DIMENSIUNEA RELIGIOAS Ă A EXISTEN Ţ EI

1. DIMENSIUNEA RELIGIOASĂ A EXISTENŢEI

2. Religia dacilor

3. Introducerea creştinismului in Ţarile Române

4. Inceputurile culturii religioase române

5. Limba. Literatura Religioasa

6. Varlaam, Antim Ivireanul

7. Descirerea Moldovei Dimitrie Cantemir

8. Religia Dacilor • Din cele mai vechi timpuri, dacii au avut o religie politeistă, iar prima dovadă a acestui fapt este adusă de marele istoric Herodot. • În anul 484 î.Hr. Acest a ajuns prin parţile noastre datorită unei escale la Olbia unde a aflat despre geţi si calauza lor spirituală. • Relatarea este inserată in cartea a 4-a a Istorii-lor unde este descrisă expediaţia persană condusă de Darius impotriva sciţilor din 514 î.Hr: “Iată in ce chip se socot ei nemuritori: credinţa lor este ca ei numor, ci ca cel care piere se duce la Zalmoxes –divinitatea lor- pe care unii il cred acelaşi cu Gebeleizis. Tot in al cincilea ani arunca sorţii si intotdeauna pe acela dintre ei pe care cade sorţul il trimite cu solie la Zalmoxes încredinţându-l de fiecare dată dupa toate nevoile lor.” • Deşi in manuscrisul folosit de traducători forma numelui este Zalmoxes, e preferat totuşi varianta Zamolxes. Alte date eronate apar şi in legatura cu durata la care se repetau sacrificiile. Mircea Eliade face o referire gresita in legatura cu numarul de ani dupa care era aruncat solul: “Sacrificiul sangeros al unui mesager, efectuat la 4 ani”

9. Religia Dacilor • Dupa descrierea acestui sacrificiu ritual, Herodot vorbeate despre Zamolxis:"Dupa câte am aflat de la elenii care locuiesc în Hellespont ai în pont, acest Zamolxis, fiind om ca toti oamenii, ar fi trait în robie la Samos ca sclav al lui Pythagoras, fiul lui Mnesarhos. Apoi, câatigându-ai libertatea, ar fi dobândit avutie multa ai, dobândind avere, s-a întors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o viata de saracie crunta ai erau lipsiti de învatatura, Zamolxis acesta care cunoscuse felul de viata ionian ai moravuri mai alese decât cele din Tracia, ca unul ce traise printre eleni ai mai ales alaturi de omul cel mai întelept al Elladei, lânga Pythagoras.” • Religia lor era politeista, - la fel ca religia tuturor popoarelor indo-europene. Era adorat în Dacia ai un zeu al razboiului (echivalentul lui Ares sau Marte), caruia – dupa marturia lui Iordanes – getii îi jertfeau prizonieri prinai în razboi, "socotind ca zeul razboaielor trebuie împacat prin varsare de sânge omenesc". De asemenea, acestui zeu – întocmai ca la celti – i se jertfeau primele prazi de razboi: "lui i se atârnau pe trunchiurile arborilor prazile de razboi cele dintâi". • Getii repetau, asadar, pe timp de pace un ritual specific al razboiului. Tragerea la sorti in acest caz exprima situatia aleatorie de pe campul de lupta cand mor chiar si cei mai viteji barbati. Cei cazuti, impotriva oricarei logici profane sunt alesii, sortitii. Biletul de trecere in cealalta lume era tocmai lancea. Prin lance, prin acea prajina de lemn cu toc din fier ascutit la un capat li se oferea sansa sa urce, sa transceada dincolo de lumea muritorilor.

