Alexandru Ioan Cuza

1. Alexandru Ioan Cuza

2. Totul are un inceput … • Alexandru Ioan Cuza provenea dintr-o veche familie moldoveana din partile Falciului, tinutul de dealuri si de vii si faneti care se intindea spre sud-est de tinutul IASILOR.Tatal lui Alexandru Cuza, Ioan a ocupat diferite dregatorii:spatar, ispravnic, de Covurlui si de Falciu in afara de mosia de bastina, Barboşii din tinutul Falciului, mai avea mosia Bujorul , o parte din mosia de Deleni si o casa in Galati.Mama lui Alexandru Cuza, Sultana, sotia lui Ioan era nascuta Cozadini dintr-o familie de origine greco-iltaliana, din Constantinopol dar românanizata.Sultana stia limba greaca;de la ea a invatat-o si Cuza copil fiind.

3. De la inceputuri … Al.Ioan Cuza s-a nascut la 20 martie 1820 la Barlad.A invatat pana in 1831 la pensionul francez al lui Victor Cuenin, la Iasi unde a avut colegi pe cativa din viitori sai colaboratori:Mihail(Mihalache)Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, Eugen Alcaz,pe verii sai primari Nicolae,Ioan si Panaite Docan precum si pe viitorul mare artist Matei Millo. E trimis apoi la Paris unde isi aia bacalaureat in litere, diploma iscalita de Franćoise Guizot ministrul instructiunii publice, fiind din 8 decembrie 1835. Îl atragea medicina, dar spectacolul salii de disectie l-a facut sa renunte si sa se inscrie la drept.N-a ispravit insa facultatea;a devenit in schimb membru al Societatii economistilor din Paris. Reintors in tara, intra in armata cu gradul de cadet adica aspirant la ofiter la 15 septembrie 1837.Si-a dat demisia din armata in 1840 la 8 februarie.In 1842 luna februarie este numit prezident al Judecatoriei tinutului Covurlui unde ramane pana in 1845 .Al.I.Cuza s-a casatorit la 30 aprilie 1844 cu Elena Rosetti-Solescu, fiica postelnicului Iordache si a Ecaterinei nascuta Sturdza.

4. Cronologie (1859 – 1866) • 1859La 5 ianuarie, la Iaşi, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Moldovei. La 24 ianuarie, la Bucureşti, tot el este ales domn al Munteniei. Astfel românii, deşi nu au călcat dorinţa marilor puteri de a avea două ţări cu doi domnitori, două conduceri, două parlamente, profitând de absenţa precizării ca aceşti domnitori trebuie să fie persoane diferite, au ales deliberat şi calculat pe unul şi acelaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza, care va efectua, de fapt, unirea efectivă a Principatelor Române. • Acest relativ tânăr militar de carieră, pe care mulţi l-au subestimat la începuturi, s-a dovedit a fi un talentat conducător, politician, diplomat, vizionar, executant remarcabil al unor proiecte şi vise seculare ale românilor. • Imediat, încep a se crea în principalele centre ale ţării instituţii de cultură generală şi instituţii de învăţământ mediu, urmând ca în anul următor, 1860, să se creeze primele instituţii de învăţământ superior.

5. 1860În acest an se înfiinţează, la Iaşi, Universitatea, Conservatorul de muzică şi se întocmeşte un Proiect de lege organică pentru instrucţia publică în Principatele Unite, în care se prevede obligativitatea învăţământului primar la sate şi oraşe. În bugetul anului 1860, se prevede o reală creştere a numărului şcolilor săteşti. În aceşti primi ani s-au încheiat convenţii şi relaţii diplomatice cu diferite state. Tot în acest an se înfiinţează la Paris o agenţie diplomatică a Principatelor Unite şi se încheie o convenţie telegrafică cu Rusia, “cea dintâi convenţie internaţională a Principatelor Unite” • 1861La 24 decembrie, deşi cele două principate unite se aflau încă sub suzeranitatea otomană, Alexandru Ioan Cuza declară existenţa statului România cu capitala la Bucureşti. • 1862În anul 1862 se stabilesc înţelegeri şi legături telegrafice cu Austria. Are loc revoluţia ţăranilor condusă de Mircea Mălăieru. • 1863Alexandru Ioan Cuza formează un singur guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu. Noul guvern prezintă Adunării şi realizează proiectul legii privind secularizarea averilor mânăstireşti, lege prin care s-a dat o lovitură puternică feudalismului. De asemenea, se supune poporului, spre aprobare prin plebiscit, o nouă contribuţie, o nouă lege electorală. Naţionalizează poşta şi telegraful de capitalul grec.

