Studiu de caz - Junimea -

1. Studiu de caz-Junimea-

2. Continut 1.Trăsăturile junimismului 2.Criticismul Junimist 3.Membrii junimii si contributia fiecaruia in junime 4.Importanta junimii si a lui Titu Maiorescu in epoca 5.Mihai Eminescu 6.Ion LucaCaragiale

3. 1.Trasaturile Junismului Junimea a fost un curent cultural șiliterar, darși o asociațieculturalăînființată la Iasiînanul1863. Societatea Junimeaa luat fiinţă la Iasi în anul 1863, din iniţiativa unor tineri reîntorşi de la studii din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor,Iacob Negruzzi şi Teodor Rosseti. Scopul revistei 1. răspândirea spiritului critic;2.încurajarea literaturii naţionale;3.neatârnarea intelectuală a poporului român;4.originalitatea culturii şi a literaturii române;5.crearea şi impunerea valorilor naţionale;6.educarea oamenilor prin cultură (culturalizarea maselor), eforturile lor 7.îndreptându-se spre receptarea şi inţelegerea culturii de către popor;

4. Un curentliteraresteadeseori o simplăconstrucțieistorică, rezultatulînsumăriimaimultoropereșifiguri, atribuite de cercetătoriacelorașiînrâuririșisubsumateacelorașiidealuri. Multăvremedupăceoameniișicreațiilelor au încetatsăocupescenaepociilorșirăsunetullor s-a stins, istoriciidescoperăfiliațiișiafinități, grupândîninteriorulaceluiașicurentopere create înneatârnareșipersonalități care nu s-au cunoscutsau care s-au pututopune. Fărăîndoialăcă nu acestaestecazul “Junimii”. Sarcinaistoricului care îșipropunesăstudiezedezvoltareaacestui important curentesteușurată de faptulcăîncă de la început el se sprijinăpeconsensulmaimultorvoințeși ca tot timpul o puternicăpersonalitateîldomină. Înafară de aceasta, “Junimea” nu estenumai un curent cultural șiliterar, darși o asociație. Ea însă nu a luatnaștereprintr-un act formal (asemeneaAcademieiRomâne, întemeiată cam înaceeașivremeînBucurești) și nu s-a menținutdupălegileexterioare, daracceptate ale tuturorcorpurilorconstituite. ”Junimea” n-a fostatât o societate, cât o comunitate de intereseculturaledarși socio-politice. Aparițiaei se datoreazăafinitățiiviuresimțitedintrepersonalitățileîntemeietorilor. Ea se mențineapoi o perioadăîndelungatăprinfuncțiuneaatracțiilorșirespingerilor care alcătuiesccaracteristicamodului de a trăiși a se dezvolta. Vecheadevizăfrancezăpotrivitcăreia "Intră cine vrea, rămâne cine poate" esteșiaceeape care asociațiaieșeana o adoptăpentru sine. Desigur, nu numaiinstinctulviețiimențineunitatea “Junimii” îndecursulexistenteiei. Asociațiadoreștesă-șidea o oarecarebazămaterialăși o anumităordinesistematică a lucrărilor, câștigănoimembri, se îngrijește de formareanoilorgenerațiișipoartăpolemicicolective. Dar peste tot ceconstituieînviață “Junimea”, produsuldeliberat al voinței de a se organiza, pluteșteduhuluneiînțelegericomune a societății, a culturii, a literaturii, iardintâisarcină a istoriculuiestesă-l extragășisă-l aratelucrândînopereșioameni.

5. 2. Criticismul Junimist Criticismul junimist:spiritul critic este o trǎsǎtura a junimismului,potrivit lui Tudor Vianu,manifestatǎîn legaturǎ cu fenomenul cultural romanesc,care este supus unei judecǎti de valoare,în scopul decantǎrii valorilor autentice de mediocritate. Paşoptismul a întemeiat civilizaţia şi cultura româna modernaă,cu elanul începuturilor,prin ,,arderea etapelor’’;junimismul reaşeazǎ fundamentele culturii noastre moderne,printr-o acţiune criticǎ vizând toate domeniile ei. Acesta analizează si sancţionează urmările adaptă rii superficiale a instituţiilor si a formelor civilizaţiei occidentale,din perioada paşoptistă.