10. Introducerea creştinismului in Ţarile Române • In Dacia, creştinismul pătrunsese, chiar de la începutul colonizării romane, adus de legionari. O dovedesc numeroase vestigii arheologice, precum si limba unde toate cuvintele despre ceea ce se poate numi “creştinismul de bază” sunt latineşti: Dumnezeu duminică, cruce, creştin, biserică, lege sacră,cuminecare, rugaciune,altar, Scripturi, sfant mai ales în cuvinte compuse ca Sânta Maria, Sân Petru, Sân Nicolae, deoarece in limbajul current, a fost inlocuit cu Sfant, prin contaminare cu slavonul “seventu”. Cu toate acestea , organizarea ecleziastică, instalarea unei ierarhii bisericeşti au aşteptat sfarşitul marilor navaliri barbare si coincide cu perioada de glorie a primului Ţar bulgar, deoarece au păstrat slavona veche drept limbă bisericeasca pîna la sfârsitul secolului al XVII-lea, însă tot timpul au fost supuşi de departe, patriarhatului Constantinopolului. Urmarea este că cei mai mulţi termini privitori la organizarea ecleziastica, precum si la teologie sau la literature religioasă sunt de origine slavo-greacă. • Creştinismul apărut în primul secol al erei noastre aduce un mesaj universal mai presus de divizunile naţionale şi sociale. Răspândirea creştinismului în România şi menţinerea lui de-a lungul vremii s-a făcut în strânsă conexiune cu Imperiul Bizantin. Bizanţul a rămas, după retagerea autorităţii şi armatei romane din Dacia la sfârşitul secolului III, singura forţă politică din Orient care s-a putut impune în faţa migratorilor • Primii creştini au pătruns în Dacia, probabil, odată cu armatele şi coloniştii lui Traian. În anul 313 împăratul Constantin cel Mare a recunoscut creştinismul ca religie acceptată în cadrul Imperiului Roman, ceea ce a determinat creşterea continuă a numărului comunităţilor creştine şi sprijinul statului pentru organizarea Bisericii. Drept urmare, Dobrogea va cunoaşte o intensă viaţă creştină, iar la Tomis va fi înfiinţat un episcopat, numărul bazilicilor creştine descoperite în secolele IV-VI în oraşele dobrogene depăşeşte cifra de 40.

11. Introducerea creştinismului in Ţarile Române • Numeroşi misionari sud - dunăreni au trecut la nordul fluviului pentru a răspândi religia creştină în rândul populaţiei romanice. Astfel, numărul obiectelor cu simboluri creştine descoperite în spaţiul nord – dunărean creşte considerabil. Bazilici creştine au fost descoperite la Porolissum în Transilvania şi la Sucidava în Oltenia. Multe morminte din această perioadă atestă practicarea ritului şi ritualului creştin de înmormântare. Alături de acestea au fost identificate şi numeroase morminte specifice unei populaţii necreştine, ceea ce arată că în Dacia la fel ca în întreaga Europă, creştinismul a coexistat multă vreme cu vechile credinţe păgâne. • După aşezarea slavilor şi a bulgarilor la sudul Dunării şi după creştinarea acestora, creştinismul populaţiei de la nordul Dunării a suferit o puternică influenţă din partea celui slav şi bizantin. Organizarea bisericească, modul de săvârşire a slujbei în biserică şi limba în care se predică se schimbă; astfel slavona dvine limba creştinismului românesc, situaţie care va dăinui tot Evul Mediu. După anul 1054, când creştinismul se desparte în două ramuri (apusean cu capitala la Roma şi răsăritean cu capitala la Constantinopol), românii vor rămâne în sfera tradiţiilor răsăritene (ortodoxia). Ei vor deveni astfel sigurul popor european de origine latină cu o credinţă ortodoxă

12. Inceputurile culturii religioase române • Incepturile literaturii romanesti dateaza din secolul al XVII-lea iar acum limba slavona este treptat inlocuita cu limba romana, serviciul religios oficiindu-se acum in limba romana. In aceasta perioada s-au tradus si tiparit primele carti de factura religioasa, carti de care aveau nevoie toti credinciosii precum Cazaniile. • Cultura română veche nu poate fi înţeleasă în afara cadrelor şi a mentalităţilor vremii. În Ţările Române, ca şi în alte părţi ale lumii, omul medieval e, în primul rând, un om religios, a cărui viaţă este ghidată de credinţă şi de speranţa mântuirii. Cu o percepţie mai acută a efemerităţii şi a instabilităţii ( într-o lume violentă ), omul medieval trăieşte mai acut o dimensiune spirituală a existenţei ( prin rugăciune, post, jurământ ). Valorile etice ( bunătate, milă, dreptate etc. ) se întemeiază pe cele religioase. Sunt subordonate în mare măsură religiosului politica, justiţia, arta, viaţa cotidiană. • Începuturile culturii scrise a românilor sunt profund legate de viaţa lor spirituală, de credinţa în Dumnezeu şi de raportarea la sacru a fiecărui individ, fie om simplu, slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alături de istorie, este cel dintâi fundal de manifestare a culturii scrise şi a literaturii. Cartea religioasă românească este mai întâi o carte de cult în limba slavonă, apoi o carte de cult în limba română. Traducerea ei prilejuieşte cea dintâi exprimare a creativităţii princuvânt în limba romana, chiar daca ttimida la inceput.

