Pr. Prof. Stelian TOFANĂ

1. EVANGHELIA DUPĂ LUCA Pr. Prof. Stelian TOFANĂ

2. 1. Autorul scrierii • Mărturii ale tradiţiei Sfântul Irineu spunea : “însoţitorul lui Pavel, Luca, a scris într-o carte Evanghelia acestuia” • În Prologul Antimarcionit găsim multe date biografice referitoare la autor: • “Luca era siriandin Antiohia şi medic, fiind ucenic al Apostolilor, iar mai târziu devenind ucenic al lui Pavel până la moartea acestuia; nu a fost căsătorit, a murit în Boetia, Grecia, plin de Duh Sfânt. • El şi-a scris Evanghelia în regiunea Ahaia. În prologul Evangheliei sale aminteşte şi de alte Evanghelii care au fost scrise înaintea sa, însă arată că a fost necesar ca creştinilor proveniţi din păgânism să li se explice exact iconomia credinţei ca nu cumva aceştia să fie seduşi de fabulele italice sau de înşelăciuni eretice”.

3. Canonul Muratori scria: “Luca medic şi însoţitor al lui Pavel a scris Evanghelia a III-a . El nu l-a văzut pe Domnul”. Toate aceste mărturii ale Tradiţiei sunt recunoscute de criticii teologi moderni, astfel că este indoit câştigul, întrucât avîndu-l ca autor pe Luca, automat îl avem ca autor şi al Faptelor Apostolilor, având în vedere asemănarea de stil şi idei dintre cele două lucrări.

4. Date ale criticii interne • Autorul a trăit în intimitatea celor care au fost în preajma Mântuitorului şi care L-au cunoscut în cuvânt şi faptă. • Autorul nu a fost Apostol, dar este cert că a fost ucenic, probabil din generaţia a doua a Apostolilor, lucru rezultat din prolog, unde aminteşte faptul că el a săvârşit o muncă de cercetare. • Bolile vindecate de Mântuitorul sunt denumite ştiinţific, ceea ce denotă că autorul era familiarizat cu termenii de specialitate. • Toate aceste mărturii interne corespund întru totul cu datele Tradiţiei.

5. Mărturia Noului Testament despre Luca • În Epistolele Pauline numele lui apare de 3 ori: - Coloseni 4,14: „Vă îmbrăţişează Luca, doctorul prea iubit, precum şi Dima”. • Din datele Epistolei către Coloseni se mai poate constata faptul că colaboratorii Apostolului Pavel sunt împărţiţi în două grupe: cei din tăierea împrejur (Varnava, Marcu) şi cei proveniţi dintre păgâni (Epafrast, Dima şi Luca). - Filimon 23-24 : „Te îmbrăţişează Epafras, tovarăşul meu de lanţuri, întru Hristos Iisus, precum şi Marcu şi Luca, însoţitorii mei de lucru”. - II Timotei 4,11:“Numai Luca este cu mine”, ceea ce înseamnă că Luca se afla cu Pavel, la Roma, în timpul celei de-a doua captivităţi romane din anii 66-67.

6. În cartea Faptele Apostolilor sunt de remarcat câteva pericope în care exprimarea autorului este la persoana I plural: “Noi”: 16,10-17; 20,5-15; 21,1-18; 27,1-28. • Aceste pericope formează aşa-zisele secţiuni „cu noi” sau „Wir Stücke”, cunoscute sub această denumire în literatura de specialitate. • Din aceaste secţiuni rezultă că Luca vorbeşte ca martor ocular. Astfel, din prima secţiune aflăm că Sfântul Pavel l-a întâlnit pe Luca la Troua (a doua călătorie misionară), apoi că Luca îl însoţeşte pe Apostol în Macedonia şi la Filipi, unde întemeiază întemeiază o biserică, Luca rămânând mai departe în mijlocul creştinilor din această cetate.

