Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi - CARTEA A DOUA de Camil PETRESCU

1. Ultima noapte de dragosteintaia noapte de razboi - CARTEA A DOUA de Camil PETRESCU -Temarazboiului- Nae Roxana

2. “ Nu pot sa-mi dauseama de pierderi, pentru ca soldatii se culcatotipeundegasesc, candvinobuzele. Dupacetrombele de pamantnegrusifum se risipesc ii vezicenusii, lungitiicisicolo, farasastii care suntmortisi care suntnumaiculcati ca sa se fereasca de sparturi. …Ne retragemscurtpemuchiarapiisitragemmereu, senin, farasastimce ne asteapta. E un schimbviu de rapaielisifasaituri, canddausieu, agitandmana, semnulretragerii. Acumpornesciarsprenoi. Pesemne ca plecareanoastra nu mai e insaconformaplanuluilor, pentru ca trasnetele de obuze se prabusescacum in plutonulmeu. Cadem cu sufletelerupte, in genunchi, ne aruncamjos, care cum putem, apoialergam, coboramsperiati, imprastiati, farasastimcatimaisuntem, mai ales acoperiti de pamantsifum cum aratamacum. E o schimbare de sus in jos, ca sicandarficazuttamplaceruluisijumatate din privelisti s-arfirasucit ca intr-un ochibolnav, ca intr-o oglinda, dintr-o data intoarsa. O intarziereintinsa, sipeurmaaltesuieraturi. Ne prabusimodata cu ele. Nerviiplesnesc, pamantulsicerul se despica, sufletul a iesit din trup ca sarevinaimediat, ca savedem ca am scapat. Nu indraznimtotusisadezlipimobrazul de pamant.” • Partea a II-a romanului a fostconsiderată “Jurnalul de front”. Perpessiciusobservacă “romanulpeambelefronturi, al amorului conjugal, şi al războiului, este un neîntreruptmarş, tot maiadânc, înconştiinţă”. • PentruŞtefanGheorghidiu, războiulrămâne “o experienţădefinitivă”, pe care seteasa de autenticşi de absolutîl face să n-o ocolească. El afirmăcă “drama războiului nu e numaiameninţareacontinuă a morţii, câtaceastăpemanentăverificaresufletească, acestcontinuu conflict al euluitău, care cunoaştealtfelceeacecunoşteaîntr-un anumitfel”. • Fortificatiilede peValeaPrahoveieraudoar “nistegropi cat celepe care le fac, jucandu-se copiii in nisip”. Si, noteaza sarcastic autorul: “DespreValeafortificata a Prahoveivorbea cu respect toatatara: parlamentul, partidelepoliticesipresaPentru Stefan Gheorghidiu, frontuleste o experientainedita. Nae Roxana

3. “Obuzele nu-mi facpreamultaimpresie, desisuntfoartenervos. Suntdestul de putinnumeroase. Capitanul are un cap de omnecajit, care nu stiece are safaca, asa ca mine ieri. Probabil ca vompunebaionetasivomnavali ca la Bran. Un obuz nu explodeaza. Din fanfaronada, le declarcamarazilorsacaiti ca artileriaungureasca e inofensivasiiau in brateobuzul, ca sa le arat ca are pulbereproasta. Toatalumeastrigasperiata la mine:- Astampara-te, Gheorghidiuleaiinnebunit?Capitanul se incruntamanios, ridicaporuncitormana. - Lasa, domnule, proiectiluljos.Din fanfaronadamereu, inmanusat, vin cu el in brate, cum as duce un copilinfasatspregrupullor. Suntfuriosi, se dau in laturisiracnesc la mine:- Fugi de-aci! Domnulecapitan a innebunit.Cu o mutraipocrita, de fatasireata:- Dar nu e nici un pericolAbsolutnici un pericol.- Lasa-l jos, domnule, imistrigaraspanditi.Il aruncjos, cum aiarunca, dupaceaiprivit-o, o sfeclasiinghetsiazi de nebunia mea, caciaruncatjos, izbindu-se, proiectilulputea face explozie.Cand ma intorc la camaraziimeiintelegtoatanedelicateteagestuluimeu. Stiubine ca sunt un grup de oameni care si-au facutmaimultdecatdatoriasi, acumcandscriu, stiu ca in afara de doua-treiexceptii, au fostpoateceimai de ispravaofiteriairazboiuluiromanesc. Dar o expunerecopilareascasiinutila le repugna , iargestulmeunedelicat, subliniind o astfel de rezerva, din substraturiabiabanuite, era de o indiscretiepenibila.” • Imaginearăzboiuluiînacest roman estedemitizată: nu suntdescrisebătăliişiatitudinieroice; suntanalizate, însă, stărilesufleteşti ale combatantului, frica, superstiţia, laşitatea, panica. În loc de faptemăreţe, ŞtefanGheorghidiuobservăîncăierărineînsemnate, cadavreanonime, gesturiabsurde. • Cu accentesatiriceşiironice, ŞtefanGheorghidiuvasublinia: “pe front nu maisuntaceletipuripitoreşti de care e plinăliteratura”. Fundalul social esteprezentşiînpartea a doua a romanului, iarluiŞtefanGheorghidiu nu-iscapăincapacitateaconduceriimilitareromâneşti, slabapregătiretactică a soldaţilor, proastadotaremilitară, hranamizeră, compusă din “mazăre cu gărgăriţe”. Nae Roxana