13. Inceputurile culturii religioaseromane • În secolele al XVII-lea – al XVIII-lea, viziunea teologică este dublată de atitudinea moralistă. Nu numai oamenii bisericii, ci şi cronicarii sunt spirite reflexive care îşi pun întrebări despre destinul omului în Univers. Pe căi diferite, ei au demonstrat că şi limba română poate fi instrument de cult şi de cultură. Dosoftei a tradus psalmii iniţial în proză şi ulterior i-a transpus în versuri, ceea ce demonstrează intenţia literară şi conştiinţa artistică a autorului. Dosoftei apelează la modelul poeziei populare, astfel încât psalmii să fie accesibili şi uşor de memorat. Biserica devine o instituţie eficientă de răspândire a limbii române, de la slujitorii cultului, până la cel din urmă credincios. • Situate în contextul epocii, textele care ilustrează o anumită dimensiune religioasă au o funcţie preponderent moralizatoare ( psalmii versificaţi de Dosoftei, Didahiile lui Antim Ivireanul ), exprimă o viziune asupra lumii marcată de mentalitatea vremii ( Viaţa lumii de Miron Costin, Legenda IV, de Ion Neculce ). Văzute din perspectivă contemporană, aceleaşi texte dobândesc expresivitate şi valoare artistică. • „A străbate Psaltirea echivalează cu o călătorie printr-o ţară a minunilor poetice” .

14. Limba.Literatura Religioasa • In “torna, torna fratre” cuvintele strigate dupa Cronografia lui Theophan la anul 579 un soldat bizantin, au crezut unii a gasi un document echivalent cu juramantul de la Strasbourg in anul 842 si Cartea Capoana in anul 1960. Din felurite pricini, intre care uzul oficial al limbii slavone in biserica si cancelarii, primul text in limba romana ramane “Scrisoarea boierului Neacsu catre judele Hanas Beagnar din Brasov” in anul 1521. Imediat dupa aceea folosirea limbii romane devina frecventa, dar intaiile tiparituri sunt in limba slavona. • Limba romana, asa cum aparate din aceste prime monumente lingvistice, e latina in structura si lexicul ei fundamental. • Dialectul toscanic al limbii romane il constituie dialectul muntean, daca se poate spune astfel, intrucat poporul si limba romana intre Nistru, Tisa si Dunare se infatiseaza cu o unitate neintalnita nicairi in Europa la alte popoare. Muntenie pune o anume sobrietate fonetica si sintactica, dar Moldova si Ardealul aduc fineta nuantelor, arta emisiunii sonice, savoarea. Graiul moldovenilor e literar de la sine. Literatura religioasa de care s-a facut prea mare caz nu e decat o productie de talmaciri de Psalitri, Tetraevanghele, Praxii, Biblii, Slujebnice, Molitvenice, Minee, Paterice. “O Viata a sfantului Leger” sau un “Heliant” n-avem in aceasta epoca. Traducerile sunt insotite uneori de precuvantari, care au interesul lor filologic si psihologic.

15. Varlaam, Antim Ivireanul • “Cartea romaneasca de invatatura” a mitropolitului Varlaam(1643) se remarca printr-o limba vie, limpede curgatoare, printr-un ton familiar, direct: “…Cum iubesti sa-ti hie tie oamenii asa si tu sa hii lor. Sa te feresti de a strainului. Sa-ti hie destul cu al tau. Sa va grjiti carele de voi sa va tineti trupul nespurcat. In ruga, in truda, intru paza sventei biserici.” • Didahiile din Ivirul Caucazului, Antim, sunt mult mai insemnate. Pe Antim il adusese in tara pe la 1690 Constantin Brancoveanu pentru imbunatatirea tipografiei mitropiltane. Numeroase tiparituri, intre care grecesti si arabe, se datoresc noului specialist, care, calugarindu-se, ajunse in 1708 mitropolit. Atitudinea antiturca il duse la caterisire si moarte in anul 1716. • Antim e un orator excelent si un stilist desavarsit, echilibrand exacta masinarie a cazaniei. Unul dintre cei mai straluciti ierarhi ai Bisericii romanesti, s-a remarcat prin personalitatea sa plurivalenta, prin lupta continua pentru promovarea culturii romanesti din secolul al XVIII-lea. Munca neobosita la care se adauga darurile native, priceperea de tipograf, caligraf, zugrav, sculptor, orator, carturar, pastor, gospodar, l-au facut sa se ridice deasupra multora care au fost inainte si dupa el in scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei.