7. Pe timpul intemniţării Apostolului Pavel la Cezareea Palestinei, Sfântul Luca va fi rămas în Palestina, având astfel la dispoziţie timpul necesar pentru culegerea informaţiilor sale, fapt menţionat în Coloseni 4, 10-14. • Aşadar, datele din Epistolele Pauline şi Faptele Apostolilor, sunt în perfectă armonie, toate arătând modul în care acest ucenic al Apostolului Pavel, născut într-o regiune îndepărtată de Ţara Sfântă, a avut acces la tradiţia palestiniană, ca apoi să poată vorbi ca martor ocular.

8. 2. Primii destinatari, locul şi data scrierii • Sfântul Luca şi-a dedicat Evanghelia unui oarecare Teofil, patrician roman, căruia i se adresează foarte politicos: “kr£tiste – ”preacinstitule”,”prea alesule”. • Luca aduce unele informaţii care-l puteau interesa doar pe un păgân, care nu cunoştea Tradiţia iudaică: - obiceiul prezentării la 40 de zile a pruncilor la Templu - ziua întâi a azimelor se mai numea şi „Pasha” - Irod este numit „regele iudeilor” etc. • Nu este exclus faptul ca Sf. Luca să se fi conformat unui obicei al epocii de atunci, când dedică lucrarea sa unui teocrat, putând aştepta de la acesta difuzarea ei.

9. Pe lângă acest prim destinatar - creştinătatea de origine păgână. - Luca evită să vorbească de obiceiurile specifice iudeilor, sau chiar să consemneze unele evenimente cu o notă specific iudaică ( a se vedea antitezele de la Fericiri). - Luca evită să consemneze anumite pericope al căror conţinut ar putea să-i şocheze pe cititori. - cuvinte ale Mântuitorului care ar putea trezi îndoiala în sufletele cititorilor referitoare la divinitatea lui Iisus: “despre ziua şi ceasul acela, nimeni nu ştie, nici Fiul, decât Tatăl”, sau“Eli, Eli, Lama sabahtani”. - episoade din viaţa Apostolilor care nu le-ar face cinste, ca spre exemplu: “Nu pricepeţi pilda aceasta ?” (Mc. 4,13) “tot nu pricepeţi”(Mc. 8,21-23); “ce înseamnă a învia din moţi ? ”(Mc. 9,10)

10. Data scrierii evangheliei se poate stabili fără dificultăţi. - Luca, care ştie că “mulţi” au încercat înainte de el să alcătuiasca astfel de istorisiri despre activitatea publică a Fiului lui Dumnezeu întrupat - Marcu şi Matei - Evanghelia după Marcu a fost scrisă între 62-63 - Faptele Apostolilor merg cu istorisirea evnimentelor din Biserica Primară doar până la sfarşitul celor doi ani de captivitate romană - 61-63.

11. Întrucat Luca nu aminteşte nimic de procesul Sfântului Pavel rezultă că Faptele Apostolilor nu a putut fi scrisă mai târziu de anii 63-64, cartea fiind o continuare a Evangheliei a III-a. • Aşadar, Evanghelia după Luca trebuie să fi fost scrisă cândva între Evanghelia după Marcu şi cartea Faptele Apostolilor, adică în jurul anului 63 sau foarte puţin după 63. • Se pare că loculredactării scrierii va fi fost Roma.

12. Planul şi cuprinsul doctrinar al Evangheliei • Prolog (1,1-4) • I – Vestirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul - sfârşitul activităţii în Galileea (1,5 - 9,50 ) 1. Evanghelia copilăriei sau viaţa ascunsă a Sfântului Ioan şi a lui Iisus (1,5 – 2,52) a. vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul şi portretul făcut de înger și de tatăl profetului b. vestirea naşterii lui Iisus c. naşterea lui Iisus d. întâmpinarea Domnului e. episodul „Iisus la 12 ani”

