TESTE INDIVIDUALE DE MĂSURARE A INTELIGENŢEI

1. TESTE INDIVIDUALE DE MĂSURARE A INTELIGENŢEI Curs 5

2. Cele mai solicitate teste de inteligenţă • Studiile efectuate în diverse domenii ale utilizării testelor au scos în evidenţă faptul că cele mai utilizate teste de inteligenţă sunt: • Bateriile Wechsler – în toate domeniile de aplicare a psihodiagnosticului. • Testul Stanford-Binet – preferat în special de către psihologii şcolari.

3. Cele mai frecvent utilizate teste în SUA sunt: • Inventarul de Personalitate Minnesota • WAIS – Wechsler Adult Intelligence Scale • Bender Visual Motor Gestalt Test • Rorschach • WISC - Wechsler Intelligence Scale for Children • TAT – Thematic Aperception Test • Testul de completare a frazei • Draw-A-Person Test • House-Tree-Person Test • Peabody Picture Vocabulary Test

4. În cadrul testelor individuale de inteligenţă ne vom ocupa de: • Stanford-Binet Intelligence Scale, Fourth Edition • Bateriile Wechsler • WAIS - Wechsler Adult Intelligence Scale • WISC - Wechsler Intelligence Scale for Children • WPPSI - Wechsler Preschool snd Primary Scale for Intelligence

5. Scala de Inteligenţă Stanford-Binet

6. Prima ediţie, 1905 • Prima ediţie este legată de numele lui A. Binet – preocupările lui pentru studiul diferenţelor individuale au apărut în 1904, când Ministerul Instrucţiei Publice din Franţa a luat hotărârea să înlăture din şcoli copiii care nu erau capabili să înveţe satisfăcător (retardaţi mintal). • Alferd Binet şi Theodore Simon - Scala metrică a inteligenţei

7. Scala metrică a inteligenţei (1905) cuprindea 30 de probe: • Coordonarea vizuală – Gradul de coordonare a mişcărilor capului şi ochilor este determinat cu ajutorul unui chibrit, care este trecut uşor prin faţa copilului. • Prinderea provocată tactil – Un mic cub din elmn este plasat în contact cu palma sau cu dosul palmei subiectului. Acesta trebuie să-l prindă şi să-l ducă la gură, mişcările şi coordonarea lor fiind observate şi consemnate. • Prinderea provocată vizual – Se procedează ca la punctul 2, cu deosebirea că obiectul este plasat în câmpul de prindere, de apucare al copilului, fără să fie în contact direct cu mâna lui. Experimentatorul îl încurajează oral şi prin gesturi să-l prindă.

8. Recunoaşterea hranei – O bucată mică de ciocolată şi o bucată de lemn similară ca dimensiuni sunt prezentate succesiv subiectului. Sunt consemnate semnele de recunoaştere şi încercările de intrare în posesia ei. • Căutarea hranei când este interpusă o dificultate uşoară – O bucată de ciocolată, precum cea folosită la punctul 4, este învelită în hârtie şi oferită subiectului. Sunt făcute observaţii asupra modului în care subiectul încearcă să obţină ciocolata, separând-o de învelitoare. • Executarea unor comenzi simple şi imitarea gesturilor. Aceasta este limita idioţilor determinată experimental.

9. Cunoaşterea verbală a obiectelor – Copilul trebuie să atingă capul, urechea, nasul etc. Şi, de asemenea, să identifice, la comandă, unul din trei obiecte cunoscute: ceaşcă, cheie, sfoară. • Recunoaşterea obiectelor într-un desen – Copilul trebuie să identifice anumite obiecte dintr-un desen, denumite de experimentator. • Numirea tuturor obiectelor dintr-un desen. Aceasta este limita superioară pentru un copil de 3 ani normal. Cele trei teste anterioare nu sunt în ordinea dificultăţii; de aceea, cine reuşeşte la testul 7 în mod obişnuit reuşeşte şi la testele 8 şi 9.

10. Compararea a două linii şi discriminarea lor în funcţie de lungime. • Reproducerea unor serii de numere, imediat după prezentarea lor orală. • Discriminarea unor greutăţi mici: a) 3 şi 12 g; b) 6 şi 15 g; c) 3 şi 15 g. • Sugestibilitatea: • Modificarea testului 7: este căuta un obiect care nu se găseşte printre cele prezentate; • Modificarea testului 8: Unde (în desen) este patapum? Unde este nicevo? – cuvinte fără înţeles. • Modificarea testului 10: sunt comparate două linii inegale: care este mai mare şi care este mai mică? Acest test este admis nu atât ca test de inteligenţă, cât ca test pentru “forţa raţionamentului” şi “rezistenţa caracterului”. • Definirea unor obiecte familiare: casă, cal furculiţă, mama. Aceasta este limita pentru copilul normal de 5 ani, exceptând cazul în care nu reuşeşte la testul 13.