6. 1864În acest an se decretează Legea Rurală, prin care se desfiinţează iobăgia. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pământ a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Tot acum se înfiinţează Universitatea Bucureşti, se creează Şcoala de arte frumoase, la Bucureşti, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman şi se realizează, în premieră, o Şcoală de medicină veterinară. • Nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă, militară din ţară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri şi înnoiri organizatorice pe baza noilor cerinţe ale epocii moderne. • A fost silit sa abdice la 11 februarie 1866. Această abdicare silită putea avea consecinţe grave, pentru că: • după înlăturarea lui Cuza satele au fost înspăimântate că reforma agrară nu va mai avea loc.la 3 aprilie 1866 la Iaşi – Mişcarea Separatistă – ducea la anularea unirii Moldovei cu Ţara Românească,Poarta Otomană mobilizează armata la Dunăre pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.A fost înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul de la Ruginoasa, aşa cum a dorit-o, iar după al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

7. Unirea … • Primii pasi catre unire s-au facut odata cu evenimentele revolutiei de la 1848, care - desi a fost inabusita - a demonstrat in mod categoric dorinta de independenta si de unitate a romanilor. Din pacate, netinand cont de interesele poporului roman, Imperiul Otoman si Rusia Tarista au incheiat la Balta Liman (cartier in Constantinopol), in primavara anului 1849, o conventie valabila sapte ani, care afecta grav suveranitatea Principatelor. Prin acea conventie se stabilea ca domnitorii celor doua tari romanesti sa fie considerati inalti functionari ai Imperiului Otoman si sa fie numiti direct de sultan, cu acordul puterii “protectoare” - Rusia Tarista. De asemenea, pentru acei sapte ani, adunarile obstesti se suspendau, locul acestora fiind luat de Consilii sau Divanuri ad-hoc, aceasta noua conducere fiind “aparata” prin aducerea a cate 25.000 de soldati in fiecare dintre tari. 

8. Impotriva celor decise la Balta Liman, fostii lideri ai miscarii pasoptiste - exilati intre timp si imprastiati in intreaga Europa - au adresat un protest Adunarii Nationale Franceze, iar apoi - din initiativa lui C. A. Rosetti - s-au constituit, la Paris, in iunie 1849, in Comitetul Democratic Roman. Apoi, in cursul anului 1853, s-a declansat Razboiul Crimeii, ca urmare a neintelegerilor dintre puterile acelor vremuri, iar infrangerea Rusiei a creat un nou echilibru pe continent si a permis ca problema romaneasca sa fie tratata ca o problema europeana. Astfel, prin tratatul de pace incheiat la Paris in 1856, Principatele Romane treceau sub protectia puterilor semnatare si capatau dreptul de a face propuneri de reorganizare, care sa se infaptuiasca tinand cont de dorintele romanilor. Reactiile au fost atunci impartite: Franta sustinea infaptuirea Unirii (dar sub un principe strain), acelasi acord si l-au dat Rusia, Prusia si Sardinia, Anglia nu s-a pronuntat, iar impotriva s-au aratat a fi Turcia si Austria (pentru ca fiecare avea sub stapanire teritorii romanesti). Intre timp, dupa anul 1853, pasoptistii moldoveni si munteni se reintorsesera masiv in tara si trecusera la actiune: au organizat o formatiune politica numita “Partida Nationala” si au format Comitete ale Unirii. Lucrarile Adunarii Ad-hoc s-au deschis in septembrie 1857, atunci cand - pentru prima oara - au fost prezenti si deputati tarani, iar fortele sociale si politice erau chemate sa se pronunte in legatura cu aceasta problema atat de importanta. 

9. Luna urmatoare a anului a adus si primele rezolutii, votate cu un continut asemanator in Adunarile Ad-hoc ale Moldovei si Tarii Romanesti, prin care se exprima clar vointa de unire. Cererile Adunarilor au fost cuprinse intr-un raport al Consiliilor puterilor europene si inaintate reprezentantilor puterilor garante la conferinta de la Paris, pe baza acestora fiind adoptata o conventie care cuprindea statutul international si principiile de organizare a Principatelor, dar care oferea romanilor o unire incompleta. Statul astfel rezultat urma sa se numeasca Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei, dar - cu exceptia a doua institutii unice: Comisia Centrala si Inalta Curte de Casatie si Justitie - in cele doua tari ar fi trebuit sa fie doi domnitori, adunari si guverne separate. Trebuie precizat ca prin aceasta conventie nici nu se incuraja, dar nici nu se descuraja “Partida Nationala” in aspiratia ei catre unire, deoarece nu se preciza ca domnitorii alesi in cele doua tari ar trebui sa fie persoane diferite. Astfel, dupa mai multe dispute, in Adunarea Electiva a Moldovei, a fost propus si ales in unanimitate Alexandru Ioan Cuza - “om nou la legi noi”, dupa cum aprecia Mihail Kogalniceanu. In Tara Romaneasca, insa, Adunarea Electiva era dominata de conservatori. De aceea, succesul actiunii era posibil numai prin interventia masiva si hotarata a maselor. De aceea, peste 30.000 de oameni au venit in jurul sediului Adunarii in acele zile istorice, cand - intr-o sedinta secreta - deputatul Vasile Boerescu a propus, la 24 ianuarie 1859, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza - propunere acceptata in unanimitate. Alegerea aceluiasi domn in ambele Principate a reprezentat o victorie insemnata a poporului roman in lupta sa pentru formarea unui stat national unitar. 

10. Intrunite la Paris pentru Conferinta desfasurata intre 26 august si 6 septembrie 1859 (si sub presiunea evenimentelor internationale: razboiul dintre Franta si Sardinia impotriva Austriei statea sa inceapa), marile puteri europene au fost nevoite sa accepte unirea infaptuita de romani. Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor, recunoasterea sa fiind limitata, insa, numai la durata vietii acestuia. 

11. Proiect realizat de : Vlad B. Andrei D. Adrian M. Catalin B. Daniel M. Ovidiu N.