4. “Acumsalva de obuze, urlandaprigpestecapetelenoastre, se prabuseste in mijloculdrumului, departe, in spatelemeu, in plinacoloana, ridicand, ca nistebrazi, pamantnegru. Oamenii fug in toatepartile, ca o adunare in care a lovittrasnetul. Sprenorocullor, la dreapta, paraulmocirlos are un mal mairapos, care ii poateascunde de vedere. Se napustesc multi acolo. A douasalva de trasnete, spintecandnaprasnicpesusaerul, cade tot in drum si face altepatrumormintecirculare. Nu maizarescdecatcativaintarziatisipeaghiotantulregimentului, care fugecalare, in galopinnebunit. Goanaluisalveazabatalionul, caciinamicul, care de susilvedealergand, s-a incapatanatsa-l vanezesi (poatecrezandu-l ofitersuperioR) tragetoatesalveledupa el. Are totusinorocsaajunga la timp, dupa un damb, unde ii pierdurma. Soseauacrapa in exploziicumplite.” • In capitolul “Ne-a acoperitpământulluiDumnezeu”, suntsurprinsevizualşiauditivmomente de coşmar. Marşulestedemenţial, totuldevinehalucinant, fiecareîşiaşteaptăclipafinală, textulcultivăapocalipticul. Zgomotulşiexploziile se proiectează ca nişte “cuie întimpaneşicuţiteînmăduvaspinării”, iarimaginiledure se întâlnescadeseori cu poezia de esenţăexpresionistă. Suntanalizateîndetaliuecourileacestorororiînconştiinţacombatantului, ceeace face din romanulluiCamilPetrescu “tot ce s-a scrismaisubtil, maifrumosdesprerăzboi” (George Călinescu). Nae Roxana

5. “Drama razboiului nu e numaiamenintarea continua a mortii, macelulsifoamea, cat aceastapermanentaverificaresufleteasca, acestcontinuu conflict al eului tau, care cunoastealtfelceeacecunosteaintr-un anumitfel. Raman asa in valcelusa, cu lantulintreg de oameniplouatpana la piele, ros de tristete, cam jumatate de ceas. Oameniiprivesc cu ingrijorarespredreapta. "O sa ne iapeflanc." Dar e o imposibilitatenimeni nu e peflanc, nu se vedepicior de inamic.Ai nostritrag in mod stupid, in sus, orbeste - dealtfel, nici nu vedemnimic. E o rapaialaasurzitoare. Iatainsa ca in stanga, in padure, reincepiarurletelebatalioanelornoastre: "Inainte, inainte" • Drama luiGheorghidiu se contopeste cu cea a camarazilorsai, panica, frica, lasitatea, groazasuntdescrise realist, suntsentimentesiincercariumane care-iinfratesc. Scenelecedescriuretragerea, trecereprin“baraj”suntmemorabile. • Eroul nu inceteazasagandeasca, safacaasociatii, chiar in acestemomente de apocalipsa. Ca un blestem, unul din ostasisilabisesteintruna: “Ne-a acoperitpamantulluiDumnezeu”. Notatiilesunt de un realism zguduitor. Nae Roxana

