Curs nr. 2

1. Curs nr. 2 Mariologia în Evanghelia după Matei Pr. Prof. Stelian TOFANĂ

2. Bunavestire mateiană (Mt. 1, 18-25) • În Evangheliile sinoptice Luca (1,26-38) două Bunevestiri Matei (1,18-25) - conţinuturi şi mesaje diferite.

3. Capitolul 1 de la Matei - o definire a Persoanei divino-umane a lui Iisus Hristos. - Genealogia1, 1-17 - argumentarea umanităţii cadru istoric - neam cu ascendenţi şi descendenţi - Episodul Mt. 1, 18-25 – argumentarea divinității zămislirea de la Duhul Sfânt

4. Pericopa 1, 18-25 - conţine însă două adevăruri dogmatice, care stau la baza definirii divinităţii lui Iisus - adevăr hristologic - sublinierea naşterii supranaturale a lui Iisus - adevăr mariologic - exprimă pururea fecioria Maicii Domnului.

5. Episodul (1,18-25) - Bunavestire adresată lui Iosif - la trei luni de la Bunavestire a îngerului adresată Mariei şi consemnată de Luca în cap. 1 - după vizita făcută de fecioara Maria verişoarei sale, Elisabeta (Lc. 1, 39-56) - Localitatea Buneivestiri Mt – Nazaretul - unde Fecioara Maria rămâne, după logodnă, în casa lui Iosif.

6. Relatarea din Matei 1, 18-25 vine în completarea genealogiei (Mt. 1, 1-17), în care problema naşterii lui Iisus Hristos este atinsă cu totul lapidar şi unde Maria nu este amintită deloc, cu excepţia vs. 16, unde se spune: „Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos.” • Ideea trebuia dezvoltată în continuare pentru a nu se lăsa impresia că Iisus Hristos S-a născut şi din Iosif, iar nu numai din Maria, cu conlucrarea Duhului Sfânt. • Ideea că Iosif n-a avut nici o participare la zămislirea lui Iisus este exprimată prin folosirea genitivului pronumelui relativ feminin, iar nu masculin (tÕn ¥ndra Mar…aj, ™xÂj ™genn»qh /Ihsoàj).

7. Versetul 18: „Dar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită (mnhsteuqe…shj) cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună (prˆn ½ sunelqe‹n), s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt (œcousa ™k pneÚmatoj ¡g…ou).” • expresia „fiind logodită” (mnhsteuqe…shj – mnhsteÚw) • Logodna la evrei însemna începutul relaţiilor de familie. • Din momentul logodnei, logodnica se numea „femeia bărbatului ei”, rămânând însă pe mai departe în casa părinţilor ei timp de un an. • Acesta este motivul pentru care Maria nu este numită în vs. 20 logodnica, ci femeia lui Iosif.

8. Logodnica era adusă în casa viitorului ei soţ numai după un an, iar acest lucru îl exprimă evanghelistul în vs. 18 prin „înainte de a fi ei împreună” (prˆn À sunelqe‹n). • Cele descrise de Matei, legat de zămislirea Fiului lui Dumnezeu, se petrec în primul an de logodnă. • Dacă, în anul de logodnă, logodnica, care rămânea în casa părinţilor, îşi pierdea fecioria, ea era ucisă (cf. Deut. 22, 23-24). • Numai această stare de lucruri explică reacţia lui Iosif în vs. 19.

9. Zămislirea Fiului lui Dumnezeu este exprimată în vs. 18 prin expresia „având de la Duhul Sfânt” (œcousa ™k pneÚmatoj ¡g…ou) - fără nici o participare umană (din partea bărbătească). • În versetul 18 două adevăruri converg înspre înţelegerea unei naşteri a Fiului lui Dumnezeu mai presus de fire: - zămislirea în timpul logodnei - precizarea acţiunii Duhului Sfânt.

10. Versetul 19: „Iosif, bărbatul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.” • „bărbatul ei” (Ð ¢n¾r aÙtÁj) • „drept fiind” (d…kaioj ên) • „nevrând s-o vădească” (m¾ qšlwn aÙt¾n deigmat…sai). „drept fiind” (d…kaioj ên) – dreptatea lui Iosif ar consta în: • ceea ce privea un “divorţ” (despărțire) în caz de adulter • virtutea blândeţii lui (a dorit s-o lase în ascuns!) • virtutea curăţenieitrupeşti pe care el o păstra ca logodnic.

11. Sfântul Ioan Gură de Aur - dreptatea lui Iosif consta în calitatea lui de purtător al făgăduinţei mesianice date de Dumnezeu familiei davidice, din care el se trăgea: „drepte erau făgăduinţele făcute familiei davidice” • „nevrând s-o vădească” (m¾ qšlwn aÙt¾n deigmat…sai). • nici un text al Vechiului Testament nu poate justifica caracterul secret al acestei repudieri. • Sfinţii Părinţi au văzut exprimându-se în această atitudine a lui Iosif ceva din taina zămislirii Mariei.