13. 2. Pregătirea activităţii publice a Domnului ( 3,1 - 4,13 ) a. Predica lui Ioan Botezătorul (3,1-20) b. Botezul lui Iisus (3,21-22) c. Genealogia lui Iisus (3,23-38) - pe linie ascendentă - Iosif d. Ispitirea lui Iisus (4,1-12)

14. 3. Activitatea în Galileea ( 4,14 - 9,50 ) Cap. 4 - Predica şi activitatea în Capernaum şi Nazaret Cap. 5 - Pescuirea minunată - Chemarea lui Levi şi vindecarea paraliticului din Capernaum Cap. 6 - Alegerea celor 12 Apostoli şi Predica de pe munte Cap. 7 - Învierea tânărului din Nain - Întâlnirea dintre Iisus şi trimişii lui Ioan Botezătorul - Episodul ungerii lui Iisus de către femeia păcătoasă Cap. 8 - Pilda semănătorului - Mama şi fraţii lui Iisus - Activitatea în ţinutul Gherghesenilor - Învierea fiicei lui Iair şi vindecarea femeii bolnave de 12 ani Cap. 9 - Trimiterea celor 12 Apostoli - Săturarea celor 5000 în cetatea Betsaida - Schimbarea la faţă

15. II Călătoria spre Ierusalim, activitatea în Samaria şi Pereea ( 9, 51 - 19, 27 ) - partea cea mai originală a Evangheliei a treia şi mai proprie construcţiei literare a Sfântului Luca. - se prezintă ca o inserţiune în Evanghelia după Marcu al cărei plan îl urmează aproape cu fidelitate. - prezentat într-un cadru de călătorie . - gruparea evenimentelor este artificială - sunt suprimate toate informaţiile topografice, în afară de menţionarea Ierusalimului, care constituie ţinta călătoriei

16. - 9,51 - Încă din primul verset se menţionează clar călătoria şi ţinta acesteia: “Ierusalimul”: „ Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim”. • - 9,52 - deja prezentă desfăşurarea călătoriei. Iisus şi Ucenicii Săi ajung într-un sat de samarineni, dar locuitorii acestuia refuză să le ofere găzduire, tocmai pentru că se îndrepta spre Ierusalim ( 9,52). • În ceea ce priveşte lipsa indicaţiilor topografice, ca stil de lucru al evanghelistului, procedeul este clar reliefat în următoarele pasaje: -9,56- Iisus şi însoţitorii Săi au ajuns într-un sat, fără să i se dea numele - 10,1 - se aminteşte de fiecare cetate şi loc “unde El avea să vină”, fără a fi indicate anume - 10,38 - Evanghelistul menţionează că Mântuitorul şi Ucenicii Săi au intrat într-un sat unde-L întâmpină Marta şi Maria;

17. - 11, 1 - îl vedem pe Iisus că se ruga „într-un loc” fără să se spună unde. - 13,22- Cetatea evenimentelor mântuitoare este menţionată din nou : “şi mergea prin cetăţi şi sate învăţând şi călătorind spre Ierusalim”. - 13,33 - când este sfătuit să se îndepărteze de Galileea, de teama lui Irod Antipa, Iisus răspunde: „Astăzi şi mâine şi în ziua următoare merg pentru că nu este cu putinţă să piară prooroc afară de Ierusalim”

18. - Artificialitatea cadrului acestei secţiuni reiese clar şi din cap.17,11 unde Evanghelistul mai notează: “pe când Iisus mergea spre Iersusalim şi trecea prin mijlocul Samariei şi Galileii…”. Aşadar, pe când ne-am aştepta ca Iisus să se găsească în apropiere de Ierusalim, El se afla abia în punctul de plecare. - În 18,31-33 - prima profeţie a Patimilor făcută de Iisus, când spune Apostolilor că merge spre moarte. Începând din acest moment, ritmul evenimentelor se accelerează. De acum încep să apară menţionate mai multe nume de locuri marcându-se, în acest mod, etapele finale ale călătoriei. - 18,35 - îl vedem pe Iisus apropiindu-se de Ierihon, apoi intrând şi trecând prin cetate. - 19,11- Iisus este foarte aproape de Ierusalim. - 19,28 - Prezent în fruntea micii Lui caravane, îl vedem urcându-se deja la Ierusalim