11. Repetarea propoziţiilor de 15 cuvinte fiecare, imediat după ce sunt prezentate de către experimentator. Aceasta este limita pentru imbecili.

12. Prezentarea diferenţelor dintre variate perechi de obiecte reamintite din memorie: a) hârtie şi carton; b) muscă şi fluture; c) lemn şi sticlă. Acest test poate numai el singur să separe efectiv copiii normali între 5 şi 7 ani. • Memorarea imediată a desenelor unor obiecte familiare: 13 desene lipite de două bucăţi de carton sunt prezentate simultan. Subiectul se uită la ele 30 de secunde şi apoi le numeşte pe cele reamintite. • Desenarea din memorie a două imagini deferite, prezentate, simultan, timp de 10 secunde. • Repetarea unor serii de numere după prezentarea orală a acestora. Trei serii a câte trei numere, trei a câte patru numere fiecare, trei serii a câte 5 numere fiecare etc. sunt prezentate până când nici una dintre cele trei serii nu este repetată corect. Scorul obţinut este dat de numărul cifrelor în seriile cele mai lungi care au fost repetate corect.

13. Evidenţierea din memorie a asemănărilor dintre obiecte familiare: a) mac sălbatic (roşu) şi sânge; b) furnică, muscă, fluture şi purice; c) ziar, etichetă, desen. • Discriminarea rapidă a liniilor. O linie de 30 cm este comparată succesiv cu 15 linii variind între 31 şi 35 cm. Apoi este folosit un set mai dificil de comparaţii între o linie de 100 mm şi 12 linii variind între 101 şi 103 mm. • Aranjarea în ordine a cinci greutăţi: 15g, 12g, 9g., 6g şi 3g. • Identificarea greutăţii lipsă din seriile din cadrul testului 22, din care o greutate a fost înlăturată. Greutăţile rămase nu sunt aşezate în ordine. Acest test este oferit când testul 22 este trecut. Aceasta este limita debilităţii mintale.

14. Găsirea cuvintelor care să rimeze cu un cuvânt dat, după ce se exemplifică. • Completarea cu un singur cuvânt a unor propoziţii. • Construirea unor propoziţii plecând de la 3 cuvinte date. De exemplu: Paris, bulevard, fericire. • Răspunsul la 25 de întrebări de dificultate gradată, cum ar fi, de exemplu: “Care este lucrul pe care-l faci când simţi că ţi-e somn?”; “De ce este mai bine să continui cu perseverenţă ceea ce a fost început decât să abandonezi şi să începi altceva?” etc. Acest test singur depistează debilul mintal. • Determinarea timpului, a orei, dacă limba mare şi cea mică a ceasului ar fi schimbate. • Îndoirea şi tăierea hârtiei. • Distincţia între termeni abstracţi.

15. Observaţii: • Trei dintre probe vizau dezvoltarea motorie şi celelalte 27 erau desemnate să măsoare abilităţi cognitive. • Mai mult de jumătate dintre itemi erau destinaţi celor cu accentuată retardare şi toţi itemii cuprindeau sarcini ce aveau legătură cu problemele vieţii cotidiene. • Aranjarea finală a sarcinilor a fost determinată prin administrarea scalei la un lot de 50 de copii normali, cu vârsta între 2 şi 12 ani, precum şi pe un eşantion de copii retardaţi mintal.

16. Interpretare: • Reuşita la itemul 6 al scalei a fost considerată limita superioară pentru idioţii adulţi. • Reuşita la itemul 16 al scalei a fost considerată limita superioară pentru imbecilii adulţi. • Reuşita la itemul 23 al scalei a fost considerată limita superioară pentru debilii mintali adulţi. • Reuşita la itemii 24 sau 25 exclude diagnosticul de retardare mintală la adulţi.

17. În concluzie... • Această primă variantă a scalei a fost concepută pentru identificarea retardaţilor mintal cu vârsta între 2 şi 12 ani, concepţia care a stat la bază fiind aceea că inteligenţa este o compoziţie de mai multe abilităţi şi că natura ei se schimbă odată cu vârsta.