6. 2.Membrii junimii si contributia fiecaruia in junime

8. 3.Importanta junimii si a lui Titu Maiorescu in epoca Activitateamebrilor in cadruljunimii inprimalucrare, Maiorescupledeazăpentruscriereafonetică, susținândideea, novatoarepentruvremeaaceea, căscriereatrebuiesăreflecteschimbărilesurveniteînevoluțiasunetelorlimbii. Respingealfabetulchirilic, susținândfolosirealiterelorlatine. Argumenteazășiprobeazănecesitateaîmbogățiriilimbii, pecăiexterne, prinintroducereaneologismelor, combătând, înacelașitimp, calcullingvisticșitendințele de stricare a limbii (Neologismele). Ideile, privindprocesul de desăvârșire a limbiiromâneliterare, emise de TituMaiorescu, suntlargreceptate, încât, înanii1880 - 1881, Academia Românăîșiînsușeșteacesteprincipii, contribuindastfel, în mod efectiv, la unificarealimbiiromânemoderne. Încelelaltelucrări, Maiorescufundamenteazăteoreticconcepteleesteticeșidirecțiilecriticiiliterare. Pornind de la esteticaluiHegel, înlucrareaO cercetarecriticăasuprapoezieiromâne (1867), el conchidecă„frumosulesteideeamanifestatăînmateriesensibilă“, de undeartele se diferențiazăîntreele, pornind de la materialulprin care se concretizeazăideea. Muzica, de pildă, se bazeazăpesonuri, întimpcesculptura se reflectăprinpiatră, lemnsaualtemateriale. Realizând, într-un anumefel, deosebireadintre forma șifondulopereiliterare, Maiorescustabilește, pentru prima oară, conceptele: „condițiamaterială“și„condițiaideală“ a poeziei, demonstrândcă, nu cuvintele, încazulliteraturii, reprezintămaterialulei, ciimaginilece se nascînminteanoastră cu ajutorullor.

9. TituMaiorescu (1840-1917), critic literarsiestetician a fostcelmai important membrufondator al societatiiliterare“Junimea”. Maiorescu a declansat o violentacampanieimpotriva “directieivechi” in culturasiliteratura. Primulstudiuvafi “O cercetarecriticaasuprapoezieiromane de al 1867”. El vafiurmat de “Asuprapoezieinoastrepopulare”, “Limbaromana in jurnalele din Austria”, “In contra directiei de azi in culturaromana”, “Directianoua in poeziasiprozaromana”. Studiilevorfirenumite in anul 1874, intr-o prima editie de “Critice”.In articolulsau, “O cercetarecriticaasuprapoezieiromane”, Maiorescuafirma ca poezia, ca toateartele de altfel, exprimafrumosul, spredeosebire de stiinta care se ocupa de adevar. Ceamaiimportantadeosebiredintreadevarsifrumoseste ca adevarulcuprindenumaiideipecandfrumosulcuprindeideisensibile. Prima conditie, dar o conditieindispensabila, esteconditiamateriala care indiferentadacaestepoezieepica, liricasaudramaticatrebuiesatrezeasca in minteaauditoriuluiimaginisensibile, concrete care saemotionezecititorul. Frumosulnu este o ideeteoretica, si o ideeimbracata in forma sensibilasitocmai de aceeacuvantul poetic trebuiesareproducaaceasta forma. Prinurmare, un sir de cuvinte care nu suntdecatnotiunireci, abstracte, fie eleoricat de binerimate, daca nu transmit sentimente, nu suntpoeziici un tip de prozarimata.

