Leguminoase cultivate pentru boabe

1. Leguminoase cultivate pentru boabe

2. Una din particularităţile economice cele mai importante ale acestei grupe de plante o constituie conţinutul ridicat al boabelor în substanţe proteice, conferindu-le o valoare alimentară ridicată. • În comparaţie cu seminţele de cereale, boabele de leguminoase conţin de două-patru ori mai multe substanţe proteice. • Leguminoasele cultivate pentru boabe se caracterizează printr-un conţinut ridicat de substanţe proteice: mazărea – 27,8%; fasolea – 24,6%; soia – 38,5%; lintea – 28,6%; năutul – 23,6%; bobul – 28,8%; lupinul – 37,0%; arahidele – 29,8% şi fasoliţa – 26,0% ( Gh. Bîlteanu, 1998). • Substanţele proteice din seminţele de leguminoase sunt de calitate superioară proteinelor din cereale, fiind mai bogate în aminoacizi esenţiali (lizină, metionină, treonină, histidină, valină, izoleucină, leucină, fenilalanină, triptofan, arginină etc.).

3. Datorită conţinutului de aminoacizi esenţiali valoarea proteică a boabelor este ridicată, echivalentă la unele specii cu proteinele de origine animală. • Proteina din boabele de leguminoase are o digestibilitate ridicată (cca. 90%) şi nu formează acizi urici (ca unele proteine animale) a căror acumulare în organism este dăunătoare. • Asigurarea necesarului proteic mondial este dependent, tot mai mult, de contribuţia plantelor bogate în aceste substanţe. • Grupul consultativ pentru proteine din cadrul FAO „menţionează o nouă - revoluţie verde – cea a leguminoaselor”, iar principala speranţă pentru rezolvarea deficitului de proteine în lume sunt considerate leguminoasele pentru boabe. (L.S. Muntean, 1995)

4. În afară de bogăţia în substanţe proteice, seminţele unor plante leguminoase sunt bogate în ulei de o calitate excepţională (soia – 16-25%, arahidele 45-56%). • Conţinutul în hidraţi de carbon 25-50%, de substanţe minerale 2,5-3,5%, conţinutul de fosfor, calciu şi vitamine este ridicat, sporindu-le valoarea alimentară. • Folosite în alimentaţia umană, boabele de leguminoase prezintă şi unele neajunsuri dintre care putem menţiona: • învelişul gros al bobului, foarte bogat în celuloză, care îngreunează digestibilitatea şi durata de fierbere, • carenţe în compoziţia proteică a aminoacizilor nesulfuraţi (cistină şi metionină); • prezenţa unor antimetaboliţi neproteici care contribuie la reducerea gradului de digestibilitate, la apariţia unor stări emolitice şi de indigestie.

5. Leguminoasele prin simbioză cu bacteriile fixatoare de azot din genul Rhizobium contribuie la creşterea fertilităţii solului, cu efect determinant în agricultura biologică, reducându-se cantităţile de fertilizanţi minerali cu azot şi poluarea apei freatice. • Cantitatea de azot rămasă în sol, ca urmare a activităţii simbiotice, variază de la o specie la alta, fiind cuprinsă între 100-300 kg/ha. • Sistemul radicular al leguminoaselor are o capacitate de solubilizare a compuşilor greu solubili din sol, cum sunt compuşii greu solubili ai fosforului, pe care îi lasă în sol pentru culturile care urmează sub o formă accesibilă. • Speciile care fac obiectul acestui capitol sunt: mazărea (Pisum sativum), fasolea (Phaseolus vulgaris), soia (Glycine max), lintea (Lens culinaris), lupinul (Lupinus sp.), latirul (Lathyrus sativus), bobul (Vicia faba), arahidele (Arachis hypogea), năutul (Cicer arietinum) şi fasoliţa (Vigna sinensis).