12. De ce nu i-a spus îngerul lui Iosif înainte de eveniment, taina zămislirii Mariei sau de ce nu i-a spus chiar Maria? • Sfântul Ioan Gură de Aur răspunde: ”ca nu cumva el să nu creadă, asemenea lui Zaharia”. • Probabil, dacă lui Iosif i s-ar fi spus aceste lucruri, frământarea lui s-ar fi intensificat şi va fi pus şi alte întrebări, la care nu va fi primit răspuns. • La fel au făcut şi Zaharia şi Maria „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” (Lc. 1, 34).

13. De ce nu i-a vestit îngerul şi Fecioarei, abia după zămislire, asemenea lui Iosif? • Pentru că Dumnezeu voia acordul omului în desfăşurarea procesului mântuirii Sale; nu voia să-l mântuiască fără voia sa: „Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!” • Dumnezeu avea nevoie de acordul celei din care S-a născut Iisus şi a avut o contribuţie la zămislirea Lui, ca om, altfel ar fi fost o nesocotire a libertăţii umane. • Pentru Iosif, care n-a avut nici o contribuţie la zămislirea Fiului lui Dumnezeu, ca Om, nu era nevoie de acordul lui.

14. Caracteristicile celor două Bunevestiri: • la Luca – Dumnezeu cere acordul omului pentru taina iconomiei mântuirii • la Matei - Dumnezeu explică numai omului (lui Iosif) taina mântuirii. • Faptul că lui Iosif ni i se cere acordul, în viziunea Părinţilor Bisericii, arată că el n-a avut nici o participare în zămislirea Fiului lui Dumnezeu, ca Om, astfel subliniindu-se de către evanghelist caracterul supranatural al zămislirii.

15. Versetul 20: „Şi cugetând el aceasta, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.” • Îngerul - nu poate fi altul decât arhanghelul Gavriil • Descoperirea lui Dumnezeu, prin vis, este frecventă în Vechiul Testament (Fc. 20, 3; 31, 10; I Samuel 28, 6; I Regi 3, 5 etc.). • Apelativul „fiul lui David” îi aminteşte lui Iosif că, în calitate de descendent al familiei davidice, el este purtătorul marilor făgăduinţe date de Dumnezeu strămoșului Său, David. • Expresia „nu te teme” exprimă preocuparea lui Iosif de posibilitatea comiterii unui păcat, în sensul că ar ţine în casa lui o adulteră. • Expresia arată clar că Maria era descoperită lui Iosif nu ca fiind o adulteră, ci una cu care se petrece o taină dumnezeiască. Acest lucru este explicat la sfârşitul versetului, unde se spune că zămislirea este de la Duhul Sfânt.

16. Versetul 21: „Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.” Aici este prezentată misiunea îngerului care avea trei direcţii: 1. anunţarea zămislirii feciorelnice a Mariei 2. descoperirea rolului lui Iosif, acela de a conferi Fiului lui Dumnezeu filiaţie davidică („îi vei chema numele lui Iisus”) 3. de a descoperi lui Iosif şi Mariei că pruncul este chiarMesia, fapt care rezultă din numele Iisus = Mântuitorul, care derivă de la verbul „iaşa” (v') = a mântui.

17. Faptul că Iosif îi pune nume arată că el se poartă de acum înainte ca un tată adoptiv. • În virtutea versetului 21 („vei pune numele lui - Iisus”) putem înţelege Luca 2, 48 („iată eu şi tatăl Tău Te căutam”). • Dar, pentru ca să nu se creadă că Iosif este tatăl copilului, îngerul îi spune că ea, Maria, va naşte Fiu (tšxetai de uƒÒn) - la viitor (de la verbul t…ktw= a naşte) - nu se spune „îţi va naşte fiu”. • Când este vorba de naşterea (biologică) de fii, evanghelistul Matei foloseşte verbul t…ktw. Când este însă vorba de „a da viaţă”, foloseşte verbul genn£w. • Folosirea verbului t…ktw exprimă şi aspectul chenotic al întrupării Fiului lui Dumnezeu, în sensul că El S-a făcut om ca oricare alt om de pe pământ.

18. Versetele 22-23: „Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: «Iată, Fecioara va avea în pântece (h` parqšnoj ™n g£stri exei) şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu».” • Iosif vede şi înţelege acum –mai mult decât însemna Maria pentru el - simpla sa logodnică - o vede ca pe cea profeţită cu aproape 800 de ani înainte – h parqenoj (almah) - însărcinată. • Ha- Almah = fecioară (și nu femeie tânără) - indiferent unde apare in V.T. – termenul desemnează o persoană de sex feminin care nu a intrat încă în genul de relații specific căsătoriei • Iosif - primul căruia i se spune că timpul mesianic este acum împlinit • Cuvintele îngerului au şi menirea de a-i descoperi lui Iosif că modul naşterii lui Iisus este unul care biruiește rânduiala firii. • Aşadar, lui Iosif i se descoperă în mod gradat fecioria Mariei, în două etape: - de Duhul Sfânt - prin împlinirea profeţiei lui Isaia.

