E N D
Consulatul a fost una dintre cele mai rodnice perioade din istoria Franţei. Prin măsurile luate, corupţia şi nesiguranţa cetăţenilor au fost eliminate. Economia a fost refacută, Franţa a devenit prosperă, începându-se vaste lucrări publice; s-au pus bazele învăţământului modern, religia reintrându-şi în drepturi. Napoleon a elaborat legi noi sub numele de „Codul lui Napoleon”. Primejdia externă care se abătuse asupra Franţei a fost înlăturată prin victoria împotriva Austriei, de la Marengo din anul 1800. El cucereşte Belgia (zone de la Rin şi Italia). Prin Concordatul cu papalitatea, Napoleon a obţinut supremaţia asupra Italiei. În 1802, Franţa a încheiat cu Anglia pacea de la Amiens (pacea perptuă), prin care se producea un schimb de posesiuni: Franţa renunţă la Egipt, iar Anglia la teritoriile cucerite în timpul razboaielor anterioare.
Primul Imperiu Francez(1804-1815). Incoronarea lui Napoleon Bonaparte ca Imparat al Frantei.
Având puterea consolidată de realizările guvernării sale, Napoleon a fost proclamat împărat de către Senatul francez în 1804, printr-un plebiscit.Încoronat în prezenţa papei Pius al VII-lea, el a spus cuvintele: „Imperiul înseamnă pace”. Însă conducerea sa a dus la un lung şir de războaie cu Anglia şi cu monarhiile absolutiste (Rusia, Austria, Prusia) cauzate printre altele de: rivalitatea dintre burghezia franceză şi cea engleză pentru supremaţie economică; dorinţa monarhilor europeni de-a opri accesiunea lui Napoleon; ambiţia lui Napoleon de a stăpâni întreaga lume.
Războiul celei de-a Treia Coaliţii(11 aprilie 1805- 26 decembre 1805)
Războiul celei de-a Treia Coaliţii a fost un conflict militar din cadrul Războaielor napoleoniene, care a opus Regatul Unit, Imperiul Austriac şi Imperiul Rus, pe de o parte, Franţei şi aliaţilor săi. Conflagraţia s-a derulat între 11 aprilie şi 26 decembrie 1805, cuprinzând operaţiuni militare pe mai multe teatre de operaţiuni (teatrul principal fiind cel din Germania centrală şi Austria, la nord de Alpi).Acesta s-a sfarsit odata cu batalia de la Austerlitz,ceea ce avea sa devina cea mai stralucita victorie a Frantei.
Batalia a avut loc in lacalitatea Aurstadt,mai exact in satul Prace(Cehia de azi),si a avut ca urmari distrugerea armatelor Austro-Ruse,comandate de Imparatii Francisc I si Alexandru I.Adesea mai este denumita si Batalia celor 3 Imparati. Aceasta este considerata o capodopera tactica si un succes militar deoarece Napoleon a invins avand la dsipozitie doar 1/3 din efectivele austro-rusilor. Bătălia de la Austerlitz (2 decembrie 1804)
Aceasta victorie a adus sfarsitul celei de a a patra coalitie precum si la anexarea Italiei,Bavariei,Saxoniei si Wrutenburgului de catra Franta.Era apogeul Imperiului.
Aceasta victorie a mai adus si instituirea Blocadei Continentale.Aceasta interzicea navelor engleze acostarea in porturile europene.Aceasta a adus o mare criza economica in Regatul Unit,deoarece acesta era lipsit de materii prime.
Napoleon a impus tarilor cucerite Codul Napoleonian.Acesta este un cod penal si civil care sta la baza tuturor constitutilor statelor europene.
Deoarece nu respecta blocada,Napoleon a fost nevoit sa ca cucereasca Regatul Spaniei si sa impuna pe tronul ei pe unul dintre fratii sai, Jerome Bonaparte.Acesta este vazut ca inceputul declinului maretului sau imperiu,deoarece ocuparea Spaniei a dus la un sangeros rayboi civil,incheiat in cele din urma cu infrangerea Frantei.