6. Importanţa economică a leguminoaselor cultivate pentru boabe

7. Mazărea • Mazărea este una din cele mai importante leguminoase pentru boabe cu utilizări multiple în alimentaţie. • Mazărea se foloseşte la preparatele culinare în stare proaspătă sub formă de păstăi (înainte de formarea seminţelor), boabe verzi/uscate sau sub formă conservată. Valoarea energetică în stadiul verde este de 37 kcal/100 g, iar la cea uscată de 359 kcal/100 g. • Făina obţinută din boabele uscate şi decorticate este folosită la prepararea supelor, a piureurilor etc. În amestec (5-10%) cu făina de grâu dă o pâine gustoasă, cu valoare alimentară superioară (L.S. Muntean, 1995).

8. În hrana animalelor, mazărea are largi utilizări: boabele sub formă de făinuri – furaj concentrat; în amestec cu orzul sau secara – alcătuiesc borceagurile de toamnă sau de primăvară; consumate ca nutreţ verde sau fân. Produsele secundare (tulpini şi teci) având un conţinut de proteină de cca. 3 ori mai mare decât paiele de cereale sunt folosite în furajarea animalelor (cu precădere a ovinelor). • În industria conservelor serveşte ca materie primă. • Este o excelentă plantă premergătoare pentru majoritatea culturilor deoarece părăseşte terenul devreme, îl lasă curat de buruieni, îmbogăţit în azot şi într-o stare de fertilitate foarte bună.

9. Răspândirea. Suprafeţe cultivate şi producţii obţinute • Mazărea se cultivă preponderent de la tropice până la 40-50º latitudine nordică. Spre nord producţiile scad din cauza insuficienţei căldurii, iar spre sud acestea sunt limitate de căldurile excesive şi secetă.

10. Suprafeţele mondiale cultivate cu mazăre

11. Suprafeţe şi producţii la mazăre în România

12. Compoziţia chimică a boabelor • Importanţa economică a mazării este dată de compoziţia chimică a boabelor, care le face larg utilizabile în alimentaţia umană şi hrana animalelor. • Conţinutul de substanţe proteice la mazăre este mult mai mare (25%) faţă de grâu (12,9%). • Se remarcă cantitatea mare de substanţe proteice din boabele de mazăre, cât şi calitatea deosebită a acestora, dată de ponderea aminoacizilor esenţiali: lizină, triptofan, metionină şi cistină. Conţinutul de proteină este determinat pe de o parte de factorii de natură ereditară, iar pe de altă parte de condiţiile de cultură. Îngrăşămintele minerale au o influenţă mare asupra conţinutului boabelor de mazăre în substanţe proteice.

13. Compoziţia chimică a seminţelor de mazăre (g/100 g s.u.) Sursa: L.S. Muntean, Fitotehnie, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, 2003

14. Valoarea energetică deosebită a boabelor de mazăre este conferită de prezenţa în cantitate mare, în compoziţia chimică, a amidonului. • Mazărea verde conţine: proteine (3%), hidraţi de carbon (6%), sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, vitamina A, B1, B2, niacin, vitamina C. • Cenuşa conţine o cantitate mare de potasiu (36-53% K2O), fosfor (22-44% P2O5), magneziu (4-13% MgO), calciu (2-8% CaO) (Gh. Bîlteanu, 1998). • Boabele ajunse la maturitate au un conţinut mare în vitaminele A şi B, iar cele în stare verde conţin vitaminele C şi B2. • Tulpinile şi tecile conţin apă – 15%, proteine – 14,3%, lipide – 1,9%, glucide – 22,8%, celuloză – 38,6% şi cenuşă 7,4%.

