dar nu si inde­pendenta. In 9 mai 1877, la o interpelare a lui Nicolae Fleva, privind situatia Romaniei, Mihail Kogalniceanu, ministrul de externe, raspundea printr-un discurs in care declara ca statul roman era hotarat sa rupa orice legatura cu Imperiul Otoman ("Suntem independenti; suntem natiune de sine statatoare!"). In aceeasi zi, Camera Deputatilor a votat o motiune prin care se lua act de ruperea relatiilor cu Poarta si de independenta absoluta a Romaniei. A doua zi, Senatul vota aceeasi motiune. Proclamarea independentei semnifica atat inlaturarea suzeranitatii otomane cat si a garantiei colective a marilor puteri. Independenta, salutata cu entuziasm de populatie, a fost receptata de Marile Puteri in mod diferit, in functie de propriile interese: Rusia a acceptat-o ca pe un fapt implinit, dar nu si de jure; Italia si-a aratat simpatia; Franta, Germania si Austro-Ungaria au ramas in expectativa; Marea Britanie a privit-o cu ostilitate, iar Poarta a ripostat prin razboi.

25. Cucerirea redutei Griviţa – capitularea Plevnei La 30 august 1877, fortele romano-ruse puse sub comanda principelui Carol au executat un al treilea atac general asupra Plevnei. Singura victorie - cucerirea redutei Grivita I - a fost scump platita, caci au murit aproape 1.000 de ostasi romani, intre care maiorul George Sontu si capitanul Valter Maracineanu. Acest bilant trist, intarea opinia principelui Carol, exprimata inainte de atac, ca cetatea trebuia asediata. Lupte crancene s-au desfasurat in septembrie-octombrie pentru izolarea completa a Plevnei si impiedicarea aprovizionarii garnizoanei otomane. Pentru a intari blocada, fortele romane au cucerit reduta Rahova la 9 noiembrie 1877. Supusa unui permanent bombardament Plevna era, la inceputul lunii noiembrie, complet izolata si cu proviziile aproape epuizate. In ziua de 28 noiembrie 1877 a avut loc incercarea lui Osman-Pasa de a sparge incercuirea la Plevna, care s-a incheiat cu un esec. In aceeasi zi, dupa aproape trei luni, Plevna a capitulat, iar comandantul ei s-a predat ofiterilor romani. Caderea Plevnei a avut o influenta hotaratoare asupra desfasurarii ulterioare a razboiului. In timp ce armata rusa a continuat ofensiva pe directia Sofia - Adrianopol, trupelor romane le-a revenit misiunea de a cuceri cetatile turcesti din vestul Bulgariei, printre care Vidin si Belogradcik. Infranti pe toate fronturile, otomanii au capitulat in ianuarie 1878, semnand armistitiul si apoi tratatul de pace de la San Stefano (februarie 1878).

26. Tratatul de la San Stefano – feb. 1878 Tratatulpace de la Berlin-iunie 1878 Tratatul de pace semnat la San Stefano (langa Istanbul), la 19 februarie martie 1878, fara acceptarea Romaniei la dezbateri, prevedea: *independenta Serbiei, Romaniei si Muntenegrului, autonomia Bosniei si Hertegovinei, In privinta Romaniei, independenta ii era recunoscuta in anumite conditii: modificarea articolului 7 din Constitutie in sensul acordarii cetateniei romane pentru locuitorii de alta religie decat cea crestina, rascumpararea de catre guvernul roman a actiunilor fostei Societatii care construise drumurile de fier din Romania (societatea Strousberg cu capi­tal german creata in 1872). * Statul roman primea Dobrogea, Delta Dunarii si Insula Serpilor, dar pierdea sudul Basarabiei, luat de Rusia. Ingerintele si amenintarile Rusiei au determinat o tensionare a relatiilor romano-ruse. Dincolo de anumite prevederi dezavantajoase, ramanea faptul esential si anume recunoasterea internationala a independentei de stat a Romaniei. Prin tratatul final semnat la 1 iulie, indepen­denta era recunoscuta imediat de Rusia, Imperiul Otoman, Serbia, Austro-Ungaria si abia in 1880 de catre Franta, Anglia si Germania.