19. - 19,29-37 - ajuns pe muntele Măslinilor, plânge acolo pentru cetate (19,41); - 19,45-46 - intră în Ierusalim şi în templu, alungă vânzătorii din el, numindu-l „casa Tatălui Său” Tuturor acestor episoade le urmează apoi Patimile – scopul final al călătoriei. - Ceea ce se poate remarca în acest cadru este tensiunea crescândă a ultimului capitol, care, având o putere de sugestie cu totul aparte, îl emoţionează puternic pe cititor.

20. În această parte - își găsește unitatea o întreagă colecţie de cuvinte şi fapte ale Mântuitorului. - cap. 10 – Samarineanul milostiv şi episodul „Marta şi Maria” - cap. 12 - bogatul căruia i-a rodit ţarina - cap. 15 - parabola fiului risipitor - cap.16 - iconomul necredincios şi parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr - cap.17 - vindecarea celor 10 leproşi - cap.18 - pilda văduvei stăruitoare şi a vameşului şi a fariseului - cap. 19 - episodul Zaheu şi pilda minelor

21. III. Activitatea în Ierusalim sau aproape de Ierusalim ( 19, 28 - 24, 53 ) 1. Intrarea în Ierusalim şi cuvântarea din cetate (19,28-48) - Accentul cuvântărilor este pus de evanghelist, în special, pe evenimentul dărâmării Ierusalimului şi pe cel al Parusiei. 2. Cuvântările din Templu (cap. 20-21) se desfaşoară sub egida anunţului judecăţii finale şi a celei de-a doua veniri a Fiului Omului 3. Patimile şi moartea ( cap. 22-23 ) - descrierea Cinei Pascale este nuanţată de accentuarea paradoxală a rolului ucenicilor de slujitori, dar în acelaşi timp şi de judecătoriai celor 12 seminţii ale lui Israel. - Noua lor condiţie este rezultată din plecarea Stăpânului ceresc ( cap. 22,26-30 ).

22. În comparaţie cu ceilalţi sinoptici, istorisirea patimilor are câteva adaosuri care au darul de a arăta cât de mult datorează creştinătea, în acest sens, Sfântului Luca: - În capitolul 22,8 ucenicii trimişi de Iisus să pregătească Paştile sunt numiţi - Petru şi Ioan. - În timpul Cinei, Luca notează faptul că Iisus vorbeşte de un Paşte eshatologic, pe care îl va mânca doar cu Apostolii Săi în împărăţia Sa mesianică, viitoare ( 22,15-16). - agonia din Gheţimani a Mântuitorului a fost însoţită de sudori „ca de sânge” care cădeau de pe faţa Sa (22,44). - Tot numai Luca spune că Mântuitorul a vindecat urechea slugii servitorului( 22, 50-51).

23. - Numai el notează episodul întâlnirii lui Iisus cu Irod Antipa în timpul procesului (23,7-15) - Tot numai Luca vorbeşte şi de fiicele Ierusalimului care-L plângeau pe Iisus, pe drumul Golgotei ( 23, 27-28) . - Luca aminteşte şi de pocăinţa tâlharului ( 23,39-43). - unele cuvinte ale lui Iisus, rostite pe cruce, şi pe care nu le mai întâlnim în celelalte evanghelii: - “Părinte, iartă-le că nu ştiu ce fac”(23,34) -“Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (23,43) - “Părinte, în mâinile Tale încredintez duhul Meu”(23,46).

24. 4. Învierea şi arătările Mântuitorului înviat - Luca este preocupat în mod cu totul deosebit de accentuarea rolului credinţei pascale în înţelegerea lui Hristos euharistic postpascal – - Episodul Emaus - prima liturghie post-pascală săvârşită chiar de Mântuitorul Hristos şi prima împărtăşire a Ucenicilor cu Hristos, Cel mort, jertfit şi înviat (cap. 24). 5. Înălţarea la cer – eveniment înţeles de Luca ca fiind o primă manifestare a domniei celui Înviat (24,50-53).