15. Cerinţe faţă de climă şi sol

16. Temperatura. • Perioada de vegetaţie este de 60-75 zile la soiurile timpurii şi 120-130 zile la cele tardive. Suma gradelor de temperatură este cuprinsă între 1500o- 2200oC pe întreaga durată de vegetaţie. • Mazărea creşte şi se dezvoltă bine în climatul umed şi răcoros. Faţă de căldură are cerinţe moderate. Soiurile cu bob neted şi rotund germinează la 1- 2oC, dar cele cu bob zbârcit necesită 3 - 4oC. După răsărire rezistă la -4, - 6oC. • Plantele cresc la temperaturi de 4 - 5oC. Unele biotipuri ce se cultivă ca forme de toamnă rezistă la -12oC şi chiar mai puţin. • La înflorire temperaturile optime sunt cuprinse între 15 - 18oC, iar la coacere între 18 - 20oC. • În condiţii normale mazărea înfloreşte la sfârşitul lunii mai, astfel încât sunt asigurate condiţii optime de temperatură.

17. Umiditatea. • Prezintă cerinţe mari faţă de apă în timpul germinării seminţelor şi la începutul perioadei de vegetaţie, până îşi formează un sistem radicular puternic. Mazărea este pretenţioasă faţă de umiditate necesitând în lunile mai şi iunie 130 - 140 mm precipitaţii. Deficitul de precipitaţii asociat cu temperaturi ridicate în această perioadă determină un număr mic de păstăi, de boabe în păstăi şi favorizează atacul de gărgăriţă. • Consumul de apă este ridicat în perioada de înflorire - fructificare. • Mazărea este obişnuit o plantă de zi lungă, dar există biotipuri de zi scurtă sau indiferente.

18. Solul. • Faţă de sol, mazărea este mai puţin pretenţioasă ca fasolea sau soia, dar cele mai bune soluri sunt cele fertile, permeabile cu o capacitatea mare de reţinere a apei, bine aprovizionate cu fosfor şi calciu, cu pH-ul cuprins între 6,0 - 7,5, cu textură mijlocie, bine structurate, calde. • Solurile nisipoase, cele grele, neaerate şi cele salinizate nu sunt recomandate.

19. Zonele ecologice • Zona foarte favorabilă cuprinde Câmpia de Vest, centrul şi nord-vestul Banatului şi o parte din depresiunea Maramureşului. În aceste zone precipitaţiile sunt bine repartizate, iar în perioada fructificării temperatura nu depăşeşte 20oC. • Zona favorabilă I cuprinde Câmpia Dunării (fără Bărăgan şi zona de nisipuri) valea Mureşului şi Târnavelor, Câmpia Transilivaniei şi depresiunea Jijiei şi a Bacăului.

20. Zona favorabilă II şi III cuprinde celelalte terenuri agricole din: Câmpia de vest, Podişul Getic, al Transilvaniei şi al Moldovei, Dobrogea şi Bărăgan. • Şi în zonele mai secetoase din Dobrogea, Bărăgan sau Moldova, mazărea dă bune rezultate dacă este semănată timpuriu, fructifică înainte de instalarea secetei şi a temperaturilor ridicate, valorifică rezerva de apă din anotimpul rece. • Zona puţin favorabilă este cea premontană, subcarpatică, zonele nisipoase din lunca Dunării şi Siretului, unde ocupă suprafeţe mici sau nu se cultivă.

21. Tehnologia de cultivare

22. Rotaţia. • Bune premergătoare sunt culturile care părăsesc terenul devreme, lasă terenul curat de buruieni şi fără resturi vegetale. Dă bune rezultate după cereale păioase: cartofii timpurii şi semitimpurii, sfecla de sămânţă, porumbul timpuriu, culturi pentru siloz etc. • Mazărea se poate cultiva după porumb deoarece este mai puţin sensibilă la efectul remanent al erbicidelor (triazinice) decât alte culturi. • Nu se recomandă amplasarea culturii de mazăre după alte leguminoase datorită înmulţirii bolilor, iar din punct de vedere agro-fitotehnic este nejustificat deoarece efectul ameliorator al leguminoaselor asupra solului este mai bine valorificat de plantele din alte grupe.