27. Importanţa cuceririi independenţei Independenta a avut urmari dintre cele mai importante pentru statul roman. A creat conditii pentru intarirea regimului politic si accelerarea progresului economic si social. Reintegrarea Dobrogei dadea o noua perspectiva legaturilor economice cu lumea. Dupa cucerirea independentei, Romania devenea stat cu drepturi depline in relatiile internationale. Suveranitatea nationala a ingaduit afirmarea unei politici externe proprii, a permis instituirea unui sistem protectionist necesar dezvoltarii economice, a creat conditii pentru consolidarea sistemului politico-institutional. Obtinerea si recunoasterea independentei a avut drept principala consecinta proclamarea principelui Carol ca rege, la 14 martie 1881. Romania a devenit astfel regat, ridicandu-si in mod substantial statutul si pozitia internationala.

28. Primul război mondial 1914-1916 • TRATATUL DE ALIANTA INTRE ROMANIA, RUSIA, FRANTA, ANGLIA, ITALIA, (4 AUGUST 1916): "I. Rusia, Franta, Anglia si Italia garantea­za integritatea teritoriala a regatului Ro­maniei in toata intinderea fruntariilor sale actuale. II. Romania se obliga sa declare razboi si sa atace Austro-Ungaria in conditiile sta­bilite prin conventia militara. III. Aliatii recunosc Romaniei dreptul de a anexa teritoriile monarhiei Austro-Ungariei prevazute si hotarnicite in art. 4. VI. Romania se va bucura de aceleasi drepturi ca si aliatii sai in tot ce priveste preliminariile, tratativele de pace, ca si discutarea chestiunilor care vor fi supuse hotararii conferintei de pace."

29. Victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşeti, Oituz - 1917 Razboiul a fost reluat pe frontul din Moldova in iulie 1917. Cu un moral bun si cu o dotare tehnica moderna, pusa la dispozitie de aliatii Romaniei, armata romana a dejucat planul comanda­mentului german de a scoate Romania din razboi, facand imposibila cucerirea Moldovei. Gene­ralul Alexandru Averescu a pornit ofensiva de langa Marasti (11 - 19 iulie 1917), in ca­drul efortului general aliat de pe fronturile de est si vest de a invinge Puterile Centrale. Dar succesul obtinut de armata romana nu a putut fi exploatat. Situatia din Galitia si Bucovina se agravase, iar trupele ruse din Moldova se dezorganizau. La 24 iulie 1917, von Mackensen profita de situatie si lanseaza o ofensiva menita sa scoata Romania din razboi. In batalia de la Marasesti (24 iulie - 6 august 1917), rusii se retrag din fata atacului german. Dar Armata I romana reuseste sa-i opreasca pe germani, provocandu-le pagube importante. In nord, Armata a II-a romana a reusit sa respinga un atac aus­tro-german la Oituz (26 iulie - ­9 august). Ca urmare, planul Puterilor Centrale a esuat, dar evenimentele din Rusia (25 octombrie 1917 - lovitura de stat bolsevica) au schimbat radical situatia militara si politica.

30. Marea Unire din 1918 "I. Adunarea Nationala a tuturor romani­lor din Transilvania, Banat si Tara Ungu­reasca, adunati prin reprezentantii lor indreptatiti la Alba-Iulia in ziua de 18 no­iembrie 1918, decreteaza unirea acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania. Adunarea Nationala proclama indeosebi dreptul inalienabil al natiunii romane la intreg Banatul, cuprins intre raurile Mures, Tisa si Dunare. II. Adunarea Nationala rezerva teritoriilor sus-indicate autonomie provizorie pana la intrunirea Constituantei, aleasa pe baza votului universal. III. In legatura cu aceasta, ca principii funda­mentale la alcatuirea noului stat roman, Adunarea Nationala proclama urmatoarele: 3. Infaptuirea desavarsita a unui regim cu­rat democratic pe toate terenurile vietii pu­blice. Votul obstesc, direct, egal, secret pentru ambele sexe in varsta de 21 de ani. 4. Desavarsita libertate de presa, asociere si intrunire, libera propaganda a tuturor gandirilor omenesti. 5. Reforma agrara radicala. 6. Muncitorimii industriale i se asigura aceleasi drepturi si avantaje care sunt legiferate in cele mai avansate state indus­triale din Apus. IX. Pentru conducerea mai departe a aface­rilor natiunii romane Adunarea Natio­nala hotaraste instituirea unui Mare Sfat National Roman, care va avea toata indreptatirea sa reprezinte natiunea romana ori­cand si pretutindeni fata de toate natiunile lumii si sa ia toate dispozitiunile pe care le va afla necesare in interesul natiunii."