Scrisoarea a III-a

1. Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu

2. Introducere • Marelenostrupoet, luceafărulpoezieiromâneşti, valoare de nepreţuitînliteraturaromână, Mihai Eminescu a scrisnumeroasepagini de literatură, înspecialpoezie. • Scrisoarea III-a a fost publicată la 1 mai 1881 în revista “Convorbiri literare”, unde poetul a şi debutat.

3. Una dintre strofele uimitoare ale poeziei

4. Poezia este structuratăpedouăpărţi: prima parte reprezintătrecutulglorios al ostaşilorromâniîncontrastcufalsulpatriotism al contemporanilor. Partea a doua este o satiră la adresasocietăţiiburghezo-moşiereştişi a lipsei de patriotism al contemporanilor.

5. Partea I-a a poemului este structuratăpediferitemomente: primeleversuriamintescşiinvocăistoriacreşteriiImperiuluiOtomansub forma unui vis, prinalegorie. Urmeazăapoitablourile de natură, după care începedescrierealupteidintreoastea lui Baiazidşiarmataneînsemnată a lui Mircea celBătrân. • Primeleversuridinpartea I reprezintăvisulsultanului. Luna, preschimbatăînfecioară este iubitasultanuluidinsearaaceea. Acestadescriefrumuseţealuniiîncontrastcuîntreaganatură. Cu ajutorulepitetelor se realizeazăportretulluniipreschimbatăînfecioarăodatăcudescriereanopţii: “Vede cum dincerurilunalunecăşi se coboară Şi s-apropie de dânsulpreschinbatăînfecioară. Înfloreacărarea ca de pasulblândeiprimăveri; Ochiieisuntplini de umbratăinuitelordureri; Codrii se înfiorează de atâtafrumuseţe, Apele-ncreţescîntremurstrăveziilorlorfeţe”. • Înaceste ultime douăversuri, Eminescu foloseştepersonificarea ca mijocartisticşi o serie de metaforemenitesăaccentuezecadrulnocturn, selenar.

6. Portretullunii este un simbol al frumuseţiicreând un tablou de vrajăcuajutorulmotivelorromantice. Acesttablou ne introduceînvisulsultanuluiundepoetulfoloseşteacumularea de imaginivizualeşi auditive care adâncescputerea de vrajăşi vis. “Ea, şezândcu el alături, mânafină i-o întinde, Păruleicelnegru-n valuri de mătasă se desprinde”.

7. Dând glas puteriimagice a visului, poetul se foloseşte de această imagine pentru a accentua dorinţa de mărire a sultanului, care, prinversul“Las’ săleg a mea viaţă de a ta… Înbraţu-mi vino”,puneînevidenţădorinţa de mărire a sultanului. Totdinacesttablou face parte şivisulsultanuluipentrucucerirealumii. Dispariţialumiitulburăimagineaşivisulia o altădirecţie: dininimasultanuluicreştehalucinant un copacuriaşsub a căruiumbră se întindeîntregul univers. CopaculreprezintăsimbolulformăriişimăririiImperiuluiOtoman. Prinintermediulimaginilorvizualeşi auditive se relevăcucerirealumii. Sultanulvisează la toatebogăţiilelumii: “Iar înpatrupărţi a lumiivedeşirurimunţii mari Atlasul, Caucazul, TaurulşiBalcaniiseculari; VedeEufratulşi Tigris, Nilul, Dunăreabătrână Umbra arboreluifalnicpestetoate e stăpână”, • precumşicucerireaRomei: “Însăfrunzele-ascuţite se îndoaiedupăvânt ŞideasupraRomei se înclină la pământ”. • Aici are loctrezirea la realitate, visulsultanuluiluândproporţiileunei mari dorinţe ce, credesultanul, este trimisă de la “Profet”, că“Pe-o clipă se-nălţase, chiarîn rai la Mohamet”.Atunci el pricepeşiînţelegevisulcăacestatrebuiesădevină o realitate, căImperiulOtoman este sortit uneicuceriri a lumii. • Apoi ne aparimaginigradate, naturaînfiorându-se de lărgireaImperiului, de graniţele sale care nu mai cunoscmargini, sporind an de an.