10. Conditiamaterialaestecreata de urmatoarelemijloace: primulmijlocestealegereacuvantuluicelmaiputin abstract, al doileamijlocestefolosireaadjectivelor, adverbelor, in douacuvinte, ale epitetelorornante, al treileamijloc de a realizaaceeasiconditiesuntpersonificarileobiectelorpreaabstracteprecumsi a calitatilorsiactiunilor. Al patruleamijlocpentru a ajunge la acelasirezultatilreprezintafolosireacomparatieisimetaforei. A douaconditie care nu trebuiesalipseascadintr-o poezieesteconditiaideala, aceastaconditieestereprezentata de sentimentesipasiuni. Prinurmare, iubirea, ura, tristetea, bucuria, disperarea, mania sunt “obiectele” folosite de poeti; invatatura, principiile morale, politicasunt “obiectele” stiinteidarniciodata ale artelor. Poeziatrebuiesacuprindaidei cu inceputsisfarsitsisadeaastfel o satisfactieespirituluiomenesc. Poetultrebuiesaexprimesentimenteumane, aflat el insusi sub influentalor. Intredeosebirirle care distingafectiunea in general de celelaltestari ale cugetuluiomenesc se pot exemplificaurmatoarele: o mare repeziciune a miscarilorideilor, ca exempluelocventestespaima care  strabatemintea cu o sumedenie de ideiatuncicand o simtimsi o altadeosebire o reprezintaextragereaobiectelor sub influentasetimentelor. Scopulcelordouaconditii nu esteacela de a creapoeti, ci de a ne feri de "falsi"poeti care pretind ca stiusacreeze. Primulscop al articoluluiesteacelade a ajutapoetiiinascutisaisiperfectionezefelul de a scrieiar al doileascop al articoluluiesteacela de a ajutapubliculsaisideaseama care suntpoezii cu adevaratpretioase. Aceastacriticaurmarestesacureteliteratura de “falsi” poetipentru a-iajutapeceitinerisaaleagadoarlucrurilebune din trecutsisaisiindreptegreselile.     In articolulnumit“Comediile d-luiI.L.Caragiale”, Maioresculanseazaideea ca valoareauneiopere nu are niciolegatura cu calitateaumanasi ca valoareauneiopereconsta in capacitatae de a ridicacititorul din lumea in care traiestesisailpurificeprinarta. TituMaiorescuafirmadesprecomediileluiI.L.Caragiale ca suntlucrarioriginalesi ca pun in scenastereotipuriumane din viatanoastrasocialasi le dezvoltatrasaturilecaracteristice, cu obiceiurilelor, cu limbajullorsisuntpuse in situatiilealese de autor. 

11. ACTIVITATEA CREATOARE TITU MAIORESCU Principalele volume: -CRITICE, 1874; LOGICE, 1876, CRITICE, vol.I,II,III,1892-1893 ÎNSEMNĂRI ZILNICE, vol. I—III, 1937-1939 Reluări: -CRITICE, I, II, 1973; JURNAL ŞI EPISTOLAR, I 1976-1978 Studiidespre: a) limbă: - Desprescrierealimbeiromâne, 1866 - Limbaromânăînjurnalele din Austria, 1868 - Beţia de cuvinte, 1873 -Raportcetitîn Academia Română, asupraunuinouproiect de ortografie (sesiuneagenerală de la 1880). -Neologismele, 1881 -Oratori, retorişilimbuţi, 1902 b) literatură: - Asuprapoezieinoastrepopulare, 1868 - 0 cercetarecriticăasuprapoezieinoastre de la 1867 - Direcţianouăînpoeziaşiprozaromână, 1872- Comediile d-lui 1. L Caragiale, 1885 - Poeţişicritici, 1886 - Eminescu şipoeziile lui, 1889 c) cultură: - în contra direcţiei de astăziînculturaromână1868 PROBLEMATICA (UNIVERSUL) LUI TITU MAIORESCU - ortografiafonetica - Imbogatireavocabularuluicuneologisme- Combatereastricatorilor de limba - relevareavaloriiliteraturiipopulare- combatereamediocritatii- sustinereanoilorvalori (Eminescu,Caragiale etc.) - promovareaunorideiesteticeclasice- teoria ,,formelorfara fond" ca principiu de critica a procesului de modernizare • TRASATURI ARTISTICE ALE OPEREI LUI TITU MAIORESCU • - stil de idei- argumentatieiogica- ironie- intuitiecritica- spirit sintetic- simt al valorilor- limbaj critic eievat- causticitate- stiloratoric