25. Predica de pe Munte în variantă lucanică • Predica de pe Munte se găseşte la Luca într-o variantă mult rezumată faţă de cea „în extenso”, de la Matei. • Dacă evanghelistul Matei este mereu preocupat să introducă ceva, la Luca se observă fenomenul invers, el lăsând multe la o parte din materialul predicii. Iată câteva omisiuni ale lui Luca: 1. Cuvântarea referitoare la atitudinea Mântuitorului faţă de legea iudaică, pericopa Matei 5,17-48 neavând corespondent în Evanghelia a III-a. 2. Pericopa care se ocupă de „faptele bune”, prezentă la Matei şi de care în lumea iudaică se facea mult caz (milostenie, rugăciune şi post – Mt. 6, 1-8)

26. 3. Ca şi la Matei, Cuvântarea de pe Munte începe cu “Fericirile”. - în materialul lucanic ele sunt mai puţine la număr - lor li se adaugă, ceea ce este specific lui Luca, “Vai-urile” (Lc. 6,20-26) 4. Din antitezele de la Matei, Luca nu a reţinut decât pe a V-a şi pe a VI-a, dar şi pe acestea numai parţial (6,27-30). - centrul antitezei a VI-a -iubirea vrăjmaşilor, partea corespunzătoare din antiteza a V-a de la Matei (legea Talionului)

27. Planul Predicii ( 6,20-49 ) • Introducere - Fericiri şi Vaiuri (6,20-26) • Partea I - Iubirea faţă de vrăjmaşi (6,27-36) • Partea a II-a - Iubirea frăţească (6,37-42) • Concluzie - Necesitatea faptelor bune (6,43-49) Caracteristicile Cuvântării a - Luca detaşează predica de substractul ei iudaic. b - defineşte noua religie ca pe o dreptate ridicată la desăvârşire şi ca pe o pietate mai pură decât cea a iudaimului tradiţional.

28. c - Luca însă insistă, aproape în exclusivitate, asupra elementului esenţial al Evangheliei Mântuitorului, iubirea. - In jurul acestei teme a iubirii se grupează sentinţele care formează partea centrală a Cuvântării: iubirea faţă de vrăjmaşi şi iubirea frăţească. d - Se pare că Luca a fost preocupat mai puţin de definirea spiritului creştin, decât de punerea în relief a normelor practice de conduită, care dau expresie concretă acestui spirit.

29. Luca istoric 1. Prologul Evangheliei - preocuparea de a stabili temeinicia învăţăturii creştine. - consemnează că a cercetat toate cu deamănuntul, adică izvoare scrise şi orale pe care le-a analizat critic, iar apoi le-a prezentat într-o anumită ordine. 2. Vizavi de preocuparea de sistematizare a materialului, Luca este preocupat şi de furnizarea unor date istorice precise. - încadrează naşterea lui Iisus şi începutul activităţii lui Ioan Botezătorul între evenimentele istorice contemporane (2,1-3 şi 3,1-2).

30. 3. Uneori Luca modifică chiar datele cronologice ale istoriei folosite. - în Evanghelia după Marcu autorul consemnează faptul că evenimentul Schimbării la faţă a Mântuitorului a avut loc la 6 zile după mărturisirea lui Petru ( cf. Mc. 9,2). Luca, în schimb, scrie : “ iar după cuvântul acesta ca la opt zile …” (Lc. 9,28) ( Vezi şi Lc. 1,56; 3,23). - æseˆ -circa,aproximativ - posibilă inexactitate istorică, preocupare caracteristică modului de lucru al istoricilor.