16. Antim Ivireanul • El propune cu indemanare ascultatorilor speculatii teologice si transcendentalitati, vorbind de sensul mistic al cuvantului Mariam, despre botezul cu apa si cu duh, despre mantuire, facand cu gratie exegeza subtire. Mai ales are darul de a izbi imaginatia printr-un soi de caractere morale, evocant de pilda pe injuratorul “de lege, de cruce, de cuminicatura, de coliva, de prescuri, de spovedanie care a mancat miercurea si vinerea “peste si in post raci si unt de lemn” dar n-a dat de pomana nevoiasilor, caci: “am face mila, ci nu ne da mana, ca avem nevoi multe si dari si avem casa grea, si copilasi cam gloata…” , pe cel care stramba din nas la mnacarea de post, rapstindu-se asupra verzelor, injurand legumele, zicand in zadar s-au adus in lume” Antim are suavitate, exaltare lirica si face Fecioarei un elogiu franciscan desfasurat intr-o cadenta fastuoasa ca o coada de paun: “Aleasa este cu adevarat ca soarele, pentru ca este incununata cu toate razele darurilor Dumnezeiesti si straluceste mai virtos intru celalalte lumini ale ceriului; aleasa este si frumoasa ca luna, pentru ca cu lumina sfinteniei stinge celelalte stele”

17. Crocincari Moldoveni – Miron Costin • Miron Costin avea cultura poloneza, stia latineste, putin italieneste, era om citit. Pe de alta parte se prijeleste insusi la evenimentele cronicii sale, care se termina cu moartea lui Stefanita Lupul in anul 1661. El are talent literar, stilistica savanta de factura clasica, putinta de a descrie. Pagina despre navala lacustelor e dantesca : “Un stol tinea un ceas bun, si daca trecea acest stol, la al doilea ceas sosea altul; si asa, stol dupa stol tineau cat tineau din prand pana indeseara. Unde cadeau la mas, ca albinele zaceau; nice cadea stol peste stol, ce treceau stol de stol, nu se ponreau pana nu se incalzea soarele bine spre prinz; si calatoreau piana indeseara, si piana la cadere de mas cadeau si la popasuri.” Alti cronicari moldoveni mai importanti: Nicolae Costin, Ioan Niculce Istoriografia moldoveana nu mai prezinta, dupa Niculce, interes literar. Axintie Uricarul e un compilator, bine informat pentru epoca 1711-1716, cronica grecului Amiras ramasa in text grecesc (epoca 1726-1733), a diacului Nicolae Muste, a lui Ienache Kogalniceanu, a spatarului Ioan Canta sunt simple documente.

18. Dimitrie Cantemir • Dimitrie Cantemir e un erudit de faima europeana, voievod moldovean, academician berlinez, print moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru. Autor intre altele al unei “Istorii a imperiului otoman” scrisa latineste, care i-a facut renumele in Occident, intrucat ne priveste intereseaza prin “Divanul seau gilceava inteleptului cu lumea sau judetul sufletului cu trupul”, compunere scolareasca, ca si prin mai matura “Istorie ieroglifica”. “Divanul”, cu pesimistul lui biblic e de o uimitoare asemanare cu dialogurile de mai tarziu ale lui Leopardi. Omul cu aspiratiile lui morale e pus in fata implacabilei Firi, care se aseaaza in pozitia ispititoare a lui Mefistofeles. • Opera literara viabila a lui Cantemir este “Istoria ieroglifica”, adevarat Roman de Renard romanesc, asupra tilcului politic al caruia, destul de straveziu, s-a insistat cu exces.

19. Descrierea Moldovei • “Descrierea Moldovei” este titlul original al operei fundamentale a lui Dimitrie Cantemir, scrisă în limba latina între anii 1714-1716, cand se afla in Rusia, la cererea Academiei din Berlin. • Lucrarea are un adevărat caracter enciclopedic, care continea descrieri pertinente şi cât se poate de complete de natură geografică, politică, administrativă, organizatorică, socială, lingvistică, etnografică a Moldovei aşa cum doar un nativ educat, care pe deasupra a fost şi liderul acestei ţări româneşti, poate să ştie. • “Descrierea Moldovei”are 3 parti: • Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a apelor şi a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă cunoscută a Moldovei. A prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului. • În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a ţării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau scoaterea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări. • În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, "după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti". • Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul.

20. Descrierea Moldovei • Partea a treia contine informatii despre literatura si biserica, limba si scoli, educatie in vremea lui Cantemir. Si aici apar greseli, Cantemir considerand ca limba slava in biserica si stat a fost introdusa in Moldova in urma conciliului de la Florenta (1439), pe care il dateaza gresit in vremea lui Alexandru cel Bun (mort la 1432), cand moldovenii ar fi respins unirea cu Roma si ar fi renuntat la literele latine. In realitate se stie ca numeroase privilegii ale lui Alexandru cel Bun au fost redactate in moldoveneste, ceea ce arata netemeinicia teoriei lui Dimitrie Cantemir. • Limba slavona in biserici la romani are origini mult mai vechi, care nu pot fi explicate numai prin fenomene culturale din Moldova, deoarece aceasta limba o gasim folosita atat in tara Romaneasca Cat si in Transilvania.Descrierea Moldovei este insotita de o harta a Moldovei, desenata de autor, adusa de Antioh Cantemir la Paris si gravata si publicata prin grija fiului sau la 1737 in Olanda.