18. Meritele acestui test: • Este conceput fără pretenţia de a măsura câteva facultăţi individuale, fiind mai degrabă destinat să aprecieze dezvoltarea mintală generală a copilului printr-un grup eterogen de sarcini. • Este un test scurt şi practic: presupune mai puţin de o oră pentru administrare şi necesită puţine echipamente. • Testul măsoară direct ceea ce Binet şi Simon au considerat a fi factorul general al inteligenţei, şi anume judecata practică. Ei au avut o viziune practică asupra inteligenţei. • Itemii au fost ordonaţi la un nivel de dificultate adecvat vârstei.

19. Revizii ale scalei din 1905 • Scala din 1905 a fost supusă unei prime revizii în 1908, autorii conştientizând două limite: • Lipsa direcţiilor standard pentru administrare • Lipsa unor proceduri obiective pentru determinarea scorului total. • Revizuirea a constat în includerea mai multor teste, mai bune, care să măsoare o paletă mai largă de abilităţi mintale la copiii cu vârsta între 3 şi 13 ani. Dintre cei 58 de itemi, doar 17 erau prezenţi şi în versiunea din 1905, unii itemi fiind adăugaţi la capătul superior al scalei. Aceşti noi itemi măsoară judecata, înţelegerea şi raţionamentul. • Noua versiune permitea diferenţierea între copii normali, ea fiind aplicată pe un lot de 300 de copii cu vârsta între 3 şi 13 ani.

20. 1908 – conceptul de vârstă mintală • O altă îmbunătăţire a scalei din 1908 a fost introducerea conceptului de vârstă mintală, care este rezultatul la testul ce corespunde vârstei cronologice (în ani şi luni) a unui grup de copii normali. • Administrarea subtestelor începea cu determinarea vârstei bazale (basal age), adică cel mai înalt nivel de vârstă la care subiectul reuşeşte la toate subtestele. • Testarea continuă până la determinarea vârstei plafon (ceiling age), adică nivelul de vârstă cel mai scăzut la care subiectul eşuează la toate subtestele. • Vârsta mentală a subiectului se calculează însumând vârsta sa bazală cu un credit de 1 an pentru fiecare dintre subtestele trecute peste nivelul vârstei de bază. Nu se adaugă în cazul în care nu sunt trute minim 5 subteste.

21. 1911 – o nouă revizie a scalei din 1905 • În această versiune există 5 subteste pentru fiecare dintre cele 11 nivele de vârstă. • Se acordă credite parţiale în ani pentru cei ce trec mai puţin de 5 subteste la fiecare nivel. • Scala este extinsă, cuprinzând şi un nivel pentru adulţi, cu teste corespunzătoare. • Permitea o evaluare mai rafinată a inteligenţei.

22. 1916, Lewis Terman Scala de Inteligenţă Stanford-Binet • Cea mai amplă şi mai cunoscută traducere şi reconstrucţie a Scalei metrice a inteligenţei a realizat-o Lewis Terman, de la Unviersitatea Stanford, variantă cunoscută sub numele de Scala de Inteligenţă Stanford-Binet. • Scala se bazează pe două aspecte: • În cea mai mare măsură pe munca lui Binet • Încorporarea conceptului de coeficient de inteligenţă propus de Stern în 1912.

23. Coeficientul de inteligenţă • Termenul de coeficient de inteligenţă a fost introdus de Stern în 1912. El este raportul dintre vârsta mintală şi vârsta cronologică: IQ = VM / VC • În 1916 Terman propune ca valoarea coeficientului de inteligenţă să fie înmulţită cu 100, pentru a evita exprimarea zecimală. Tot el abreviază coeficientul de inteligenţă IQ. IQ = (VM / VC) x 100

24. După cum se ştie, Binet nu fusăse de acord cu calcularea coeficientului de inteligenţă, deoarece, în concepţia lui, inteligenţa are o structură deosebit de complexă, fiind practic imposibil de a fi exprimată printr-un număr. • Conceptele lui Binet de vârstă bazală, vârstă-plafon, vârstă mintală, au fost reţinute, dar Terman a dorit să meargă dincolo de intenţiile lui Binet de a depista doar retardaţi mintal. • El a dorit să creeze un test care să poată diferenţia nivelele sau gradele de dezvoltare a abilităţii intelectuale într-o populaţie normală. • Testul Stanford-Binet poate fi utilizat nu numai pentru identificarea şi prognozarea abilităţilor copiilor retardaţi, ci şi pentru predicţia performanţelor şcolare şi a altor criterii ale copiilor normali.