31. 4. Luca îi oferă lui Irod titlul de ”tetrarh” (9,7), deşi poporul îl ştia ca rege. 5. Luca foloseşte denumirea de „lacul Ghenizaret” ( 5,1), spre deosebire de Marcu care foloseşte, pentru acelaşi lac, denumirea de „Marea Galileii” (Mc.1,6). 6. Luca menţionează, de asemenea, şi unele fapte contemporane care nu sunt consemnate de ceilalţi sinoptici precum: masacrarea unor galileeni, din porunca lui Pilat (Lc. 13,1-3), sau căderea turnului Siloamului (13,4-5). • Cu toate aceste considerente de ordin istoric ar fi greşit să considerăm scrierea lui Luca, una istorică în sensul modern al cuvântului.

32. Luca - Evanghelist • Luca este un slujitor al Cuvântului sfânt • Lucrarea sa este o Evanghelie în sensul cel mai strict al cuvântului - planul său rămâne fidel Kerigmei apostolice. • El este un purtător al Cuvântului Bisericii primare, adică un veritabil propovăduitor al acestuia • Ca evanghelist, Luca înţelege persoana lui Iisus Hristos din perspectiva Învierii Sale, ca centru al istoriei mântuirii. • Aşadar, intenţia lui ca evanghelist - opera lui să rămână, în primul rând, una kerigmatică şi teologică.

33. Teologia Evangheliei a - III- a a. Universalismul mântuirii - cântarea îngerilor, la naşterea lui Iisus: ”pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (2,14) - în cântarea dreptului Simeon (2,30-32) - genealogia urcă până la Adam şi nu până la Avraam (ca la Matei) - în predica lui Ioan Botezătorul - subliniat prin referirea la textul din cartea profetului Isaia 40,5: “toată faptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu”(Lc.3,6).

34. - Iisus că cere ospitalitate unui samarinean (Lc. 9,52) (comp. Mt 10,6), - între cei zece leproşi vindecaţi de Iisus, doar unul singur se întoarce să-I mulţumească, şi acela era samarinean ( Lc. 17, 16-18 ). - parabola Samarineanului milostiv – mesajul - barierile sociale cad în faţa exigenţelor iubirii (10,32-37). - Mântuitorul îi previne pe iudei că la Cina mesianică locul lor va fi luat de alţii, de pretutindeni: „ Şi vor veni de la răsărit şi de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă în împărăţia lui Dumnezeu” (Lc.13,28-29) - ultima poruncă a Mântuitorului, adresată Apostolilor a fost aceea de a merge si a propovădui Evanghelia la toate nemurile: „ Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păvatelor la toate neamurile...” (Lc. 24,47-48).

35. b. “Evanghelia rugăciunii” • Luca îl prezintă pe Iisus rugându-Se în alte împrejurări decât cele care apar consemnate în celelalte Evanghelii sinoptice (Lc. 3,21; 5,16). - înainte de a-i alege pe cei 12 Apostoli, Mântuitorul petrece o noapte întreagă în rugăciune - înainte de mărturia lui Petru (9,18) Îl vedem pe Mântuitorul că se ruga, mai târziu chiar îi va spune lui Petru că s-a rugat pentru el (22,32); - în evenimentul Schimbării la faţă - faţa lui Iisus a strălucit ca soarele, iar hainele Lui au devenit mai albe decât lumina în momentul în care El se ruga: „Şi pe când se ruga El, chipul feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind” (9,29).

36. - în Luca 11,1 - Mântuitorul se găsea într-un anume loc, rugându-Se. Cu această ocazie Mântuitorul rosteşte Rugăciunea Domnească. - Iisus porunceşte apoi ucenicilor să se roage şi chiar să stăruie în rugăciune, fapt arătat în parabola văduvei stăruitoare (18,1). - în pilda Vameşului şi a Fariseului unde sunt consemnate cel puţin 2 caracteristici ale rugăciunii: sinceritatea şi smerenia (cap 18). - în Luca 21,36 observăm chiar îndemnul Mântuitorul de a priveghea în toată vremea rugându-ne, - Iisus se roagă pe Golgota pentru călăii Săi: „Părinte, iartă-le lor , că nu ştiu ce fac” ( 23, 34).