23. Ca plantă premergătoare mazărea este una din cele mai valoroase pentru majoritatea culturilor, în special pentru cultura grâului, părăsind terenul devreme, lăsându-l structurat, bine aprovizionat în azot. • Gh. V. Roman (1995) menţionează că după mazăre rămâne în sol o cantitate de 30-100 kg/ha azot. • Monocultura sau cultura repetată de mazăre determină fenomenul de „oboseală a solului” care determină tulburări de creştere, absenţa formării nodozităţilor pe rădăcini, putrezirea rădăcinilor şi a tulpinii. În prezent se acceptă că mazărea poate reveni pe acelaşi teren după 3-4 ani fără risc cu condiţia tratării seminţelor înainte de semănat împotriva bolilor.

24. Fertilizarea. • Mazărea deşi are o capacitate mare de solubilizare a substanţelor greu solubile, totuşi reacţionează puternic la utilizarea îngrăşămintelor deoarece cea mai mare cantitate din elementele nutritive se absoarbe într-un interval scurt de timp. • Până la terminarea înfloriri mazărea consumă: 75% din azot, 60% din fosfor şi 85% din potasiu (Gh. Bîlteanu, 1998). • Pentru 100 kg boabe şi producţia secundară aferentă, mazărea consumă: 5,75 kg azot, 1,55 kg fosfor, 3,05 kg potasiu şi 3,20 kg calciu. • Azotul. Plantele de mazăre îşi satisfac cerinţele în azot prin intermediul bacteriilor fixatoare de azot în proporţie de 42-48% (Gh. Bîlteanu şi V. Bârnaure, 1989). • În situaţia instalării unor simbioze eficiente acestea asigură până la 75 % din necesarul de azot al plantelor, restul provenind din rezerva solului sau din îngrăşămintele rămase în sol de la plantele premergătoare.

25. Îngrăşămintele cu azot în cantităţi prea mari pot inhiba formarea nodozităţilor şi aprovizionarea plantei cu azot liber atmosferic. • Aplicarea îngrăşămintelor cu azot la mazăre se recomandă numai pe soluri slab fertile (acide sau nisipoase), unde nici simbiozele formate nu sunt prea eficiente. • Dozele pot fi de 20-50 kg/ha N, aplicarea se va face la pregătirea patului germinativ. • Îngrăşămintele cu azot şi-au dovedit eficienţa în zona de experimentare (SDE Timişoara) asigurând diferenţe de recolte de 489 kg/ha (N40) şi 669 kg/ha (N80). Deoarece diferenţa de recoltă dintre variantele N40 şi N80 este doar de 180 kg/ha se recomandă ca în zona cernoziomului cambic, freatic-umed, să nu se aplice doze mai mari de N40 (Simona Şuveţi, 1999). • Fosforuldetermină creşteri importante de recoltă, favorizează formarea nodozităţilor şi deci fixarea azotului. Dozele recomandate sunt de 30-40 kg/ha fosfor pe solurile bine aprovizionate, ajungând la 60 kg/ha fosfor pe solurile cu o aprovizionare slabă.

26. Potasiuleste necesar pe solurile sărace în acest element. Dozele vor fi cuprinse între 40-60 kg potasiu. Fosforul şi potasiul se aplică sub arătura de bază, când provin din îngrăşăminte simple sau la pregătirea patului germinativ când sunt îngrăşăminte complexe N:P:K. • Microelementele (molibdenul, borul, magneziul, cobaltul) determină sporuri de recoltă precum şi o creştere a conţinutului de proteine în boabe. • Microelementele vor fi utilizate fie prin tratament la sămânţă, fie pe vegetaţie. • Pentru realizarea simbiozei la plantele leguminoase, se utilizează biopreparate pentru agricultură, care sunt culturi pure industriale de bacterii radicicole. Aceste preparate inoculate ca suspensie bacteriană pe seminţe sau direct în sol în momentul semănatului, determină formarea masivă, pe sistemul radicular, a nodozităţilor eficiente şi active, fapt care se concretizează prin mărirea potenţialului de fixare a azotului molecular şi reducerea la minim sau excluderea fertilizării cu azot.