19. Dar, ca să-l convingă mai puternic de acest adevăr supranatural al zămislirii lui Iisus, îngerul mai adaugă un amănunt, şi anume, nu spune că Isaia zice, ci că Domnul zice prin profet (ØpÕ kur…ou di¦ toà prof»tou). • Aşadar, nu profetul anunţă lui Iosif naşterea din Fecioară, ci Dumnezeu, profetul consemnând doar ceea ce Domnul îi spusese. • Lui Iosif nu-i vorbea îngerul, ci Dumnezeu Însuşi, Care-i spunea că timpul promis prin profet s-a împlinit, acum, în faţa lui.

20. tâlcuirea cuvântului Emanuel – - referire la Isaia 9,6: ”Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat...Îl vor numi...Dumnezeu tare” = Dumnezeu este cu noi - un posibil argument al faptului că Evanghelia, pe care o avem în canon = traducerea grecească a autografului aramaic ?? - aici sunt vizaţi şi creştinii recrutaţi din lumea păgână, ceea ce corespunde întru totul cu adresanţii variantei greceşti ai Evangheliei mateiene.

21. De ce Emanuel şi nu Iisus? • Numele Emanuel - o reflectare a viitoarei Sale misiuni mântuitoare. • Numele este dat în conformitate cu ceea ce va fi Iisus, potrivit lucrării Lui. • Sfânta Scriptură mai consemnează şi alte exemple de acest gen – când printr-un nume se exprimă semnificația unui lucru, a unei cetăți etc. - Is. 1, 26 – Ierusalimul este numit Cetatea dreptăţii, deşi nicăieri în Sfânta Scriptură nu vom găsi că această cetate a fost numită Dreptate, ci Ierusalim. Apelativul de Cetate aDreptății exprima realitatea mesianică a timpului când în ea va intra ”Prinţul Dreptăţii” • Aşadar, numele Emanuel, dat lui Iisus, explică rolul şi semnificaţia misiunii Sale mântuitoare.

22. Versetul 25: „Şi nu a cunoscut-o pe ea (kaˆ oÙk ™g…nwsken aÙt¾n) până ce ( ›wj) a născut pe Fiul său Cel Întâi-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.” • Adverbul de timp ›wj are şi semnificaţia de perpetuitate, de continuitate (vezi Dicţionar Bailly). • În acest sens, este ilustrativ Ps. 89, 2: „din veac şi până în (›wj) veac eşti Tu” - exprimă o acţiune care nu are sfârşit. • oÙk ™g…nwsken este tradus în ediţiile critice româneşti prin perfectul compus. • În text însă este la imperfectul durabil, care exprimă o acţiune care n-are sfârşit.

23. Sensul adverbului (›wj) rezultă dintr-o comparaţie a versetului 25 cu unele locuri paralele - Fc. 8, 7, unde se spune: „Şi a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întorspână ce (›wj)a secat apa pe pământ.” - 2 Regi 6, 23: „Şi Micol, fiica lui Saul, n-a avut copii până (›wj) în ziua morţii ei” - Ps. 71, 7: „Răsări-va în zilele lui dreptatea şi mulţimea păcii,cât/până ce (›wj)va fi luna”

24. - Ps. 109, 1: „Zis-a Domnul Domnului Meu: «Şezi de-a dreapta Mea, până ce(›wj) voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale»” - Mt. 28, 20: „iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până(›wj) la sfârşitul veacului”. • Aşadar, potrivit semnificaţiilor locurilor paralele, ›wj nu exprimă nici o legătură conjugală nici înainte, nici după, între Iosif şi Maria. • Ba mai mult, ›wj arată că Maria a născut ca fecioară, biruind rânduiala firii, ceea ce conferă Mariei o demnitate cu totul specială.

25. Bibliografie selectivă • Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Bucureşti 1994. • William Hendriksen, Evanghelia după Matei, Oradea 2006 • Vasile Gheorghiu, Sfânta Evanghelie după Matei cu comentar, Cernăuţi 1929 • Joseph Ratzinger, Interpretarea Bibliei în Biserică, Bucureşti,1993. • Idem,Interpretarea biblică în criză, trad. Delia Marga, Cluj-Napoca 2007 • Ulrich Luz,Das Evangelium nach Matthäus, I, EKK, Zurich-Neukirchen 1992. • Joachim Gnilka, Das Matthäusevangelium, I-II Teil, (HThK), Freiburg-Basel-Wien, 1986

26. Raymond Brown, Joseph Fitzmeyer, Roland E. Murphy, O. Carm, Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură (vol VIII.) Evangheliile sinoptice, Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuș, 2007 • Theologisches Wörterbuch zum Neuen Testament, Stuttgart-Berlin Koln 1990. • John Breck, Sfânta Scriptură în Tradiţia Bisericii, Cluj-Napoca 2003 • Stelian Tofană, Introducere în Studiul Noului Testament. Vol. II. Evangheliile după Matei și Marcu. Documentul Quelle, Cluj-Napoca 2002.