37. 4 imne doxologice - consemnate numai la Luca: 1. cântarea Fecioarei Maria: „ Măreşte suflete al meu pe Domnul...” (1,46) 2. cântarea lui Zaharia: „ Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel...” ( 1, 67-79 ) 3. cântarea Dreptului Simeon: „ Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, în pace ...”(2,28- 32). 4. imnul îngerilor : „ Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu....”(2,14)

38. c. Bucuria şi Pacea - venirea în lume a lui Iisus Hristos creează un climat de bucurie şi de pace, această bucurie fiind prezentată încă de la naşterea lui Ioan Botezătorul: „ Şi bucurie şi veselie vei avea, şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura” (1,14). - Pruncul Ioan saltă de bucurie în pântecele mamei sale atunci când Maria o salută pe Elisabeta: „ Cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu” ( 1, 44), - naşterea lui Ioan Botezătorul produce bucurie tuturor : „ Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul a mărit mila sa faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea” (1,58).

39. - Cu un cuvânt de “bucură-te” o întâmpină şi arhanghelul Mihail, la Buna Vestire, pe Maria; - aceeaşi idee apare şi în cântarea Fecioarei Maria: „ Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul, că s-a bucurat duhul meu ....” (1,46-47). - Naşterea Domnului aduce bucurie îngerilor şi întregului popor: „Iată vă binevestesc vouă bucurie mere...” (2,10). - În Luca 13,17 observăm cum poporul este cuprins de bucurie la vederea faptelor şi minunilor săvârşite de Iisus. - Cei 70 de ucenici se întorc din misiune plini de bucurie (10, 17)

40. - Zaheu îl primeşte pe Iisus, în casa sa, cu bucurie (19,6). - după Înalţarea la cer a Mântuitorului, Apostolii se întorc la Ierusalim cu bucurie multă: „ Iar ei închinându-se Lui, s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare”( 24,52). • Pacea este unită în Evanghelia a III-a cu bucuria, constituind un temei, dar şi un rod al acesteia. • Pacea vine în lume prin Mântuitorul Iisus, prezentat de Luca ca un izvor al păcii. • Cântarea Îngerilor, la naşterea lui Iisus, rosteşte mesajul păcii care se identifică cu Cel ce s-a născut. • Primele cuvinteale lui Iisus cel Înviat au fost tot un mesaj al păcii: “Pace vouă !” (Lc.24,36).

41. d. Dimensiunea socială a Evangheliei Una din preocupările tematice aparte ale Evanghelistului a fost problema inegalităţii sociale a vremii sale. - în predica lui Ioan Botezătorul – soldaţilor li se spune să se mulţumească cu solda lor ( 3,14) - vameşii sunt sfătuiţi să nu ia mai mult decât era rânduit ( 3, 13 ) - forma pe care o au Fericirile în Evanghelia a III-a, în comparaţie cu Matei. Luca foloseşte simplu expresia „săraci” ( 6,20) Matei spune „săraci cu duhul”. Matei - fericirea a IV-a este ”Fericiţi cei ce însetoşează de dreptate”, Luca - „Fericiţi cei ce flămânzesc” ( 6,21).

42. - la Matei sărăcia, foamea, setea apar ca metafore - la Luca acestea sunt luate şi înţelese în sens propriu, ca însemnând o oglindă a vieţii sociale, dar şi pentru a nu se crede că sărăcia, foamea, setea fac pe om, în mod inexorabil, demn de Împărăţia cerurilor. - În Evanghelia după Luca, Ucenicii Domnului sunt oameni săraci, autorul scrierii folosind întotdeauna, cînd estre vorba de ei, persoana a II-a plural, în loc de persoana a III-a ca şi la Matei. - Iisus avertizează asupra pericolului bogăţiei - în continuarea fericirilor (6,24-26) urmează aşa-zisele „vaiuri” care constituie adevărate advertismente adresate bogaţilor. - Acelaşi pericol al bogăţiei este consemnat de evanghelist şi în alte pericope precum: 12,13-21 sau 16,9-31.