8. “An cu an împărăţiatot mai largă se sporeşte, Iarăflamuraceaverde se înalţă an cu an, Neam cu neamurmându-izborulşi sultan după sultan”. • Urmeazăapoienumeraţiaşiepitetele care au rolul de a descriefastul, frumuseţea, măreţiaşiputereaarmatelorotomane care au ajuns la graniţeleţăriinoastre cu gânduri de cucerire. “Vin de-ntunecăpământul la Rovineîncâmpii”. • Metafora “întunecăpământul” aratămulţimeaarmateiotomane. • Întimp ce armataotomanăintrăcufastînţaranoastră, este introdusaici un element al naturii care parcăameninţăşipregăteşterăzbunareaşilupta: “Numa-n zareadepărtatăsunăcodrul de stejari”. • Ocrotitoareanatură, totdeaunaprietenaromânului, vine şi de aceastădatăînajutorulmiciioasteconduse de mareledomnitor Mircea celBătrân. • Imaginile auditive ne introducparcăînaceastăatmosferă de mişcareşiforfotă: “Sunăcodrul de stejari”.

9. În al doileatablou al primeipărţi se reproduce un scurtepisoddramatic, în care elementulpredominant este dialogul. Poetulintroduceacumînjoculsău de idei figura unuidomnitorexemplar – a lui Mircea celBătrân – întruchipareaconducătorului al căruiunicţel este slujireapatriei. Mircea apareîndialogul lui cuBaiazid ca un geniupolitic care face totulpentru a asiguralibertateaşiindependenţapoporuluisău. Dialogul este prezentatgradatiartabloulîncepecudialoguldintre Mircea şiBaiazid. Mircea este prezentat ca un domnitorsimplu, venitdinpopor, dar cumultădemnitate. El nu se lasăînfrântaşauşor: “La un semndeschisă-i caleaşi s-apropie de cort Un bătrânatât de simplu, dupăvorbă, după port”. • Apoi, este pus înevidenţădialoguldintre Mircea celBătrânşiBaiazid: “TueştiMircea? Da-mpărate! Am venitsă mi te-nchini, De nu, schimb a ta coroanăîntr-o ramură de spini”.

10. ÎntâlnireadintreînţeleptuldomnitorromânşitrufaşulBaiazid, precumşiepisodulluptei de la Rovineevidenţiazăînsuşirilealese ale strămoşilornoştri.r • Versurileoferăelementesemnificative ale istorieipoporuluiromândin care înţelegemcuemoţiecă “iubirea de moşie e un zid” (adică de ţară), iarforţelenaturii (râul, ramul) reprezintă un sprijin de nădejde al acestuiaînfaţaduşmanilor. Mircea celBătrânvorbeştecuhotărâreînnumeletuturorromânilor, oameniînsufleţiţi de voinţa de libertate, de sentimentulcelei mai sfintedatorii: apărareaţării. • Înacestpoem se remarcăospitalitateaşispiritulpaşnic al lui Mircea, vorbirea lui ceremonioasă, înstilpopular. Baiazidrăspundecu o trufienemăsurată. • Accentuareaspaimeiîngrozitoare, înspăimântătoare se face cuajutorulrepeziciunii de descriereşiînşiruirii de verbe. Baiazidîşiconcluzioneazăbiruinţeleşiputeoridrtagostea,orinatura,oriistoria,oricopilariareaprinexemplul de la Nicopole: “La Nicopolevăzut-ai câtetabere s-au strâns Ca săsteieînainte-mi ca şizidulneînvins”.

11. Răspunsul lui Mircea se caracterizeazăprinvorbireplină de demnitate, solemnitateavorbirii, gradareadiscursului. Puterea sa nu constăînnumărul de oşteni ci îndragostealor de patrie. • Înurmătorultablou al acesteipărţi se relevăconfirmareacelorspuse de ceidoiconducători. • Dupăaceastaautoruldescrielupta de la Rovine, aceastaconstituind un alttablou dominat de descriere. Armatelesuntnumeroaseiarpentrurelevareaacesteimulţimipoetulfoloseştecuvinteregionalemoldoveneşti ca: împlu, roiesc. • Voievodul Mircea este înfruntealuptei, conducearmatele sale care se năpustescasupraduşmanului. Turciiloviţidinplin, se retrag, iarîmpăratulurlă de durere: “Înzadarstriga-mpăratul ca şileulînturbare; Umbramorţii se întindetot mai mare, şi mai mare”. • Lupta se vede ca o “vijelie-ngrozitoare /Care vine, vine, vine, calcătotulînpicioare”.Sosireacălăreţiloraccentueazădramatismul, încleştarea, înverşunareaşidinamismulluptei. • Repetiţia“vine, vine, vine” aratăforţacu care luptăromâniişiiscusinţalor, luptavijelioasăpentrudreptateşilibertate.