27. Lucrările solului • Arătura se efectuează în funcţie de eliberarea terenului de planta premergătoare şi umiditatea solului. • Este important ca arătura să fie de calitate (uniformă, să încorporeze resturile vegetale). O adâncime a arăturii mai mare de 25 cm nu este justificată. Până în iarnă este obligatoriu ca arătura să fie prelucrată cel puţin printr-o lucrare cu grapa cu discuri. În acest fel se realizează mărunţirea solului, precum şi nivelarea asigurându-se o zvântare uniformă a solului în primăvară. • Patul germinativ se pregăteşte cât mai devreme, primăvara imediat ce se poate intra în câmp, printr-o lucrare cu combinatorul.

28. Sămânţa şi semănatul • Sămânţa trebuie să aibe o puritate fizică de peste 95% şi o capacitate germinativă de 90%. Înainte de semănat sămânţa se tratează împotriva antracnozei şi fuzariozei folosind produse specifice de combatere. • Tratarea seminţelor cu fungicide se face cu 2 săptămâni înainte de semănat pentru a nu dăuna bacteriilor fixatoare de azot. • Semănatul se face primăvara foarte devreme, imediat ce terenul s-a zvântat şi se poate intra în câmp. Calendaristic mazărea se seamănă în prima jumătate a lunii martie iar dacă este posibil se poate semăna şi în februarie. • Întârzierea semănatului cu 10 zile reduce producţia cu 20-30%, iar o întârziere cu 20 de zile poate determina înjumătăţirea recoltei (D. Ionescu, 1995, citat de L.S. Muntean şi colab., 1995).

29. Tratarea seminţelor cu Nitragin-mazăre se face utilizând 4 flacoane pentru cantitatea de sămânţă necesară la un hectar, cu câteva ore înainte de semănat, în locuri ferite de razele solare, pentru a nu distruge bacteriile. • Semănatul se face în rânduri dese, 12,5 cm între rânduri, la adâncimea de 5–6 cm şi la o densitate de 120–140 boabe germinabile/m2, folosind o cantitate de sămânţă de 170–300 kg/ha.

30. Lucrările de îngrijire • În anii secetoşi imediat după semănat este indicat tăvălugitul culturii. • Substanţele de combatere a buruienilor, bolilor şi a dăunătorilor sunt prezentate în tabelul 3.22. • Combaterea buruienilor monocotiledonate şi dicotiledonate anuale se realizează cu produsele prezentate în tabelul 3.22., preemergent sau postemergent. • Combaterea bolilor în vegetaţie vizează în special antracnoza mazării. Tratamentele se fac la avertizare, primul tratament după răsărirea plantelor, al doilea tratament la începutul înfloririi şi al treilea după formarea primelor păstăi. • Dăunătorul cel mai periculos - gărgăriţa mazării – se combate în vegetaţie şi în depozite. În vegetaţie primul tratament se efectuează la începutul înfloririi, iar al doilea la 10 – 14 zile de la înflorit. Larvele acestui dăunător pătrund în bob unde consumă conţinutul acestuia şi se transformă în adulţi. După recoltare în depozite seminţele se gazează cu fosfură de zinc - Delicia – 30 g/t seminţe.

31. Recoltarea mazării • Păstăile uşor dehiscente, căderea plantelor şi maturarea păstăilor eşalonat începând de la bază spre vârf, îngreunează foarte mult recoltarea. • Recoltarea se face în două faze: • -Faza I - plantele sunt tăiate sau smulse, sunt lăsate în brazdă pe sol pentru uscare. Această operaţiune se execută când 70% din păstăi au ajuns la maturitate, în zilele noroase, dimineaţa sau seara. • -Faza a II-a - după 2-3 zile se efectuează treieratul cu combine prevăzute cu ridicător de brazdă. Umiditatea seminţelor trebuie să fie între 17-20% pentru a preveni spargerea seminţelor. • La mazărea de tip „Afila” recoltarea se face direct din lan. Producţia care se obţine este de 3000-4000kg/ha, iar producţia secundară de tulpini este de 1500-3000 kg/ha.