43. - în Evanghelia a III-a Iisus se naște într-o familie de oameni săraci, într-o peşteră, fără cele de trebuinţă naşterii. - La leagănul lui vin păstorii, care erau oameni săraci, la Matei vin magii, care-i aduc din visteriile lor aur, argint, etc. - La 40 de zile se aduce pentru Pruncul Iisus o jertfă la templu – potrivit Ev. Luca aceasta consta din 2 turturele şi 2 pui de porumbel – o jertfă săracă (Lc. 2,24). - Într-un moment al activităţii Sale publice, Iisus afirmă că nu avea o locuinţă ( Lc. 9,58).

44. - Tot Mântuitorul Hristos adresează Ucenicilor, dar şi celor cărora le predica Evanghelia Împărăţiei îndemnul : ”Vindeţi averile voastre” (Lc. 12,33). - Luca este cel care insistă şi asupra totalei renunţări pentru Hristos, idee pe care nici Matei şi nici Marcu nu o accentuiază atât de evident. Tânărul bogat este îndemnat şi el cu aceleaşi cuvinte: „Vinde toate câte ai” ( Lc. 18,22).

45. Bibliografie selectivă Comentarii • Fitzmyer, J. A. , The Gospel According to Luke, London 1981; • Maier, G.,Evanghelia după Luca, Ed. Lumina lumii, Korntal, 1999; • E. Ellis,The Gospel of Luke, NCBC, W.B. Eerdmans-Marshall, Grand Rapids, London 1991; • J. Gnilka, Das Evangelium nach Lukas, Göttingen, 1982; • ConzelmannH, The Gospel According to Luke, NCB (1966); • Sf. Chiril al Alexandriei,Comentariu la Sfânta Evanghelie de la Luca - Editura Pelerinul român, Oradea, 1998; • Sf. Teofilact al Bulgariei,Tâlcuire la Evanghelia de la Luca - Editura Pelerinul român, Oradea , 1998;

46. Introduceri şi monografii • Bovon François,Luc le Théologien. Vingt-cinq ans de recherches. (1950-1975) Paris, 1975; • Raymond Brown, An Introduction to the New Testament, New York, 1997; • H . Conzelmann, The Theology St. Luke, Tübingen, 1960; • J. A. Fitzmyer, Luke the Theologien, New York, 1989; • Donald Guthrie,New Testament Introduction, Illinois, SUA, 1990;

47. Silviu Negruţiu, Dan Moldovan, Florin Codrea, Mirela Măţăoanu, Stelian Tofană (coordonator), Cercetarea noutestamentară românească – Ghid bibliografic -, Cluj-Napoca 2004 • W.G Kümmel,Einleitung in das Neue Testament, Berlin 1983; • Stelian Tofană, Introducere în Studiul Noului Testament ( vol. III ). Evangheliile după Luca şi Ioan. Problema Sinoptică, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2002, p. 18-130.

48. Studii şi articole • N. I. Nicolaescu, Actualitatea parabolelor istorisite în Evanghelia după Luca, în “Studii Teologice”, nr. 5-6, 1952, p. 273-293; • Gr. Marcu, Părţi proprii Sf. Luca în textul introductiv al Evangheliei a treia, în “ Mitropolia Ardealului”, nr. 1-3, 1967, p. 8-42; • L. Alexander, The Preface To Luke Gospel, (SNTSMS 78) Cambridge Univ. (1993); • T.Callan, The Preface of Luke – Acts and Historiography, NTS 31 (1985); • D.M. Crump, Jesus The Intercessor – Prayer and Christology In Luke Acts, (WUNT 2/49) Tübingen 1992; • S.Farris, The Hymns of Luke’s Infancy Narrative, JSNTP, Sheffield, 1985;