12. COMEDIILE DOMNULUI I.L. CARAGIALE (1885)               TITU MAIORESCU -Recunoaste originalitatea comediilor lui Caragiale „Lucrarea  domnului Caragiale este originala, comediile sale pun pe scena cateva tipuri din viata noastra sociala de astazi”. -Neaga implicarea politici de partid „Caci pentru orice om cu mintea sanatoasa este evident ca o comedie nu are nimic a face cu politica de partid.” -Pune la indoiala situatiile si existenta caracterelor tipice personajelor lui Caragiale sustinand ca ele ar pune in pericol moralitatea: „exista aceste tipuri in lumea noastra? Sunt adevarate aceste situatii? Daca sunt, atunci de la autorul dramatic trebuie sa cerem numai ca sa ni le prezinte in mod artistic, iar valoarea lor morala este afara din chestie.” -Pune la indoiala si statutul de opera a comediei „ poeziile cu intentii politice actuale, odele la zile solemne, compozitiileteatrale pentru glorificari dinastice etc. Sunt o simulare a artei, dar nu arta adevarata”. -Trivialitatea o sustine prin esecul transpunerii publicului in lumea ce o creeaza, afirmand ca „daca pseudoartistul  ramane el insusi in aceasta lume de rand, daca el insusi nu este cuprins de inspirarea impersonala si prin urmare nu ne poate transporta nici pe noi in lumea curata a fictiunilor, atunci se intelege ca lucrarea sa poate sa fie triviala, indecenta, lasciva, dupa cum ii este felul sau tinta”. -Admite universalitatea tipurilor. -Se reproseaza faptul ca operele sale sunt triviale, imorale si ca cei rai nu sunt pedepsiti in final. -Arta are o misiune morala? Da. Maiorescu afirma ca ea are o misiune morala insa in sensul trezirii unei emotii estetice. -Orice piesa de teatru cu evidenta  tendinta moralizatoare ar fi „ imorala in intelesul artei.” -Opera lui Caragiale trezeste emotii puternice si astfel se poate vorbi de moralitatea artei lui Caragiale.

13. Bibliografie: • BaltagCezar, Titu Maiorescu sauverticalitateaculturii, în „Academica”nr.9(21), 1992. • Bejat Marian Genezapsihologiei ca știință experimentalînpsihologie, edituradidactică și pedagogică, București 1972 • Maiorescu TituScrieridintinerețe, EdituraDacia, Cluj Napoca, 1981. • Maiorescu Titu O psihologieempiricăînlimbaromână, în „Convorbiriliterare” , 1881 • Maiorescu TituCercetăripsihologice, îngrijireaediției, studio introductive și note de Viorel IulianTănase, editura univers encyclopedic, București 1999. • Nicolae Manolescu „Contradicția lui Maiorescu”ed. HumanitasBucurești 200 • TituMaiorescu„„dinCritice”Ed Eminescu 1978.

14. 5.Mihai Eminescu 6. Ion LucaCaragiale

15. Mihai Eminescu MihaiEminescu (născutMihailEminovici) (n. 15 ianuarie1850, Botoșani - d. 15 iunie1889, București) a fost un poet, prozatorșijurnalistromân, socotit de cititoriiromâniși de criticaliterarăpostumădreptceamaiimportantă voce poetică din literaturaromână.[1]Receptiv la romantismeleeuropene de secol XVIII și XIX, și-a asimilatviziunilepoeticeoccidentale, creațiasaaparținândunuiromantismliterarrelativîntârziat. Înmomentulîn care MihaiEminescu a recuperattemeletradiționale ale Romantismuluieuropean, gustulpentrutrecutșipasiuneapentruistorianațională, căreia a doritchiarsă-iconstruiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivăpentrucopilărie, melancoliașicultivareastărilordepresive, întoarcereaînnatură etc., poeziaeuropeanădescopereaparadigmamodernismului, prinCharles BaudelairesauStephane Mallarme, bunăoară. Poetulavea o bunăeducațiefilosofică, opera sapoeticăfiindinfluențată de marilesistemefilosofice ale epocii sale, de filosofiaantică, de la Heraclit la Platon, de marilesisteme de gîndire ale romantismului, de teoriileluiArthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfelEminescu a lucrat o vreme la traducereatratatuluiacestuiaCriticarațiunii pure, la îndemnulluiTituMaiorescu, cel care îi ceruse să-șiiadoctoratulînfilosofialui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizatpînă la urmă) și de teoriileluiHegel. Rădăcinaideologicăprincipală a gîndirii sale economicesaupolitice era conservatoare; de altfelpoetul a fost o figurămarcantă a acestuipartid politic, iarprinarticolele sale publicatemai ales înperioadaîn care a lucrat la Timpul a reușitsă-ideranjezepecîțivalideriimportanți din acest mare partid care au lansatsloganul, celebruînepocă, „Iamaiopriți-l peEminescuăsta!”. Publicisticaeminescianăoferăcititorilor o radiografie a viețiipolitice, parlamentaresauguvernamentale din aceaepocă; în plus ziaristul era la nevoieșicronicarliterarsauteatral, scriadespreviațamondenăsaudespreevenimente de maimicăimportanță, fiind un veritabilcronicar al momentului.