6. “O mitralieratoaca, departe, darlovestepreascurt. Ridicapamantsiiarba, la vreocincizeci de metri in fata mea. In padurestrigateleromanesti au ramas in urma. Inamicullucreazatacutsi automat ca o masina de precizie. Capitanulcomanda un focsprepadure in dreptulnostru, ca eventual salovim in flanculcelor care, crede el, tin fatabatalionuluinostru. Protestez cu indarjire, caci am certitudinea ca tragemintr-ainostri. Dar nu mai pot face nimic, focul s-a dezlantuit.Mai departe, nu maimergem.” • Scriitorulnoteazaelemente ale realitatii de razboi, elementeexterioare, el insusiprivindu-se din exterior, ca un obiect. Notatiaestelucidasi de o mare autenticitate: viataoamenilorsta sub semnulhazarduluisi al animalitatii, a dorintei de supravietuire. Integrarea in colectivitateafrontuluisporestedramatismul. Oamenii se strangunii in altii... siautorulconchide: “Nu mai e nimicomenesc in noi”. Nae Roxana

7. “ Farasa-sideaseama de undevinfocurile, caciarfiincremenit de groaza ca o statuietopita, a rasucitcalul in loc si s-a asternutpamantului in fuga. Ploaia de gloanteridicaprafulsoselei, cum ridicaploile de varabasiciperau. A disparutdupa colt.N-a lasat in urmadecat o dara de sange. Si ma gandesc la glontulratacit care vine de la doikilometri, ca sa se infiga in pieptulvreunuipredestinat. Cine l-o fiiubitatat? Acum din margineasatului ne primesc salve repezite de focuri.Stiam ca are sa fie asa.Culcoamenii in porumbsi nu maistiucesa fac. Rationezinfriguratsidisperat de serios”. • Frontuleste o altadimensiune a vietii, o experientatraitaintenssiconcentrat in constiintaindividului. Alteori, analiza se proiecteaza in interiorulsau; referindu-se la suferinta din cauzaElei, Stefan Gheorghidiu se simtedetasatparca de sine si de tot ce a fost: “Acumtotul e parca din alt taram, iarintrenoiabiadacamai e firul de ata al ganduluitrecator”. Nae Roxana

8. “La spitaluljudetean din R. suntintr-o rezerva cu un camarad de regiment, ranit la genunchi. Am carti de citit, darrumoareatacuta, de efluvii, a orasului nu-mi daliniste. Dupa o saptamana de durerimari, pot iesi. “ • Ranitsispitalizat, se intoarce in Bucuresti, acasa. LangaEla, simte o instrainaredefinitiva. Gandestedetasat: “suntobosit, mi-e indiferentchiardaca e nevinovata”. • Experientarazboiului a fostdecisiva. Drama iubiriiesteacumintratadefinitiv in umbra. Ii daruiesteEleicasele de la Constanta, bani, lucruripersonale: “Adica tot trecutul”. Nae Roxana

9. Prozade facturasubiectiva are dreptcaracteristici: • perspectivanarativa "faramitata", • relativizata, • memoriaafectiva, naratiunea la persoana I, • luciditateaautoanalizei, • anticalofilismul, • introspectia(utilizata nu numai ca mijloc de autocunoastere, cisi ca mijloc de cunoastere a celuilalat!), • constructiapersonajelor a caror identitatese construiestetreptat, prinalcatuireaunor "dosare de existenta", darsiautenticitateadefinita ca identificare a actului de creatie cu realitateavietii. • Romanulpsihologic/de analiza are dreptobiect • investigareadetaliata a vietiiinterioare, • observareapsihologica, • estescris de obicei la persoana I (perspectivanarativasubiectiva), pentru ca pune accent pedescriereastarilorsufletesti, a problemelor de constiintasauchiarpatrunderea in zonele obscure ale inconstientului. Nae Roxana