16. Eminescu a fostactivînsocietatea politico-literarăJunimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziaruloficial al Partidului Conservator.[2] A publicatprimulsău poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecatsăstudieze la Viena. ManuscriselepoetuluiMihaiEminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fostdăruiteAcademieiRomâne de TituMaiorescu, înședinta din 25 ianuarie 1902.[3]Eminescu a fostinternatîn3 februarie1889 la spitalulMărcuța din Bucureștișiapoi a fosttransportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie1889, înjurulorei 4 dimineața, poetul a muritînsanatoriuldoctoruluiȘuțu. În17 iunieEminescu a fostînmormântat la umbra unuitei din cimitirulBellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie1948) membru al AcademieiRomâne. Într-un registru al membrilorJunimiiEminescuînsușiși-a trecut data nașterii ca fiind20 decembrie1849, iarîndocumentelegimnaziului din Cernăuțiunde a studiatEminescuestetrecută data de 14 decembrie 1849. Totuși, TituMaiorescu, înlucrareaEminescușipoeziilelui (1889) citeazăcercetărileînacestsens ale luiN. D. Giurescușipreiaconcluziaacestuiaprivind data șiloculnașteriiluiMihaiEminescu la 15 ianuarie 1850, înBotoșani. Aceastădatărezultă din maimultesurse, printre care un dosar cu note desprebotezuri din arhivabisericiiUspenia (Domnească) din Botoșani; înacestdosar data nașteriiestetrecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 înaceeașilună. Data nașteriiesteconfirmată de soramai mare a poetului, AglaeDrogli, care însăsusținecăloculnașteriitrebuieconsideratsatulIpotești

17. Ion Luca Caragiale ProblemamoralitățiiarteiestedefinităînComediile d-lui I.L. Caragiale. Operând cu elementespecificeanalizeiesteticeșiștiințifice, criticularatăcăartadevinemoralăprinpropriasavaloareesteticășinicidecumprinideile morale pe care le conține.

18. Mai departe,Junimea înseamna o ideologie nouă,un discurs intercultural,o raportare a modelului literer românesc la cel european,prin lărgirea criteriilor estetice la nivel universal. Junimea reprezintă fondarea spiritului critic modern în literatură şi cultura româna,dar şi o critică adusă lipsei de echilibru între formele instituţionale ale reformei si mentalităţii poporului,între paradigma culturală impusă de ,,arderea etapelor’’în epoca paşoptistă şi capacitatea de receptare critică a acesteia. Datorită Junimii, literatura română se înscria, şi pe această cale, în sistemul literar modern. Pregătirea sistematică şi profesionistă, desăvârşită în mai toate universităţile europene de renume, le-a permis junimiştilor să afle prezenţa unor constante de-a lungul continentului (astăzi le numim "invarianţi"18). Aşa cum am încercat să demonstrăm cu mai mult timp în urmă, aceste constante nu au fost folosite pentru construirea unui sistem estetic, ci urmăreau un scop mult mai practic, anume introducerea unor fundamente (sau principii) literare destinate să consolideze legăturile literaturii române cu literaturile europene.

19. Bibliografie • Manolescu Nicolae, ”Istoria critică a literaturii române”, Pitești, Editura Paralela 45, 2008 • Zigu Ornea, Junimismul, București, Editura pentru Literatură, 1966 • Zigu Ornea, Junimea și junimismul, București, Editura Minerva, 1998 • Tudor Vianu, 'Junimea' în Istoria literaturii române moderne, de Șerban Cioculescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Editura Didactică și Pedagogică, 1971 • George Călinescu, Junimea. Momentul 1870. Epoca lui Carol I, în Istoria literaturii române de le origini și pînă în prezent, ed. a II-a revăzută și adăugită de Alexandru Piru, București, Editura Minerva, 1985 • Sorin Alexandrescu, 'Junimea, discurs politic și discurs cultural', în Privind înapoi, modernitatea, București, Editura Univers, 1999 • Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu, studiu monografic, (I-II, 1940), • Eugen Lovinescu, T. Maiorescu și contemporanii lui (I-II, 1943-1944) • Eugen Lovinescu, T. Maiorescu și posteritatea lui critică, (1943); • Nicolae Manolescu, Contradicția lui Maiorescu, București, Editura Cartea Românească, 1970; ed. a II-a, Editura Cartea Românească, 1993; ed. a III-a, București, Editura Humanitas, 2000 • Constantin Schifirneț, Formele fără fond, un brand românesc, Editura Comunicare.ro, 2007